Decizia civilă nr. 947/2013. Prestație tabulară
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 947/R/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător D. T.
Judecător F. S. B. Grefier C. -G. H.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe recurent R. M., recurent
K. M. și pe intimat G. C., intimat G. A. R., intimat M. ANA, intimat S. R. PRIN C. LOCAL AL M. C. T., intimat S.
R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1147 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., dosar având ca obiect prestație tabulară .
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
T. ul constată că recursul este formulat și motivat în termen, motivat, comunicat, scutit de la plata taxei de timbru.
De asemenea, se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în
lipsă.
T. ul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T. UL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1147 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T.
s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții G. C. și G. A. R. împotriva pârâților R. M. și K.
M., având ca obiect prestație tabulară.
A fost obligată obligată pârâta K. M., în calitate de succesoare a defunctei M. Ana, sa predea pe seama paratului de rang 2 R. M. acte apte de întabulare, in caz contrar sentința urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare asupra imobilului situat în municipiul C. T., str. Retezatului, nr. 6B, bl. T4, parter, ap. 1, jud. C., înscris în CF. 50165 - C1 - U9 C. T. (provenita din conversia de pe hartie a CF 5645 C. T. ) prevăzut cu nr. top 1807/S/1, cu destinația ,,APARTAMENTUL nr. 1, la parter, compus din: 1 camera, bucătărie, baie, debara, hol, in suprafața utila de 27,89 mp, cu cota partilor comune indivize aferente de 2,50/100-a parte din clădirea executata pe terenul înscris in cf col. nr. 50165 prevăzut cu nr. top. 1807 in suprafața de 396 mp, din care cota de 9,9/396-a parte teren atribuit in folosința.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate in Cartea Funciara, în favoarea pârâtului R. M., ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare.
A fost obligat pârâtul R. M. sa predea pe seama reclamanților G. C. și soția G. A. - R. acte apte de întabulare, în caz contrar sentința urmând sa țină loc de act autentic de vânzare cumpărare asupra imobilului situat la adresa administrativa din municipiul C. T., str. Retezatului, nr. 6B, bl. T4, parter, ap, 1, jud. C., înscris in C.F. 50165 — C1 — U9 C. T. (provenita din conversia de pe hârtie a CF 5645 C. T. ) prevăzut cu nr. top 1807/S/1, cu destinația ,,APARTAMENTUL nr. 1, la parter, compus din: 1 camera, bucătărie, baie, debara, hol, in suprafața utila de 27,89 mp, cu cota partilor comune indivize aferente de 2,50/100-a parte din clădirea executata pe terenul înscris in cf col. nr. 50165 prevăzut cu nr. top. 1807 in suprafață de 396 mp, din care cota de 9,9/396-a parte teren atribuit in folosința.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate in Cartea Funciara, în favoarea reclamanților, ca bun comun, cu titlu de drept cumpărare.
S-a luat act că părțile nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, au fost obligați pârâții la plata în favoarea S. ui R. a sumei de 2386,95 lei fiecare, reprezentând suma pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, imobilul în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în mun. C. T., str. Retezatului, nr. 6B, bl. T, ap. 1, jud. C. și este înscris în CF 50165-C1-U9 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 5645 C. T. ), cu nr. top 1807/S/1, Apartamentul nr. 1, la parter, compus din 1 cameră, debara, hol, în suprafață utilă de 27,89 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 2,50/100 parte din clădirea executată pe terenul din CF col. 50165 (5644 C. T. ), cu nr. top. 1807, din care cota de teren de 9,9/396 parte din teren în folosință.
Proprietar tabular asupra imobilului, sub B2 este defuncta M. Ana, cu titlu de cumpărare.
La data de_, în timpul vieții acesteia, defuncta M. Ana a încheiat cu pârâtul R. M., convenția sub semnătură privată, denumită
"contract de vânzare-cumpărare";, prin care aceștia au convenit înstrăinarea, respectiv cumpărarea imobilului în litigiu pentru suma de 25 milioane lei vechi, achitată integral la data încheierii actului, potrivit mențiunilor inserate în contract.
Existența acestui contract și obiectul său au fost confirmate atât de pârâtul R. M., în calitate de promitent cumpărător, cât și de pârâta K. M.
, în calitate de succesoare a defunctei M. Ana, promitentă vânzătoare.
M. Ana a decedat la data de_, având ca unic succesor pe sora acesteia, pârâta K. M. . Această împrejurare este confirmată atât de către pârâta K. M., cât și de către pârâtul R. M., care au arătat deopotrivă că defuncta M. Ana nu a fost căsătorită și nu a avut copii.
