Decizia civilă nr. 786/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECI ZI A CI VI LĂ NR.786

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. JUDECĂTOR: R. -M. P. JUDECĂTOR: D. -D. I. GREFIER: A. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. I. și N. R. împotriva sentinței civile nr.4075 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de_ în dosarul nr._, având ca obiect anulare titlu de proprietate.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.4075 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de_ în dosarul nr._, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanții N. I. și N. R., împotriva pârâtelor C. J. Sălaj pentru S. D. de P. asupra T., C. L. de F. F. Crișeni, C. L. de F. F. Z. - având ca obiect principal nulitate titlu de proprietate.

Instanța a reținut că prin titlul de proprietate nr. 57805/28781 emis la data de_ s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului

N. I. asupra imobilului teren în suprafață de 608 mp, situat în intravilanul satului D. .

Reclamantul nu a înțeles să-i cheme în judecată, în calitate de pârâți și pe numiții Opriș Ș. an și Opriș M., cei în favoarea cărora a solicitat eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de teren menționată în titlul de proprietate nr. 57805/28781, ci doar comisiile de fond funciar, cu toate că instanța i-a pus acestuia în vedere, la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2012 oportunitatea extinderii acțiunii și față de aceștia.

Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin.3 din Legea 18/1991 si art. 11 din HG 890/2005, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoana îndreptățită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori, cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.

Numiții Opriș Ș. an și Opriș M. nu au formulate astfel de cereri pentru terenurile menționate în titlul de proprietate nr. 57805/28781 emis la data de_ în favoarea reclamantului N. I., iar acest titlu de proprietate a fost legal emis, astfel că nu se impune anularea lui.

1

În realitate, prin cererea sa, reclamantul solicită reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea întreținătorilor săi, ocolind procedurile legale cu privire la transmiterea valabilă a drepturilor de proprietate în patrimoniul unor alte persoane.

Împotriva acestei soluții, reclamanții au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr.2589 din 14 mai 2013, aceasta și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reținând că, potrivit prevederilor art.2 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, tribunalul judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii.

Recursul formulat de cei doi recurenți este tardiv și urmează a fi respins pentru acest motiv.

Conform prevederilor art.299 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului.

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (art.301 Cod procedură civilă).

În prezenta cauză, hotărârea atacată a fost comunicată celor doi recurenți, la data de_ . De la acea dată urma să se calculeze cele 15 zile în care se putea formula recursul, respectiv până în_ .

Recursul promovat de aceștia poartă ștampila cu data de_, deci este formulat peste termenul legal de 15 zile.

Prin urmare, fiind introdus tardiv, recursul urmează a fi respins pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanții N. I. și N. R., contra sentinței civile nr.4075 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. C. R. -M.

P. D.

-D.

I.

A. V.

În C.O.

Semnează vicepreședinte

P. D.

Red.RMP/_

Dact.AV/_ /2 ex.

Judecător fond - Ciolpan C. R.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 786/2013. Fond funciar