Decizia civilă nr. 76/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 76/R/2013
Ședința publică din 11 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții R. -A. I. și R. -A.
L. și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTE-RUL F. P. REPREZENTAT PRIN D. A JUD. C., împotriva deciziei civile nr. 294/A/30 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, având ca obiect Legea nr. 10/2001, restituire preț actualizat.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă R. -A. L., asistată de doamna avocat C. -A. T., care arată că îl reprezintă și pe reclamantul recurent R. -A. I., conform împuternicirii avocațiale de reprezentare, care se află la f. 9 din dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții R. -A. I. și R. -A. L., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
Recursul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că prin memoriul de recurs, la f. 11 din dosar, pârâtul recurent prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, Curtea constată că la data de_, reclamanții recurenți
R. -A. I. și R. -A. L., prin intermediul doamnei avocat C. -A. T. au formulat și înregistrat la dosar o cerere de reexaminare împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu din data de_, prin care a fost soluționată cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanții recurenți R. -A. I. și R. -A. L., iar această cerere de reexaminare a fost respinsă prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de_ .
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei reclamanților recurenți, referitoare la împrejurarea dacă reclamanții recurenți au achitat taxele judiciare
de timbru datorate pentru fond, apel și recurs, aceasta arată că părțile pe care le reprezintă vor achita eșalonat aceste taxe judiciare de timbru, conform dispozițiilor date prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de_ .
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care privesc netemeinicia hotărârii atacate, respectiv reaprecierea probelor de către instanța de recurs, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din
O.U.G. nr. 138/2000.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acesteia, ca odată cu concluziile pe fond, să se refere și la excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care privesc netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către Curte.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu a formulat motive de recurs cu privire la o reapreciere a probelor de către instanța de recurs și solicită respingerea excepției inadmisibilității acelor motive de recurs care privesc netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către Curte. Totodată, solicită admiterea recursului declarat de reclamanții R. -A. I. și R. -A. L., așa cum a fost formulat în scris, respectiv, în principal, solicită desființarea deciziei din apel, admiterea apelului declarat de reclamanți și trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Cluj-Napoca, ca urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P. în nume propriu, iar în subsidiar, în cazul în care Curtea va considera că instanța de apel a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P., în sensul lipsei calității procesuale pasive a acestuia, solicită rejudecarea cauzei pe fond și modificarea deciziei din apel, în sensul admiterii petitului de restituire a prețului achitat și a daunelor-interese constând în diferența de valoare dintre prețul achitat și valoarea de circulație a imobilului, în baza răspunderii civile pentru evicțiune reglementată de art. 1337 și urm. cod civil sau a restituirii prețului apartamentului la valoarea actuală de piață, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că Tribunalul Cluj a soluționat în mod greșit apelul formulat de reclamanți, având în vedere că prezenta cauză a rezultat în urma conexării a două dosare, din care într-un dosar era vorba de restituirea prețului actualizat cu indicele de inflație, pentru imobilul în litigiu, iar în acest dosar calitatea procesuală pasivă trebuia să o aibă Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și în celălalt dosar, fiind vorba de răspunderea pentru evicțiune, calitatea procesuală pasivă trebuia să o aibă S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în consecință, în prezenta cauză, atât Ministerul Finanțelor Publice cât și S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice trebuiau să aibă calitate procesuală pasivă întrucât cele două dosare au fost conexate.
Cu privire la evicțiune, reprezentanta reclamanților recurenți arată că a depus practică judiciară la dosarul cauzei, din care rezultă că S. Român trebuie să răspundă pentru evicțiune, ca orice alt proprietar.
În ceea ce privește cumpărarea apartamentului în litigiu, reprezentanta reclamanților recurenți arată că în prezenta speță, cumpărătorii nu au făcut altceva decât să accepte oferta de vânzare a apartamentului în litigiu, având în
vedere și înscrierea acțiunii în revendicare în cartea funciară a imobilului, care a fost irevocabil respinsă.
De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți arată că apărarea S. ui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu este una echitabilă față de cumpărătorii care au fost de bună credință.
În ceea ce privește aplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, arată că S. Român a fost cel care a vândut acest apartament în litigiu, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995. De asemenea, arată că în situația în care Curtea constată că S. Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ultimul petit al acțiunii nu mai are nici un sens.
În concluzie, reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanții R. -A. I. și R. -A. L., așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și respingerea recursului declarat de către pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind nelegal, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. Totodată, depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului de avocat pentru recurs, în cuantum de 1500 lei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4097/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, la care s-a conexat dosarul civil nr._ , s-a admis în parte cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr._ formulată de reclamanții R. -A. I. și R. -A. L. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de 9237 lei, reprezentând prețul actualizat achitat de reclamanți in temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33690/_
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
A fost obligat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 2128,57 lei cheltuieli de judecată
A fost respinsă acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ formulată de aceeași reclamanți in contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței, următoarele:
"În fapt, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 33690/_ încheiat de S. Român prin SC Construct Ardealul SA, reclamanții au cumpărat in temeiul Legii 112/1995 apartamentul 5 situat în C. -N., B-dul Eroilor nr.15 înscris in CF 1. C. nr. top. 16/1/V.
Prin sentința civilă nr. 532/2006 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă irevocabilă, s-a constat decizia civilă nr. 253/_ pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat
reclamanților, reținându-se că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor arrt.9 alin 1 din Legea 112/1995 și a disp. art.1 alin 4 și 6 din HG 20/1996.
Prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit in cauză de expert Apostol delia C., prețul actualizat a al apartamentului, achitat de reclamanți este de 9297,63 lei, incluzând și comisionul de 1%.
