Decizia civilă nr. 877/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 877
Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta Întreprindere I. M.
V. Marius, cu sediul în Z., str. Lt. Col. Pretorian, nr. 31, Bl. N 92, Sc.A, et.3, ap. 12, Județul S., împotriva Sentinței civile nr. 1148/_ pronunțată de Judecătoria Zalău, în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravenționala L.53/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu se prezintă nimeni.
Instanța, potrivit art. 104 alin 13 din Hot. C.S.M. nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor de judecată, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de la ora 13, așa cum s-a solicitat prin cererea depusă la dosar de către reprezentanta recurentei petente- Întreprindere I. M. V. Marius - av. S. C., de la fila 10, se prezintă reprezentanta acesteia - av. S. C., lipsă fiind intimatul Inspectoartul de Poliție Județean S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.
Rreprezentanta recurentei petente- Întreprindere I. M. V. Marius - av. S. C., depune la dosar copia Deciziei civile nr. 644 din 4 iunie 2013. Solicită modificarea sentinței recurate și transformarea amenzii în avertisment. Totodată arată că la un control efectuat de Inspectoartul T. de M. S. a fost identificată o persoană care nu era înregistrată cu contract individual de muncă. Arată în continuare că numitul Laslo Lucian - Vasile, avea încheiat contract individual de muncă, iar la data controlului, era prima zi de lucru a acestuia.
Recurentul a fost sancționat cu o amendă de 10.000 lei. Consideră că amenda aplicată este disproporționată, întrucât din declarația de venit a recurentului reiese faptul că acesta nu realizează decât venituri modice, pentru faptul că nu are lucrări angajate decât sporadic, iar unicul angajat al Întreprinderii Individuale M. V. Marius, este numitul Laslo Lucian- Vasile.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Instanța, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând, reține că:
Prin Sentința civilă nr. 1148/_ a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta Întreprindere I.
M. V. Marius, împotriva procesului-verbal de contravenție seria SJ nr. 0004585/_, întocmit de intimatul I. T. de M. S. .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria SJ nr. 0004585 din data de_ Î. I. M. Marius a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 republicată, reținându-se faptul că în data de_, ora 11:30 inspectorii de muncă din cadrul ITM S. au verificat persoanele care prestau activitate la locul de muncă "renovare spațiu comercial"; din Z., str. Dumbrava Nord, bl SB7 aparținând Întreprinderii Individuale M. Marius. Au fost completate fișe de identificare de către cele două persoane care prestau activitate în momentul controlului ( spărgeau tencuiala de pe pereți ), M. Marius și Laslo Lucian, cel din urmă declarând că nu a încheiat contract de muncă. În data de_, la sediul ITM S., în urma verificării actelor prezentate de titular și a confruntării acestora cu baza de date a ITM s-a constatat că Laslo Lucian, conform declarației pe proprie răspundere prestează activitate pe funcția de muncitor necalificat din data de_ fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Din cuprinsul înscrisului "fișă de identificare"; depus la dosar de către intimată (f.20), ce poartă semnătura numitului Laslo Lucian, prima instanță a reținut faptul că acesta a declarat în fața reprezentanților intimatei că nu a semnat un contract de muncă cu petenta, prestând activitate pentru aceasta din data de _
. De asemenea, din evidența programului informatic ITM (f.21) a rezultat faptul că între petentă și numitului Laslo Lucian s-a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată nr.1/_ (f.22,23) ce a fost înregistrat în evidențele ITM la data de_ .
În urma administrării probe testimoniale cu ascultarea martorului Laslo Lucian (f.37) instanța de fond a reținut faptul că acesta a avut o atitudine nesinceră, în declarația s-a existând neconcordanțe cu privire la momentul semnării contractului de muncă depus la dosar de către petentă, respectiv înainte sau după momentul controlului ITM și de asemenea cu privire la perioada de timp lucrată pentru întreprinderea petentă anterior controlului, motiv pentru care urmează să o înlăture.
