Decizia civilă nr. 88/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date - 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 88/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE K. M., președinte tribunal
L. M., judecător
D. G., președinte secție civilă Ț. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta S. T. S. M. S., cu sediul în Ș. -S. - reprezentată prin administrator L. O., Ș. -S., str.C., nr.1/C, Jud.S., împotriva sentinței civile nr.1277/24 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul civil nr._, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentei S. T. S. M. S.R.L, av.M. O., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri sau excepții în cauză, instanța acordă cuvântul în
fond.
Reprezentantul petentei S. T. S. M. S.R.L, av.M. O., susține
recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând în principal admiterea recursului, cu consecința casării instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță
În subsidiar solicită, admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, reținerea cauzei spre rejudecare și rejudecând să admiteți plângerea așa cum a fost formulată la instanța de fond, în sensul anulării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ, Nr.0004271/_, întocmit de reprezentantul pârâtei cu consecința anulării sancțiunii amenzii contravenționale și aplicării sancțiunii avertismentului conform OG nr.2/2001, întrucât la instanța de fond s-a admis proba testimonială, din depozițiile martorilor rezultă că angajații au semnat contractele de muncă a data de_, iar sancțiunea a fost aplicată la data de_, dovedindu-se cu prisosință că acele contracte existau la data încheierii contractelor.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L :
Prin sentința civilă nr.1277/_ a Judecătoriei Ș. -S. a fost respinsă plângerea petentei S. T. S. M. S.R.L Ș. -S. privind anularea
procesului-verbal de contravenție nr.0004271/_ încheiat de I. T. de M. S., prin care petenta a fost sancționată cu 30000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev.de art.260 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003, reținându-se în sarcina acesteia că numiții Petricaș Dănuț, Ardelean S. Dumitru și Fintina I. Florin prestau activitate fără a avea încheiate formele legale de angajare,
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din fișele de identificare depuse la filele 38-40, rezultă că numiții Petricaș Dănuț, Ardelean S. Dumitru și Fintina I. Florin au declarat că au început să presteze muncă pentru societatea petentă de la data de_ și nuau semnat contracte de muncă.
De asemenea, din procesul-verbal de contravenție rezultă faptul că la obiecțiuni, administratorul societății a declarat că la data controlului era în măsură să facă angajările întrucât vizitele medicale s-au efectuat în data de_ .
Față de cele mai sus menționate, instanța apreciază că declarațiile martorilor Ardelean S. Dumitru și Petricaș Dănuț sunt nesincere, date pro causa, motiv pentru care instanța le va înlătura.
Chiar dacă la data de_, s-au prezentat de către administratorul societății dosarele de personal care conțineau contractele individuale de muncă încheiate în formă în scrisă la data de_, cu începerea activității de la data de_ pentru cele trei persoane identificate la data controlului, se constata ca transmiterea elementelor de din contractele de muncă aparținând persoanelor respective s-a făcut la data de_, orele 14,38 (f. 37). Aceste convenții însă, nu au putut fi prezentate inspectorilor de muncă în momentul efectuării controlului, aspect care, coroborat cu declarațiile scrise luate persoanelor surprinse la muncă și cu poziția administratorului societății exprimată la obiecțiuni, nu poate duce decât la concluzia ca, in realitate, convențiile au fost încheiate ulterior controlului, dar antedatate, tocmai in scopul de a asigura petentei posibilitatea exonerării sale de răspunderea contravenționala.
In lipsa unor probe certe care sa dovedească o situație contrara celei descrise in procesul verbal, instanța va retine temeinicia procesului verbal, stabilind, in consecință, ca societatea petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute la art. 276 alin.1 lit. e) din Codul muncii: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă.
În privința individualizării sancțiunii aplicate, instanța apreciază că aceasta este corectă, respectând criteriile prevăzute la art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001, proporționala gradului de pericol social concret al fapte.
Petentei i s-a aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de lege și, ținând cont de consecințele negative pe care practicarea muncii "la negru"; le are asupra persoanelor primite astfel la muncă, acestea fiind lipsite de o mare parte a drepturilor și intereselor legitime recunoscute de lege doar celor ce au calitatea de angajați, instanța apreciază că nu exista temei nici pentru modificarea procesului verbal, prin înlocuirea amenzii cu avertisment.
Împotriva acestei sentințe petenta S. T. S. M. S.R.L Ș. -S. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia casarea sentinței și trimiterea cauzei
spre rejudecare iar în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea plângerii cu consecința anulării sancțiunii amenzii și a aplicării sancțiunii avertismentului.
În motivarea recursului se arată că:
Organul de control a aplicat o sancțiune angajatorului, fără a face o verificare prealabilă a acestuia în sensul celor prescrise de lege. Sancțiunea contravențională se aplică contravenientului pentru faptele comise de acesta și constatate ca atare de organul de control.
Or, organul de control a ascultat un terț (persoane străine de firmă) - care putea declara orice - iar pe baza declarației acestuia a sancționat angajatorul, fără să verifice dacă cele relatate de terț (care nu este parte în raportul juridic de control) corespund adevărului.
Cu toate că martorii audiați au relatat că au prestat activitate doar din data de_, instanța a considerat aceste declarații nesincere, date pro causa, motiv pentru care le-a înlăturat.
Instanța nu ut o apreciere obiectivă a probelor administrate în cauză.
Martorii au declarat că au prestat activitate la punctul de lucru al recurentei începând cu data de_, având încheiate contracte individuale de muncă de la data de_ .
Or forța probantă a procesului-verbal de contravenție este menținută până la proba contrară.
Recursul este nefondat pentru următoarele:
În urma unui control efectuat la sediul petentei de către inspectorii intimatei, s-a constatat că numiții Petricaș Dănuț, Ardelean S. Dumitru și Fintina I. Florin prestau muncă în favoarea S.C T. S. M. SRL, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.
Constatare celor inserate în procesul-verbal de contravenție este susținută de fișele de identificare semnate de cele 3 persoane găsite la muncă fără forme legale care au declarat că au început să presteze muncă din data de_ și nu au semnat contract de muncă și de recunoașterea administratorului societății petente prezent la data controlului.
În atari condiții critica recurentei că nu a făcut o verificare prealabilă și că s- a audiat un terț nu au nici un suport real.
Prima instanță a audiat două dintre cele 3 persoane găsite fără forme legale și a înlăturat declarațiile acesteia considerându-le ca nefiind sincere, însă criteriile de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate constituie aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate și exced cadrului verificări pe care le presupune soluționarea recursului raportat la dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art.129 Cod procedură civilă instanța de judecată a stăruit prin toate mijloacele legale să stabilească în mod corect starea de fapt și de drept.
Având n vedere aceste considerente recursul apare ca nefondat, urmând ca în baza art.312 Cod procedură civilă să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I :
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de către S. T. | S. | M. S., cu |
sediul în Ș. -S. - reprezentată prin administrator L. O. | , Ș. | -S., str.C. |
, nr.1/C, Jud.S., împotriva sentinței civile nr.1277 din 24 octombrie 2012 a Judecătoriei Ș. -S. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
K. M. | L. | M. | D. | G. | Ț. V. |
Red: KM/_ .
Dact: ȚV/_ /2 ex.
Jud.fond: M. A.D.
← Decizia civilă nr. 918/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 428/2013. Plângere contravențională → |
---|