Decizia civilă nr. 944/2013. Plângere contravențională
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.944
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător
C. N. C., judecător
C. D. judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul D. B. F., domiciliat în B., str.V., nr.125, sector 2, împotriva sentinței civile nr.282 din_ pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului-petent, av.B. Ilea, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul recurentului-petent, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 282 din 21 martie 2013 a Judecătoriei Jibou a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D. B. F. împotriva procesului - verbal de contravenție seria CP nr. 2320267 din_ încheiat de intimatul I. de P. J. S. .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal contestat, seria CP nr. 2320267 din 15 septembrie 2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 630 lei si cu măsura complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 litera e din
O.U.G. nr. 195/2002, republicata.
Pentru a face aplicarea acestor dispoziții legale, agentul constatator a reținut ca, la data de 15 septembrie 2012, pententul a fost surprins conducând pe raza localității Barsau Mare autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu o viteza 103 km/h.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare si de sancționare a contravenției contestat, prima instanță a reținut ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând nici un caz de nulitate care ar putea fi invocat din oficiu, fiind, totodată, suficient de lizibil încât să se constate că a realizat o descriere suficienta a
faptei reținute in sarcina petentului, inclusiv a locului săvârșirii faptei ,,prin localitatea Bârsău Mare";. S-a mai constatat ca fapta reținută în sarcina petentului a fost legal încadrată juridic și sancționată cu amenda în cuantumul minim prevăzut pentru contravenția săvârșită, aplicându-i-se si sancțiunea complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile.
Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravenției se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul verbal, cerințe pe care, contrar susținerilor petentului, agentul constatator le-a respectat in cauza.
Astfel, agentul constatator a menționat ca fapta a fost constatata cu aparatul radar montat pe autoturismul cu nr._, iar buletinul de verificare metrologica a aparatului radar (f.45), fotografiile si înregistrarea video (f. 63-65), depuse de către intimat în probațiune, dovedesc situația reținută în procesul verbal si atesta cu certitudine ca înregistrarea s-a făcut în localitate si ca aparatul radar folosit la constatarea contravenției si al cărui buletin de verificare metrologica a fost depus la dosarul cauzei este cel cu care a fost înregistrat petentul, fiind destinat să măsoare viteza atat în regim staționar, cat si în regim de deplasare, astfel ca poate fi stabilita vinovatia acestuia.
Totodata, din atestatul de operator radar depus in cauza si inscrisul de la fila 62 din dosarul cauzei, rezulta că agentul care a constatat fapta are calitatea de politist rutier, fiind competent functional si teritorial sa constate si să sanctioneze acest gen de contraventii (f. 44, 62).
Totodata, în privinta temeiniciei actului constatator, prima instanță a reținut ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a acestuia, din economia textului art. 34 rezulta ca procesul-verbal contraventional face dovada situatiei de fapt si a incadrarii în drept pana la proba contrara. Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia europeana a drepturilor omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, avand în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Frantei, Hotararea din_ ).
Normele metrologice invocate de petent si emise de Biroul Roman de Metrologie Legala stabilesc cerintele metrologice si tehnice pe care trebuie sa le îndeplineasca cinemometrele utilizate de politia rutiera la masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor, pentru a putea fi puse în functiune si utilizate la masurarile de interes public (art.1 pct.1 și 2 din NML 021-05). Masuratorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor omologate si verificate metrologic constituie probe în aplicarea legislatiei rutiere, valoarea masurata fiind si juridic relevanta. Intrucat aparatul radar folosit la constatare a contraventiei este omologat si verificat metrologic, valorile masurate de acesta constituie in mod neechivoc probe pentru aplicarea legislatiei rutiere.
Prin plangerea formulate, petentul a mai invocat si neefectuarea autotestarii aparatului radar inainte de efectuarea înregistrarilor si amplasarea aparatului radar sub influenta unui câmp electromagnetic. Referitor la aceste aspecte trebuie mentionat ca prevederile din Normele de Metrologie Legala NML 021-05
invocate de petent, si anume cele care stabileau obligatia autotestarii aparatului radar si a neamplasarii aparatului radar în apropierea surselor puternice de radiatii electromagnetice, au fost fost abrogate in iulie 2009.
Pentru aceste motive, prima instanță a concluzionat ca fapta retinuta în sarcina petentului este constatata printr-un proces-verbal legal întocmit, este probata, corect incadrata juridic, iar sanctiunile sunt legale si corect individualizate, motiv pentru care plangerea petentului a fost respinsa ca netemeinica.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul D. B.
F., solicitând modificarea sentinței, rejudecarea plângerii și, în principal admiterea acesteia, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar modificarea acestuia, în sensul reținerii contravenției mai ușoare ca urmare a deducerii marjei de eroare de 3% a aparatului de măsurare și, ca o consecință, reaprecierea cuantumului amenzii și a numărului punctelor de penalizare, precum și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce și a măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.
În motivarea recursului se arată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.6 pct.2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, coroborate cu prevederile art. 20 din Constituția României, conform cărora procedura de contestare a procesului-verbal de contravenție poate fi asimilată unei proceduri penale și în materia contravențională orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească.
Instanța de fond a reținut că "procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie";, iar "dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut";.
Ca atare, pornind de la o interpretare greșită a legii, instanța de fond, deși era obligată, nu avea cum să facă aplicarea principiului conform căruia dubiul profită persoanei acuzate. Eroarea de +/- 3% care influențează viteza de deplasare nu trebuia dovedită, ea rezultând chiar din conținutul normei legale.
