Decizia civilă nr. 883/2013. Pretenții

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 883/2013

Ședința publică de la 18 Septembrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE A. -F. D.

Judecător O. R. G. Judecător O. -C. T. Grefier D. I. D.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul-reclamant S. N.

V. și pe intimatul-pârât B. G. V., împotriva Sentinței Civile nr. 151/14 februarie 2013 pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect "pretenții";.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant prezent personal, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

T. ul constată că la_ prin S. Registratură s-a depus copie după chitanța nr. 259/_ pe numele B. V. pentru suma de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial, avocat O. Dulămiță.

La_ prin S. Registratură s-a depus răspuns al Inspectoratului de Poliție al Jud. Cluj la adresa instanței, arătându-se că recurentul a fost îndrumat să se adreseze Comisiei de Evaluare a Pagubelor din cadrul Primăriei com. Mica.

La întrebarea instanței, recurentul-reclamant arată că pe terenul său era iarbă, de apox. 20 cm, că terenul este la șes și seceta nu a afectat otava.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat T. ul acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și casarea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 151 din 14 februarie 2013 pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei D., instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul

S. Nicolae V. în contradictoriu cu pârâtul B. G. V. .A obligat reclamantul să-i plătească pârâtului 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a afirmat că este proprietarul parcelei de teren situată în locul numit "Râtul Sasului";, însă nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă pentru această afirmație.

Așa cum rezultă din procesul-verbal de evaluare a pagubei din_, comisia de evaluare constituită la Primăria Mica nu a putut stabili o pagubă la fân coasa a II-a, dat fiind faptul că seceta a distrus toată masa vegetativă a plantelor.

Din declarația martorului audiat în cauză, rezultă că în anul respectiv a fost secetă și practic pe teren nu era nici un fel de cultură, în ipoteza în care ar fi trecut o turmă de oi si ar fi pășunat în locul respectiv nu avea ce să distrugă.

Din adresa nr.4016/2012 emisa de Direcția pentru Agricultura a Județului Cluj rezultă că în toamna anului 2011 si primăvara anului 2012 Primăria Mica apare în evidențe cu suprafața de 550 ha teren arabil afectat de seceta excesiva.

Având în vedere aceste considerente a constat că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor formulate în acțiune, nu sunt întrunite condițiile art. 998 cod civil și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Nicolae V. în contradictoriu cu pârâtul B. G. V. pentru pretenții.

În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, a obligat reclamantul să-i plătească pârâtului 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul S. N. V., solicitând să se

admită cererea de recurs, să se constate că hotărârea atacată este nelegală și să se oblige pârâtul la plata de despăgubiri pentru paguba creată.

În motivarea cererii arată

în data de_ doamna Președinte Mânzat C. l-a întrebat pe pârât dacă dorește un nou termen, îndrumându-l să depună întâmpinare.

Arată că martorul pârâtului B. G. V. este soția nelegală a acestuia, cu care locuiește împreună în locuința pârâtului. Doamna P. A. fiind concubina lui a spus numai minciuni ca să scape de daune.

Arată că nu i s-a dat dreptul să își expună motivele pentru care a făcut reclamația.

Arată că nu i s-a dat dreptul la nici un martor prin care să dovedească paguba făcută de pârât.

Arată că nu s-a făcut nicio adresă către postul de Poliție al com. Mica pentru a se cere detalii despre faptul că a fost prins de către poliție cu turma pârâtului pe terenurile sale.

Arată că de când pârâtul s-a mutat în comună, pășunează cu turma de oi în timpul nopții fâneața și culturile de pe câmp.

Arată că în anul 2012 fermierii din com. Mica nu au putut cosi otava de pe terenurile din zona numită "Râtul Sasului"; și nici nu au putut pășuna cu animalele, din cauza pârâtului care cu turma de aproximativ 2000 de oi intra tot a treia sau a patra noapte pe terenurile lor și păștea fâneața, acest lucru repetându- se.

