Decizia civilă nr. 640/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 640/R/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -V. B.
Judecător C. -A. C. Judecător O. -C. T. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent R. I., împotriva Sentinței civile nr. 4880/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, privind și pe intimat C. L. DE A. A L. 1. DE PE L. P. C. C., intimat C. J. DE A. A L. 1.
DE PE L. P. J. C., intimat T. O., intimat R. F., având ca obiect fond funciar..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:
reprezentanta recurentului reclamant avocat Lazăr Otilia A. Lipsă fiind:
- intimat Pârât - C.
J.
DE A.
A L.
1.
DE PE L.
P.
J.
C.
- intimat Pârât - C.
L.
DE A.
A L.
1.
DE PE L.
P.
C.
C.
- intimat Pârât - R.
F.
recurent Reclamant - R. I.
intimat Pârât - T. O. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța învederează reprezentantei recurentului reclamant faptul că s-au făcut verificări în sistemul informatizat al Evidenței P. ulației, iar intimata R. F. apare cu domiciliul consemnat în dosar. De asemenea învederează faptul că intimata
R. F. a fost citată la ușa instanței - fila 15 dosar.
La întrebarea instanței reprezentanta recurentului reclamant învederează instanței faptul că solicită doar suprafața de 0,57 ha, acest teren fiind validat de C. L. C. prin Hotărârea 56/_, anexa 36. Arată de asemenea faptul că în anexa 36 figurează însă o suprafață de teren de 0,64 ha în care sunt trecuți moștenitorii lui Rus Augustin, astfel existând date contradictorii în acest sens. Solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată pentru suprafața de 0,57 ha teren.
Reprezentanta recurentului reclamant arată că nu mai are alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, în principal casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și admiterea
cererii de chemare în judecată, conform motivelor invocate în scris, cu cheltuieli de judecată pe care le va depune până la sfârșitul dezbaterilor.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin sentința civilă nr. 4880/2012 din_ dosar nr._ Judecătoria Turda a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei Târnăveanu O. .
A respins acțiunea formulată, iar apoi extinsă și precizată de către reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâții: C. L. de aplicare a L. nr. 1. C., C. J. de aplicare a L. nr. 1. C., R. F. și T. Otilia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Cu prioritate, instanța, în temeiul art.246 C.p.c., văzând principiul disponibilității care guvernează procesul civil, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei Târnăveanu O. (fila 102 dos.).
Apoi, prin prisma acțiunii formulate, extinse și precizate de către reclamantul R. I., instanța a avut în vedere următoarele: cu privire la terenul în cauză, s-au formulat de către reclamantul R. I. mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate: prima cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în acest sens este cererea cu nr. 631/_ (fila 48 dos.), iar apoi s-a formulat și cererea nr.180/_ (fila 29 dos.).
Văzând Adresa nr. 2196/_ a Primăriei C. C. (fila 85 dos.), instanța reține însă că, încă anterior formulării celei de a doua cereri de reconstituire, prin Hotărârea nr.56/_ a Comisiei Județene de fond funciar C. (fila 87 dos.) s-a validat în favoarea tuturor celor trei moștenitori ai defunctului R. Augustin - R. I., R. F. și Târnăvean F. o
suprafață mai mare decât s-a solicitat - 0,64 ha, în loc de 0,57 ha. Anexa validată a fost comunicată de către P. C. C. la dosar și se regăsește la fila 88 dos.
Este esențial a remarca faptul că, așa cum s-a arătat mai sus, anexa validată este cea de la fila 88 dos., nu scriptul de la fila 86 dos., acest aspect rezultând cu claritate din întreaga corespondență purtată în cadrul dosarului cu C. locală de fond funciar C. /P. C. .
Fără îndoială că anexa așa cum a fost validată (fila 88 dos.) este mai mult decât criticabilă: s-a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 0,64 ha în loc de 0,57 ha; reconstituirea s-a realizat și în favoarea numitei "T.