Prin prisma dispozițiilor articolului 50,aliniatele 2 și 3 din aceeași lege, reclamanții au dreptul la restituirea prețului actualizat plătit cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 33690/_ 7, fiind îndeplinite condițiile impuse prin aceste texte legale, întrucât contractul anterior menționat a fost încheiat, așa cum s-a stabilit prin sentința civilă menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și a fost desființat prin hotărârea judecătorească anterior menționată care a rămas definitivă și irevocabilă.
În consecință, instanța a obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească în favoarea reclamanților suma de 9297,63 lei preț actualizat.
Instanța a apreciat inadmisibilă cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata prețului de piață al apartamentului, cerere întemeiată pe dispozițiile art.1341 Cod civil, apreciind că normele cuprinse in Legea 10/2001 cu privire la despăgubirile cuvenite chiriașilor ale cărora contracte de vânzare- cumpărare au fost desființate, constituie norme speciale ce derogă de la dreptul comun și exclus aplicarea normelor din dreptul comun.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin 2 ind. 1 și art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 este neîntemeiată, întrucât contractul de vânzare- cumpărare al reclamanților a fost încheiat cu încălcarea Legii 112/1995.
Împotr iv a aces te i se n tințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte, reclamanții R. -A. I. și R. -A. L., iar pe de altă parte, pârâtul S. R. prin
M in is terul F in anțelor Publ ice .
Pârâtul a solicitat, în principal, schimbarea sentinței, in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar in subsidiar, schimbarea in parte a sentinței, in sensul respingerii cererii reclamanților de obligare a sa la plata sumei reprezentând comisionul de 1%.
În motivare, s-a arătat că instanța nu a arătat temeiurile pe care se bazează Ministerul Finanțelor Publice.
Excepția este întemeiată raportat la prevederile art. art. 50 (3) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001,potrivit cărora restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit
în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare." Raportat la prevederile legale mai sus citate, in spete de genul celei de fata,
parte este Ministerul Finanțelor Publice in nume propriu si nu in calitate de reprezentant al S. ui R. .
Sentința este nelegală și in ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata,căci este nelegală obligarea la cheltuieli de judecată a unei persoane fără calitate procesuală pasivă in cauză.
O alta critica adusă sentinței atacate este legata de obligarea paratului si la plata comisionului de 1% deși acesta, așa cum rezulta din adresa cu numărul 147528/413/_ a Municipiului C. -N. - direcția economică - nu a fost virat in contul extrabugetar deschis la dispoziția M. ui
F. P. .
Recl amanț ii au solicitat admiterea cererii lor de obligare a pârâtului la plata prețului de piață al apartamentului.
În motivarea apelului, reclamanții apelanți au invocat următoarele motive de netemeinice și nelegalitate a sentinței atacate:
Instanța a apreciat in mod greșit că in speță nu se aplică dispozițiile art. 1341 Cod civil, care reprezintă dreptul comun in materie de contracte, câtă vreme Legea 10/2001 și Legea 1/2009 nu restrânge aplicarea acestuia și in cazul contractelor la care se referă aceste acte normative.
Ori, vânzătorul in culpa la încheierea contractului, in virtutea disp. art. _
C. civil este in același timp răspunzător de evicțiunea lor, astfel ca reclamanții sunt îndreptățiți cu titlu de daune interese atât la restituirea prețului cat si daunelor interese, concretizate prin excedentul valoric in timpul evicțiunii., care se traduce prin prețul de piață.
Lipsa de diligență a condiției esențiale ca bunul să fie in circuitul civil nu poate fi imputată cumpărătorilor, cu atât mai mult cu cât cererea de cumpărare s-a făcut in contextul legislativ de atunci iar vânzătorul era cel care trebuia să verifice dacă bunul este in circuitul civil.
In sprijinul lor sunt și argumentele reținute de CEDO in cauza Tudor contra României.
In mod greșit a fost respinsă cererea lor ca urmare a formulării de către T. u V. a cererii de revendicare, insă contractul a respectat toate condițiile prev. de art.9 din Legea 112/1995.
In considerentele deciziei prin care s-a constat nulitatea contractului, nu s- a reținut încheierea contractului cu încălcarea dispozițiilor legii 112/1995.
Contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art.14 din Legea 112/1995, întrucât a fost încheiat după soluționarea cererii de restituire formulată de fostul proprietar.
In completarea motivelor de apel depuse la data de 26 aprilie 2012, reclamanții au solicitat instanței desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, in vederea pronunțării soluției și in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice in nume propriu.
In motivare, reclamanții au arătat că in privința acțiunii înregistrată sub nr./_ excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. este discutabilă, însă in cazul acțiunii ce face obiectul dosarului nr._ ce are ca obiect restituirea prețului actualizat, excepția lipsei calității ii procesuale pasive a M. ui F. P. este neîntemeiată.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată, r ecl aman ț ii R. -A. I. ș i R. -A. L. au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În susținerea poziției lor procesuale, intimații reclamanți au arătat că susținerea recurentului că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasivă este nefondată, având în vedere că obligația de restituire a prețului din contractele încheiate în baza Legii 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești este consecința repunerii părților contractante în situația anterioară. În aceste contracte parte a fost S. Român ca vânzător, astfel că acesta este titularul obligației de restituire a prețului încasat de la cumpărător. Prin art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 legiuitorul a desemnat Ministerul Finanțelor Publice ca executant al obligației de restituire a acestui preț, obligație a cărui titular este S. Român, cum bine a stabilit instanța de fond. Pe cale de consecință, excepția fost legal respinsă, iar critica din recurs este nefondată.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 294/A/_, pronunțată în dosar nr. _ , a respins apelurile reclamanților și pârâtului, menținând în întregime sentința apelată; nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.
M. ivând decizia pronunțată, T. ul a reținut în considerentele acesteia, următoarele:
"În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe care îl vom analiza mai înainte de cel al reclamanților, având in vedere că vizează excepția lipsei calității procesuale pasive, care potrivit disp. art. 137 alin 1 Cod pr. civ. trebuie analizată înaintea fondului, reținem următoarele:
Contrar susținerilor apelantului, prima instanță a indicat temeiurile de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P., in cuprinsul încheierii interlocutorii din 28 octombrie 2011.