Având în vedere că prin dispozițiile OUG 195/2002, ale Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 și ale Normei de Metrologie Legală NML 021-04/_ nu se stabilește autoritatea competentă să aplice eroarea maximă tolerată, recurentul apreciază că această obligație revine agentului constatator la momentul constatării contravenției și încheierii procesului-verbal, iar în caz de neconformare a acestuia, instanței investite cu soluționarea plângerii contravenționale.
Intimatul I. de P. J. S. nu a formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal, pe baza materialului probator administrat în cauză.
Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza unui mijloc de probă indubitabil, respectiv înregistrarea video pe suport CD efectuată cu aparatul din dotarea autovehiculului poliției, care relevă cât se poate de clar că autoturismul condus de petent a fost înregistrat de aparatul radar circulând prin localitate cu viteza
de 103 km/h. Această înregistrare a fost obținută printr-un mijloc tehnic omologat și verificat potrivit legii, iar măsurarea și înregistrarea vitezei de rulare a autoturismului a fost efectuată de un operator calificat. Prin urmare, instanța de recurs apreciază că organul constatator a făcut pe deplin dovada săvârșirii faptei pentru care petentul a fost sancționat, reținând așadar starea de fapt descrisă în procesul verbal și reiterată în sentința primei instanțe.
Viteza legală pentru sectorul de drum pe care circula petentul era de maxim 50 km/oră, conform art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002. Petentul a depășit acest maxim de viteză cu 52 km/h, fapta sa constituind contravenție, prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 1, litera e OUG 195/2002 republicată.
Referitor la viteza măsurată, petentul a înțeles să invoce, atât în fața primei instanțe, cât și în recurs, existența unei marje de eroare în calcularea vitezei de deplasare a autovehiculelor de către aparatul radar, întemeiat pe prevederile pct.
3.1.1. lit.c din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul nr.301/_ al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, modificat prin Ordinul nr.187/_ . În conformitate cu norma invocată, pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/- 3% din valoarea înregistrată.
Instanța de recurs reține că subpct. 3.1.1 este cuprins în pct. 3 al normei denumit "Cerințe metrologice și tehnice";- subpct. 3.1. al normei denumit "Cerințe metrologice";, reprezentând condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatul radar pentru a putea măsura corect viteza autovehiculelor. Verificarea îndeplinirii acestor cerințe nu cade în sarcina agentului constatator și nici a instanței de judecată, cum greșit susține recurentul, ci în sarcina specialiștilor metrologi în cadrul procesului de omologare și ulterior, cu ocazia verificărilor metrologice periodice. Dacă aparatul, cu ocazia verificărilor metrologice periodice îndeplinește toate aceste cerințe, se emite buletinul de verificare metrologică cu valabilitate un an, care dovedește că aparatul radar este apt a măsura corect viteza de deplasare a autovehiculelor.
În concluzie, prin emiterea Buletinului de verificare metrologică se atestă îndeplinirea tuturor cerințelor metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05, prezumându-se, prin norme legale, îndeplinirea acestor cerințe pe toată durata valabilității verificării metrologice (1 an de la data emiterii).
Prin urmare, nici agentul constatator, nici instanța de judecată nu pot interveni și modifica rezultatul măsurării vitezei unui autoturism efectuate în condiții legale de către un cinemometru.
În concluzie, T. apreciază că în mod legal prima instanță a apreciat că înregistrarea efectuată de camera aparatului radar și depusă de intimat la dosar dovedește cu certitudine că petentul, la data de_, ora 11:38 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, prin localitatea Bârsău Mare, cu viteza de 103 km/h.
Referitor la pretinsa aplicare greșită a legii și a nerespectării de către prima instanță a prezumției de nevinovăției, T. apreciază că motivul de recurs invocat de petent sun acest aspect este neîntemeiat. Astfel, prima instanță a analizat în mod corect raportul dintre prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul- verbal de contravenție și prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea
contravenientului, bazându-se în această analiză de interpretarea și aplicarea acestor prezumții, dedusă din practica constată a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Într-adevăr, deși în favoarea intimatului operează prezumția instituită prin art. 1171 Cod civil, privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale, nu poate fi ignorată prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, avându-se în vedere natura penală a contravenției prevăzută de art. 102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002
În această situație, intimatul nu este dispensat de sarcina probei, ci dimpotrivă este ținut a face dovada săvârșirii contravenției reținute prin procesul-verbal de contravenție. În cazul de față însă intimatul a dovedit pe deplin săvârșirea contravenției de către petent, aspect față de care instanța constată că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.
În ce privește sancțiunile aplicate, respectiv amenda în sumă de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, T. constată că sunt legale și au fost corect individualizate, neexistând nici un temei justificat pentru înlocuirea sau înlăturarea lor. Sancțiunea amenzii a fost stabilită la limita minimă legală, iar petentul a avut posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal jumătate din acest minim, chiar în condițiile în care a înțeles să atace cu plângere procesul-verbal.
În baza considerentelor arătate, T. apreciază că, în mod temeinic și legal plângerea contravențională a fost respinsă ca nefondată, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. civ., va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. B. F. împotriva sentinței civile nr. 282 din 21 martie 2013 a Judecătoriei Jibou.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 30 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. I. D. C. N. C. C. D. V. V.
În concediu de odihnă Semnează președinte instanță
Red.HI/_
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: C. I.
| ← Decizia civilă nr. 284/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1199/2013. Plângere contravențională → |
|---|