Arată că în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2012 a găsit turma de oi a pârâtului pe terenurile sătenilor și că a apelat numărul unic de urgență 112. Arată că la fața locului a sosit un echipaj de poliție format din doi agenți. La vederea echipajului de poliție ciobanul ar fi fugit, abandonând turma de oi. Mai arată că unul dintre agenți s-a deplasat la locuința pârâtului, unde a găsit-o pe concubina acestuia, P. A. ., care a arătat că turma de oi este a pârâtului.

Precizează că ciobanul turmei de oi, care era minor, a recunoscut în fața agenților de poliție că ar fi fost trimis cu turma de oi a pârâtului să pășuneze pe terenurile domnilor Irimuș și Itu și că între aceste proprietăți mai sunt 13 terenuri, dintre care 3 suprafețe de teren ale recurentului-reclamant.

Mai arată că pârâtul deține pășune în com. Mica în zonă de deal, iar terenurile recurentului-reclamant s-ar afla în zonă de șes, care nu e afectată de secetă.

Recurentul-reclamant arată că deține o suprafață de șapte hectare fâneață și o suprafață de treizecișipatru hectare de pășune, pe care nu le-a putut folosi, deoarece au fost pășunate noaptea de oile pârâtului, paguba ridicându-se la peste

50.000 de lei.

Arată că l-a reclamat pe pârât doar pentru suprafața de 3,09 hectare pe care l-a prins în fapt pe pârât în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2012.

Menționează că plătește o arendă pentru terenuri de 16.550 de lei.

Precizează că în timpul verificării pagubei de către Comisia de Evaluare a Pagubelor din cadrul Primăriei com. Mica, pârâtul l-ar fi amenințat și i-ar fi adresat injurii.

Mai arată că pârâtul i-ar fi distrus și o suprafață de 1 hectar și 37 ari de plante de nutreț.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul-pârât B. G. V. solicită

sa se constate nulitatea recursului formulat de către reclamantul-recurent S. Nicolae

V., în baza art. 306 Cod Proc. Civila.

În motivare arată că:

în fapt, după lecturarea recursului formulat de către recurent a constatat faptul ca acesta nu se intemeiaza nici in fapt si nici in drept pe niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art 304 pct. 1 -9 .

Recurentul prezintă realitatea din punctul sau de vedere, fara insa a aduce argumente solide pentru a -si susține afirmațiile.

Ceea ce motivează sunt doar elucurbatii fara pic de realitate, iar din punctul de vedere al intimatului-pârât, in prezenta cauza s-au administrat toate probele necesare in vederea pronunțării unei sentințe corecte si in limitele legii.

Mai mult, singura proba pe care dansul o depune in vederea demonstrării perentiilor sale a fost procesul-verbal incheiat de Comisia locala Mica la data de_ prin care se stabilește ca anul 2012 a fost un an secetos si ca pe acea suprafața de teren nu se poate stabili daca a crescut in aceea perioada otava.

Pentru demonstrarea pretențiilor sale pecuniare, reclamantul trebuia sa aducă probe pertinente si concludente din care sa reiasă fara putința de tăgada ca pe acea suprafața de teren in cursul anului 2012 a crescut otava si ca acea otava a fost pasunata de oile intimatului.

Intimatul arată că între el și recurentul-reclamant exista o situație conflictuala mai veche, acesta nefîind primul proces de acest gen, in care intimatul are calitatea de parat, doar ca anteriorul proces a fost câștigat de acesta, iar in urma acestui aspect dansul spera ca va câștiga toate procesele intentate acestuia de acum incolo.

În drept invocă prevederile art. 115 Cod Proc. Civila.

Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:

Prima susținere a recurentului, în sensul că martorul P. A., fiind concubina pârâtului a spus numai minciuni, deși nu reprezintă o critică veritabilă adusă sentinței atacate, nu poate fi reținută ca fiind fondată întrucât instanță de fond a făcut o corectă apreciere a depoziției acesteia, coroborând-o cu celelalte probe administrate.