Soluția dată de judecătorie acestei excepții este temeinică și legală, dat fiind că în speță pretenția reclamanților nu se limitează la restituirea prețului actualizat în modalitatea prevăzută de art. 50 alin. 1 din Legea 10/2001, ci a avut ca obiect și restituirea prețului de piață al imobilului.
Această pretenție se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Codului civil care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Această răspundere se discută in contradictoriu cu vânzătorul care a fost S. Român, proprietar al imobilului la data vânzării.
Separat de aspectul reținut mai sus, prevederile art. 50 alin 3 din Legea 10/2001 nu arată decât sursa financiară din care se face restituirea prețului, respectiv fondul special al M. ui F. P., și nu indică Ministerul Finanțelor Publice drept pârât in litigiile având ca obiect restituirea prețului actualizat.
Cât privește critica apelantului referitoare la cheltuielile de judecată, având in vedere că s-a reținut corect calitatea sa procesuală pasivă, in calitate de parte căzută in pretenții, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este conformă cu prevederile art. 274 Cod pr. civ.
În ceea ce privește comisionul de 1%, tribunalul reține că, potrivit art. 50 alin 1 din Legea 10/2001, foștii chiriași sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat, fără să intereseze din perspectiva acestora că o parte din acest preț a
fost reținut cu titlu de comision al unității vânzătoare.
Deși la momentul încasării prețului, comisionul nu a fost virat în contul
M. ui F., acest comision este datorat, așa cum s-a arătat anterior, de către vânzătorul S. Român, în urma anulării contractului de vânzare- cumpărare, în favoarea cumpărătorilor care l-au achitat, în virtutea principiului repunerii părților în situația anterioară.
Pentru aceste considerente tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanții, tribunalul reține că, dat fiind că restituirea prețului achitat de cumpărători la Legea 112/1995, a căror contracte au fost anulate ulterior, se face în temeiul prevederilor Legii 10/2001, aceste prevederi au caracter special și deci, se aplică cu prioritate față de prevederile generale ale Codului civil, invocate de către apelanți.
În consecință, și actualizarea prețului ce se restituie se face tot în conformitate cu prevederile speciale, astfel că soluția primei instanțe de acordare a sumei achitate cu titlu preț actualizată cu indicele de inflație este corectă, fiind în concordanță cu prevederile art. 50.3 din Normele de aplicare ale Legii 10/2001.
Dispozițiile de drept comun, ce reglementează răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, nu îndreptățesc reclamanții la restituirea prețului de piață, căci aceste dispoziții sunt aplicabile în cazul unui contract valabil încheiat, nu a unui contract anulat, care este desființat cu efect retroactiv. Ori, în privința contractului ce a stat la baza prezentei acțiuni s-a constat nulitatea
absolută. Așadar, contractul fiind desființat, nu mai poate fi angajată răspunderea pentru evicțiune.
Contrar susținerilor reclamanților apelanți, câtă vreme din cuprinsul cărții funciare rezulta că fostul proprietar contestă titlul de proprietate al S. ui, și de asemenea, că o parte din apartament a fost încheiat cu încălcarea legii, pentru o suprafață locativă care nu era in folosința reclamanților la momentul intrării in vigoare a legii 112/1995,, nu poate fi primită susținerea reclamanților că S. român poartă exclusiv vinovăția încheierii nelegale a contractului de vânzare- cumpărare iar culpa lor este exclusă in totalitate. Dimpotrivă, concluzia care se impune din împrejurarea arătată mai sus este aceea că viciul titlului lor fiind la vedere, reclamanții au cumpărat pe răspunderea lor proprie, situație in care art. 1340 Cod civil exclude din nou răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.
În plus, dat fiind că prețul de vânzare-cumpărare la Legea 112/1995 era mult sub valoarea de circulație a imobilelor de la momentul respectiv, reclamanții nu sunt îndreptățiți la o reparație echivalentă cu valoarea reală de circulație a imobilului, ci la repunerea în situația anterioară, adică restituirea sumei achitată cu titlu de preț actualizată cu indicele de inflație.
Pentru același considerent, că valoarea pierdută de cumpărători la Legea 112/1995 a constat în achitarea unui sume cu titlu de preț, dar care era mult sub valoarea reală a unui apartament, nu pot fi reținute în cauză nici dispozițiile art. 1 din Protocolul I CEDO, invocate de apelanții reclamanți, întrucât nu au pierdut valoarea reală a unui bun, în privința sumei achitate cu titlu de preț și actualizată fiind admisă cererea de restituire.
Contrar susținerilor apelanților, in decizia nr. 253/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a reținut explicit încheierea contractului de vânzare- cumpărare cu încălcarea dispozițiilor Legii 112/1995, astfel încât acest aspect nu mai poate fi reiterat fără a încălca puterea de lucru judecat.
Din considerente similare celor reținute in soluționarea apelului pârâtului, apreciem neîntemeiate solicitările reclamanților din completarea motivelor de apel.
Față de aceste considerente și în temeiul art. 295 Cod pr. civ,, tribunalul va respinge ca nefondate apelurile declarate in cauză.
Nu vor fi acordate reclamanților cheltuielile de judecată in apel, nefiind dovedite";.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte,
recl amanț ii R. -A. I. ș i R. -A. L., iar p e de al tă p ar te, p âr âtul S. Ro mân, pr in
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a F. P. C. .
