Decizia civilă nr. 7/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 7/R.

Ședința publică din 09 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. P.

Judecător: D. W. Judecător: G. G. P.

G. ier: M. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de contestatoarea

P. L. F., domiciliată în B., str. Barbu Șt. Delavrancea, nr. 7, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 263/R din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar - revizuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea revizuientei P. L. F. - avocat Duma M. N., lipsă fiind intimații T.

  1. M., F. Marius B., C. L. B. de aplicare a legilor fondului funciar și C. J. M. de aplicare a legilor fondului funciar.

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin registratura instanței, la data de_, împuternicire avocațială din partea avocat Duma

  2. N. pentru revizuenta P. L. F. .

    Reprezentanta revizuentei P. L. F., avocat Duma M. N. arată că a depus delegație pentru revizuire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

    Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

    Reprezentanta revizuentei P. L. F., avocat Duma M. N. solicită admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct.5 Cod procedură civilă.

    Instanța reține cauza în pronunțare.

    T.

    1. cererii de revizuire de față,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus revizuenta P. L. F. a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă să se dispună revizuirea deciziei civile 263/R din 4.IV.2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș .

În motivarea cererii se arată că, a fost respinsă contestația în anulare ca urmare a încălcării temeiului prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. 2 ind. 5, respectiv investirea instanței în 15 zile.

Ea, revizuenta a luat cunoștință de decizia civilă 1101/R cu mult peste termenul legal fiind în imposibilitatea obiectivă de a se încadra în termenul prevăzut pentru promovarea contestației în anulare, fiind în Italia cu soțul ei, care a suferit un accident și care a fost internat în spital din 11. XII. 2010 până în data de 20. XII 2010 fiind nevoit să urmeze un tratament . Fiind în vârstă de 83 de ani și netransportabil, ea a fost singura persoană care l-a îngrijit.

Intimata C. locală de aplicare a legilor fondului funciar B. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Analizând cererea de revizuire formulată de P. L. F. tribunalul reține următoarele:

Prin decizia civilă 263/R din 4.IV.2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul_ s-a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorii P. L. F., F. A. I. și T. L. M. împotriva deciziei civile 1101/R din 30 XI 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș .

În considerentele deciziei tribunalului se reține referitor la chestiunea exercitării în termen a căii extraordinare de atac, că instanța de recurs a avut în vedere dispozițiile art. 319 al. 1 teza finală conform căruia "Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, contestația poate fi introdusă în 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă";.

Prin contestație se atacă Decizia civilă nr. 1101/R/_ a T. ui M.

, pronunțată în recurs. Așadar, data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate coincide cu data pronunțării ei, respectiv_, situație în care termenul de exercitare a contestației în anulare a expirat în_ .

Contestația în anulare a fost formulată la_ (fila 1 dosar), după expirarea termenului prevăzut de art. 319 al. 1 teza finală Cod procedură civilă.

Decizia atacată nu cade sub incidența primei teze a art. 319 al. 1 Cod procedură civilă.

În consecință, se impune respingerea ca tardivă a contestației în anulare.

Contestația este și nefondată, raportat la motivele invocate. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1101/R/_, Tribunalul Maramureș a respins recursul

declarat de recurenții P. F., F. A. I. și T. L. M., reținând în esență că aceștia își dovedesc îndreptățirea doar după un singur autor: Iuga

F., cu privire la care nu au făcut dovada că ar fi avut în proprietate o suprafață de teren mai mare decât cea reconstituită anterior.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă, contestații în anulare se pot exercita atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Conform art. 318 Cod procedură civilă hotărârii pronunțate în recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare se referă în cauza de față la "greșeala materială"; a instanței de recurs, care:

  • a stabilit greșit că recurenții au vocație doar după un singur autor

  • a calculat greșit suprafețele deținute de autorii invocați

  • a omis a avea în vedere dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea 247/2005 Titlul XIII

  • a reținut că în cauză s-a cerut reconstituirea pentru teren agricol

  • nu a observat anumite date și acte (nespecificate de contestatori)

  • s-a străduit să satisfacă cererile intimatei C. L. de fond funciar

B. și nu a luat în considerare măsurătorile efectuate extrajudiciar, încălcând în opinia contestatorilor, obiectivitatea necesară unui recurs

Toate aspectele invocate de contestatori și arătate mai sus, nu constituie

"greșeli materiale"; în sensul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, astfel încât nu pot fi cenzurate sau reformate în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Din cele prezentate reiese că, instanța analizând contestația în anulare cu care fusese sesizată s-a pronunțat atât sub aspectul tardivității formulării cererii, dar a analizat și pe fond cererea pe care a respins-o ca fiind nefonda- tă, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, respectiv a apreciat că în motivele invocate de către contestatori nu constituie " greșeli materiale";.

În prezenta cerere de revizuire, actele noi de care a înțeles revizuenta a se folosi pentru a dovedi că a fost în imposibilitatea de a formula în termenul legal contestația în anulare, este un act medical care atestă faptul că soțul ei a fost internat în spital în perioada 11.XII. 2010 și până în 20.XII.2010. Revizuienta nu solicitase anterior repunerea în termen .

Pe de altă parte atunci când Tribunalul Maramureș a soluționat contestația în anulare a analizat-o atât pe excepție cât și pe fond, reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință se apreciază că cererea de revizuire a deciziei civile nr. 263/R din 4. IV.2012 nu este întemeiată urmând a fi respinsă cererea conform dispozitivului .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de P. L. F. în contra deciziei civile nr. 263/R din 4.IV.2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 9 ianuarie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

P. M. B. W.

D.

P. G. R.

M.

Red.P.G./_

T.red. R.M./_ /2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7/2013. Fond funciar