Decizia civilă nr. 820/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.820
Ședința publică din data de 13 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: I. D. -D., judecător
: D. G., președinte secție civilă
: K. M., președinte instanță
: C. P. E., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC V. -T. SRL N., cu sediul procesual ales la sediul Cabinet avocat Ilea I. M., str. Barițiu, nr. 18, ap. 8, județul C., împotriva sentinței civile nr. 639/_, pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este semnat, motivat, iar recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod
procedură civilă,
se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită și, raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 639 din 27 mai 2013 pronunțată în dosarul nr. _
J. Șimleu Silvaniei a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea R. de R. B., împotriva pârâtei S. V. -T. S. - N. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 802,08 lei reprezentând contravaloarea pentru serviciul public de radiodifuziune din care 720 lei debit pentru perioada ianuarie 2010-decembrie 2011 și 82,08 lei penalități de întârziere, către reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform facturilor fiscale, depuse la dosarul cauzei, pârâta datorează reclamantei suma de 720 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011 la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 82,08 lei.
Potrivit art. 40 alin 3 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune,
persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În conformitate cu prevederile HG nr. 97772003 art. 5 alin. 1 taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate iar potrivit art. 6 alin 1și 2 din același act normativ pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere. (2) Penalitățile se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.
Împotriva acestei sentințe pârâta S. V. -T. S. - N. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și în consecință modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta apreciază că hotărârea pronunțată nu este legală și temeinică, întrucât prima instanță nu a verificat apărările formulate de pârâtă și temeinicia susținerilor reclamantei.
Se arată că nicăieri în Legea nr. 41/1994 republicată nu se găsește o definiție a noțiunii de beneficia, astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate decât cel comun, respectiv cel care beneficiază de ceva sau o autoritate, instituție, societate, etc. pentru care se face o lucrare.
Recurenta menționează că cele două Hotărâri de Guvern HG nr. 977/2003 și nr. 978/2003 au fost atacate prin acțiuni în anulare, iar jurisprudența în materie și practica unitară ce decurge din decizia dată în acest caz de I. trebuia avută în vedere de către instanța de fond.
Prin decizia Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată a fost respinsă cu motivarea că ,,obligația prevăzută de acest text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de serviciile publice respective";.
Din coroborarea dispozițiilor Constituției și cu cele ale Legii 41/1994, ale HG nr. 977/2003, recurenta arată că pretențiile formulate nu pot fi solicitate decât persoanelor care beneficiază de acest serviciu efectiv.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiat motivul de recurs invocat de pârâta S. V. -T. S. - N.
, întrucât este adevărat că prin Decizia civilă nr. 2102/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios Administrativ și Fiscal, instanța a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003.
Numai că Guvernul României a emis o nouă hotărâre cu nr. 1012/_ prin care legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 iar conținutul
articolului are următorul cuprins că: persoanele juridice cu sediul în România care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale. Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Și pe fondul cauzei acțiunea reclamantei este întemeiată deoarece potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin urmare toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile au calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994, art. 40 alin. 3, iar Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul art. susmenționat este constituțional.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1930/_ s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, ținând seama și de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Rezultă deci că, Decizia Curții Constituționale a clarificat problema obligativității plății taxei indiferent de deținerea sau nu de receptoare iar prevederile art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/1994 nu contravin celor prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 1930/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar, obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Sintagma -beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o.
Este de reținut că obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție.
De altfel art. 56 alin. 1 din Constituție instituție obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Așa încât, din cele arătate, rezultă obligativitatea societății pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Aceste considerente fac astfel ca recursul petentei să fie nefundat, urmând ca acesta să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. V. -T. S. N. împotriva Sentinței civile nr. 639 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
I. D. | D. | G. | K. | M. | C. P. | E. |
Red.K.M./_ /Dact.ECP./_ /2 ex./ Judecător fond C. A. S.
| ← Sentința civilă nr. 521/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 340/2013. Pretenții → |
|---|