Pr in propr iul recurs, recl amanț ii au solicitat, în principal, desființarea deciziei din apel, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Cluj-Napoca, ca urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P. în nume propriu; în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii petitului de restituire a prețului achitat și a daunelor interese constând în diferența de valoare dintre prețul achitat și valoarea de circulație a imobilului, în baza răspunderii civile pentru evicțiune, reglementată de art. 1337 și urm. C.civ. sau a restituirii prețului apartamentului la valoarea actuală de piață, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, în nume propriu, în dosarul nr._, având ca obiect restituirea prețului de vânzare actualizat cu indicele de inflație, precum și împrejurarea că în dosarul
nr._ calitate procesuală pasivă are S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitatea sa de vânzător al apartamentului în discuție.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu se aplică dispozițiile Codului civil, care reprezintă dreptul comun în materie de contracte, respectiv prevederile art. 1337 și urm. C.civ., care reglementează răspunderea civilă pentru evicțiune, ci dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În opinia reclamanților, răspunderea pentru evicțiune intervine numai atunci când contractul este declarat nul, ca urmare a acțiunii unui terț, și nu atunci când fiind valabil încheiat este reziliat sau rezoluționat.
S-a mai invocat de către reclamanți Legea nr. 1/2009, precum și dispozițiile art. 1341, art. 1350, art. 1344, art. 1313, art. 1336 și art. 1337 C.civ., apreciind că S. Român trebuie să răspundă pentru evicțiune, respectiv., să fie obligat la restituirea prețului de circulație al imobilului, deoarece reclamanții au fost evinși tocmai pentru că S. Român, în calitatea sa vânzător, nu și-a îndeplinit obligațiile la care s-a angajat contractual.
Prejudiciul efectiv suferit de către reclamanți, ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare, reprezintă valoarea actuală de circulație, respectiv, valoarea de înlocuire a bunului care a ieșit din patrimoniul reclamanților, iar obligația de a suporta această pierdere a bunului revine S. ui Român, care trebuie să răspundă pentru evicțiune.
Prejudiciul nu poate fi reparat în alt mod, decât prin restituirea valorii actuale de circulație a imobilului, pentru că prețul achitat de reclamanți, la valoarea actualizată, nu le-ar putea permite acestora să cumpere un alt imobil în condițiile de piață actuale, asemănător celui pe care l-au cumpărat inițial.
Lipsa de diligență asupra condiției existențiale ca bunul să fie în circuitul civil, nu poate fi imputată cumpărătorilor, care au respectat prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995, și care ulterior au fost privați de dreptul de proprietate, circumscriindu-se ipotezei menționată în Hotărârea Păduraru c/a României.
Acceptarea ofertei de cumpărare a creat o ofertă legitimă pentru reclamanți, în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit.
Așa cum s-a stabilit în cauza Tudor c/a României, foștii chiriași pot solicita despăgubiri în temeiul Codului civil pentru evicțiune.
Reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea valorii de piață a imobilului, întrucât, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost respectate în mod neîndoielnic toate condițiile prevăzute de art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995.
Prin propriul recurs, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
pr in D irecț ia Gener al ă a F. P. C. , a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, in sensul admiterii apelului pârâtului și, în principal, desființarea în întregime a sentinței apelate, ca fiind pronunțată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv cu S. Român, în nume propriu, iar în subsidiar, desființarea în parte a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților în ceea ce privește acordarea comisionului de 1% și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că S. Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare (..…), se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordarea acestora s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 și art. 276 C.pr.civ., întrucât, câtă vreme acțiunea a fost admisă doar în parte, și acestea trebuiau stabilite parțial, nefiind admisibil a se stabili o culpă procesuală a unui pârât care nu are nicio legătură în privința restituirii prețului actualizat, care potrivit legii, vizează o altă instituție, distinctă, cu personalitate juridică proprie - Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește obligarea S. ui Român la plata comisionului de 1%, această obligare este nelegală, întrucât, acest comision nu a intrat în contul extrabugetar deschis conform Legii nr. 112/1995, astfel încât, nu se poate dispune restituirea comisionului dintr-un cont în care acesta nu a intrat niciodată.
Recl amanț ii au f o rmulat întâmpinare la recursul pârâtului, arătând că pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă raportat la obiectul dosarului nr._, respectiv, în calitatea sa de răspunzător, ca vânzător, pentru evicțiune.
Acțiunea din dosar nr._ nu are ca temei legal legea specială, ci dreptul comun, respectiv, răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, ambii pârâți, atât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Finanțelor Publice, trebuind să fie parte în proces.
Dacă pârâtul își invocă lipsa calității sale procesuale pasive, el nu poate invoca alte motive care țin de soluționarea fondului cauzei.
În ceea ce privește comisionul de 1%, urmează a se stabili mai întâi persoana care trebuie să restituie aceste sume.
Recursurile sunt fondate în parte.
L imitele înves tir ii ins tanțe i.
Reclamanții au învestit instanța, în dosar nr._, cu o cerere prin care, în contradictoriu cu S. Român, prin M. E. și F., au solicitat obligarea acestui pârât la restituirea prețului aferent apartamentului nr. 5, situat în C. -N., B-dul Eroilor nr. 15, înscris în CF nr. 1., nr. top 16/1/V, la valoarea de piață, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Prin aceeași cerere reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 50.000 Euro, la plata chiriei în sumă de 5.318 RON, aferentă perioadei_ - martie 2009, pe care reclamanții au achitat-o, de la data încheierii contractului de închiriere cu fostul proprietar căruia i s-a restituit locuința, și în continuare, până la data restituirii efective a prețului la valoarea de piață.
Pentru termenul de judecată din data de_ reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că doresc să cheme în judecată M. E. și F., în nume propriu, iar nu ca reprezentant al S. ui Român, solicitând obligarea acestuia la restituirea prețului achitat de reclamanți pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflație (f. 179, 182 din dosar nr. _
).