De asemenea nu poate fi reținută ca fiind fondată afirmația recurentului, în sensul că prima instanță i-ar fi încălcat dreptul la apărare deoarece nu i s-a dat voie să-și expună motivele, în condițiile în care așa cum rezultă din practicaua sentinței recurate la termenul de judecată din data de 14 februarie 2013 reclamantul a fost prezent și și-a susținut personal cererea de chemare în judecată. Faptul că la acel termen de judecată susmenționat nu s-a mai purces la luarea interogatoriului reclamantului, așa cum acesta fusese solicitat și încuviințat în ședința publică din data de 06 decembrie 2012 nu poate echivala cu o lezare a

dreptului la apărare al recurentului reclamant.

Contrar afirmațiilor recurentului, potrivit căruia nu i s-a dat dreptul la nici un martor de către judecătorul fondului, tribunalul constată că la nici un termen de judecată, la care a fost prezent, acesta nu a formulat cereri în probațiune.

În același timp, toate celelalte aspecte relevate de către recurent în cuprinsul memoriului de recurs reprezintă o expunere a stării conflictuale existente între reclamant și pârât.

Astfel, față de susținerile recurentului, în sensul că în noaptea de 2/_ a surprins turma de oi păscând terenurile proprietate sa, alertând poliția, tribunalul a apreciat necesară emiterea unei adrese pe seama Poliției comunei Mica .

Prin răspunsul nr.3. din data de_ Postul de poliție comunală Mica a relevat instanței că în data de 2-3 septembrie 2012 în jurul orei 23 numitul S. Nicolae V. a solicitat prin apelul de urgență 112 intervenție organelor de poliție la un teren agricol, unde pășuna o turmă de oi.

În răspunsul la adresă se mai relevă că la fața locului s-a deplasat patrula de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală D. care a constatat că la locul numit Braniște, pe un teren fânaț aparținând recurentului, se află o turmă de oi, proprietatea numitul B. G. V. .

Cu acea ocazie petentul a fost îndrumat să se adreseze Comisiei de Evaluare a Pagubelor din cadrul Primăriei comunei Mica.

În aceste condiții, în care organele de poliție nu au putut constata existența unor eventuale pagube, în speță devin deosebit de relevante aspectele reținute în procesul verbal de evaluare a pagubei întocmit la data de_ de către o comisie de evaluare constituită la Primăria Comunei Mica.

Astfel, în concordanță cu aspectele reținute de către prima instanță, tribunalul constată că în procesul-verbal de la fila 4 din dosarul de fond, comisia de evaluare susmenționată nu a putut stabili existența unui prejudiciu întrucât seceta a distrus toată masa vegetativă.

Acest aspect a fost de altfel confirmat și de depoziția martorului audiat de către prima instanță, P. A., în sensul existenței unei perioade secetoase, astfel că nu a existat nici o cultură care ar fi putut eventual să fie distrusă.

În aceste condiții, tribunalul conchide că, în lipsa unui prejudiciu, condiție sine qua non a antrenării răspunderii delictuale, în mod judicios prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, cerere întemeiată pe dispozițiile arrt.998-999 Cod civil.

Raportat la toate aceste aspecte, tribunalul, în temeiul art.312 alin 1 C pr civ va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. N. V. împotriva Sentinței civile nr. 151/14 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

În temeiul art.274 C pr civ va obliga recurentul să plătească intimatului B.

G. V. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. N. V. împotriva Sentinței civile nr. 151/14 februarie 2012 pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

Obligă recurentul să plătească intimatului B. G. V. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2013.

Președinte,

A. -F. D.

Judecător,

O. R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

D. I. D.

dact. D.D. 20 Septembrie 2013 red AD/tehn DD

18 octombrie 2013/2 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 883/2013. Pretenții