Decizia civilă nr. 894/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ */a1

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 894

Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea P. B., prin primar, cu sediul în B., jud. Sălaj, împotriva încheierii civile din data de 29 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ *, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta contestatoare, avocat M. Ovidiu, în substituirea avocatului M. Dumitru, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul recurentei - contestatoare depune la dosar delegație de substituire și dovada achitării onorariului avocațial.

Întrebat fiind de instanță, reprezentantul recurentei - contestatoare arată că nu mai are alte cereri.

Nefiind alte cereri, ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul recurentei contestatoare arată că recurenta - contestatoare a solicitat suspendarea executării silite, această solicitare fiindu-i respinsă, motiv pentru care consideră incorectă soluția instanței de fond.

În primul ciclu procesual, arată reprezentantul recurentei - contestatoare, T. a reținut corect faptul că suma arătate de creditoare nu este corectă și acesta consideră că simplul fapt că se solicită o sumă exagerat de mare este un motiv suficient de bun pentru suspendarea executării silite. Mai mult, acesta arată că toate plățile se fac de către recurenta - contestatoare din acest cont, iar continuarea actelor de executare silită, și respectiv blocarea conturilor instituției, ar putea duce la blocarea activității acesteia.

Pentru motivele arătate, reprezentantul recurentei - contestatoare consideră că se impune suspendarea executării silite și solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Ca temei juridic, reprezentantul recurentei - contestatoare

invocă dispozițiile art. 304, 403 alin. 3 Cod procedură civilă și ale art. 6 alin. 4 din

O.G. 22/2002, modificată prin legea 92/2011 pentru aprobarea OUG 4/2011.

Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea civilă din data de 29 mai 2013, pronunțată în dosar nr. _

* de către J. Z., s-a respins cererea de suspendare a executării silite declanșate în dosarul nr. 70/2012 al B. ui E. J. A. T., formulată de contestatoarea Comuna B. prin P., în contradictoriu cu intimații SC K. I. SRL și BEJ A. T. .

Instanța a avut în vedere faptul că, în cauză, nu s-a justificat în vreun fel necesitatea luării acestei măsuri, întemeiată pe împrejurări de natură a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepțional și care să permită aplicarea dispozițiilor art. 403 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal Comuna B. prin P. solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării silite privind dosarul execuțional nr. 70/2012 al B. ui E.

J. A. T. .

Apreciază că încheierea este nelegală întrucât în recursul dosarului privind contestația la executare, Tribunalul Sălaj a reținut corect faptul că debitul principal a fost achitat în întregime în data de 22.O5.2009 iar penalitățile de întârziere trebuiesc calculate doar până în acest moment, adică de la_ până la_ . Ori în această situație, sigur că suma arătată de creditoare de 77.641,65 lei calculată până la data deschiderii dosarului execuțional, adică 2012 este vădit ilegală.

Prin încheierea atacată, instanța de fond motivează respingerea cererii de suspendare a executării silite prin faptul că nu s-a justificat în nici un mod necesitatea luării acestei măsuri, ori prin Decizia Civilă 212/2013 a T. ui Sălaj tocmai acest lucru a fost explicat - suma ce se cere a fi executată este vădit mult mai mare decât suma care trebuie executată. Acesta este și motivul principal pentru care au solicitat suspendarea executării.

Astfel, dacă am permite executorului judecătoresc să continue actele de executare silită privind aceasta suma exagerată, ne-am afla în fața unui prejudiciu inimaginabil pentru subscrisă, inclusiv prin înființarea unei popriri asupra conturilor instituției, poate bloca reclamanta P. B. și întreaga administrație locală în ceea ce privește desfășurarea activităților serviciilor publice precum și realizarea adecvată și eficientă a atribuțiilor acestor servicii, cu consecințe grave asupra bunului mers al acestor instituții, precum și a vieții locuitorilor comunei; executarea silita și poprirea unor sume de bani necesari acordării indemnizațiilor privind persoanele cu handicap, plata salariilor funcționarilor publici și a personalului contractual, precum și al celorlalte persoane plătite de către Primărie, sau neplata furnizărilor de utilități, poate afecta bunul mers al tuturor acestor servicii publice.

Intimata nu a formulat întâmpinare. În recurs nu au fost depuse alte acte.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:

Aflându-se în posesia unui titlu executoriu care impune debitoarei lor

plata unei sume de bani, creditorii au un bun în sensul în care a fost interpretat art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Suspendarea executării silite în aceste condiții reprezintă, în esență, o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al creditorilor, așa încât, pentru a fi acceptată, ingerința trebuie să fie prevăzută de lege, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit.

Procedura suspendării executării silite până la soluționarea contestației la executare este într-adevăr prevăzută de lege și urmărește un scop legitim (prevenirea producerii debitoarei a unui prejudiciu injust), dar în cazul de speță considerentele invocate în motivarea cererii de suspendare sunt identice cu cele invocate pe fondul contestației la executare, nefiind relevate aspecte care să facă convingerea instanței că suspendarea solicitată reprezintă o măsură necesară sau proporțională.

Niciunul din motivele invocate de debitoare nu justifică adoptarea acestei măsuri de către judecătorul fondului, care a pronunțat astfel o încheiere legală și temeinică care urmează să fie menținută de instanța de recurs.

Pentru aceste motive

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. B., prin primar, împotriva încheierii civile din_ a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._ *.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M.

L.

M.

D.

G.

M. L.

-M.

Red.LM/_ /Dact.MLM/_ /2 ex./Jud. fond/E. R. U. D.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 894/2013. Contestaţie la executare