F. ";, deși numele real al descendentei defunctului R. Augustin este Târnăveanu O. - aceasta și recunoaște prin scriptul de la fila 102 dos. că nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenul în cauză și, într-adevăr, examinând cererea de la filele 48-49 dos. se poate observa că poartă doar o semnătură deși are indicați doi titulari; reconstituirea s-a realizat și în favoarea numitei R. F., deși prin adresa de la fila 22 dos. P. C.
C. a comunicat instanței că R. F. nu a formulat vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, unicul motiv pentru care reclamantul R. I. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr.56/_ a Comisiei Județene de fond funciar C. este înscrierea greșită a numelui în cuprinsul anexei: R. Augustin, în loc de R. A. I. (fiul lui R. Augusti), cum este corect.
Întrucât instanța este limitată la a se pronunța asupra petitelor așa cum sunt acestea formulate, în prezentul dosar, verificând actele și lucrările dosarului strict prin prisma criticii referitoare la numele reclamantului înscris în anexa validată, instanța de fond a respins petitul din extinderea și precizarea de acțiune pentru următoarele considerente: în anexa validată, așa cum se regăsește la fila 88 dos. numele reclamantului este în concordanță cu cel din actul său de identitate, reconstituirea fiind dispusă în favoarea lui R. I., nu în favoarea lui R. Augustin. Fără îndoială, la momentul formulării acestui petit reclamantul s-a aflat în eroare, apreciind că înscrisul de la fila 86 reprezintă anexa validată, însă acest lucru nu corespunde realității, așa cum rezultă și din informațiile furnizate de P.
C. la dosarul cauzei.
Totodată, instanța de fond a respins și petitele din acțiunea inițial formulată deoarece, atâta timp cât a fost validată suprafața de 0,64 ha - chiar dacă în mod criticabil - punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate nu se poate face pe o altă suprafață, nici dacă e mai mică (0,57 ha), deoarece nu se pot crea neconcordanțe între actele succesive de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unuia și aceluiași imobil.
Față de toate cele de mai sus, instanța de fond a respins acțiunea formulată, iar apoi extinsă și precizată, reclamantul având deschisă calea plângerii împotriva Hotărârii nr.56/_ a Comisiei Județene de fond funciar C. pentru a obține rectificarea erorilor reale care au apărut în cuprinsul anexei astfel validate atât în ceea ce privește suprafața validată, cât și în ceea ce privește persoanele în favoarea cărora s-a făcut validarea.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs în termen legal reclamantul R. I. solicitând admiterea recursului, și, în principal, casarea sentinței atacate ca netemeinică si nelegală, iar ca urmare a casării acesteia, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Turda, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate ca netemeinică si nelegală, potrivit art. 304 alin.l, pct. 9, iar ca urmare a reținerii cauzei spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost
formulată.
In același timp înțelege să invoce și dispozițiile art 304 ind.1 C. Proc. Civ., deoarece .... "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăt(ute în art. 304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele".
În motivarea recursului a arătat că în fapt, prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dos. Civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Turda, recurentul a solicitat obligarea Comisiei Locale de A. A L. 1. de pe lângă P. C. C. să procedeze la punerea sa în posesie cu suprafața de 0,57 ha, teren situat pe teritoriul comunei C., sat Pruniș, situat în tarlaua 99 parcela 128 extravilan și să întocmească proces verbal de punere în posesie precum și să întocmească documentația necesară în vederea eliberării Titlului de proprietate pe numele și în favoarea reclamantului, pentru această suprafață de teren, respectiv obligarea Comisiei Județene De A. A L. 1. De Pe L. P. J. C., ca în baza actelor transmise de pârâta 1, să procedeze la emiterea Tidului de proprietate aferent acestei suprafețe, descrisă mai sus, pe numele și în favoarea reclamantului.
