Decizia civilă nr. 870/2013. Plângere contravențională

ROM. IA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 870

Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. de P. județean S., cu sediul în Z., str. T. V., nr. 14, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 561 din 25 aprilie 2013, pronunțată de judecătoria Șimelu Silvaniei, în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constă lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Se constată depusă la dosar întâmpinare, de către intimatul petent M. I.

- M. de la filele 12-16.

În baza înscrisurilor existente la dosar, reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conf. art. 242 Cod procedură

civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin Sentința civilă nr. 561 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a admis plângerea petentului M. I. - M. - cu domiciliul procesual ales la S.

B. G. & P. .

S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr. 1341723 încheiat la data de_, de I. de P. J. S. .

În motivarea sentinței se arată că planșa foto atașată dosarului cauzei la fila 19 nu este edificatoare întrucât din cele 3 imagini prezentate în planșă doar în una dintre ele apare cu claritate mașina condusă de petent: Z-04541, iar pe această plansă viteza afișată este de 41 km/h.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul I. de P. J.

S., solicitând instanței admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate, motivat

1

de faptul că respectarea prezumției de nevinovăție în materia contravențională nu presupune dacă un contravenient nu este ținut să-și dovedească nevinovăția este suficient ca acesta să conteste procesul verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere.

Petentul M. I. M. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea recursului intimatului ca nefondat, motivat de faptul că în mod corect instanța de fond a reținut că în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se afla în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul - verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

Recursul intimatului I. de P. J. S., este fondat pentru motivele care succed:

În mod greșit și nelegal instanța de fond a admis plângerea petentului M.

I. M. și a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr. 1341723 încheiat în_ de intimatul I. de P. J. S. .

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului constatator care trebuie să dovedească prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

Petentul M. I. M., a fost sancționat contravențional cu o amendă de 840 lei pentru comiterea contravenției prevezută de art. 101, alin. 2 si art. 101, alin. 2, pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece în data de_, în jurul orelor 11: 01, a condus autoturismul cu nr. Z 04541 pe DN 19 B prin localitatea Ip, cu viteza de 81 Km/h și nu avea asupra sa actele personale și ale autoturismului.

Instanța reține că din planșele foto depuse de intimat la dosarul de fond (f. 19), rezultă cu certitudine că autoturismul condus de către petent, a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 81 km/h, din coroborarea celor trei imagini reieșind că este vorba de același autoturism.

Prima instanță nu s-a pronunțat nici asupra contravenției constând în lipsa actelor personale și ale autoturismului, acesta fiind constatată ex proprii sensibus, cu propriile simțuri ale agentului de poliție rutieră, aspect neinfirmat de către petent prin nici un mijloc legal de probă.

În aceste circumstanțe, recursul intimatului I. de P. J. S. este fondat, urmând a fi admis în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312, alin. 1,2 și 3 Cod procedură civilă, să admită recursul intimatului I. de P. J. S., să modifice hotărârea atacată și judecând în fond cauza să respingă plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

2

Admite recursul declarat de intimatul I. de P. J. S. contra Sentinței civile nr.561 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond respinge plângerea petentului M. I. M., împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 1341723 din_ încheiat de I.P.J. S. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

C. N. C. DP H. I. - D. H. V.

Red. C.N.C./_

Dact. H.V./_ Ex.2

Jud. fond: C. A. S.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 870/2013. Plângere contravențională