Ulterior, reclamanții au depus la dosarul cauzei o nouă precizare de acțiune, pentru termenul de judecată din data de_ (f. 139 dosar nr. _
), arătând că își mențin doar petitul 1 din acțiunea principală, așa cum a fost precizat în subsidiar prin precizarea de acțiune depusă la dosar, și că nu mai mențin petitele 2 și 3 din cererea principală, referitor la daunele morale și la plata chiriei.
Cu alte cuvinte, în dosar nr._ instanța a rămas învestită cu cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice,
având ca obiect restituirea prețului achitat de reclamanți pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflație (f. 82, 139 dosar fond).
În dosar nr._ reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței obligarea acestui pârât la restituirea prețului achitat de reclamanți pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflație la data plății, cu dobânda legală de la pronunțarea sentinței și până la plata efectivă; obligarea pârâtului la plata de daune interese constând în diferența dintre valoarea actualizată a prețului achitat și valoarea de circulație a bunului; obligarea pârâtului la daune morale în sumă de 10.000 Euro.
Pentru termenul de judecată din_, în dosar nr._, reclamanții și-au extins acțiunea față de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că S. Român are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât el este cel care a încasat prețul obținut în urma vânzării, arătând totodată că înțeleg să renunțe la petitul 3 din cerere privitor la daunele morale și își mențin doar petitele 1 și 2 din cererea inițială din acest dosar, însă, doresc să precizeze valoarea pretențiilor solicitate prin petitul 2, la suma de 100.000 lei (f. 62 - 64 dosar nr._ ).
La termenul de judecată din data de_ în dosar nr._, reprezentanta reclamanților a arătat că înțelege să nu mai susțină petitele 2 și 3 privitoare la chirie și daune morale (f. 93).
La același termen de judecată s-a pus în discuție excepția de conexitate a dosarului nr._ cu dosarul nr._, excepție admisă la termenul de judecată din data de_, prin încheierea civilă nr. 16674/_ (f. 93, 101).
Prin urmare, în dosar nr._, anterior conexării, instanța a rămas învestită doar cu două petite: petitul 2, având ca obiect obligarea S. ui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la diferența dintre valoarea reactualizată a prețului achitat și valoarea de circulație a bunului, respectiv, cu petitul 1, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului achitat de reclamanți pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflație la data plății, cu dobânda legală de la pronunțarea sentinței și până la plata efectivă; petitul 3 fiind anulat ca netimbrat. (f. 65, 3, 62-64).
După conexare, în dosar nr._, la termenul de judecată din_, reprezentanta reclamanților a arătat că înțelege să susțină în continuare petitul 2, din dosarul nr._, referitor la diferența dintre prețul achitat și valoarea actualizată a imobilului, care se ridică la suma de 200.000 lei (f. 210).
Pentru termenul de judecată din_, reclamanții au depus o nouă precizare de acțiune, a petitului 2 din acțiunea_, întemeiat pe răspunderea pentru evicțiune a S. ui Român (prin Ministerul Finanțelor Publice), solicitând obligarea acestuia la suma de 240.702 RON, reprezentând diferența dintre valoarea actuală de circulație a apartamentului, în sumă de
250.000 RON, stabilită prin expertiza efectuată de expert Babotă G., și prețul actualizat cu indicele de inflație, în sumă de 9298 RON, stabilită prin expertiza suplimentară stabilită de expert contabil Apostol D. (f. 213, 216).
Prin urmare, în dosar nr._ instanța a rămas în final învestită cu cererea reclamanților, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu, având ca obiect restituirea prețului achitat de reclamanți pentru apartamentul litigios, actualizat cu indicele de inflație, iar în dosarul nr._, conexat cu dosarul nr._, instanța a rămas în final
învestită cu cererea acelorași reclamanți, formulată în contradictoriu cu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect răspunderea pentru evicțiune a S. ui Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv, obligarea acestuia la suma de 240.702 RON, reprezentând diferența dintre valoarea actuală
de circulație a apartamentului, în sumă de 250.000 RON, stabilită prin expertiza efectuată de expert Babotă G., și prețul actualizat cu indicele de inflație, în sumă de 9298 RON, stabilită prin expertiza suplimentară stabilită de expert contabil Apostol D., precum și cu petitul 1 - la a cărui judecare reclamanții nu au renunțat niciodată -, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, la restituirea prețului achitat de reclamanți pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflație la data plății, cu dobânda legală de la pronunțarea sentinței și până la plata efectivă.
La termenul de judecată din data de_ instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în dosarul nr._, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în final, respingând prima excepție și admițând-o pe cea de a doua (f. 141 dosar fond).
Excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român, prin Ministerul
F in anțelor Publ ice, î n acț iune a av ând c a ob iec t res titu ire a prețulu i de vânzare
ach itat de recl aman ț i pen tru ap ar tame n tul l itig ios, ac tu al iz at cu ind icele de inf laț ie .
Petitul având ca obiect restituirea prețului de vânzare achitat de reclamanți pentru apartamentul litigios, actualizat cu indicele de inflație, a fost întemeiat în drept de către reclamanți pe prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum ea a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 actualizată până la data de 1 aprilie 2007, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.
Alin. 3 al aceluiași art. 50 prevede că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către
Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 1 3
alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, art. 50 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, actualizată până la data de_, permitea chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, să solicite restituirea prețului
actualizat plătit, res tituire care urma s ă se facă de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Legea nr. 1/2009 a adus modificări Legii nr. 10/2001, în speță, interesând însă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 1/2009, prin care, după art. 50 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus un nou articol, art. 501, cu următorul cuprins:
"Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare";, valoarea despăgubirilor prevăzute la art. 501alin. 1 urmând să fie stabilită, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, prin expertiză.
Legea nr. 1/2009 nu a abrogat art. 50 din Legea nr. 10/2001, în prezent în textul Legii nr. 10/2001 republicată și actualizată până la data de_, coexistând atât textul art. 50, cât și art. 501 .