La data de_ pârâtul R. M. a încheiat la rândul său cu reclamantul G. C., căsătorit cu reclamanta G. A. R., convenția sub semnătură privată denumită "contract de vânzare-cumpărare";, prin care au convenit asupra vânzării, respectiv cumpărării imobilului în litigiu, pentru prețul de 70.000 lei.
În drept, instanța a reținut că potrivit art. 10^1 din legea nr. 114/1996,
"Locuințele si unitățile individuale pot fi înstrăinate si dobândite prin acte
juridice intre vii, încheiate in forma autentica notariala, sub sancțiunea nulității absolute.
În speță înscrisurile sub semnătură privată încheiate între părți sunt nule absolut ca și contracte de vânzare-cumpărare, pentru nerespectarea formei autentice, însă în virtutea principiului conversiunii actului juridic au, potrivit art. 978 Cod civil, valoarea unor antecontracte care dau naștere în sarcina ambelor părți unei obligații de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul translativ de proprietate, în condițiile de fond și formă cerută de
lege, obligație transmisibilă pe cale succesorală.
Totodată, potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației si numai daca aceasta obligație nu se executa are dreptul la dezdaunari. Acest text instituie in materie de obligatii principiul executării reale sau in natura specifica a obligațiilor civile concrete, în înțelesul ca debitorul este obligat sa execute însuși lucrul promis, neputând deci sa confere creditorului despăgubiri in locul executarii insasi a obligatiei asumate.
Cu alte cuvinte, obligatia de a face, de a îndeplini toate îndatoririle de care depinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, nu este o obligație alternativa avand ca efect fie executarea in natura a lucrului promis, fie despăgubiri pentru neexecutare.
Întrucât pârâtul R. M., respectiv reclamanții G. C. și G. A.
R., în calitate de promitenți cumpărători si-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau potrivit actelor încheiate, respectiv plata prețului, devin aplicabile principiile executării in natura a obligațiilor si a reparării in natura a prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate - art. 1073 si 1077 cod civil - în temeiul cărora exista posibilitatea de a suplini lipsa consimțământului la intabulare a promitenților înstrăinători, cu o hotărâre judecătoreasca ce sa tina loc de act apt de intabulare.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta
K. M., în calitate de succesoare a defunctei M. Ana, sa predea pe seama paratului de rang 2 R. M. acte apte de întabulare, in caz contrar sentința urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare asupra imobilului situat în municipiul C. T., str. Retezatului, nr. 6B, bl. T4, parter, ap. 1, jud. C., înscris în CF. 50165 - C1 - U9 C. T. (provenita din conversia de pe hartie a CF 5645 C. T. ) prevăzut cu nr. top 1807/S/1, cu destinația
,,APARTAMENTUL nr. 1, la parter, compus din: 1 camera, bucătărie, baie, debara, hol, in suprafața utila de 27,89 mp, cu cota partilor comune indivize aferente de 2,50/100-a parte din clădirea executata pe terenul înscris in cf col. nr. 50165 prevăzut cu nr. top. 1807 in suprafața de 396 mp, din care cota de 9,9/396-a parte teren atribuit in folosința.
Consecutiv a dispus întabularea dreptului de proprietate in Cartea Funciara, în favoarea pârâtului R. M., ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare.
De asemenea, instanța a obligat pârâtul R. M. sa predea pe seama reclamanților G. C. și soția G. A. - R. acte apte de întabulare, în caz contrar sentința urmând sa țină loc de act autentic de vânzare cumpărare asupra imobilului situat la adresa administrativa din municipiul C.
T., str. Retezatului, nr. 6B, bl. T4, parter, ap, 1, jud. C., înscris in C.F. 50165 — C1 — U9 C. T. (provenita din conversia de pe hârtie a CF 5645
C. T. ) prevăzut cu nr. top 1807/S/1, cu destinația ,,APARTAMENTUL nr. 1, la parter, compus din: 1 camera, bucătărie, baie, debara, hol, in suprafața utila de 27,89 mp, cu cota partilor comune indivize aferente de 2,50/100-a
parte din clădirea executata pe terenul înscris in cf col. nr. 50165 prevăzut cu nr. top. 1807 in suprafață de 396 mp, din care cota de 9,9/396-a parte teren atribuit in folosința.
