Decizia civilă nr. 724/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 724/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Judecător M. O. -S. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent V. L. - prin mandatar C. I. C., împotriva Sentinței civile nr. 3920/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat M. C. N., intimat C. L. PENTRU A. L. F. F. DE PE L. C. LOCAL AL M. C. N., intimat C. J. PENTRU A. L. F. F. DE PE L. P. J. C., având ca
obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
Se constată de asemenea faptul că la data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei pârâte C. L. pentru A. Legii nr. 1. de pe lângă C. Local al municipiului C. -N. .
De asemenea la data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea M. C. -N. .
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin Sentința civilă nr. 3920/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis excepția inadmisibilității și în consecință:
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanta V.
L. împotriva pârâților M. C. -N. prin primar și C. L. PENTRU
A. L. F. F. de pe lângă C. LOCAL al mun. C. -N. și C.
J. PENTRU A. L. F. F. de pe lângă P. jud. C., având ca obiect fond funciar.
Cheltuielile de judecată au rămas în sarcina reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Având în vedere faptul că pe de o parte în cauză s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. -N., iar pe de altă parte prin întâmpinare pârâta C. J. de Aplicare a L. F. F. de pe lângă Prefectura Cluj au fost invocate excepția inadmisibilității,
excepția prematurității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene, instanța a procedat la analizarea excepțiilor.
Întrucât atât excepția lipsei calității procesuale pasive cât și cea a prematurității presupun posibilitatea promovării acțiunii civile. Astfel, prioritar în analizarea excepțiilor este cea a inadmisibilității, excepție de procedură, peremtorie.
Astfel, din interpretarea prevederilor art.137 alin.1 C.proc.civ. s-a reținut faptul că instanța a soluționat mai întâi excepția de procedură și abia apoi pe cele de fond.
Prin urmare, în analizarea acestei excepții de inadmisibilitate a acțiunii formulată de reclamantă, s-a reținut următoarele:
S-a reținut de către instanță că temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea introductivă de instanță sunt prevederile art.18 din Legea nr.18/1991, art.9 din HG nr.890/2005, art.4 din Legea nr.1/2000 și Titlul VI și XIII din Legea nr.247/2005, deci rezultă fără echivoc faptul că reclamanta uzează în prezenta acțiune de legile fondului funciar.
Trebuie subliniat că prevederile art.8, art.9, art.11, al.3, al.4 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată, modificată și completată cu Legea nr. 247/2005, prevederile art. 4, art.33 din Legea 1/2000, stabilesc în mod concret care sunt imobilele terenuri, obiect al dreptului de reconstituire și persoanele îndreptățite la stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, care au formulat în termen legal cerere de stabilire a dreptului de proprietate.
Astfel, art.8 din Legea nr.18/1991 rep. prevede că "(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativa și alte persoane anume stabilite.";
S-a mai reținut că din motivarea acțiunii rezultă faptul că terenul solicitat de reclamantă prin cererea nr._ este de fapt o completare a cererii nr._ formulată în temeiul Legii nr.247/2005, după Oprea Ana.
Totodată, mai trebuie subliniat că în temeiul L. fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se poate realiza doar în baza unei cereri de reconstituire depusă în termen legal, principiu ce rezultă din art.8 din Legea nr.18/1991 rep și din împrejurarea că ori de câte ori o nouă lege în această materie a prevăzut și obligativitatea formulării cererii de reconstituire a stabilit un termen în acest sens, ori în opinia instanței, pentru terenul în speță, ultima lege care a prevăzut posibilitatea formulării unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate este Legea nr.274/2005, care prevede un termen de 60 de zile pentru depunerea acestor cereri.
Analizând cererea înregistrată sub nr.2. /2012 se constată că aceasta este depusă ca o completare la o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul care a aparținut numitei Oprea M. ( sora bunicii reclamantei, def. M. Ana născută Oprea ) și nu după M. P. al lui Precup ( bunicul reclamantei ).
Rezultă fără tăgadă că cererea depusă în anul 2005 având nr._ viza doar terenul care a aparținut numitei Oprea M., nefiind solicitat nici un alt teren după def. M. P. al lui Precup.
Ori, cererea ce face obiectul prezentei cauze civile este depusă în afara oricărui termen legal de reconstituire a dreptului de proprietate și în opinia instanței, în baza ei nu se poate proceda la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, raportat la principiul consacrat de art.8 alin.3 din Legea nr.18/1991.
Mai trebuie spus că în art.33 alin.2 din Legea nr.1/2000 este reglementată o singură ipoteză în care se derogă de la principiul enunțat mai sus, respectiv se prevede că în situația în care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atestă alte terenuri ce au aparținut petenților în proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente dacă sunt libere.
Fiind o situație de excepție, trebuie interpretată în mod restrictiv vizând doar situațiile în care o persoană nu a cunoscut din motive neimputabile că este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate și nicidecum situația din speță când o altă cerere formulată în baza Legii nr.247/2005 prin care a fost solicitat terenul a fost respinsă, iar reclamanta nu a formulat plângere la instanță în termenul prevăzut de lege, formulând ulterior o altă cerere de completare la altă cerere formulată tot în baza Legii nr.247/2005.
Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta nu a susținut că ar fi aflat despre existența terenului revendicat abia în anul 2012 și pe cale de consecință nu se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei în lipsa unei cereri formulată în termenul legal.
Deci întrucât reclamanta nu a parcurs procedura Legii nr. 18/1991, nu este beneficiara unui drept validat în baza Legii nr.18/1991, nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termen legal pentru suprafața de teren de 1180 mp, după defuncții M. Precup și Ana. Simpla calitate de moștenitoare a defuncților M. Precup și Ana și cererea depusă în baza prevederilor Legii 247/2005 după terenul care a aparținut defunctei Oprea M. nu conferă drept de proprietate reclamantei, așa cum nu i-l conferă nici depunerea cererii de reconstituire pretinsă direct instanței de judecată.
Din înscrisurile anexate s-a reținut că, reclamanta în condițiile art.8, art.9. art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, art.33 din Legea nr.1/2000 nu a depus în termenul legal, cerere în calitate de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul teren obiect a prezentei cauze.
Prin cererea 2. /3 formulată la data de_, în temeiul prevederilor art.33, pct.2 din Legea 1/2000 a solicitat acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 1180 mp, teren care a fost preluat de CAP înfrățirea, ulterior expropriat pentru cartierul de blocuri Mănăștur, după defuncții M. Precup și Ana, având în vedere că cererea nr._ formulată de reclamantă împreună cu unchiul său M. V. după defuncta Oprea M. nu a fost soluționată.
Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr._ a fost formulată de reclamantă împreună cu unchiul său M. V. după defuncta Oprea M. pentru alte terenuri și nu după defuncții M. Precup și Ana pentru suprafața de teren de 1180 mp.
Astfel, cererea 2. /3 formulată de reclamantă la data de_ nu poate fi luată drept o cerere formulată în completarea cererii nr._, întrucât nu vizează aceleași terenuri solicitate și aceeași antecesori.
