Decizia civilă nr. 246/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 246/R
Ședința publică din data de 08 mai 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. M. B.
J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă
J. ecător: P. G.
G. ier: Bud M.
Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de reclamantul I. G. S.
, domiciliat în V. de Sus, str. 22 D., bl. T 2, sc. C ap. 10, et. 4, județul M., împotriva sentinței civile nr. 134 din_, pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurentul I. G. S., personal și intimata I. I., personal, lipsă fiind intimata S.C. V. S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că, la data de_, intimata S.C. V. S.A. a formulat întâmpinare, în două exemplare.
Instanța, în ședință publică comunică un exemplar al întâmpinării cu recurentul I. G. S. .
Recurentul I. G. S. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia întâmpinarea.
Instanța, pentru a da posibilitate recurentului I. G. S. să studieze întâmpinarea va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul I. G. S., personal și intimata I. I., personal, lipsă fiind intimata S.C. V. S.A.
Recurentul I. G. S. arată că nu are alte probe. Intimata I. I. solicită judecarea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul I. G. S. solicită admiterea recursului, arată că dorește să facă un împrumut bancar și dacă are poprire pe salariu nu poate contracta acest împrumut, pensia alimentară o va achita în continuare deoarece își cunoaște îndatoririle de părinte.
Intimata I. I. solicită respingerea recursului și să fie menținută sentința judecătoriei și poprirea pe salariu.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 134 din_, pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._ se respinge contestația la executare formulată de contestatorul
I. G. S., domiciliat în V. de Sus, str.22 D. bl.T2, sc. C, ap. 10, județul M.
, în contradictoriu cu intimata I. I., cu același domiciliu și reședința în Moisei, I.
N. nr.198/A, județul M. și terțul poprit SC V. SA, cu sediul în B. -M., str. G. Ș. nr. 21, județul M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria reține că, prin sentința civilă nr.2593/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul I. G. -S., în contradictoriu cu pârâta I. I. și, în consecință, s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de_ prin acordul ambilor soți, printre altele, reclamantul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere lunare pe seama fiicei minore, în cuantum de 200 lei, începând cu data de_ până la majoratul acesteia sau noi dispozițiuni.
Având în vedere această sentință, s-a ordonat înființarea popririi asupra veniturilor lunare ale contestatorului, măsură legală, dispusă în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere și prevederile art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere, când executarea se face asupra salariului (contestatorul fiind angajat), înființarea popririi se dispune din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii, iar o astfel de hotărâre, cum este sentința civilă nr. 2593/_ care are ca și obiect și sume datorate cu titlu de obligație de întreținere, este executorie de drept.
Nu există nici un motiv de nelegalitate legat de măsura popririi contestată, solicitarea contestatorului de a achita prin mandat poștal suma datorată, fără poprire, nefiind posibilă în lipsa înțelegerii dintre foștii soți în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatorul I.
G. -S., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației la executare, a se încuviința ca pensia de întreținere să o plătească prin mandat poștal, în acest fel având posibilitatea de a contracta un credit de care are nevoie pentru ași achiziționa bunuri mobile de care este nevoie în casă cât și pentru ași asigura traiul zilnic.
Prezentă la dezbateri, intimata s-a opus admiterii recursului.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor aduse acesteia de către recurent, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 453 al. 2 Cod procedură civilă, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii.
Față de aceste dispoziții legale, soluția pronunțată de instanța de fond este una legală și temeinică și în mod corect a reținut judecătoria că aplicarea unei alte modalități de plată a pensiei de întreținere nu se poate face decât cu acordul părții adverse, acord care în speță nu a fost dat.
Motivele invocate de recurent, și anume că dorește să contracteze un credit, că a solicitat instanței stabilirea modalității de plată a pensiei de întreținere prin mandat poștal, nu pot fi apreciate ca și critici întemeiate cu privire la soluția pronunțată de judecătorie.
Pentru considerentele reținute, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de I. G. S., domiciliat în V. de Sus, str. 22 D., bl. T 2, sc. C ap. 10 în contra sentinței civile nr. 134 din_ a Judecătoriei V. de Sus, județul M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte | J. ecători | G. ier | |||
P. M. B. , | C. | V. | , P. G. | Bud M. |
Red./T.red C.V./_ Ex. 2
J. ecător fond: Ș. M.
← Decizia civilă nr. 697/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 214/2013. Contestaţie la executare → |
---|