J. a concluzionat că starea de fapt descrisă în cuprinsul acestuia a fost corect reținută, petentul nefăcând dovada unei stări de fapt contrare celei descrise de către agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, respectiv nu a făcut
dovada existenței unui contract de muncă valabil încheiat cu persoana în cauză la data constatării faptei contravenționale și nici a faptului că această persoană nu presta activitate în numele și în interesul întreprinderii individuale la acel moment.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de către petent, prezintă un grad de pericol social concret suficient de ridicat pentru a se aplica sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim de 10.000 lei prevăzut de lege și astfel, nu se impune înlocuirea acestei sancțiuni cu sancțiunea avertismentului, aceasta din urmă nefiind suficientă în cazul faptei concrete săvârșite de către petentă pentru atingerea scopurilor preventiv, educativ și represiv al sancțiunilor contravenționale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta Întreprindere I. M. V. Marius, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii în parte a plângerii și modificării procesului-verbal de contravenție prin
înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, se arată că amenda aplicată, de 10.000 lei, este mult prea mare raportat la fapta recurentului. Acesta este titularul întreprinderii individuale începând cu anul 2012. Activitatea sa fiind la început, veniturile realizate sunt modeste, iar investițiile ce trebuie realizate depășesc cu mult veniturile. Recurentul nu are decât un singur angajat, pe numitul Laslo Lucian, care a început activitatea la data de_ . Măsurile stabilite prin procesul verbal de control, respectiv întocmirea registrului general al salariaților și înregistrarea lui la ITM au fost îndeplinite în timp util, recurentul dând astfel dovadă de bună-credință și de o atitudine de îndreptare a neconformităților existente. Prin urmare, aplicarea unui avertisment era suficientă pentru atingerea scopului preponderent coercitiv al sancțiunii.
Intimatul I. T. de M. S., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a delegat reprezentant în fața instanței de recurs pentru exprimarea poziției procesuale.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:
Este de reținut că recurentul critică sentința atacată doar sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, astfel că T., dând eficiență prevederilor art. 316 raportat la art. 295 alin.1 C.pr.civ., instanța de recurs își va limita analiza doar la motivul de recurs invocat.
Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază că recursul este întemeiat. Astfel, analizând fapta contravențională săvârșită de către petentă prin prisma dispozițiilor art.7 alin.2 și art.5 alin.5 din OG 2/2001, având în vedere și toate criteriile cuprinse în art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, precum și circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de recurs apreciază că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social concret redus și se impune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea avertismentului, această din urmă sancțiune fiind în speță suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale.
În acest sens, este de reținut că proporționalitatea se determină prin raportare la natura și gravitatea faptei, iar în aprecierea gravității trebuie avute în vedere mai
multe criterii ce țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei. Astfel, ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de rezultatul produs care, în speță, nu este unul cu implicații sociale grave, având în vedere că persoana surprinsă la muncă fără forme legale de angajare se afla în prima sa zi de lucru la petentă, instanța de recurs apreciază că fapta concretă săvârșită de către petentă prezintă un grad de pericol social redus, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, fiind una minimă. Sunt relevante astfel și circumstanțele personale ale petentei față de care nu au fost dovedite antecedente contravenționale în materie și care a recunoscut, în fond, comiterea faptei, precum și faptul că aceasta, ulterior sancționării sale, a intrat în legalitate. Nu în ultimul rând, instanța ține cont și de caracterul redus al activității desfășurate de petentă.
Faptul că în norma de sancționare a fost prevăzut un cuantum relativ ridicat al amenzii, nu reprezintă un argument suficient pentru a fundamenta o soluție de respingere a cererii de înlocuire a amenzii cu avertismentul, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul abstract al faptelor reglementate ca și contravenții, ori la alegerea și individualizarea sancțiunii, trebuie să se țină seama de pericolul concret al faptei săvârșite, alături de celelalte criterii stabilite de art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu aspectele reținute, în speță, contrar aprecierilor primei instanțe, deși nu se poate vorbi de lipsa faptei contravenționale, sancțiunea
"avertismentului"; este suficientă, îndeplinind în acest caz funcția preventivă și punitivă la care tinde o sancțiune contravențională.
Față de cele arătate, apreciind întemeiat motivul de recurs invocat de petentă, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind.1 C.pr.civ. și art. 312 alin.1, 2 și 3 C.pr.civ., T. va admite în parte recursul și va modifica Sentința civilă nr. 1148/_ a Judecătoriei Z., în sensul că va admite în parte plângerea formulată de petenta Întreprindere I. M. V. Marius împotriva procesului-verbal de contravenție seria SJ nr. 0004585 întocmit la data de_ de intimatul I. T. de M.
S., pe care îl va modifica, în sensul înlocuirii amenzii aplicate în sumă de 10.000 lei, cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de I.I.M. V. Marius contra sentinței civile nr.
1148 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și modifică procesul - verbal de contravenție seria SJ nr. 0004585 din_ în sensul înlocuirii comenzii cu avertismentul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
Președinte, N. C. C. | Judecător, P. D. | Judecător, I. D. H. |
Grefier, V. H. |
Red.H.I.D./_
Dact.H.V./_ Ex.2
Jud.fond: P. M. D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Decizia civilă nr. 798/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 623/2013. Plângere contravențională → |
---|