Pe de altă parte, din adresa depusă la fila 16 din dosar rezultă că terenul cu nr.top.11986 situat în mun. C. -N., str. Câmpului nr.52 a fost revendicat în temeiul Legii nr.10/2001, prin notificarea nr.177/2002 și soluționată prin dispoziția primarului nr.1880/_ cu propunere de respingere motivat că revendicatorul M. V. nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită asupra terenului.
Dispoziția primarului a fost atacată în instanță, în dosar civil nr._
, acțiunea fiind admisă în primă instanță prin sentința civilă nr.900/2011 a
T. ului C., sentință casată prin decizia civilă nr.528/2012 a Curții de Apel C. .
În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că prin notificarea formulată de numitul V. Victor, antecesorul reclamantei, acesta a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în
C. -N., str. Câmpului nr. 52, înscris în Cf nr. 20671 nr. top 11958, preluat abuziv în baza Decretului nr. 424/1978.
Potrivit CF nr. 20671 C., nr. top 11985 (mențiunea făcută în notificare referitoare la nr. top constituind o evidentă eroare materială), asupra terenului situat în str. Câmpului nr. 52-54 anterior exproprierii, erau mai mulți coproprietari tabulari, între aceștia fiind și M. P. al lui Precup asupra cotei de 341/956 parte.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9948/_, vânzătoarea M. Ana a înstrăinat soților V. Victor și V. Nastasia cota de 341/956 parte din imobilul înscris în Cf nr. 20671 nr. top 11985.
Este adevărat că vânzătoarea nu figurează între proprietarii tabulari ai imobilului evidențiat sub nr.top 11985, însă contractul fiind autentic, operează prezumția că la notariatul de Stat s-au prezentat acte din conținutul cărora a reieșit că vânzătoarea M. Ana este succesoarea proprietarului tabular M. P. al lui Precup, obiectul convenției constituindu-l tocmai cota acestuia de proprietate.
Raportat la conținutul actului autentic, este incontestabil faptul că soții V. Victor și V. Nastasia au dobândit drept de proprietate asupra cotei de 341/956 parte din imobilul înscris în Cf nr. 20671 nr. top 11985, pe care, prin notificarea formulată, V. Victor a și solicitat-o a-i fi restituită.
Inadvertența care atrage însă netemeinicia plângerii formulate împotriva dispoziției nr. 1880/_ a Primarului mun. C. -N. o constituie faptul că potrivit procesului verbal anexă Decretului de expropriere nr. 424/1978 (f. 24-26), la poz. 62 se menționează că s-a expropriat de la proprietarii V. Victor și V. Nastasia imobilul situat în
C. -N., înscris în Cf nr. 23065 nr. top 11986.
Cu privire la acest imobil reclamanta nu a făcut dovada că antecesorul său a formulat notificare în termenul legal, iar referitor la imobilul pentru care s-a făcut notificare și reclamanta a făcut dovada că antecesorul său a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare, în baza unui act autentic, nu reiese că acesta a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 424/1978.
Având în vedere aceste considerente, constatându-se că pentru imobilul ce a făcut obiectul exproprierii nu s-a făcut notificare, iar pentru imobilul ce face obiectul notificării nu s-a făcut dovada exproprierii, în baza
art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., coroborat cu art. 26 din Legea nr.10/2001, curtea a admis recursurile, a modificat sentința în sensul respingerii plângerii.
Deci rezultă că pentru același teren, reclamanta a promovat un litigiu atât pe Legea nr.10/2001 cât și pe Legile fondului funciar, ori pentru cel ce a format obiect al exproprierii și care era supus Legii nr.10/2001, reclamanta nu a formulat notificare, iar pentru cel pentru care a formulat notificare, nu a făcut dovada exproprierii.
Astfel, în opinia instanței, pentru terenul care nu a format obiect al Legii nr.10/2001, reclamanta putea solicita reconstituirea în baza legilor fondului funciar, însă cu precizarea de a formula în termen cerere de reconstituire și de a urma procedura administrativă.
Raportat la cele mai sus reținute, instanța a apreciat ca întemeiată excepția inadmisibilității și pe cale de consecință în temeiul art.8, art.9, art.11, al.3, al.4 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată, modificată și completată cu Legea nr. 247/2005, prevederile art. 4, art.33 din Legea 1/2000 a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta V. L. ca inadmisibilă.
Fiind admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii civile, celelalte excepții nu se mai impun a fi analizate.
În baza art.274-276 C.proc.civ., cheltuielile de judecată rămân în sarcina reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă
V. L. , solicitând instanței admiterea prezentului recurs si modificarea în tot a sentinței civile menționate, ca fiind nelegala si netemeinica, cu consecința admiterii acțiunii formulate de către aceasta.
În motivare recurenta reclamantă arată faptul că sentința atacata este nelegala si temeinica, instanța de fond reținând în mod greșit situația de fapt si de drept existenta în cauza.
In motivarea sentinței atacate, in mod greșit instanța de judecata a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate. M. ivarea excepției de inadmisibilitate a fost făcuta avându-se insa in vedere concluzii la o posibila excepție de tardivitate, care s-ar încadra in prevederile art. 33 al Legii i/2000. Or, așa cum va arata in motivarea prezentului recurs, apreciind faptul că cererea depusa, in contextul art. 33, este in termen legal atâta timp cât pe rolul Comisiei locale se mai afla în lucru cererea depusa de ea in anul 2005.
În fapt, prin cererea adresata instanței de judecata, aceasta a solicitat obligarea de către aceasta a Comisiei locale pentru aplicarea L. F. F. de pe lângă C. Local al municipiului C. -N. la soluționarea cererii sale, optând in același timp pentru varianta compensării suprafeței solicitate prin cererea depusa in august 2012 cu un imobil de aceeași valoare si suprafața, conform prevederilor Legii 18/1991, așa cum a fost modificata prin Legea 67/2010, si in conformitate de asemenea cu prevederile Legii 1/2000, respectiv HG 890/2005.
Solicitarea sa este întemeiata atât pe dispozițiile exprese ale legilor proprietății (Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 247/2005), precum si pe prevederile HG 890/2005, legi care oferă posibilitatea foștilor proprietari de a beneficia de procedura compensării cu terenuri echivalente atât valoric, dar si ca suprafața, cu terenurile de care au fost lipsiți inițial.
Așadar, apreciază ca sentința civila atacata este nelegala raportat la următoarele aspecte:
Articolul 33 din Legea 1/2000, așa cum a fost modificata, prevede la alin. 2:
"(2) In situația in care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atesta alte terenuri ce au aparținut petenților in proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, daca sunt libere."
Ținând cont de prevederea legala mai sus arătata, consideră reclamanta că îndeplinește toate cerințele cuprinse în textul legal. Astfel, pe rolul Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar C., exista la acest moment, nesoluționata, cererea cu numărul_ . În această situație, cererea sa cu numărul 2. /2012, de completare a unei cereri aflate încă pe rolul Comisiei este încadrata în prevederea articolului 33, la acest moment, din administrarea dosarului său din anul 2005, descoperind alte suprafețe care au aparținut antecesorului său, care nu au fost revendicate in anul 2005, atestându-se existența noilor suprafețe nerevendicate pe parcursul completărilor actelor din dosarele aflate pe rolul Comisiei locale, in aceasta situație, beneficiind de prevederile art. 33 al Legii 1/2000. Mai mult, acest lucru nu este contestat de către C. locala, care, in practica pe care o îmbrățișează în aplicarea acestui articol a procedat si in alte cazuri la emiterea unor titluri de proprietate pe numele unor persoane fizice, așa cum a exemplificat in prezenta cauza, spre exemplificare în persoana domnului Oprea I. .
