Decizia civilă nr. 694/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 694/R/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din: Președinte O. R. G.
Judecător O. -C. T. Judecător A. -F. D. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta S. R. DE R. împotriva Sentinței civile nr. 133 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., privind și pe intimat SC V. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, este motivat, comunicat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
T. ul, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 133 din_,
pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., s-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.
De R., în contradictoriu cu pârâta SC V. E. SRL.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
În speță, față de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011 si a penalităților aferente, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, iar potrivit aliniatului 4 din același articol, cuantumul taxelor pentru serviciul public de televiziune, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de
televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 4 din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din HG nr. 977/2003.
De asemenea, potrivit art. 6 din HG nr. 977/2003, pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica"; - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică, fiind într-un cuantum procentual egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale în vigoare, aplicate la suma restantă.
Analizând textele legale mai sus citate instanța a constatat că acestea se referă în mod expres la beneficiarii și deținătorii de receptoare radio, situație în care admisibilitatea unei cereri privind plata taxei radio este condiționată de dovedirea faptului că partea chemată în judecată a deținut un receptor radio și a beneficiat efectiv de serviciul prestat, neputând opera prezumția că toate persoanele fizice sau juridice beneficiază de acest serviciu și ca atare au o obligație de plată, dispozițiile legale neprevăzând expres o asemenea prezumție.
Mai mult, împotriva dispozițiilor art. 3 din HG nr. 977/2003 din interpretarea cărora s-a dedus existența unei prezumții în favoarea reclamantei a fost admisă excepția de nelegalitate prin Sentința civilă nr. 278/2009 a Curții de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 4949/2009 a I., urmând ca la soluționarea cauzelor de acest tip să nu se țină cont de dispozițiile art. 3 din HG nr. 977/2003.
De asemenea, împotriva dispozițiilor art. 3 din HG nr. 977/2003 din interpretarea cărora s-a dedus existența unei prezumții în favoarea reclamantei a fost admisă excepția de nelegalitate prin Sentința civilă nr. 185/_ a Curții de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 607/_ a Î., urmând ca la soluționarea cauzelor de acest tip să nu se țină cont de dispozițiile art. 3 din HG nr. 977/2003 (f. 39-41).
Din declarația martorului audiat în cauză (f. 56) rezultă fără dubiu că pârâta nu are calitatea de beneficiar și deținător de receptoare pentru punctul de lucru situat în H., str. Vlădeasa, nr. 7, jud. Cluj, pentru care au fost emise facturile fiscale atașate cererii de chemare în judecată.
În speță, reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta a beneficiat în fapt de serviciile de radiodifuziune, deși sarcina probei îi aparține, motiv pentru care față de considerentele de fapt și de drept expuse, raportat la probele administrate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru taxa radio și penalitățile de întârziere aferente perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. R. de R.
, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunea introductive de instanță si obligarea paratei la plata sumei de 266.79 lei reprezentând taxa pentru serviciul public
de radiodifuziune in perioada ianuarie 2010-decembrie 2011 (237,7 lei) si penalități calculate la data de_ (29,09 lei).
În motivare, s-au arătat următoarele:
În ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului, invocă următoarele aspecte:
Dovada calității paratei de beneficiar a serviciilor de taxa radio, rezulta din conținutul art.40 alin 3 din Legea nr. 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absoluta cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absoluta prevăzută expres în dispoziția legala s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat ca exista și cu privire la care nu se admit si nici nu se cer probe.
În acest sens, literatura de specialitate statuează faptul ca existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situatei de fapt pe care legea o presupune.
Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul ca ,,persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridica și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa platească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune".
Instituirea unei astfel de prezumții si stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art .40 al legii nr. 41/1994 privind organizarea si funcționarea Societății Romane de R. si a SRTV, prin Legea nr. 533/2003.
Aceasta modificare a făcut de altfel obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr. 297/2004, nr. 331/2006, în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 care a solujionat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea si funcționarea SRR si a SRTV, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a aratat ca obligația de plata a taxei radio în ceea ce priveste persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiaza, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce private sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, solicită instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituționala prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin 3 din Legea 41/1994.
In acest sens precizează, ca potrivit Deciziei nr. 297/2004, Curtea Constituționala a menționat ca nici una din criticile formulate nu poate fi reținuta, constatând de asemenea, ca susținerile de neconstitutionalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Totuși pentru a nu se interpreta in mod eronat sintagma celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective..." consideră că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constitutională
care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituționale prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.
Curtea Constitutională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a retinut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, ci art. 31,134 si 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt indicate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai aratăt ca ,,in funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate intervenii prin masuri care sa răspundă nevoilor de stimulare anumitor activitați, fara ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor masuri sa aiba caracter discriminatoriu.
De asemenea, Înalta Curte de Casafie si Justiție prin Decizia nr. 1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintita, Înalta Curte de Casatie si Justiție a statuat urmatoarele:
În cazul personelor juridice, in mod evident, legiuitorul nu a ințeles sa faca deosebire între cele care detin si cele care nu detin receptoare radio sau TV, instituindu-se asa cum rezulta in mod clar ...obligativitatea plății acestor doua taxe.
