Decizia civilă nr. 711/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 711/R/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Judecător M. O. -S. Grefier L. M.
S-a luat spre examinare contestația în anulare promovată de contestatorul P. M. împotriva Deciziei civile nr. 83/R/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe intimata M. D. O.
La apelul nominal efectuat în ședința publică se prezintă contestatorul, personal și asistat de avocat Cecilia R. și intimata avocat M.
D. O. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că a fost acvirat dos._ al Tribunalului C. .
Tribunalul pune în discuție excepția tardivității contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorului solicită respingerea excepției. Arată că s-a atacat o hotărâre irevocabilă, care nu se comunică. Din dosar nu rezultă că, contestatorul ar fi putut lua act de conținutul deciziei. Mai mult, arată că termenul de formulare a contestației în anulare este de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii care se atacă.
Intimata arată că susține excepția.
Tribunalul, după deliberare, respinge excepția tardivității contestației în anulare, apreciind că a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 319 alin.2 C.pr.civ.
Reprezentanta contestatorului și intimata arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației conform prevederilor art. 318 C.pr.civ., fără cheltuieli de judecată. Arată că decizia pronunțată de Tribunalul Cluj trebuie casată, iar instanța să rejudece cauza pe fond. Învederează faptul că un cabinet de avocat nu are calitate procesuală activă.
Intimata solicită respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată. Învederează a încheiat cu contestatorul contract de asistență juridică. Faptul că recursul a fost soluționat pe cale de excepție nu înseamnă că am fi în prezența unei erori materiale.
Reprezentanta contestatorului solicită amânarea pronunțării hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise.
Intimata arată că se opune acestei cereri.
Tribunalul, după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentanta contestatorului și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Decizia civilă nr. 83/R/2013, pronunțată în dosarul nr._ Tribunalului C. a admis recursul declarat de Cabinet individual Avocat D.
O. M. împotriva Sentinței civile nr. 15312/_, dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a modificat-o în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului avocat M. D. O. și în consecință a respins contestația la executare formulată de P. M. L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins recursul declarat de P. M. L. împotriva Sentinței civile nr. 15312/2012.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamantul este cel care în virtutea principiului disponibilității investește instanța și creează cadrul procesual.
Una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este calitatea procesuală.
Reclamantul este dator să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond peremtorie și absolută și poate fi invocată în orice fază a procesului.
Din analiza contestației la executare rezultă că reclamantul a chemat în judecată pe avocat D. O. M., solicitând anularea formelor de executare din dosarul execuțional 328/2011.
Din analiza acestui dosar execuțional rezultă că, calitatea de creditor o are Cabinet de avocat M. D. O., prin Încheierea civilă nr. 7139/CC/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul_ cererea acestei părți fiind admisă și fiind încuviințată executarea silită în baza titlului executoriu contracte de asistență juridică încheiate de creditorul Cabinet Individual avocat M. D. O. .
În această situație se poate aprecia că între persoana creditorului din dosarul execuțional 328/2011 și pârâtul din prezenta contestație la executare există o diferență, cel chemat în judecat prin contestația la executare înregistrată sub nr._ neavând calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste considetente văzând și disp. art. 304 pct. 9 C. proc, civ, apreciind că în cauză s-a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, instanța în temeiul art. 312 C. proc. civ a admis recursul declarat de Cabinet individual Avocat D. O. M. împotriva Sentinței civile nr. 15312/_
, dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a modificat-o în senusul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului avocat M. D. O. și în consecință a respins contestația la executare formulată de P. M. L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Ca și consecință față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța a respins recursul declarat de P. M. L. .
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare P. M.
L., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei civile nr.83/R/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rejudecarea cauzei pe fond, cu cheltuieli de judecată.
Înn motivare a arătat că în speță sunt incidente prevederile art.318 al.1 Teza I și Teza II C.pr.civ. referitoare la contestația în anulare.
Astfel, contestatorul consideră că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unor erori materiale, greșeli care nu se confundă cu greșeli de de fond sau de judecată și nu antamează fondul litigiului.
Î. a hotărât că greșelile materiale ce pot fi invocate în cazul contestației în anulare în conformitate cu art 318 C.pr.civ. nu se referă la erorile care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci la greșeli de fapt, neintenționate, produse prin confundarea unor elemente sau a unor date semnificative aflate la dosarul cauzei.