Din acest punct de vedere, chiar si daca C. nu ar fi procedat deja la aplicarea art. 33.al Legii 1/2000, aceasta întrunește toate condițiile impuse de lege, pentru a beneficia de prevederile articolului mai sus arătat, solicitând astfel a se constata acest lucru și a dispune in consecința.
Inclus fiind astfel cum a fost completat, articolul 33, in cadrul legal general impus de legea din care face parte, si anume Legea 1/2000, aceasta prevede la art. 1 "Persoanelor fizice si persoanelor juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si pentru terenurile forestiere, in termen legal, li se reconstituie dreptul de proprietate in condițiile prevăzute de prezenta lege."
Mai mult, art. 10 din Legea 1/2000 indica modalitățile in care poate fi făcuta reconstituirea dreptului de proprietate, si anume prin acordarea terenului pe vechiul amplasament, iar daca acest lucru nu este posibil reconstituirea sa se facă prin procedura compensării (așa cum aceasta în dosarul dedus judecații a solicitat), iar in ultimul rând prin acordarea de despăgubiri.
Art. 10 ". (2) In situația in care suprafețele proprietate privata a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public al statului, in condițiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri."
Având in vedere modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate așa cum este ea prevăzuta de toate legile proprietății, aplicarea art. 33 apare ca o completare, recunoscând astfel dreptul persoanelor care ulterior depunerii cererilor formulate in baza legilor proprietății, pe parcursul instrumentării dosarelor, descoperă in proprietatea lor alte imobile nerevendicate. Articolul 33, parte integranta a Legii 1/2000, alături de faptul ca oferă dreptul de a "reveni" cu solicitări ulterioare, are aplicabilitate ținând cont de toate celelalte prevederi cuprinse în legea din care face parte, inclusiv de modul in care poate fi soluționată o cerere depusa in termenul prevăzut in mod diferit.
De asemenea, textul alin. 2 al aceluiași art. 33 prevede in mod imperativ restituirea pe vechile amplasamente a terenurilor solicitate, daca acestea sunt libere. In cazul in care acestea nu sunt libere (cum este situația data in prezentul dosar) singura cale de soluționare evidenta este cea prevăzuta de cadrul general al legii din care face parte, si anume Legea 1/2000, care prevede cele trei alternative: pe vechiul amplasament, in compensare sau prin acordare de despăgubiri.
Prevederile HG 890/2005, in integralitatea lor, trasează liniile de soluționare ale cererilor de retrocedare, fiind imperative, si considerând prioritar acordarea in natura a terenurilor, inclusiv prin compensare, abia ultima soluție, in cazul in care acest lucru nu este posibil, trebuind sa fie despăgubirile bănești.
Acesta este motivul pentru care, conform Titlului XIII din Legea 247/2005 a solicitat instanței obligarea pârâtelor in sensul petitelor arătate in partea introductiva a prezentului recurs.
Art. 9 din HG 890/2005, stipulează imperativ situația in care, in cazul in care C. respectiva mai dispune de teren, in rezerva aflata la dispoziția sa, obligația acesteia de a solicita completarea rezervei cu teren din proprietatea privata a unităților administrativ-teritoriale cărora le aparține
C. in cauza, in speța municipiului C. -N. .
Art. 9: "A. (3): Foștii proprietari sau moștenitorii acestora vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă valoric din terenurile
intravilane sau, în lipsă, extravilane, ce au aparținut deținătorilor prevăzuți la alin. (1) sau ascendenților acestora, din rezerva comisiei locale sau, după caz, din terenul proprietate privată a comunei, orașului sau a municipiului, acceptată de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora."
In sprijinul celor arătate si susținute privind prioritatea compensării fata de varianta despăgubirilor, aduce la cunoștința recurenta și prevederile alin. 3 si alin 4 din art. 42 al HG 890/2005: "(3) După validarea anexei nr. 24 foștilor proprietari li se reconstituie dreptul de proprietate în localitățile în care există terenuri agricole, aflate la dispoziția comisiilor locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului din același județ sau din județele învecinate. În aceste situații se vor elibera titluri de proprietate în condițiile legii.
În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii, și se vor înscrie în anexa nr. 23."
Așa cum se poate observa din ultimul aliniat menționat, doar in cazurile in care compensarea nu este posibila, se va proceda la acordarea de despăgubiri. In cazul de fata insa nu ne regăsim in ipoteza in care compensarea nu ar fi posibila, dimpotrivă, terenul pe care îl solicită a-i fi atribuit la schimb echivalează ca valoare, cu terenul de care a fost lipsită, făcând parte din domeniul unității administrativ teritoriale, nefiind revendicat.
Având cunoștința de faptul ca pentru a se putea dispune compensarea, terenul care se solicita a fi atribuit in schimb trebuie sa facă parte din domeniul privat al municipiului C. -N., arată recurenta faptul că a identificat un imobil - teren care poate face obiectul compensării solicitate, imobil care îndeplinește toate cerințele impuse de lege privind posibilitatea compensării. Acesta este identificat în CF 24327, nr. topo 11973, in acest sens, in urma expertizei-pe care solicită a se efectua in cauza, solicită a i se atribui in compensare suprafața aferenta numărului CF mai sus indicat. De asemenea, in situația in care in urma evaluării s-ar
constata diferențe de valoare intre terenul expropriat de la noi, si terenul din CF 24327, nr. topo 11973, solicită Onoratei instanțe a se dispune obligarea Comisiei la acordarea de despăgubiri pentru potențiala diferența care ar rezulta in cauza, sau posibilitatea acesteia de a plați o sulta pentru o eventuala diferența in plus in cazul terenului pe care îl solicită in compensare.
In acest sens, arată recurenta faptul ca, in urma expertizei topografice si de evaluare, pe care o solicită a fi efectuata in cauza, se va putea dispune valoarea reala a terenului antecesorilor săi, cât si valoarea terenului indicat in cauza, propus de aceasta a fi compensat.
Mai arată recurenta faptul ca sentința criticata mai face referire la faptul ca aceasta nu a parcurs procedurile impuse de legile proprietății. Or, in cazul de fata, articolul 33 din Legea 1/2000, cât si normele impuse prin HG 890/2005, îi conferă tocmai acest drept, de a beneficia de o repunere in termenul de depunere al cererii de reconstituire, atâta timp cat pe parcursul administrării unui alt dosar al acesteia se descoperă noi imobile care le-au aparținut. De altfel, instanța de fond mai precizează ca aceasta nu a formulat in termen cererea de reconstituire si de a urma procedura administrativa.
In cazul de fata, arată recurenta faptul că prin cererea înregistrata in anul 2012 a solicitat Comisiei locale a demara procedurile administrative, lucru care i-a fost refuzat, acesta fiind motivul pentru care s-a adresat instanței de judecata.