Rezultă, așadar, din analiza celor două texte legale, art. 50 și art. 501din Legea nr. 10/2001 republicată, că în prezent, un proprietar al cărui contract de
vânzare-cumpărare a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, fie cu o cerere prin care să solicite restituirea prețului actualizat pe care l-a plătit - în situația în care contractul său de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 -, cerere întemeiată în acest caz pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, fie cu o cerere prin care să solicite restituirea prețului de piață al imobilelor - în situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 -, cerere întemeiată în această ipoteză pe prevederile art. 501și art. 50 alin. 21din aceiași lege.
Prin urmare, calitatea procesuală pasivă în restituirea prețului de vânzare actualizat revine M. ui F. P., în nume propriu, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Pe cale de consecință, cererea din dosar nr._, având ca obiect restituirea valorii actualizate a prețului de vânzare achitat de reclamanți în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33690/_, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, trebuia judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, iar nu cu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum nelegal s-a procedat de către instanța de fond, soluție menținută nelegal și de către instanța de apel.
Aceeași este situația și în cazul petitului 1 din cererea conexată, obiect al dosarului nr._, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, la restituirea prețului achitat de reclamanți pentru cumpărarea apartamentului, actualizat cu indicele de inflație la data plății, cu dobânda legală de la pronunțarea sentinței și până la plata efectivă.
Drept urmare, Curtea constată că atât recursul reclamanților, cât și recursul pârâtului, sunt fondate în parte, în limita acelor motive prin care se critică calitatea procesuală pasivă a S. ui Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv, greșita reținere a excepției lipsei calității procesuale pasive a
M. ui F. P., în nume propriu.
Întrucât aceste cereri ale reclamanților, din ambele dosare, au fost soluționate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, respectiv, cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deși ea trebuia judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, Curtea constată că, în aceste limite, soluția instanței de apel este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 teza a II-a și art. 312 alin. 5 teza I C.pr.civ., se impune admiterea în parte a ambelor recursuri, casarea în
parte a deciziei rec urate, iar ca urma re a rejudecării, a dmiterea în parte a
apelului reclamanților și a apelului pârâ tului - în limitele acestui motiv de recurs
-, cu consecința desf ii nțării în parte a se ntinței apelate, în temeiul art. 297 alin. 1
teza I C.pr.civ., și a trimiterii cauzei la Judecătoria Cluj -Napoca, pentru
rejudecarea petitelor 1 din ambele acțiuni, având ca obiect obligarea pârâtului
Ministerul Finanțe lor Publice, în nume propriu, la restituirea prețului de vânzare achitat de reclamanți în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33690/_, actualizat cu indicele de inflație, urmând ca această
rejudecare să se facă în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu.
Cu privire la motivul din recursul pârâtului vizând plata comisionului de 1%. Potrivit art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995, la dispoziția M. ui
F. se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 112/1995, care se va alimenta din sumele obținute din
vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți
integrale, avansuri, rate și dobânzi, d upă deducerea com isionului de 1% di n
valoarea apartamentelor.
Art. 9 alin. 5 din aceeași lege prevedea că, comisionul unităților specializate, care evaluează și vând apartamente, este de 1% din valoarea acestora.
În speță, vânzarea apartamentului către reclamanți s-a făcut de către SC Construct Ardealul SA, ca mandatar al Consiliului Local C. -N., astfel încât, comisionul de 1% prevăzut de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 112/1995 a intrat în contul acestuia, iar nu în fondul extrabugetar constituit la dispoziția M. ui F.
P., în conformitate cu art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995.
Prin urmare, este fondată susținerea pârâtului recurent, în sensul că nu poate fi obligat la restituirea comisionului de 1%, însă această cererea urmează să fie analizată de către instanța de fond, în rejudecare, în cadrul procesual legal fixat, în contradictoriu cu persoana care justifică calitate procesuală pasivă în cererea reclamanților, conform celor anterior expuse.
Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs, d in recur sul p âr âtulu i, ref eritor l a greș ita sa
obl ig are l a chel tu iel i de judec ată.
Curtea constată că acest motiv de recurs intră sub incidența excepției inadmisibilității, în virtutea principiului omisso medio, consacrat de art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că doar prin hotărârea primei instanțe pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată către reclamanți, în timp ce, în decizia instanței de apel nu s-a dispus în sarcina pârâtului recurent nicio obligație de plată a vreunor cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Oricum, față de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, urmează ca instanța de rejudecare să aibă în vedere și cheltuielile de judecată ce se cuvin reclamanților, respectiv ce urmează a fi suportate de către Ministerul Finanțelor Publice.
Cu pr iv ire l a mo tivel e de recurs, d in recu rsul recl amanț ilor, v iz ând te me in ic ia
cererii lor de obligare a S. ui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la
desp ăgub ir i pen tru e v icț iun e, în cond iț iile Codulu i c iv il .
Nefondată este susținerea reclamanților conform căreia, este întemeiată cererea lor în despăgubiri pentru evicțiune în temeiul Codului civil, respectiv, în temeiul art. 1337,art._, 1313, 1336 C.civ., în condițiile în care, pentru antrenarea acestei forme de răspunderi, ar fi fost necesar să nu existe o reglementare specială în domeniu.
Răspunderea civilă pentru evicțiune, reglementată de art. 1337 și urm. C.civ., reprezintă dreptul comun în materie, legea generală, în timp ce, în situația chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, răspunderea vânzătorului, chiar dacă vânzătorul a fost S. Român, este antrenată în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, lege specială care precizează, totodată, în mod expres, cine va avea calitate procesuală pasivă în astfel de acțiuni.
Este știut faptul că, întotdeauna, potrivit principiului specialia generalibus derogant, legea specială are prioritate de aplicare față de legea generală, cu alte cuvinte, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale.
Or, Codul civil reprezintă legea generală, în timp ce Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, reprezintă legea specială, având deci prioritate de aplicare această lege specială, față de Codul Civil.
