Decizia civilă nr. 901/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 901
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de F. F. SA , împotriva sentinței civile nr. 942/_ a Judecătoriei
Z., având ca obiect fond funciar - completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta C.
L. de F. F. SA, primarul comunei SA - Lung Cornel, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se comunică întâmpinarea depusă de intimata - reclamantă, reprezentantului recurentei.
Instanța învederează reprezentantului recurentei C. locală de F. F. S.
A. faptul că, alături de aceasta, a făcut recurs și C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru înlăturarea cheltuielilor de judecată stabilite prin sentința recurată.
Întrebat fiind de instanță care este motivul pentru care solicită înlăturarea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina recurentei prin sentința recurată, reprezentantul recurentei arată că acesta este reprezentat de introducerea tardivă a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului de către intimata
- reclamantă B. M. R., aceasta fiind introdusă abia în anul 2011, luna septembrie, fapt pentru care recurenta nu poartă vreo vină. Acesta mai menționează faptul că recurenta C. L. de F. F. SA nu dispune de buget propriu.
Instanța, în raport cu obiectul cererii și având în vedere actele existente la dosar, reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 942/_ a Judecătoriei Z., s-a admis cererea petentei B. M. R., formulată în contradictoriu cu pârâtele C. L. de F.
F. SA și C. J. S., dispunându-se completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 4688 din data de_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, cu următoarea mențiune:
"Obligă pârâtele să plătească în solidar, în favoarea reclamantei, suma de
1.338 lei cheltuieli de judecată parțiale.";
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. cu nr._, petenta a solicitat a se dispune anularea Hotărârii nr. 15/_ a Comisiei Județene S., a se constata dreptul său de proprietate, în calitate de moștenitoare a defunctei Radu
V., asupra terenului intravilan în suprafață de 403,5 mp, aferent casei de locuit situate în localitatea SA nr. 236, județul S., pârâta C. L. de F. F.
SA să fie obligată la întocmirea și înaintarea către C. J. S. a documentației necesare eliberării titlului de proprietate în favoarea reclamantei pentru terenul mai sus determinat, iar pârâta C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor să fie obligată la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei pentru acest teren.
Prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul din data de_, petenta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1415 lei, reprezentând onorariu expert și cheltuieli de deplasare. În dovedirea cheltuielilor au fost depuse chitanțele și bonurile fiscale aferente (f.97,100,103,105).
Prin Sentința civilă nr. 4688 din data de_, instanța a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantă, a dispus anularea Hotărârii nr. 15/_ a Comisiei Județene S., a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, în calitate de moștenitoare a defunctei Radu V., asupra terenului intravilan în suprafață de 403,5 mp, aferent casei de locuit situate în localitatea SA nr. 236, județul S., identificat conform expertizei topografice efectuate de expert Jarca Traian, obligând pârâta C. L. de F. F. SA la întocmirea și înaintarea către C. J. S. a documentației necesare eliberării titlului de proprietate în favoarea reclamantei pentru terenul mai sus determinat și pârâta C.
J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei pentru acest teren.
A lăsat însă, din eroare, nesoluționată cererea petentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 281^2 Cod proc.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cum prin sentința pronunțată instanța a dat câștig de cauză reclamantei, prin admiterea acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C. pr. civ., apare ca pe deplin întemeiată cererea petentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor
de judecată efectuate cu procesul. Întrucât cheltuielile de judecată sunt doar în parte justificate, în data de_, nefiind stabilit, termen de judecată, instanța, în baza art. 274 Cod proc. civ, va obliga pârâtele să plătească în solidar, în favoarea reclamantei, suma de 1.338 lei cheltuieli de judecată parțiale, nefiind luate în calcul cheltuielile de deplasare pentru termenul din data de_ .
Potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat. Ca atare, litigiul se poartă între reclamant, pe de o parte, și pârâtele C. județeană și C. locală, pe de altă parte, acestea având calitate procesuală pasivă deplină. În calitate de părți, li se aplică fără excepție dispozițiile art. 274 Cod proc.
civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen cele două comisii de fond funciar.
Prin recursul formulat C. J. S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicită modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligării sale la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente :
Prin întâmpinarea depusă la dosarul nr._, C. J. S. a înțeles să nu se opună admiterii acțiunii în ceea ce privește primul capăt de cerere dacă reclamanta își dovedește dreptul. Pentru capătul de cerere nr. 2, C. J. S. a solicitat respingerea acestuia cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Aceștia au mai arătat că, în opinia lor, prin introducerea alin. 3 în cuprinsul art. 52 din Legea nr. 18/1991, ca urmare a modificării acesteia prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a avut în vedere, în special, obligativitatea comisiilor locale căzute în pretenții, să plătească cheltuielile de judecată față de reclamanți,plecând de la dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare. Am mai precizat că nu se poate reține în sarcina lor obligativitatea de a plăti cheltuielile de judecată ocazionate în cadrul acestui proces, deoarece C. J. nu are buget propriu, cu toate că este autoritate publică, astfel că o eventuală obligație de acest fel nu va avea nicio finalitate, neputându-se aduce la îndeplinire pe calea executării silite.
De asemenea, prevederile art. 274 din codul de procedură civilă menționează faptul că "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
În situația în care onorata instanță va aprecia că se impune obligarea Comisiei Județene S. la plata cheltuielilor de judecată (însă doar cu privire la cheltuielile care îi pot fi imputate acesteia), se solicită micșorarea onorariului avocațial cerut, nejustificat față de valoarea pricinii care face obiectul prezentei cauze și în raport cu munca îndeplinită de avocat.