Consecutiv a dispus întabularea dreptului de proprietate in Cartea Funciara, în favoarea reclamanților, ca bun comun, cu titlu de drept cumpărare.
În temeiul art. 274 C.pr. civ., instanța de fond a luat act că părțile nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut de asemenea că potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008,
"Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.";
Ca atare, având în vedere că prin încheierea de ședință a Camerei de Consiliu din data de_ a fost admisa cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanți, dispunându-se scutirea reclamanților de la plata taxelor judiciare stabilite în sarcina lor, în cuantum de 4763,30 lei și 10,60 lei timbru judiciar, instanța a obligat pârâții la plata în favoarea S. ui român a sumei de 2386,95 lei fiecare, reprezentând suma pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.
Împotriva sentinței examinate au promovat recurs pârâții R. M. și K. M. (f.3) solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate ca netemeinică și nelegală potrivit art. 304 alin. 1 pt. 6 și 9 iar ca urmare a reținerii cauzei spre rejudecare, exonerarea lor de la plata sumei de 2386,95 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului, reprezentând taxa judiciară de timbru. În același timp înțeleg să invoce și dispozițiile art. 3041C.pr.iv.
În motivarea cererii
recurenții arată că dor sub aspectul cheltuielilor de judecată sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Asa cum reclamantii au aratat atat în cuprinsul cererii de chemare în judecata, cat și în faza dezbaterilor, acestia nu au solicitat obligarea recurenților parati la plata cheltuielilor de judecata întrucat nu s-au opus admiterii actiunii.
Așadar, sub acest aspect, este incident motivul de casare prevazut de art. 304 alin.1, pct. 6, respectiv instanta a acordat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Mai mult decat atat, prevederile art. 18 din OUG 51/2008 nu suscita nici un fel de interpretari în ceea ce priveste obligarea paratilor la plata cheltuielilor judiciare catre stat, statuand urmatoarele: ,,Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviintarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte parti, daca aceasta a cazut în pretentiile sale. Partea cazuta în pretentii va fi obligata la plata catre stat a acestor sume."
Astfel, potrivit art. 274 C. Proc. Civ, " partea care cade în pretentii, va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata", stabilindu-se astfel posibilitatea de a pune în sarcina paratilor eventualele cheltuieli de judecata doar în cazul în care s-a constatat o culpa procesuala din partea acestora, iar partea adversa solicita în mod expres acest lucru.
Or, în prezenta cauza nu se poate vorbi de p culpa procesuala a recurenților pârâți întrucât nu s-au opus admiterii actiunii, ba mai mult, prin întampinarea depusa la dosarul cauzei pentru primul termen de judecata au aratat în mod expres ca sunt de acord cu admiterea cererii de chemare în
judecata și au solicitat în temeiul art. 275 C. proc. civ., sa nu fie obligati la plata cheltuielilor de judecata.
Cu toate acestea, instanta, fara nici o justificare, a apreciat ca sunt cazuti în pretentii. Mai mult decat atat, în art. 22 alin. 1 din OUG 51/2008, se arata fara dubiu ca: ,,Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor pentru acordarea ajutorului public judiciar de catre stat în condițiile prezentei ordonante de urgenta, denumit în continuare fondul pentru ajutor public judiciar, se constituie din sumele prevazute la art. 25 alin. (1) si art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare", urmand astfel ca taxa de timbru și timbrul judiciar de la plata carora reclamantii au fost scutiti sa fie avansate din-fondul special constituit în scopul aplicarii actului normativ invocat.
In plus, instanta de control judiciar a solutionat situatii identice prin Decizia civila nr. 1030/R/2008 pronuntata de Tribunalul Cluj în Dos. nr._ și Decizia civila nr. 901/R/2011 pronuntata de Tribunalul Cluj în Dos. nr._ în sensul admiterii recursului promovat de catre paratii obligati în mod nelegal la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Pentru toate aceste considerente, existind vadite încalcari ale legii civile si pentru a se înlatura orice indoieli cu privire la raporturile dintre parti, se impune admiterea recursului, modificarea sentintei atacate în parte, ca netemeinică si nelegala, iar ca urmare a retinerii cauzei spre rejudecare, exonerarea recurenților de la plata sumei de 2386,95 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecata în favoarea statului, reprezentand taxa judiciara de timbru.
Intimații, deși legal citați, nu și-au delegat un reprezentant în instanță și nici nu și-au formulat în scris poziția procesuală.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va admite pentru următoarele considerente:
Recurentii critică hotărârea primei instanțe doar sub aspectul cheltuielilor de judecată susținând că în mod greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru pentru care reclamanților li s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar, în condițiile în care nu s-au opus admiterii acțiunii.
