Decizia civilă nr. 7/2013. Rezolutiune contract
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7/A/2013
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013 Instanța constituită din :
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.
Judecător: V. M. - președintele Curții de Apel C.
Grefier: S. - D. G.
S
-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâtul M.
A. împotriva sentinței civile nr. 720/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe reclamanta G. J., având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
. Prin cerea de chemre în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. cu nr._, reclamanta G. J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. P. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între defunctul Kiss Miklos Sandor și pârât; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că antecesorul reclamantei a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren înscris în CF 421 Jucu de Jos.
Prin Decizia civilă nr. 198/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel C., tatăl să u a fost obligat să încheie cu pârâtul contract autentic de vânzare-cumpărare a terenului pentru prețul de 328.300 euro, în caz contrar hotărârea urmând a ține loc de act autentic.
În_, Kiss Miklos Sandor a încheiat un contract de cesiune de creanță, prin care transmitea dreptul asupra sumei pe care pârâtul trebuia să o plătească. Acesta nu și-a îndeplinit până în prezent obligația și nici nu înțelege să își îndeplinească obligația, motiv pentru care nici ea nu își poate îndeplini obligația de transfer a dreptului de proprietate. Învederează reclamanta că este unica moștenitoare a lui Kiss Miklos Sandor.
În drept, au fost invocate prev, art. 1020, 1021 C.civ. 112 și 274 C.pr.civ. Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 720/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis acțiunea formulată de G. J.
, împotriva pârâtului M. P. A. și în consecință:
S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între defunctul Kiss Miklos Sandor și pârâtul M. P. A. .
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19650,18 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Între Kiss Miklos Sandor și pârât s-a încheiat un antecontract de vânzare- cumpărare, având ca obiect un teren în suprafață de 1. mp., pentru prețul de 3 euro/mp .
Prin Decizia civilă nr. 198 A/2008 a Curții de Apel C., Kiss Miklos Sandor a fost obligat să încheie cu Muntean P. A. act autentic de vânzare-cumpărare a terenului arătat mai sus, sub condiția achitării diferenței de preț reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 328.300 euro. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
În data de_, între Kiss Miklos Sandor și Pulbere Mihai s-a încheiat un contract de cesiune de creanță, obiectul contractului fiind creanța în sumă de
328.300 euro pe care Kiss Miklos Sandor o avea de primit de la Muntean P. A. în temeiul Deciziei 198/A/2009 a Curții de Apel C. .
Pârâtul l-a notificat prin BEJ Stolnean M. pe pârât în legătură cu contractul de cesiune de creanță.
Reclamanta este moștenitoarea defunctului Kiss Miklos Sandor, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor emis de autoritățile maghiare în dosarul nr. 14021/U/1288/2011/3.
Raportat la această stare de fapt, întrucât antecesorul reclamantei a înstrăinat creanța decurgând din executarea contractului de vânzare-cumpărare acesta neavând la dispoziția sa vreun mijloc prin care să solicite suma de bani, el având eventual la dispoziție doar posibilitatea solicitării executării convenției pentru ca să-și poată executa obligația în ceea ce privește obligația de a transmite proprietatea, instanța a pus în discuție părților exprimarea punctului de vedere în legătura cu calitatea procesuală activă în formularea cererii având ca obiect rezoluțiunea antecontractului, atât timp cât creanța reprezentând prețul, în virtutea contractului de cesiune, se cuvine în alte părți.
În data de_, între reclamantă și Pulbere Mihai s-a încheiat un act adițional la contractul de cesiune de creanță, prin care părțile au convenit desființarea contractului de cesiune de creanță încheiat anterior între Kiss Miklos Sandor și Pulbere Mihai.
Această convenție a fost adusă la cunoștința pârâtului care nu a avut nicio poziție, convenție care poate fi calificată ca și o rezoluțiune amiabilă a contractului de cesiune de creanță prin care părțile revin în situația anterioară încheierii contactului de cesiune de creanță, situație în care reclamanta justifică calitatea procesuală activă în a acționa.
Pârâtul, până la data soluționării cauzei, nu a făcut dovada plății sumei stabilită în hotărârea judecătorească, iar mandatarul acestuia a învederat că partea nici nu înțelege să plătească această sumă de bani, arătând, însă, în fața instanței, că este de acord cu admiterea cererii având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, condiționat de restituirea sumei de
20.000 euro, achitată la încheierea convenției.
În cuprinsul concluziilor scrise, pârâtul a reiterat această poziție, ceea ce echivalează cu o neîndeplinirea culpabilă a obligației asumate, motiv pentru care, în temeiul prev. art. 1020 și 1021 C.civ., instanța a admis cererea formulată având ca obiect rezoluțiunea antecontractului.
Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Pârâtul nu a fost de acord cu admiterea acestei cereri, întrucât ar fi fost necesar ca în prealabil să existe o notificare prin intermediul executorului judecătoresc prin care pârâtul să fie pus în întârziere anterior introducerii acțiunii, iar la prima zi de înfățișare acesta a recunoscut pretențiile reclamantei.
Este adevărat că pârâtul nu a fost pus în întârziere anterior formulării acțiunii de către reclamantă, fiind pus în întârziere doar de către cesionar, însă din perspectiva cererii având ca obiect rezoluțiune, în condițiile în care pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii lipsă notificării nu mai are relevanță.
Această punere în întârziere are relevanță și în ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul a fost somat în vederea îndeplinirii obligațiilor sale, iar prin transmiterea drepturilor asupra creanței prin convenția din_ prin care s-a rezoluționat contractul de cesiune această notificare profită reclamantei.