Apărările intimatelor parate au făcut de asemenea, in permanenta, trimitere la o potențiala tardivitate, insa in mod greșit instanța de fond a respins acțiunea sa pe temeiul inadmisibilității, cu toate ca motivarea nu privește aceste aspecte.
Din acest punct de vedere, consideră recurenta ca in temeiul art. 33 al Legii 1/2000, aceasta se află in termenul de depunere a unei noi cereri, atâta timp cat cererea din anul 2005 nu a fost soluționată, motiv pentru care consideră ca motivarea instanței de fond este in afara cadrului legal recunoscut prin art. 33 al Legii 1/2000.
Pe fondul cauzei arată recurenta faptul că a înregistrat cererea cu numărul 2., adresata Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar de pe lângă C. local al municipiului C. -N., cu solicitarea de a i se soluționa revendicarea vizând terenul identificat in CF 20671, nr. topo 11985, respectiv CF 13915, nr. topo 11986. Cererea nou introdusa, in baza art. 33 al Legii 1/2000 este o completare a cererii înregistrate de aceasta, înregistrată la Primăria municipiului C. -N. sub numărul_ .
Având in vedere ca pana la data formulării cererii de chemare in judecata nu s-a procedat la soluționarea cererii sale inițiale, din 2005, a
înaintat acțiune in fata instanței, solicitând obligarea de către aceasta a Comisiei locale pentru aplicarea L. F. F. de pe lângă C. Local al municipiului C. -N. la soluționarea cererii sale, optând in același timp pentru varianta compensării suprafeței solicitate prin cererea depusa in august 2012 cu un imobil de aceeași valoare si suprafața, conform prevederilor Legii 18/1991, așa cum a fost modificata prin Legea 67/2010, și in conformitate de asemenea cu prevederile Legii 1/2000, respectiv HG 890/2005.
Solicitarea sa este întemeiata atât pe dispozițiile exprese ale legilor proprietății (Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 247/2005), precum si pe prevederile HG 890/2005, legi care oferă posibilitatea foștilor proprietari de a
beneficia de procedura compensării cu terenuri echivalente atât valoric, dar si ca suprafața, cu terenurile de care au fost lipsiți inițial.
Temeiul pe care legiuitorul 1-a avut in vedere este suplinirea perioadelor îndelungate in care foștii proprietari au fost lipsiți de terenurile expropriate, oferind astfel posibilitatea de a beneficia de alte terenuri, ca valoare si ca întindere, in compensare cu cele de care au fost expropriați.
Admiterea prezentei acțiuni ar da astfel substanța si consistenta legilor in vigoare, care privesc ca regula posibilitatea restituirii in natura a terenurilor, chiar si in compensare, fata de excepțiile pe care Comisiile in litigiu chemate a rezolva aceasta problema a compensării, prefera a le invoca, oferind ca singura soluție acordarea de despăgubiri si subsecvent,
împovărarea excesiva financiar a Statului R. .
Aceasta opțiune a compensării a fost acordata de lege revendicatorului, nicidecum organelor statului chemate sa soluționeze cererile de revendicare, care aleg arbitrariul in detrimentul soluționării intr-o maniera cât mai puțin împovărătoare pentru Statul R., insa si mai echitabila fata de foștii proprietari. "Ordinea" pe care procedeul de îndreptare a situațiilor impuse de reconstituirea dreptului de proprietate este in primul rând reconstituirea dreptului de proprietate si abia in subsidiar este acordarea de despăgubiri. Susținerea cererii sale de acordare in compensare a unui teren aflat in proprietatea privata a Statului R., nerevendicat, este o consecința a opțiunii pe care o oferă legea, ca alternativa, de a se acorda primordial teren in proprietatea revendicatorilor, așa cum in termeni generali se exprima art. 4 din Legea 1/2000, sau articolul unic introdus prin Legea 67/2010.
Mai mult de atât, prevederile art. 9 din HG 690/2005, prevede explicit si expres obligația Comisiilor locale de a oferta, in doua rânduri, persoanele care sunt titulare ale dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate, iar in cazul in care C. respectiva nu ar mai dispune de teren in rezerva aflata la dispoziția sa, obligația acesteia de a solicita completarea rezervei cu teren din proprietatea privata a unităților administrativ-teritoriale cărora le aparține C. in cauza, in speța municipiului C. -N. .
In cazul de fata, este de notorietate faptul ca la nivelul Comisiei locale pentru aplicarea L. F. F. de pe lângă C. Local al municipiului
C. -N. singurul teren oferit in compensare este terenul situat in zona numita "Fanat de la Coada Teleacului", aflat o distanta considerabila de oraș, fiind viciat in asemenea măsura încât nu poate fi utilizat sub nici o forma, in nici un scop. De asemenea, valoarea terenului oferit in compensare este infima, acest teren figurând ca pășune, sau ca teren agricol, in contradicție cu valoarea pe care o avea terenul pe care aceasta l-a revendicat prin cererea depusa in august 2012. Acesta din urma este situat in zona Manastur, fiind de o valoare si de 100 de ori mai mare decât cel pe care C. in cauza ii oferă la schimb. Or, scopul legiuitorului este evident in a suplini anii in care ei au fost lipsiți de proprietăți, urmărindu-se ca echivalentul oferit in compensare sa fie de aceeași valoare ca si terenurile de care au fost
lipsiți.
Art. 9 din HG 690/2005 este fără loc de interpretare: "(3) Foștii proprietari sau moștenitorii acestora vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă valoric din terenurile intravilane sau, în lipsă, extravilane, ce au aparținut deținătorilor prevăzuți la alin. (1) sau ascendenților acestora, din rezerva comisiei locale sau, după caz, din terenul proprietate privată a comunei, orașului sau a municipiului, acceptată de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora."
In acest moment, așa cum se întâmpla de când este funcționala de altfel, C. locala invoca lipsa terenurilor din rezerva aflata la dispoziția sa, când in realitate, așa cum va demonstra cu actele depuse la instanța, precum si prin expertiza topografica si de evaluare pe care solicită a fi efectuata in cauza, exista terenuri la nivelul municipiului C. -N. care pot fi trecute in rezerva Comisiei, si atribuirea lor in compensare, terenuri care îndeplinesc in totalitate cerințele legii pentru a fi considerate apte a face obiectul compensării. Cu toate ca aceste terenuri exista, nu exista nici interes si nici dorința de a se constitui un inventar al imobilelor aparținând domeniului privat al municipiului C. -N., care sa poată fi ulterior folosite in scopul urmărit de prevederile legilor proprietății. Acest lucru se răsfrânge in mod grav asupra dreptului de proprietate pe care revendicatorii l-au au stipulat in Constituția României.
Pe de alta parte, exista la nivelul municipiului C. -N. nenumărate terenuri aflate in proprietatea privata a acestuia, care pot constitui rezerva Comisiei locale, însă neexistând un inventar al terenurilor, la fel cum nu exista un interes in soluționarea cu buna credința a problemelor proprietății, nu exista la acest moment nici o rezolvare pe cale administrativa a prezentei situații, decât calea acțiunii in instanța. In acest sens, va demonstra ca terenul pe care îl solicită in compensarea terenului se încadrează in prevederile legale pentru a putea fi compensat. Solicitarea acesteia este de a constata acest aspect juridic, si ulterior a dispune obligarea factorilor decizionali îndrituiți la a proceda la trecerea in rezerva Comisiei locale si oferirea acestui teren in compensarea terenului indicat in cererea noastră cu numărul 2. /2012.
