Decizia civilă nr. 898/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a1

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 898

Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. D. , domiciliat în Z., str. A. Ș., nr. 84, jud. S., împotriva încheierii civile din_ pronunțată de J. Șimleu-Silvaniei în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 1591 Cod procedură

civilă, instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal învestită.

Instanța, în raport cu obiectul cererii și având în vedere actele existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin Încheierea din 14 mai 2013, pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei s-a dispus, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei înaintate de petentul D. D. în contradictoriu cu pârâții C. locală de fond funciar H., C. J. de F. F. S., D. M.

, G. D., G. C. și D. V. privind modificarea Hotărârii nr. 3097/_ a Comisiei Județene S. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la termenul de judecată din 14 mai 2013 niciuna dintre părți nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, petentul D. D. a formulat recurs, arătând că prima instanță nu a ținut cont de obiectul cauzei și nu i-a cerut relații despre unchiul său, D. Teodor decedat, și descendenții acestuia. Instanța de fond, de la

1

sine putere, a schimbat obiectul cauzei, arătând că se judecă în contradictoriu cu C. locală de fond funciar H. și C. J. de fond funciar, D. M., G. D. ,

G. C., D. V. .

Recursul este nefondat pentru următoarele:

Conform art. 242 pct. 2 și alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va suspenda judecata când niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu a cerut în scris judecarea în lipsă.

Deși părțile au fost legal citate, iar reclamantul din trei termene de judecată s-a prezentat doar la al doilea, lipsind la ultimul termen de judecată și nici nu a făcut cele dispuse de prima instanță și nu a solicitat nici el, nici pârâții judecarea în lipsă, aplicabile sunt, cum corect a reținut prima instanță, prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, privind suspendarea cauzei.

De altfel, petentul nu a atacat încheierea sub aspectul nelegalității sau netemeiniciei acesteia, ci a invocat aspecte străine de cele reținute de prima instanță.

În acest context, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins. Pentru aceste motive

În numele L E G I I,

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. D. împotriva Încheierii civile din 14 mai 2013 a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K.

M.

L.

M. D.

G.

M.

L.

-M.

Red. KM/_

/Dact.MLM/_

/2 ex.

Jud. fond: S.

L.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 898/2013. Fond funciar