Decizia civilă nr. 854/2013. Pretenții

ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 854

Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SS SRL Z. , str. Simion B., nr. 55, bl. 1 A, ap. 3, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 1209 din 22 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp.art. 87 și următoarele

Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recursul este motivat și semnat, iar potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței întâmpinare, de la filele 10-14.

Instanța, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că:

Prin sentința civilă nr. 1209 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S. R. DE R., în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL și în consecință: a fost obligată pârâta la plata sumei de 723,74 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadelor aprilie 2010 - iunie 2011 și august 2011 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în cuantum de 93,74 lei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că art. 6 din HG nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plata a facturii de energie electrica.

S-a mai reținut că art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Mandatarul SC Electrica Furnizare Transilvania Nord SA a emis in sarcina pârâtei facturile fiscale aferente perioadelor aprilie 2010 - iunie 2011 și august 2011 - decembrie 2011, în care este inclusă și suma lunară de 30 lei, pe care pârâta o datorează reclamantei cu titlu de taxă legală pentru serviciul public de radiodifuziune. Parata nu a achitat contravaloarea acestor facturi, aspect pe care de altfel nu l-a contestat. Datoria acumulată de pârâtă, reprezentând taxa radio, pentru perioadelor aprilie 2010 - iunie 2011 și august - decembrie 2011 este de 630 lei, iar penalitățile calculate la acest debit, conform calculului reclamantei, sunt de 93,74 lei.

Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC S. SRL, prin care a solicitat modificarea hotărârii și în rejudecare să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că instanța de fond nu a interpretat corect legea, deoarece pârâta recurentă nu poate fi considerată, prin efectul legii, beneficiară a unor servicii. În realitate însă, pârâta nu a beneficiat de aceste servicii, deoarece nu se află în posesia receptoarelor necesare pentru perceperea informației.

În controlul de constituționalitate exercitat cu privire la art. 40 alin.3 din Legea 41/1994, Curtea Constituțională a arătat că textul vizat nu contravine Constituției, câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea sa de legiferare a vizat noțiunea de "beneficiar"; al acestor servicii publice, în sensul gramatical, iar interpretarea gramaticală a acestei noțiuni include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice.

Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare se arată că recurenta are obligația legală de plată a taxei, nu figurează între categoriile exceptate de la plata acesteia și indiferent dacă a beneficiat sau nu de serviciile prestate datorează această taxă.

Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 3041

Cod Procedură Civilă tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. R. de R. și S. R. de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.

Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată prevede că

"persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și

încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.

Astfel, prin art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 s-a stabilit, în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialelor acestora, precum și sucursalelor și celorlalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalelor sau reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine, obligația de a plăti o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, iar cuantumul acestei taxe fiind stabilit în anexa H.G. nr. 977/2003, ce face parte integrantă din același act normativ.

Totodată, prin textul art. 40 alin. 6 din Legea nr. 41/1994 s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.

Instanța reține că recurenta pârâtă este o persoană juridică și face parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.

Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

Pârâta nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiara unor astfel de servicii, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe, făcând doar o simplă afirmație că nu deține receptoarele pentru perceperea informației. De asemenea, societatea recurentă nu a făcut dovada că ar fi formulat vreo cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune. Doar într-o atare situație pârâta ar fi putu răsturna prezumția relativă instituită de lege cu privire la calitatea sa de beneficiară a serviciilor publice în discuție.

Textele legale înainte menționate stabilesc un cuantum diferențiat al taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de debitori.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond - din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar în probațiune că, în virtutea obligației legale mai sus menționate, pârâta datorează sumele pretinse.

În consecință, prin prisma argumentelor anterior expuse, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1209/_ a Judecătoriei Z.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

:

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC S. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1209 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

C. N. C.

D.

P.

H. I.

- D.

H. V.

Red. H.I.D./_

Dact. H.V./_

ex. 2

Jud. fond: C. R. C.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 854/2013. Pretenții