Prin recursul său C. L. de F. F. SA solicită admiterea recursului și anularea sentinței atacate pentru următoarele considerente :
Cererea doamnei B. M. -R., referitoare la plata cheltuielilor de judecată, este nejustificată, din cauza faptului că dânsa a avut la dispoziție patru termene de depunere a cererii de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului și anume:
_ și respectiv_ termene de depunere a cererilor la Legea 1/2000.
_ - termen de depunere a cererilor la Legea 247/2005
Dânsa s-a adresat Comisiei Locale SA, abia în anul 2011, luna septembrie, cererea dânsei fiind înregistrată la nr. 2009 din_ . Deși cererea de solicitare era tardivă, fiind formulată în afara termenelor stabilite de legile fondului funciar, C. LS A., a analizat cererea doamnei B. M. și a făcut o propunere care a fost înaintată Comisiei Județene S. și care a fost susținută de
C. J. prin Hotărârea nr. 15 din 2 februarie 2012, împotriva căreia putea face plângere la judecătorie.
Au mai precizat că nu se poate reține în sarcina lor obligativitatea de a plăti cheltuielile de judecată ocazionate în cadrul acestui proces, deoarece C. L. nu are nicio vină în privința depunerii tardive a cererii și nu are buget propriu, și datorită faptului că nu a existat un refuz din partea Comisiei Locale de soluționare a cererii doamnei B. M., consideră că dânsa avea un interes în soluționarea cererii sale și totodată și suportarea cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă
"partea care cade în pretențiuni va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată";.
Prin întâmpinare, reclamanta intimata B. M. R. solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În recurs nu au fost depuse alte acte.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, T. reține următoarele :
Potrivit HG nr. 890/2005 în vederea aplicării legislației funciare, se constituie comisii locale și comisii județene, acestea din urmă, instituite la nivel de județ, fiind alcătuite din prefect, subprefect, secretarul general al instituției prefectului, și alte persoane.
De asemenea, potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991, comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ jurisdicțională, având calitate procesuală activă sau pasivă în litigiile legate de aplicarea legilor fondului funciar, fiind reprezentate legal prin prefect.
Prin modificarea legii nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005 a mai introdus un alineat art. 52, în care se arată că " prevederile art. 274 C.pr.civ. sunt aplicabile";.
Din acest ultim alineat rezultă că părțile în litigiile de fond funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.pr.civ..
Ar fi inechitabil să se considere că acest alineat se aplică unilateral, în sensul că, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 274 C. pr. civ., comisiile să obțină recuperarea cheltuielilor făcute (de exemplu în cazul în care își angajează avocat, posibilitate recunoscută de lege, sau în cazul plății unui onorariu de expert),
însă în cazul în care acestea ar cădea în pretenții, partea adversă să nu își poată recupera cheltuielile prilejuite de proces.
În consecință T. reține că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea petentei dispunând completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 4688 din data de_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ .
În ceea ce privește suma reprezentând cheltuielile de judecată pe care pârâtele vor fi obligate să le plătească în solidar reclamantei, T. - ca efect al admiterii recursurilor formulate - o va modifica, diminuând-o până la valoarea de 467,49 lei pentru următoarele considerente :
Suma totală achitată de reclamantă pentru expertiza tehnico judiciară efectuată în cauză a fost de 760 lei - acesta fiind costul total al lucrării conform decontului depus de expert la fila 87 din dosarul cauzei.
T. reține însă că din cele patru obiective ale expertizei efectuate în cauză - propuse de reclamantă (f. 81 dosar fond) un număr de 3 obiective exced cadrului procesual fixat prin acțiunea introductivă de instanță: constatarea dreptului de proprietate al reclamantei - în calitate de moștenitoare a defunctei Radu V. - asupra terenului intravilan în suprafață de 403,5 mp, aferent casei de locuit situate în localitatea SA și obligarea pârâtelor la întocmirea și înaintarea documentației necesare eliberării titlului de proprietate respectiv la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei pentru acest teren.
Prin urmare singurul obiectiv la care expertul trebuia să răspundă în cauză era stabilirea suprafeței de teren aferent casei de locuit rămasă nereconstituită.
Prin stabilirea unor obiective care exced prezentului cadru procesual au fost ridicate costurile lucrării efectuate iar pârâtele ca părți căzute în pretenții nu pot fi obligate decât la cheltuielile de judecată absolut necesare soluționării cauzei.
În consecință se impune reducerea sumei reprezentând taxă de expertiză pe care pârâtele vor fi obligate să o plătească reclamantei, de la suma de 760 lei la 190 lei - sumă ce reprezintă ¼ din costul lucrării efectuate de expert.
La această sumă de 190 lei urmează să se adauge sumele de 95,6 lei, 92,5 lei și respectiv 89,39 lei - sume reprezentând cheltuielile de transport ale reclamantei la termenele de judecată din_ ,_ și respectiv_ (f. 51,82).
Pentru considerentele de fapt și de drept susmenționate se vor admite recursurile formulate de cele două Comisii de F. F. și se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 4688 din data de_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, cu următoarea mențiune:
"Obligă pârâtele să plătească în solidar, în favoarea reclamantei, suma de 467,49 lei cheltuieli de judecată parțiale.";
Pentru aceste motive
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de F. F. SA împotriva Sentinței civile nr. 942 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 4688 din_ a Judecătoriei Z. cu mențiunea
"Obligă pârâtele să plătească în solidar, în favoarea reclamantei, suma de 467,49 lei cheltuieli de judecată parțiale";.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
K. | M. | L. | M. D. | G. | M. L. | -M. |
Red.LM/_ /Dact.MLM/_ /2 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Încheierea civilă nr. 64/2013. Fond funciar | Încheierea civilă nr. 186/2013. Fond funciar → |
---|