Recunoașterea pârâtului la prima zi de înfățișare a pretențiilor formulate ca și cauză de exonerare a punerii în sarcina sa a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită și din cauză că recunoașterea acestuia nu a fost una integrală ci condiționată de restituirea unei sume de bani achitată la încheierea antecontractului, fără ca pârâtul să formuleze o cerere de chemare în judecată în acest sens.
Chiar dacă consecința rezoluțiunii unei convenții este repunerea părților în situația anterioară, aceasta trebuie solicitată, iar obligația de restituire a ceea ce s-a primit poate fi executată în mod benevol sau în caz contrar pe cale
judecătorească.
Textul art. 275 C.pr.civ. are în vedere o recunoaștere integrală.
Nefiind incidente dispozițiile art.275 C.pr.civ., instanța în temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.650,18 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Declarația de apel. Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâtul Muntean P. A.
, solicitând schimbarea ei, în parte, în sensul înlăturării obligației stabilite în sarcina sa, aceea de a plăti reclamantei suma de 19.650,18 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.
În motivele declarației de apel, se arată că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat cu pârâtul.
Exprimându-și poziția procesuală, pârâtul a fost de acord cu rezoluțiunea convenției, solicitând, însă, repunerea părților în situația anterioară. În acest circumstanțe, în mod nelegal prima instanță, încuviințând cererea reclamantei,
l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata G. J., născută Kiss Iudith, a răspuns motivului de apel prin concluziile scrise depuse în data de_
, înainte de închiderea dezbaterilor judiciare orale în fond, solicitând respingerea apelului ca nefondat, întrucât pârâtul și-a exprimat acordul la admiterea acțiunii, însă, sub condiția restituirii arvunei primite. Or, această atitudine a pârâtului nu reprezintă o recunoaștere pur și simplu a pretențiilor reclamantei, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 275 C.pr.civ. Mai mult decât atât, afirmativ, pârâtul solicită repunerea părților în situația anterioară, însă nu a sesizat prima instanță cu o cerere reconvențională prin care să formuleze expres o astfel de pretenție.
Judecata în apel
.Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel a pârâtului, care vizează în exclusivitate dispoziția referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține următoarele:
În raport cu dispozițiile art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Din analiza textului normativ mai sus evocat, rezultă că, în situația în care pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului, la prima zi de înfățișare, aceasta nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Recunoașterea trebuie să fie una expresă și necondiționată. De asemenea, aceasta trebuie să intervină în fața instanței de fond, iar nu în calea de atac.
De la acest principiu este reglementată o singură excepție, în sensul că recunoașterea pretențiilor reclamantul la prima zi de înfățișare nu înlătură posibilitatea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în cazul în care acesta a fost pus în întârziere înainte de chemarea sa în judecată.
Ca atare, dispozițiile analizate sunt aplicabile numai în litigiile susceptibile de procedura punerii în întârziere.
În circumstanțele date ale prezentei cauze, Curtea constată că dispozițiile art. 275 C.pr.civ. nu pot fi aplicate în favoarea pârâtului, în sensul celor pretinse de acesta, întrucât:
Pârâtul M. P. A. a fost pus în întârziere cu privire la plata datoriei pe care o avea față de creditorul Kiss Miklos Sandor, părintele decedat al reclamantei, datorie constând în plata diferenței de preț reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 328.300 Euro, rezultând din convenția de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 1. mp. Punerea în întârzier a avut loc în data de 25 martie 2011, printr-o notificare formulată prin executor judecătoresc, așadar, înainte de chemarea pârâtului în judecată pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare (pag. 19 dosar tribunal).
Este adevărat că notificarea a fost formulată de cesionarul Pulbere Mihai, cel căruia creditorul prețului Kiss Miklos Sandor i-a cedat creanța pe care o avea în raport cu debitorul M. P. A., însă nu mai puțin adevărat este faptul că în data de 15 septembrie 2012 contractul de cesiune a fost rezoluționat, părțile au fost repuse în situația anterioară, astfel că această notificare profită reclamantei, în calitate de moștenitor legal al creditorului Kiss Miklos Sandor.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, în cazul în care pârâtul a fost pus în întârziere înainte de chemarea sa în judecată, recunoașterea pretențiilor la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond nu înlătură posibilitatea obligării la plata cheltuielilor de judecată, fiind culpabil pentru determinarea acestor cheltuieli, prin neexecutarea voluntară a obligației de plată în termenul convenit.
Pârâtul M. P. A. a recunoscut la prima zi de înfățișare, 12 octombrie 2012, pretențiile reclamantei, însă această recunoaștere nu a fost una pură și simplă, ci condiționată de restituirea avansului în valoare de 20.000 Euro, pe care pârâtul l-a achitat la încheierea antecontractului a cărui rezoluțiune a fost solicitată de reclamantă. O cerere reconvențională în acest sens nu a fost formulată de pârât.
Întrucât recunoașterea pârâtului nu îndeplinește condițiile unei recunoașteri necondiționate, valabile în înțelesul art. 275 C.pr.civ., de natură să producă consecințele juridice stipulate prin acest text normativ, ea trebuie considerată ca inexistentă.
În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 296 C.pr.civ., apelul pârâtului se va respinge ca nefondat, urmând a fi păstrată hotărârea primei instanțe, în limitele în care ea a fost supusă prezentului control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. P. A. împotriva sentinței civile nr. 720 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
D. | -L. B. V. | M. | S. -D. | G. |
Red.DB/dact.MS 4 ex.
Jud.fond: D.T.
| ← Încheierea civilă nr. 341/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 364/2013. Rezolutiune contract → |
|---|