Având cunoștința de faptul ca pentru a se putea dispune compensarea, terenul care se solicita a fi atribuit in schimb trebuie sa facă parte din domeniul privat al municipiului C. -N., arată recurenta că a identificat un imobil - teren care poate face obiectul compensării solicitate, imobil care îndeplinește toate cerințele impuse de lege privind posibilitatea compensării (aparținând domeniului privat al municipiului C. -N., nerevendicate). Acesta este identificat in CF 24327, nr. topo 11973, in acest sens, in urma expertizei pe care solicită a o efectua in cauza, solicită a i se atribui in compensare suprafața aferenta numărului CF mai sus indicat. De asemenea, in situația in care in urma evaluării s-ar constata diferențe de valoare intre terenul expropriat de la ea, si terenul din CF 24327, nr. topo 11973, solicita a se dispune obligarea Comisiei la acordarea de despăgubiri pentru potențiala diferența care ar rezulta in cauza, sau posibilitatea de a plați o sulta pentru o eventuala diferența in plus in cazul terenului pe care îl solicita in compensare.
In acest sens, arată recurenta reclamantă faptul ca, in urma expertizei topografice si de evaluare, pe care o solicită a fi efectuata in cauza, se va putea dispune valoarea reala a terenului antecesorilor săi, cat si valoarea terenului indicat in cauza, propus de aceasta a fi compensat.
Precizează ca raportat la terenul indicat mai sus, ceasta a procedat la verificări in vederea stabilirii cu certitudine a statutului juridic al acestuia, in sensul verificării îndeplinirii condițiilor cerute de lege, pentru a putea face obiectul compensării pe care o solicită, si anume sa se afle in proprietatea privata a statului roman si sa nu facă obiectul vreunei cereri de revendicare. Terenul in cauza îndeplinește condițiile trecerii in rezerva Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar si ulterior oferirea lui in compensare, in deplina concordanta cu prevederile legilor proprietății.
Fata de cele solicitate mai sus, mai arată recurenta reclamantă faptul ca, Primăria municipiului C. -N. nu dispune de o baza de date care sa cuprindă terenuri echivalente ca valoare si locație cu terenurile mai demult expropriate. Mai mult, ofertele pe care C. le face petenților sunt derizorii, fiind indicate niște locații situate mult in afara municipiului C. -N., pășuni sau fânețe situate in zone viciate (invadate de șerpi), nelocuibile si neutilizabile in nici un fel.
Pe de alta parte insa, se eludează in mod flagrant si abuziv prevederile exprese, si mai mult, esența Legii 247/2005, care oferă posibilitatea Comisiilor de a oferi, terenuri de aceeași valoare, atât ca poziționare cat si ca posibilitate de utilizare, cu vechile amplasamente, imposibil de restituit in natura foștilor proprietari. Or, Legea 247 are ca principal scop respectarea dreptului de proprietate in materialitatea lui, oferind cu prioritate posibilitatea compensării terenurilor revendicate cu alte terenuri, si abia ulterior oferta de despăgubiri, in cazul in care restituirea in natura sau compensarea nu sunt posibile.
In sprijinul celor arătate mai sus indică recurenta temeiul Titlului VII din Legea 247/2005, care subliniază posibilitatea soluționării pe calea oferirii de despăgubiri doar in cazul in care restituirea in natura nu este posibila. La Titlul VII se adaugă prevederile art. 18, alin. 3 din Legea 18/1991, așa cum a fost introdus prin Legea 67/2010, si care prevede: "Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, se pot restitui, la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar".
Aceasta este rațiunea pentru care a ales calea acțiunii in instanța, conform Titlului XIII din Legea 247/2005, solicitând obligarea de către Instanța de judecata a Comisiei la acordarea opțiunii compensării, pe terenul indicat. Invocarea lipsei disponibilului in imobile care ar putea fi oferite in compensare in municipiul C. -N. contravine flagrant prevederilor imperative ale Legii 247/2005, C. preferând varianta mai simpla, de a se degreva de orice cerere de restituire in natura fie prin oferirea echivalentului net inferior, situat in exteriorul municipiului, cat si prin veșnica "scuza" ca municipiul nu dispune de teren proprietate privata, care sa poată fi oferit ca si compensare, oferind insa posibilitatea acordării despăgubirilor foștilor proprietari. In argumentarea punctului de vedere contrar, a procedat atât la verificarea terenului solicitat in compensare, acesta fiind in primul rând teren nerevendicat si in al doilea rând făcând parte din domeniul privat al municipiului C. -N. . Nu in al treilea rând, intr-o situație asemănătoare s-a dispus atribuirea, in compensare, de către
C. de aplicare a legilor fondului funciar, din CF 20563 (nr. topo 22212) a unei parcele, in favoarea numitului Oprea I. .
Raportat la jurisprudența instanțelor din România indică Decizia nr. 3529 din 15 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție, Decizia nr. 13/2010 a înaltei Curți de Casație si Justiție, Sentința civila nr. 388/2009, pronunțata Tribunalul Cluj" in dos._, hotărâri care confirma si pun in practica posibilitatea instanțelor de judecata in a pronunța compensarea in cazuri de revendicări imposibil de soluționat pe vechile amplasamente, si concomitent obligarea Comisiilor locale de a dispune compensarea cu alte- terenuri, aflate in proprietatea privata a municipiilor.
Astfel, Decizia 3529/2011, prevede: "în ceea ce privește caracterul obligatoriu al atribuirii de bunuri în compensare, contrar susținerilor
recurenților, această formă de reparație în echivalent este obligatorie pentru unitatea deținătoare, în cazul în care există bunuri disponibile, susceptibile de atribuire către cel interesat." Mai departe, înalta Curte retine esența Legii 247/2005, si anume primordialitatea restituirii in compensare fata de acordarea despăgubirilor, in măsura in care acest lucru este dovedit a fi posibil: "Reparația în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condițiile legii speciale de stabilire și acordare a acestora, respectiv Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este subsidiară atribuirii de bunuri sau servicii în compensare"....." scopul legiuitorului, care a urmărit, pe cât posibil, reparația în natură pentru cel deposedat abuziv în perioada regimului politic trecut, iar în cazul în care nu este posibilă, atribuirea de bunuri în compensare. O asemenea formă de reparație în echivalent, prin efectele produse, și anume stabilirea dreptului de proprietate cu toate atributele specifice, în favoarea persoanei îndreptățite, este comparabilă cu restituirea în natură a bunului preluat și permite o mai bună și rapidă reparație către
fostul proprietar, decât cea sub forma despăgubirilor potrivit Titlului VII.
De asemenea, reparația prin atribuirea de bunuri în compensare nu este lăsată la aprecierea exclusivă a unității deținătoare, instanța de judecată având posibilitatea să cenzureze un eventual abuz de drept din partea acesteia, de a nu declara anumite bunuri ca fiind disponibile, pentru a le exclude la atribuirea în compensare către cei interesați".