Prin Sentința Civilă 4880/_ pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul civil._, instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de chemare în judecată formulată de el.
In considerentele sentinței atacate, instanța arată că "va respinge petitele din acțiunea inițial formulată deoarece atâta timp cât a fost validată suprafața de 0,64 ha.... punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate nu se poate face pe o altă suprafață". Această motivare a instanței de fond pleacă exclusiv de la susținerile Comisiei Locale de Fond Funciar a comunei
C. care în Adresa nr. 2196/_ precizează că terenul solicitat de către subsemnatul recurent este aprobat prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nr. 56/_
, fiind cuprins în anexa 36.
Totodată, instanța a luat în considerare la pronunțarea soluției sale cererea de reconstituire formulată de subsemnatul recurent la data de 0_
.
Având în vedere cele mai sus expuse, recurentul apreciază că instanța s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, dând valoare probatorie absolută unor informații oferite de către C. L. de Fond Funciar a comunei C., în ciuda relei-credințe de care această pârâtă a dat dovadă nu doar pe parcursul desfășurării cauzei, ci încă de la intrarea în vigoare a L. 1.
(fiind de notorietate abuzurile comise de C. L. C. în aplicarea prevederilor L. fondului funciar).
Astfel, se poate observa cu ușurință din cererea de reconstituire formulată de subsemnatul recurent la data de 0_ că subsemnatul am solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren, rezultând un total de 2,27 ha:
1 ha pădure
0,57 ha teren arabil cumpărat de R. Augustin de la Dodolocea (terenul în litigiu)
0,28 ha diferența de teren de la suprafața de 2,74 ha înscrisă în registrul agricol și suprafața de
2,46 aprobată prin adeverință
0,42 ha la piscicolă.
Ori, în anexa 36 la care pârâta a făcut referire în scriptul aflat la fila 85 se regăsește doar o suprafață de 0,64 ha (din totalul de 2,27 ha solicitat) aprobată pe numele recurentului și al surorilor sale, fără a fi identificat în vreun fel terenul sau terenurile la care se referă.
Având în vedere reaua-credință a pârâtei (al cărei refuz de a răspunde adreselor instanței a tergiversat soluționarea cauzei) și faptul că afirmațiile cuprinse în Adresa nr. 2196/_ nu au fost susținute de un ansamblu probator pertinent, instanța era datoare să cenzureze afirmațiile Comisiei Locale de Fond Funciar a comunei C. și să le analizeze în raport de celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Astfel, tot în cuprinsul Adresei nr. 2196/_ aflată la fila 85 se precizează, cu referire la parcela 128 din tarlaua 99, în suprafață de 0,57 ha că "parcela este liberă și figurează Rus Augustin", contrazicând așadar susținerea următoare că terenul în litigiu este cel înscris în anexa 36 la poziția 101, unde figurează moștenitorii defunctului Rus Augustin.
Mai mult decât atât, în înscrisul depus atât de către recurent la fila 5, cât și de P. C. la fila 86, rezultă că numele persoanei îndreptățite la atribuirea terenului identificat prin tarlaua 99, parcela 128 este Rus Augustin, și nu alte persoane.
Un alt argument în sprijinirea faptului că instanța s-a aflat într-o gravă eroare de fapt este cel oferit de analizarea titlurilor de proprietate emise pentru parcelele învecinate celei solicitate de către subsemnatul, care încadrează terenul solicitat pe laturile nord și sud.
În acest sens, verificând vecinătățile imobilului identificat prin parcela
127 din tarlaua 99, înscris în Titlul de proprietate nr. 3131/1572/_ emis pe numele lui Suciu V. și Trif I., se poate observa că la rubrica SUD figurează Rus A. (adică antecesorul subsemnatului recurent).
De asemenea, imobilul identificat prin parcela 129 din tarlaua 99, înscris în Titlul de proprietate nr. 1618/1458/_ emis pe numele lui P.