Pornind de la considerentele arătate susține că decizia contestată este rezultaul unei greșeli materiale.
Astfel tribunalul a concluzionat că pârâta avocată M. D. O. nu are calitate procesuală pasivă în contestația la executare aprecind în mod greșit că, cabinetul acesteia are calitate procesuală.
Arată că acest cabinet nu are personalitate juridică, motiv pentru care singura care ar fi putut fi chemată în judecată este avocata.
Însuși titularul cabinetului, în speță avocat M. D. O. este cea care are capacitate procesuală pasivă, întrucât cabinetele de avocatură sunt reprezentate de însuși titularul lor.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități, între pârât pe de o parte și persoana care este titularul raportului juridic dedus judecăți.
Conform prev art 179 și 180 din Statutul profesiei de avocat, noțiunea de cabinet individual de avocatură desemnează forma în care își exercită profesia un avocat.
Față de modul greșit de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei avocat M. D. O., admițând această excepție, instanța de recurs nu a intrat în cercetarea motivelor de recurs, astfel, a solicitat admiterea contestației în anulare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata avocat M. D. O. a solicitat respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată, reprezentând 300 lei onorariu avocațial.
Intimata arată că este nefondată contestația în anulare, în sensul că nu se poate susține că instanța de recurs a dezlegat pricina urmare a unor erori materiale.
Practica judiciară are în vedere raporat la articolul invocat greșeli de fapt involuntare.
Mai mult, contractele de asistență juridică ce fac obiectul execuției silite nu au fost încheiate între P. M. și M. D. O. .
Prin urmare, nu persoana fizică M. D. O. are calitate procesuală pasivă.
Din acest punct de vedere, legitimitatea procesuală pasivă o are Cabinetul individual avocat M. D. O. .
Analizând contestația în anulare formulată, tribunalul constată următoarele:
În esență, contestatorul susține că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța de recurs a soluționat recursul pe cale de excepție, fără a intra în soluționarea fondului litigiului dintre părți.
Art.318 al.1 cod pr.civilă prevede că "; hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau
admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. "
Art.318 cod pr.civilă deschide calea contestației în anulare pentru două motive(greșeală materială și nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), ce pot fi valorificate, însă, numai împotriva hotărârilor instanțelor de recurs.
Prima ipoteză din art.318 cod pr.civilă are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată sau de interpretare a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art.318 cod pr.civilă se înțelege orice eroare materială evidentă, pe care o săvârșește instanța, cum ar fi, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în n termen la poștă, dar,
instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac, etc.
În speță, contestatorul nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a dezlegat o anumită problemă de drept și anume aceea a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei avocat M. D. O., instanța de recurs ajungând la concluzia că sentința civilă nr.15312/_ a Judecătoriei C. -N. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei avocat M. D. O. și care a determinat respingerea recursului contestatorului P. M. L., fără cercetarea fondului cauzei, nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea constitui una de judecată, a cărei analizare și remediere nu este posibilă pe calea de atac extraordinară a contestației în anulare.
O greșeală în aprecierea probelor, datorită căreia situația de fapt reținută de instanță ar fi eronată, este o greșeală de fond, de apreciere a probelor, care, de asemenea, nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare.
Ipoteza a II-a a art.318 cod pr.civilă vizează situația în care instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Soluția instanței de recurs fiind de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei avocat M. D. O., este evident că problema examinării motivelor de recurs, a fondului litigiului, nu mai putea fi abordată, astfel că nu poate fi reținută ca temei al contestației în anulare.
Neexistând nici unul dintre motivele prev. expres la art.318 cod pr.civilă, tribunalul va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. L. .
În tem.art.274 cod pr.civilă, tribunalul va obliga contestatorul să plătească intimatei M. D. O. suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. L. în contradictoriu cu avocat M. D. O. privind Decizia Civilă nr.83/R/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
Obligă contestatorul să plătească intimatei 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, M. O. -S. fiind în CO semnează Vicepreședinte Tribunal E. L. |
Grefier, L. M. fiind în CO semnează grefier- șef secție civilă S. Ș. |
Red.CC/dact.DB _
2 ex.
← Încheierea civilă nr. 1151/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 1/2. Contestaţie la executare → |
---|