De asemenea, Decizia cu nr. 2253/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție menționează: "Ca urmare s-a reținut că în mod greșit tribunalul a statuat în sensul că în cauză s-ar impune ultima măsura reparatorie, câtă vreme, în absența unor probe contrare, exista posibilitatea atribuirii unui bun (teren) cu o valoare egală celui preluat abuziv de stat." .... "împrejurarea nefinalizării unor proceduri de identificare, măsurare, lotizare nu semnifică, cum eronat susțin recurenții, imposibilitatea realizării scopului legii speciale, atâta timp cât din probațiunea deja administrată rezultă că măsura compensatorie solicitată și în prezenta cauza a fost dispusă în favoarea unor alte persoane îndreptățite, ceea ce denotă suplimentar temeinicia pretențiilor reclamanților, corect primite de instanța de apel."
Ținând cont de hotărârile indicate anterior, precum si de prevederile exprese ale Legii 247/2005, respectiv Legea 18/1991 (așa cum a fost ea modificata prin Legea 67/2010), consideră ca pretențiile sale sunt pe deplin justificate. Mai mult, chiar daca C. locala de aplicare a prevederilor legilor fondului funciar va înțelege sa folosească in apărare motivarea ca nu dispune de teren proprietate privata municipiului C. -N., de aceeași valoare si suprafața, arată in fata instanței ca terenul pe care îl indică instanței de judecata îndeplinește cerințele impuse de lege, pentru a putea fi compensat.
Cu privire la calitatea sa procesuala, dorește să învedereze că are calitatea de persoana îndreptățită în lumina Legii 247/2005, fiind succesoarea de drept a antecesorilor săi M. Precup (zis M. P. al lui Precup) sale si M. Ana, bunicii săi. In baza tabelului - anexa la Decretul de expropriere nr. 424/1978, imobilul identificat mai sus a fost expropriat de la numiții V. Victor si V. Nastasia. Imobilul expropriat era compus din teren in suprafața de 250 mp si construcții in suprafața de 154 mp. Restul terenului de 1180 mp - aparținea, conform procesului verbal de evaluare - nr. 15792/7458/IV din_, tot defuncților săi părinți, apărând însă ca fiind expropriat de la CAP înfrățirea. Aceasta situație juridica, necontestata de nimeni, era o stare de fapt de la acea vreme, când unii dintre proprietari nu aveau dreptul de a deține mai mult decât 250 mp in
proprietate, restul suprafețelor care le-au aparținut, si pe care faptic le-au folosit si lucrat in permanenta - lucru care poate fi confirmat cu martori - fiind trecute in mod forțat la CAP înfrățirea. Acesta este si motivul pt. care pe Decretul care atesta exproprierea defunctului său tata este trecută întreaga suprafața pe care acesta a înțeles să o revendice odată cu apariția Legii 10/2001, si anume 250 mp plus 1180 mp teren, rezultând un total de 1430 mp, solicitați in notificarea formulata la Legea 10/2001.
De altfel, așa cum indică si CF-ul din anul 1974, cu nr. 20671, proprietar tabular în anul exproprierii era bunicul său M. P. al lui Precup, socrul defunctului V. Victor. Anexează în susținerea celor expuse de ea extrasul CF din acel an, cu precizarea ca acesta este recunoscut de către C. de aplicare a Legii 10/2001 ca fiind cel real, din cauza ca CF-ul la care face referire s-a pierdut pe parcursul anilor, nemaiexistând in arhivele Cărții F. e C. .
Legat de calitatea de fost proprietar al imobilului pe care îl revendică, consideră că trebuie aduse in atenția instanțe următoarele aspecte: în CF- urile care atesta proprietatea tabulara pentru imobilul revendicat apar ca proprietari tabulari bunicii săi, M. Precup (zis M. P. al lui Precup) si
M. Ana. In Decretul de expropriere, pentru același imobil, apar părinții săi V. Victor si V. Nastasia. In acest sens, lasă la aprecierea instanței a se stabili raportat la cine se va considera a fi proprietar la momentul exproprierii, in măsura in care părinții săi nu au fost trecuți in CF ca proprietari tabulari. Legat de posibilitatea de a se avea in vedere calitatea de proprietari a părinților săi, V. Victor si V. Nastasia, arată ca înțelege a solicita instanțe a considera prezenta acțiune ca fiind o cerere făcuta si raportat la ei, in măsura in care ei vor fi considerați ca proprietari ai imobilului revendicat, si identificat sub numerele topo 11985 si 11986. Arată recurenta că a formulat cererea de revendicare si prezenta acțiune de chemare in judecata pentru imobilul mai sus identificat, calitatea sa de persoana îndreptățita nefiind in nici un fel diferita, fiind stabilita atât fata de bunicii săi cât si fata de părinții săi, urmând ca instanța să stabilească si să dispună cine avea calitate de proprietar asupra imobilului revendicat de aceasta.
La data de_ intimații pârâți C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 de pe lângă C. Local al municipiului C. -N. și M.
C. -N. , au depus la dosar întâmpinări, cu același conținut, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanta recurenta V. L. .
În motivare intimații pârâți arată faptul că prin Sentința civila nr.3920/2013, pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca în dos._, instanța a respins acțiunea civila formulata de reclamanta V. L. ca neîntemeiata.
Analizând aceste critici prin prisma dispozițiilor legale incidente in cauza, precum si a probelor dosarului, solicită intimații a se aprecia ca instanța de fond a făcut o interpretare si aplicare corecta a dispozițiilor legale incidente, raportate la drepturile părților in litigiu, hotărârea fiind in același timp in concordanta cu probele care au fost administrate in cauza.
Învederează instanței de recurs faptul ca, terenul solicitat prin cererea cu nr._, este de fapt o completare la cererea cu nr._, formulata in temeiul Legii nr. 247/2005, după numita Oprea M. .
Este bine știut faptul ca in temeiul legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se poate realiza doar in baza unei cereri de reconstituire depusa in termen legal /principiu ce rezulta din prevederile art. 8, din Legea nr. 18/1991, republicata si din împrejurarea ca
ori de cate ori o noua lege in aceasta materie a prevăzut si obligativitatea formulării cererii de reconstituire a stabilit un termen in acest sens.
Pentru terenul in speța ultima lege care a prevăzut posibilitatea formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate este Legea nr. 247/2005, care prevede un termen de 60 de zile pentru depunerea acestor cereri.
Analizând aceasta cerere înregistrata sub nr. 2. /2012, rezulta ca aceasta este depusa ca o completare la o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul care a aparținut numitei Oprea M. (sora bunicii reclamantei, defuncta M. Ana, nascuta Oprea), si nu după M.
P. al lui Precup (bunicul reclamantei).
În consecința este neechivoc faptul ca, cererea depusa in anul 2005, având nr._, viza doar terenul care a aparținut numitei Oprea M., nefiind solicitat nici un alt teren după defunctul M. P. a lui Precup .
Cererea care face obiectul prezentei cauze civile, este depusa in afara oricărui termen legal de reconstituire a dreptului de proprietate si ca atare in baza ei, nu se poate proceda la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei, raportat la principiul mai sus indicat, consacrat de art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, republicata.