V. ș.a., are ca vecin la NORD tot pe Rus A. (antecesorul subsemnatului recurent).
In condițiile în care terenurile învecinate cu imobilul în litigiu au fost cuprinse în anexa 36 (validată prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nr. 56/_
), și se susține că și imobilul în litigiu a fost înscris în aceeași anexă, la rubrica vecinătăților trebuia să fie înscris numele recurentului și nu al antecesorului său.
Singura concluzie logică care se desprinde din coroborarea tuturor acestor elemente este că terenul în suprafață de 0,57 ha, situat în tarlaua 99, parcela 128 extravilan nu este identic cu cel înscris în anexa 36 la poziția 101, validată prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nr. 56/_ .
De altfel, din întreg ansamblul probator administrat în cauză reiese fără dubiu că terenul solicitat (respectiv suprafața de 0,57 ha, teren situat pe teritoriul comunei C., sat Pruniș, situat în tarlaua 99 parcela 128 extravilan) este exact terenul la care este îndreptățit pentru restituire și cu care a solicitat să fie pus în posesie.
In realitate, cererea de reconstituire formulată de el la data de 0_ a rămas fără răspuns din partea Comisiei Locale de Fond Funciar a comunei
C. cu privire la terenul în suprafață de 0,57 ha, situat în tarlaua 99, parcela 128 extravilan, motiv pentru care, de altfel, a reiterat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren prin cererea formulată la data de_, în temeiul L. 247/2005, rămasă de asemenea,
fără răspuns.
In plus, C. L. de Fond Funciar a comunei C. nu putea propune atribuirea unei suprafețe de teren mai mare decât cea solicitată, întrucât art. 11 din Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor stabilește o condiție esențială pentru reconstituirea dreptului de proprietate: "potrivit prevederilor legii, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită."
Astfel, potrivit principiului disponibilității drepturilor subiective civile (dreptul subiectiv este o posibilitate sau o facultate recunoscută de legea civilă subiectului activ), de care a dispus prin cererea formulată în baza L. 69/1997, C. L. de Fond Funciar nu avea prerogativa de a-i acorda mai mult decât a cerut sau de a întocmi documentația necesară eliberării unui titlu de proprietate pe o suprafață mai mare decât cea solicitată de însuși titularul dreptului civil subiectiv.
Un alt argument în sensul nelegalității și netemeiniciei hotărârii atacate este dat de faptul că, atât din răspunsul Primăriei C. (adresa de la fila 85), cât și din răspunsul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C. (fila 65) reiese în mod clar că parcela 128 din tarlaua 99 în suprafață de 0,57 ha este liberă din punct de vedere juridic și nu există eliberat un alt titlu de proprietate pentru acest teren.
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul promovat în cauză prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea din data de_ sub nr.631/1998, recurentul- reclamant R. I. împreună cu intimata-pârâtă T. Otilia au solicitat, în calitate de moștenitori ai def.R. Augustin dec. la data de_ reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren, rezultând un total de 2,27 ha., astfel:1ha pădure, 0,57 ha teren arabil cumpărat de antecesorul lor, R. Augustin de la Dodolocea(terenul în litigiu), 0,28 ha reprezentând diferența de teren de la suprafața de 2,74 ha înscrisă în registrul agricol și suprafața de 2,46 aprobată prin adeverință și 0,42 ha la piscicolă.(f.
În anexa nr.36 validată prin Hotărârea nr.56/_ emisă de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. se regăsește la poziția nr.101 suprafața de 0,64 ha aprobată pe numele său, și al surorilor sale R. F. și T. F., în calitate de moștenitori ai def.Rus Augustin.(f.88 dosar fond).
La data de_ recurentul R. I., în calitate de moștenitor al def.R. Augustin mai formulează o cerere prin care solicită reconstituire dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 0,57 ha teren agricol.