Cu alte cuvinte, numai în cadrul legal reglementat de legea specială reclamanții își pot valorifica eventualul drept la despăgubiri, în condițiile și după distincțiile expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
Este reală susținerea reclamanților recurenți, în sensul că obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului în condițiile art. 1336-1337 C.civ. și următoarele, dacă sunt întrunite mai multe cerințe, respectiv, să existe o tulburare de drept provenind de la un terț, această tulburare să aibă o cauză anterioară vânzării, iar tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului, dar nu este mai puțin adevărat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil, ci dispozițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
În speță, nu este vorba despre o acțiune în răspundere pentru evicțiune pe dreptul comun, așa cum nefondat apreciază reclamanții, ci despre o acțiune specială, fundamentată pe un text de lege special, respectiv pe prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, dispoziții speciale care nu au nimic comun și care nu trebuie confundate cu dispozițiile din legea generală care reglementează garanția pentru evicțiune.
Nu poate fi reținută susținerea recurenților reclamanți, în sensul că instanța de fond și instanța de apel au încălcat prevederile art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenție, câtă vreme, recurenții, neavând un drept de proprietate legal și valabil stabilit, asupra apartamentului litigios -, conform Deciziei Curții de Apel C. nr. 253/R/_, pronunțată în dosar nr._ (f. 9 dosar fond) -, aceștia nu se pot prevala de existența, în patrimoniul lor, a unui "bun";, în înțelesul art. 1 paragraf 1 din Protocolul A. țional 1 la Convenție.
Având în vedere jurispudența C.E.D.O., stabilită în Hotărârea pronunțată în Cauza Balhous contra Republicii Cehe, este de subliniat faptul că există o diferență esențială între "simpla speranță"; la a obține o anumită pretenție concretă, respectiv, de restituire a unui anumit cuantum bănesc către reclamanți, oricât de rezonabilă ar fi aceasta, și "speranța legitimă";, care trebuie să aibă o natură concretă, întemeiată pe o dispoziție legală sau pe o hotărâre
judecătorească.
Cele statuate de Curte în jurisprudența sa, în cauza Păduraru contra României, nu pot fi aplicate mutatis mutandis în prezenta cauză, dat fiind că în cauza Păduraru a fost avută în vedere situația foștilor proprietari ai imobilului preluat de stat, Curtea statuând în sensul că în cazul persoanelor proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietari, în temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 atunci în vigoare, nefiind vorba de un nou drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept (paragraf 84).
În ceea ce privește jurisprudența C.E.D.O., în cauza Rățeanu contra României, Curtea Europeană a considerat că "în contextul legislativ român, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună-credință, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiției în mod definitiv al dreptului de proprietate al celuilalt, însoțită de lipsa totală de despăgubiri a fostului proprietar, apare ca o privare de bunuri, contrară art. 1 din Protocolul 1"; (paragraful 23) statuare care, evident, îi are în vedere tot pe foștii proprietari, nu pe foștii chiriași aflați în situație similară cu a recurenților din prezenta cauză.
De altfel, întreaga jurisprudență C.E.D.O. citată de recurenți, analizează cu precădere incidența art. 1 din Protocolul 1, din perspectiva fostului proprietar deposedat abuziv de stat.
Drept urmare, Curtea constată că nu poate fi reținută în cauză încălcarea art. 1 din Protocolul 1, așa cum nefondat susțin recurenții.
Neavenită este și susținerea reclamanților, în sensul că, dacă li s-ar restitui doar prețul pe care l-au plătit, actualizat cu inflația, nu ar avea posibilitatea să-și cumpere, în actualele condiții ale pieței imobiliare, un alt imobil asemănător celui pe care l-au cumpărat inițial, câtă vreme, prețul de vânzare-cumpărare achitat de foștii chiriași la data cumpărării apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995 era unul de protecție socială, derizoriu, raportat la prețurile reale practicate la acel moment pe piața imobiliară.
Cu alte cuvinte, respectivul preț de protecție socială, atunci achitat de reclamanți pentru imobilul litigios, nu le-ar fi permis efectiv și real acestora să achiziționeze nici atunci (- pentru un astfel de preț derizoriu -) un apartament tranzacționat la prețul real de circulație practicat pe piața imobiliară.
În cee a ce pr ive ș te even tu al a inc idenț ă în c auz ă a jur isp rudențe i CEDO
statuată în Cauza Tudor contra României.
Curtea apreciază că cele statuate în Hotărârea din 24 martie 2009, în Cauza Tudor Tudor împotriva României (publicată în M. Of. nr. 778/_, nu sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză, dat fiind faptul că, atât starea de fapt, cât și starea de drept, din cele două situații, sunt diferite.
Astfel, în această Hotărâre s-a reținut, ca stare de fapt, că reclamantului nu i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, ci, prin decizia definitivă din data de 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel B. ești a dispus ca reclamantul să îi predea fostului proprietar, de la care imobilul fusese naționalizat și care promovase acum o acțiune în revendicare, posesia asupra apartamentului.
Instanța a statuat că titlul de proprietate al fostului proprietar, astfel cum fusese confirmat prin decizia judecătorească definitivă din 23 mai 1997, prevala asupra contractului de cumpărare al reclamantului.