In art. 33 alin.2 din Legea nr. 1/2000, este reglementata o singura ipoteza in care se deroga de la principiul sus menționat, respectiv se prevede ca in situația in care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atesta alte terenuri ce au aparținut petenților in proprietăți restituie acestora pe vechile amplasamente, daca sunt libere.
Interpretând acest text de lege ca o excepție de la dispozițiile de principiu sus menționat, rezulta ca acesta reglementare trebuie, interpretata în sens restrictiv, respectiv ca vizând acele situații în care o persoana nu a cunoscut din motive neimputabile ca este îndreptățita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri. Nicidecum nu vizează cazul in speța, când o alta cerere formulata in baza Legii nr. 247/2005, prin care a fost solicitat terenul a fost respinsa, iar reclamanta nu a formulat plângere la Judecătoria împotriva acesteia, în termenul legal prevăzut de lege, formulând ulterior o alta cerere de completare la alta cerere formulata tot in baza Legii nr. 247/2005.
Concluzionând rezulta din probele expuse, faptul ca in speța reclamanta nu a aflat de existenta acestui teren, abia in anul 2012, când a formulat cererea completatoare.
Având in vedere toate aceste aspecte, rezulta ca in speța nu se poate proceda la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei in lipsa unei cereri formulate in termen legal, termen prevăzut sub sancțiunea decăderii si ca in speța nu sunt îndeplinite nici prevederile de excepție ale art. 33, alin2, din Legea nr. 1/2000.
Referitor, la capătul de cerere al petitului 2 al acțiunii, prin care se solicita ca " obligarea paratei C. L. sa dispună compensarea din terenuri proprietatea municipiului....." învederează intimatele instanței ca, potrivit dispozițiilor art. 5 din HG nr. 890/2005 atribuțiile ce revin Comisiei locale de fond funciar, sunt acelea de înaintare si propunere spre aprobare si validare Comisiei Județene a situațiilor definitive, împreună cu toată documentația aferenta. Prin urmare C. locala "nu dispune compensarea" cum in mod eronat se solicita, motiv pentru care solicită respingerea si acestui capăt de cerere .
Solicitarea reclamantei privind echivalarea valorica dintre terenul ce a aparținut antecesorilor reclamantei si terenul solicitat de reclamanta in
prezenta acțiune, nu are niciun suport legal, urmând a fi respinsa de instanța, întrucât Legea nr. 18/1991 nu face nicio referire la o astfel de echivalare, ba mai mult in anexa nr. 18 a Regulamentului aprobat prin HG nr. 890/2005, sunt prevăzute in mod expres criteriile de echivalare a terenurilor agricole pe categorii de folosința, voința legiuitorului fiind clar exprimata, astfel încât nu exista motiv pentru interpretarea lor extensiva.
Valoarea terenurilor agricole se stabilește potrivit HG. 1546/2004 de aprobare a " Normelor metodologice privind modul de stabilire a valorii terenurilor arabile în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare";.
Astfel valoarea unitară corespunzătoare clasei de calitate a terenurilor si stabilirea echivalentului se face pe baza "Criteriilor de echivalare a terenurilor agricole pe categorii de folosință în echivalent arabil" Anexa 18 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr.890/2005.
ART.9 ind.2
,,....(2)Fondul "Proprietatea" contractează servicii de evaluare cu societăți înregistrate la C. Națională a Valorilor Mobiliare care, pe baza termenelor de referință și metodelor de evaluare stabilite potrivit alin. (1) și, dacă este cazul, a hotărârii Guvernului pentru înființarea F. "Proprietatea", analizează corelația între valoarea activelor care formează capitalul social al
F. "Proprietatea" și valoarea capitalului social al F. "Proprietatea*" stabilită prin hotărârea Guvernului privind înființarea F. "Proprietatea". Selectarea evaluatorului are loc pe baza unei proceduri competitive deschise și transparente."
De asemenea învederează intimații instanței de recurs, faptul ca, C.
L. de fond funciar, poate face propuneri de atribuire doar asupra terenurilor care se afla la dispoziția sa, terenuri care au fost preluate la fostul CAP, si nu asupra tuturor terenurilor aflate in proprietatea statului, așa cum susține reclamanta.
Potrivit art. 11, alin 2, indice 1, din Legea nr. 18/1991, modificata " terenurile preluate abuziv de la cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu revin, de drept proprietarilor, care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite în mod legal altor persoane."
De asemenea, potrivit art. 2, alin. 1 din Legea nr. 1/2000, in aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, iar conform art. 10, alin 1, din HG nr. 890/2005, in situațiile in care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi un alt amplasament situat in aceeași localitate sau într-o localitate învecinată.
Mai mult decât atât, raportat la prevederile art. 10 alin. 1, din HG nr. 890/2005, terenul ce ar urma sa fie atribuit persoanelor îndreptățite la reconstituirea in schimbul vechiului amplasament nu este la alegerea acestor persoane, ci trebuie sa fie un amplasament oferit de către C. L. si care se afla la dispoziția acesteia.
Astfel intră în atribuțiile exclusive ale Comisiei locale posibilitatea de a stabili, în concret terenul ce urmează a fi stabilit solicitantului in compensare, neputându-se substitui în atribuțiile comisiei locale, cu privire la acest aspect. Instanța se poate limita numai la constatarea îndreptățirii
solicitantului de a i se oferi teren în compensare, fără indicarea in concret a elementelor de identificare a terenului respectiv, operație ce se afla la exclusiva apreciere a comisiei locale.
Potrivit art. ART. 10 (1), din HG nr. 890/2005," în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisa persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar termenul în care răspunsul la oferta trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu accepta amplasamentul oferit, comisia locală va trebui sa formuleze o alta oferta în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri.
Mai trebuie sa precizeze faptul ca, în interpretarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 18/1991 astfel cum a fost modificat de Legea nr. 67/2010, reclamanta este într-o eroare grava vis-a-vis de faptul ca, nu se poate pune semn de egalitate între trenurile din domeniul privat al statului si domeniul privat al municipiului. Legiuitorul face o distincție clara, si stabilește in mod expres faptul ca, doar din domeniul privat al statului se pot restitui terenuri, in condițiile legii foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși in anexele privind despăgubirile la regulamentul de aplicare al L. fondului funciar.
Potrivit Legii nr. 215/2001, municipiul în calitate de subiect de drept civil dispune de toate atributele dreptului sau de proprietate pe care le are orice subiect de drept civil. Prin urmare C. locala de fond funciar nu poate dispune de terenurile proprietatea municipiului, fie el public sau privat Legea nr. 67/2010, se refera strict la terenurile aparținând domeniului privat al statului, gestionate de ADS si sub nicio forma nu se refera la terenurile proprietatea privata a municipiului.
Terenul solicitat in compensare face pare din patrimoniul M. C.
-N., si nu a fost pus la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar, printr- un act de dispoziție al puterii deliberative, C. Local al M. C. -N.
. Deși potrivit art. 10 din HG nr. 890/2005, în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinata, această oferta se face numai din rezerva Comisiei Locale de fond funciar, nu din patrimoniul unității administrativ teritoriale.