"De altfel, daca în intenția legiuitorului ar fi fost sa se faca o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut in mod expres așa cum s~a procedat în cazul persoanelor fizice..."
,,Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretata decat in modul in care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plații taxei radio de catre beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui sa țină seama instanța de judecata la pronunțarea hotăririi, mentionează faptul ca din punct de vedere constituțional, in sistemul de drept romanesc, rațiunea existentei SRR, ca si fundamentul plătii taxei radio își gasește reglementarea constituționala în art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamental ale cetățenilor, dreptul la informare.
A. . 2 al acestui articol prevede faptul ci autoritațile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetatenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cat si obligația corelativa a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implica o cheltuiala publica, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art.
31 alin.5 din Constituție. Din aceasta perspective, este de remarcat faptul ca art. 56 alin. 1 din Constitute institute obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
În acest context, fundamentul plății taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat in mod esențial de obligația constitutională a cetatenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, de a asigura si de a stimula accesul la cultura), o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului, deci afectarea acestui drept, al oricarui cetățean, persoana fizica sau juridica (fiind cunoscut faptul ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului sj persoana juridica este considerate cetațean).
Solicită instanței de judecata sa aiba in vedere la pronuntarea hotararii si faptul ca, potrivit art.2 din Preciza rile emise de SRR pentru aplicarea HG nr.977/2003 prin "receptor radio" se intelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, masina personala, telefonul mobil, calculator, Ipoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot receptiona in orice mod programele radio, precum si abonamentele la cablu TV.
Prin întâmpinarea
formulată, intimata SC V. E. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivare se arată că în mod nejustificat recurenta a solicitat în fata instanței de fond obligarea intimatei la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada ianuarie 2010- decembrie 2011 și a penalităților de întârziere, deoarece așa cum dovedit prin probele
administrate în fața instanței de fond intimata nu este beneficiară a acestor servicii.
Conform prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din Romania ale persoanelor juridice străine, au obligația să plăteasca o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Apărările intimatei formulate prin recursul declarat in cauză cum că legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice este eronată, chiar practica instanțelor de judecată dovedește contrariul celor susținute de recurentă.
Prin sentința civilă nr. 185/_ a Curții de Apel Cluj a fast admisă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 din HG nr. 977/2003, sentinta fiind menținută prin Decizia nr. 607/_ a ICGJ și publicată în Monitorul Oficial nr. 318/_, astfel că la soluționarea cauzelor de acest tip nu se va ține cont de dispozițiile art. 3 din HG nr. 977/2003.
Consideră că nu poate fi generalizată ideea că obligațiile constituționale ale cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului implică și plata taxe de radiodifuziune.
În drept, s-a invocat art. 308 pct. 2 C. proc. Civ., art. 115 C.proc. civ., art. 274 C. proc. Civ.
Analizând recursul declarat de către reclamanta S. R. de R.
, tribunalul reține următoarele:
Susținerile recurentei nu pot fi primite.
Din dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, nu rezultă că legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, ci, rezultă că obligația de plată a taxei revine beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune.
În consecință, calitatea de beneficiar trebuie dovedită.
Recurenta a invocat decizii pronunțate de Curtea Constituțională, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Dar, în cauză, se constată că prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Respingerea excepțiilor de neconstituționalitate a acestui text de lege nu prezintă relevanță în speță, cât timp discuția se poartă cu privire la calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune.
În această privință, recurenta a invocat o Decizie de speță a Î.C.C.J., cu nr. 1930/2009, dar nici această decizie nu este în măsură să ducă la modificarea soluției primei instanțe.
Astfel cum a arătat instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, prin Sentința civilă nr. 278/2009 a Curții de Apel Cluj, menținută în recurs, prin Decizia nr. 4949/2009 a Î.C.C.J., a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 977/2003. Excepția de nelegalitate a acestui text a fost admisă și prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 607/2011 a Î.C.C.J., astfel încât, la soluționarea cauzelor de acest tip nu se mai poate ține cont de dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 977/2003, din interpretarea cărora s-a dedus existența unei prezumții în favoarea reclamantei.
În prezenta cauză nu s-a dovedit că pârâta ar fi beneficiat de servicii de radiodifuziune la sediul din H., str. Vlădeasa, nr. 7.
Martorul audiat la instanța de fond a arătat că societatea pârâtă deține televizor și radio la sediul principal, nu și la sediul din H., str. Vlădeasa, nr. 7.
Având în vedere că în cauză există prevederi legale, și anume Legea nr. 41/1994, aceste prevederi urmează a fi aplicate cu prioritate față de prevederile cu caracter general din Constituția României, invocate de către recurentă.
În concluzie, reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, în temeiul art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr. 133 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., pe care o va menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr. 133 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.
Președinte, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, L. C. |
L.C. 28 Iunie 2013
Red. O.R.G./Tehnored. C.H. 24 iulie 2013/ 2 ex.
Jud. fond: S. Jeni M. - Jud. H.
| ← Decizia civilă nr. 852/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 336/2013. Pretenții → |
|---|