La dosarul cauzei se regăsește la fila 86 o altă anexă în care figurează antecesorul recurentului, def.Rus Augustin, cu parcela 128 din tarla 99, cu privire la care se comunică de către P. com.C. prin adresa nr.2196/_ că este liberă din punct de vedere juridic și conform măsurătorilor figurează Rus Augustin.(f.85 dosar).
Cu toate că P. com.C. comunică faptul că terenul este aprobat conform Hotărârii nr.56/_ și anexa 36 poziția 101 cu o suprafață de 0,64 ha, se observă că în anexa 36 la poziția 101 sunt înscriși moștenitorii def.Rus Augustin și nu Rus Augustin cum apare înscris în anexa aflată la fila 86 dosar.
Rezultă că există diferențe între anexa nr.36 validată și anexa de la fila 86 dosar atât în ce privește persoanele beneficiare, cât și suprafața, astfel că, cel puțin, în aparență, ar putea fi vorba de două terenuri distincte.Legat de acest aspect, instanța de fond a înlăturat anexa de la fila 86 fără nici o justificare, și fără a face minime verificări în condițiile în care recurentul a formulat două cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Tocmai acest aspect, al lipsei de identitate între suprafața de 0,57 ha situată în tarla 99 parcela 128 extravilan și suprafața de 0,64 ha înscrisă în anexa 36 la poziția 101 este adus în atenție și de către recurent.
Conform art.129 al.final cod pr.civilă, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărâ decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
În speța de față, instanța de fond a stabilit greșit obiectul cererii reclamantului-recurent, ca fiind doar cel din precizarea de acțiune și anume de constatare a nulității absolute parțiale a hotărârii nr.56/_ a Comisiei Județene de fond funciar C. pentru motivul că este înscris greșit numele în cuprinsul anexei:R. Augustin, în loc de R. A.I. (fiul lui R. Augustin, cum este corect.
Într-adevăr reclamantul-recurent a depus la fila 112 o extindere și precizare de acțiune, prin care arată că precizează și completează acțiunea introductivă cu un nou petit prin care solicită a se constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr.56/_ a Comisiei Județene de fond
funciar C. pentru motivul că este înscris greșit numele în cuprinsul anexei:R. Augustin, în loc de R. A.I. (fiul lui R. Augustin, cum este corect.
Având în vedere că reclamantul a solicitat obligarea Comisiei locale de aplicare a L. nr.1. C. de a proceda la întocmirea documentației necesare punerii sale în posesie cu suprafața de 0,57 ha teren situat în com.C. sat Pruniș tarla 99 parcela 128 extravilan și a Comisiei Județene de aplicare a L. nr.1. a J. C. dea proceda la emiterea titlului de proprietate aferent acestei suprafețe, instanța de fond trebuia să analizeze în ansamblu cererea acestuia de îndreptățire la cele 0,57 ha și nu doar din perspectiva unei erori cu privire la nume.
Lăsând necercetate pretențiile deduse judecății care au făcut obiectul acțiunii, tribunalul apreciază că instanța de fond a lăsat nesoluționat fondul pricinii, și față de faptul că aceste chestiuni trebuie lămurite pe fond și fără încălcarea unui grad de jurisdicție, va admite recursul declarat de reclamantul R. I., împotriva Sentinței civile nr. 4880/2012 din_ dosar nr._ a Judecătoriei Turda, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R. I., împotriva Sentinței civile nr. 4880/2012 din_ dosar nr._ a Judecătoriei Turda, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
PREȘEDINTE, C. -V. B. | JUDECĂTOR, C. -A. C. | JUDECĂTOR, O. -C. T. fiind în CO semnează Vicepreședinte T. E. L. |
GREFIER, C. -S. Ș. fiind în CO semnează grefier- șef secție civilă S. Ș. |
Red. C.C./Tehn.D.B.
_
Judecător fond:C. M. Macarie 2 ex.
← Încheierea civilă nr. 242/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1274/2013. Fond funciar → |
---|