Curtea a mai reținut că reclamantul s-a plâns, totodată, de faptul că, din cauză că instanțele interne au preferat titlul de proprietate al fostului proprietar față de al său, îi este imposibil în prezent să își exercite dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Este adevărat că s-a stabilit de către Curte ( paragraful 38) că "în cauza de față, instanțele interne au comparat titlurile de proprietate prezentate de reclamant și de fostul proprietar și au hotărât să acorde prioritate titlului fostului proprietar. Astfel, Curtea de Apel B. ești nu a anulat titlul de proprietate al reclamantului, și nici nu i-a acordat vreo despăgubire pentru pierderea suferită. Cu toate acestea, reclamantul, care nu își mai poate folosi în mod valabil titlul de proprietate, poate solicita despăgubiri din partea vânzătorului, în temeiul Codului civil, pentru evicțiune, fie chemând în garanție statul în procesul intentat împotriva sa, fie prin introducerea unei acțiuni separate în acest sens. Jurisprudența trimisă de Guvern indică o practică internă consecventă de acordare de despăgubiri în cauze similare cu cea de față. Prin urmare, calea de atac este disponibilă atât în teorie, cât și în practică";, dar nu este mai puțin adevărat că aceste alegații ale Curții vizează ipoteza particulară în care nu a fost anulat titlul de proprietate al reclamantului.
Or, în prezenta speță, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți în baza legii nr. 112/1995 a fost constatat nul printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă și irevocabilă.
Totodată, Curtea a statuat (paragraful 42) că, "deși legea retrocedării nu prevede o acțiune specifică împotriva S. ui pentru persoane aflate în situația reclamantului - adică persoane ale căror contracte de vânzare-cumpărare nu au
fost desființate (s.n.) -" totuși, calea de atac care ar putea fi suficientă pentru a asigura o reparație în situații precum ce a reclamantului Tudor, ar fi ce oferită de Codul Civil.
Prin urmare, Curtea constată că situația particulară a reclamanților din cauza pendinte - cărora contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 le-a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă -, diferă net de ipoteza reținută în Cauza Tudor contra României
Cu pr iv ire l a mo tiv ul de recurs, d in r ecursul recl amanț ilo r, pr in c are se invocă, practic, buna lor credință, concomitent cu reaua credință a S. ui la momentul încheierii contractului de vânzare-cu mp ăr are .
Textul art. 501și textul art. 50 alin. 21din Legea nr. 10/2001 republicată, are în vedere ipoteza în care a existat un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, contract desființat ulterior printr- o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Se pune firesc întrebarea ce anume înseamnă sintagma "respectarea Legii nr. 112/1995";, cum anume trebuie interpretată aceasta, în condițiile în care, în actualul cadru procesual nu se poate rediscuta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru o atare finalitate, chiar dacă nu se mai poate repune în discuție valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, este necesar să se facă o scurtă trimitere la dispozițiile Legii nr. 112/1995, pentru a se putea reaminti ce anume prevedea acest act normativ cu privire la posibilitatea acordată chiriașilor de a cumpăra apartamentul ce făcea obiectul acestei legi.
Potrivit art. 1 din această lege făceau obiectul acestei legi imobilele cu destinația de locuințe, fosta proprietate a unor persoane fizice, trecute cu destinația de locuințe în proprietatea S. ui, după 6 martie 1945, cu titlu și care se aflau în posesia S. ui sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, în noțiunea de titlu fiind inclus, prin textul art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/2007, și Decretul nr. 92/1950, în baza căruia S. Român a preluat imobilul litigios.
Apoi, era necesar ca cel care cumpăra un apartament ce făcea obiectul Legii nr. 112/1995 să fie titularul unui contract de închiriere valabil încheiat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, în acest sens dispunând art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, să opteze pentru cumpărarea apartamentului pe care îl ocupa cu titlu de chirie după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege - este termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii în care persoanele îndreptățite puteau depune cereri în temeiul Legii nr. 112/1995, termen care s-a împlinit la 29 iulie 1996 -, imobilul să nu fie exceptat de la vânzare în temeiul art. 10 din Legea nr. 112/1995.
Desigur, în esență, dacă toate aceste cerințe au fost respectate cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, se poate aprecia în sensul că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În speță, așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 253/R/_
, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților recurenți s-a dispus practic pentru cauză ilicită și pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c și art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 11/1997, reținându-se în considerentele acestei decizii că în cartea funciară a imobilului nr. 2181 C. -N., încă din data de _
, sub B 20, era notată prima acțiune în revendicare, promovată de fosta proprietară a imobilului pe dreptul comun.
S-a mai reținut în considerentele acestei hotărâri că orice discuție în legătură cu buna ori reaua credință a pârâților cumpărători este inutilă, în raport de preluarea imobilului în litigiu fără titlul valabil și de notarea acțiunii în revendicare în CF.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că în mod legal s-a reținut de către instanța de fond, soluție legal menținută de către instanța de apel, că reclamanții sunt îndreptățiți doar la restituirea prețului de vânzare-cumpărare pe care l-au plătit, actualizat cu inflația, iar nu și la restituirea valorii actuale de circulație a imobilului.
Însă, Curtea constată, totodată, că soluționarea acestei cereri a reclamanților s-a făcut în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, respectiv cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deși trebuia judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu.
Drept urmare, în temeiul argumentelor anterior precizate și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea constată că se impune respingerea restului motivelor din recursul reclamanților.
Cheltuielile de judecată ocazionate reclamanților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de reclamanții R. -A. I. și R. -A. L.
, respectiv, de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GE. RALĂ A F. P. C., împotriva deciziei civile nr. 294/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte și rejudecând, admite în parte apelurile declarate de reclamanții R. -A.
și R. -A. L., respectiv, de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GE. RALĂ A F. P. C., în contra sentinței civile nr. 4097/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar civil nr._, la care s-a conexat dosarul civil nr._, pe care o desființează în parte și trimite cauza la Judecătoria Cluj-Napoca, pentru rejudecarea acțiunilor formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu, nu ca reprezentant al S. ui Român, având ca obiect petitele 1 din ambele acțiuni.
Menține restul dispozițiilor din sentință și decizie. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. -D. C.
A. -A.
P.
C.
-M.
CONȚ
GREFIER
-A. M.
Red.CMC/dact.MS 3 ex./_
Jud. apel: C.Balint/M.T. Jud fond: M.Botiș
| ← Decizia civilă nr. 1231/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 24/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