Atunci când nu mai exista teren in rezerva comisiei de fond funciar, acesta sa va putea adresa, prin intermediul comisiei județene de fond funciar, instituțiilor si autorităților publice care administrează teren proprietate a statului.
Astfel se nesocotesc prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001, republicata, potrivit cărora C. Local are inițiativa si hotărăște, in condițiile legii, in toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege in competenta altor autorități ale administratei publice locale sau centrale.
C. Local exercita următoarele categorii de atribuții, privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orașului sau municipiului.
Reclamanta in mod deliberat ignora si încalcă dreptul de proprietate al unității administrativ teritoriale care ar trebui sa poată fi exercitat in toata plenitudinea sa.
De asemenea Legea nr. 165/2013, art. 4, coroborat cu art. 7 si art. 12, stabilesc modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, in cazul in care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibila precum si ordinea in care se atribuie terenurile in compensare, respectiv: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar;b) pe izlazul comunal; c) pe terenul proprietate publica, trecut in condițiile legii in proprietatea privata a statului, sau pe terenul proprietate privata a statului, care a fost administrat pe raza unității administrativ-teritoriale de institute, stațiuni de cercetare si alte instituții publice; d) pe terenul proprietate publica, trecut in condițiile legii in proprietatea privata a statului, sau pe terenul proprietate privata a statului, care a fost administrat de institute, stațiuni de cercetare si instituții publice pe raza localităților învecinate, aflate in același județ.
În alta ordine de idei învederează instanței faptul ca, terenul având nr. Topo 11973, a fost inițial înscris in CF 24327 C. . In prezent acesta carte funciara este sistata in urma exproprierii in baza decretului nr. 424/1978, si a transcrierii acestuia in CF nr. 1. C. de comasare si redistribuire. In prezent acest nr. topografic vechi se afla in zona sistematizata, blocuri de locuințe, alei si spatii verzi.
De asemenea terenul solicitat in compensare având nr. Topo 11973, este revendicat in baza Legii 247/2005 de numita Vigu Aurelia si de R. E. in baza Legii nr. 169/1997.
Analizând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și a celor de ordine publică,raportat la dispozițiile legale incidente, tribunalul, reține următoarele:
Soluția de față este consecința aplicării și interpretării corecte de către instanța de fond a dispozițiilor legale în materie raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și anume solicitarea reclamantei-recurente de soluționare a cererii sale prevăzută cu nr._ .
În ce privește această cerere, reclamanta-recurentă a arătat că a depus-o în calitatea sa de persoană îndreptățită conform prev.Legii nr.247/2005 după antecesorii săi, respectiv bunicii M. Precup ( zis M.
P. al lui Precup) și M. Ana.
A mai arătat reclamanta-recurentă că cerere prev.cu nr._, introdusă în baza art.33 din Legea nr.1/2000 este o completare a cererii înregistrate la Primăria mun.C. -N. sub nr._ .
Chiar dacă, instanța de fond a apreciat că solicitarea reclamantei se circumscrie excepției de inadmisibilitate, ceea ce are relevanță este faptul că în mod corect a reținut că, reclamanta nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul-teren care face obiectul prezentei cauze.
Cronologic, tribunalul reține că prin cererea înregistrată sub nr.84928/304/_ la Primăria mun.C. -N., C. L. de fond funciar, reclamanta împreună cu unchiul său, M. V., au solicitat, în calitate de moștenitori ai def.Oprea M., reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 64 stj. pădure.
Prin cererea înregistrată sub nr.2. /3/_ la Primăria mun.C. -N.
, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr.247/2005 acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1180 mp. de teren care a fost preluat de CAP Înfrățirea, fiind ulterior expropriat pentru cartierul de blocuri Mănăștur.În cerere,
reclamanta a menționat că, acest teren a fost preluat de la bunicii săi M. Precup și Ana, ambii cu domiciliu la acea dată pe str.Câmpului nr.52/54 ( ulterior 52 ).De asemenea, reclamanta a mai menționat că această ultimă cerere constituie o completare a cererii nr.84928/304/_, și este
întemeiată pe disp.art.33 pct.2 din Lege nr.1/2000.
Simpla mențiune a unui temei legal în cuprinsul unui înscris nu presupune, în mod automat, că este și aplicabil solicitării formulate.
Susținerea reclamantei că cererea nr.2. /3/_ este o completare a cererii cu nr. 84928/304/_ nu se verifică sub nici un aspect.
Așa cum corect a sesizat și instanța de fond, cererea cu nr. 84928/304/_ a fost formulată pentru un imobil-teren cu destinația pădure de 64 stj și după antecesoarea Oprea M., iar cererea nr.2.
/3/_ a fost formulată pentru un teren de 1180 mp. și după antecesorii
M. Precup și Ana.
Astfel, cererile sunt total distincte, atât ca și imobil solicitat cât și ca titulari ai dreptului de proprietate.Cererea nr. 84928/304/_ nu vizează suprafața de 1180 mp după def. M. Precup și Ana.
Așadar, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1180 mp aparținând antecesorilor săi, def. M. Precup și Ana, la data de_ prin cererea înregistrată sub nr._ .
În ce privește prevederile legale în funcție de care se stabilește îndreptățirea persoanelor la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, tribunalul reține că potrivit art.8 din Legea nr.18/1991 "(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativa și alte persoane anume stabilite.";
Al.3 al aceluiași articol prevede că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere…
Față de acestea, tribunalul reține, așa cum corect, a reținut și instanța de fond că, cu privire la terenul de 1180 mp. după.def. M. Precup și Ana, reclamanta nu a formulat cerere în termenul legal în baza Legii nr.18/1991, așa încât nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate.
Contrar susținerilor, reclamantei-recurente, disp.art.33 al.2 din Legea nr.1/2000 nu sunt aplicabile cererii înregistrate sub nr.2. /3/_ .
Art.33 al.2 din Legea nr.1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005 prevede că "În situația în care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atesta alte terenuri ce au aparținut petentilor în proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, dacă sunt libere."Este vorba despre cereri deja formulate și când reiese că, persoana, din motive neimputabile nu a cunoscut că este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate și nu situația în care o altă cerere depusă în baza Legii nr.247/2005 nu a fost soluționată, sau a fost respinsă.Nicicând reclamanta nu a susținut că ar fi aflat despre terenul de 1180 mp abia în cursul anului 2012.
Față de cele reținute anterior, celelalte motive de recurs nu se mai impun a fi analizate, nemaiavând nici un suport legal.
Așa fiind, constatând legală și temeinică sentința civilă recurată, în tem.art.312 cod pr.civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de V. L.
împotriva Sentinței civile nr. 3920/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de V. L. împotriva Sentinței civile nr. 3920/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, M. O. -S. fiind în CO semnează Vicepreședinte T. E. L. |
Grefier, C. -S. Ș. fiind în CO semnează Grefier-șef secție civilă S. Ș. |
RED./DACT./CC/CȘ 2 ex./_
Jud. fond .R. E. G.
| ← Decizia civilă nr. 512/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 382/2013. Fond funciar → |
|---|