Analizând susținerile recurenților, se constată că într-adevăr prin întâmpinarea depusă la dosar la data de_, K. M. a arătat că nu se opune admiterii acțiunii formulate (f. 97- dos. fond).
Prin încheierea civila din data de_ pronunțată de Judecătoria Turda, s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamanți și s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru 4763,3 lei (f. 50-dos. fond).
T. ul reține că, într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008, "cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Cu toate acestea, tribunalul constata ca in speta sunt aplicabile dispozițiile art. 50 indice 2 din ordonanata potrivit carora "În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este
obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență";.
Astfel, prin sentinta civila nr. 1147/2013, pronuntata de Judecatoria T.
, (ramasa irevocabila prin nerecurare, mai putin sub aspectul sumelor de care reclamntii au beneficiat de ajutor public judiciar, parte din hotarare care a fost recurata de catre parati,) reclamntii au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, ca urmare a validarii antecontractului de vanzare cumparare intervenit intre acestia si paratul R. M., dispunandu-se intabularea dreptului de proprietate in cartea funciara in favoarea reclamantilor cu titlu de drept cumparare .
Din copia contractului de vanzare cumparare sub semnatura privata depus la fila 9 din dosarul de fond, rezulta ca valoarea imobilului dobandit de catre reclamanti este de 70.000 lei, astfel ca valoarea acestuia depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, care a fost in suma de de 4763, conditii in care reclamantii sunt obligati sa restituie suma de care au beneficiat cu titlu de ajutorul public judiciar.
In concluzie, sustinerile recurentilor in sensul ca in mod gresit au fost obligati la plata sumelor de bani de care reclamantii au beneficiat de ajutor public judiciar sunt intemeiate, intrucat nu se poate depune obligarea pârâților la plata către S. R. a sumei totale de 4763,30 lei, reprezentând taxa de timbru și 10,60 lei timbru judiciar, de care reclamanți au beneficiat de scutire ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, avand in vedere dispozitiile art 50 indice 2 din OUG 51/2008 care sunt incidente in cauza .
Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. pr. civilă să admită recursul declarat de pârâții R. M. și K. M., împotriva Sentinței civile nr. 1147 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. pe care o va modifica în parte în sensul înlăturării obligației pârâților să plătească în favoarea S. ui R. a sumei de 2386,95 lei fiecare, reprezentând suma pentru care recurenții au beneficiat de ajutor public judiciar.
In temeiul dispozitiilor art.50 indice 2 din OUG 51/2008, va obliga reclamanții intimați G. C. și G. A. R., să plătească în favoarea
S. ui român suma de 4773,9 lei, reprezentând sumele acordate cu titlul de ajutor public judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții R. M. și K. M., împotriva Sentinței civile nr. 1147 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. pe care o modifică în parte în sensul înlăturării obligației pârâților să plătească în favoarea S. ui R. a sumei de 2386,95 lei fiecare, reprezentând suma pentru care recurenții au beneficiat de ajutor public judiciar.
Obligă reclamanții intimați G. C. și G. A. R., să plătească în favoarea S. ui român suma de 4773,9 lei, reprezentând sumele acordate cu titlul de ajutor public judiciar.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, C. -G. H. |
C.H. 04 Octombrie 2013 Red FSB/GP/2 EX/_ Jud fond: A. N.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
CĂTRE,
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I- a CIVILĂ
Cu referire la dosarul nr._ al Curții de Apel C.
În scopul soluționării cererii de revizuire privind pe revizuenții R. M. ,
K. M. și pe intimat G. C., intimat G. A. R., intimat M. ANA, intimat S. R. PRIN C. LOCAL AL M. C. T., intimat S.
R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1147 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., dosar având ca obiect prestație tabulară .
VĂ înaintăm alăturat dosarul civil nr._ al T. ului C. - Secția Civilă, care a fost solicitat de Curtea De Apel Cluj prin adresa emisă la data de_ .
Dosarul sus-menționat a fost solicitat de la Tribunalul Cluj, fiind necesar în vederea soluționării dosarului nr._ al Curții de Apel C. , având
termen de judecată la data de 14 ianuarie 2014
.
Dosarul de recurs nr._ al T. ului C. -Secția Civilă conține 18 file, având anexat dosarul de fond cu același număr al Judecătoriei T. care conține 111 file.
C. -N., la 6 decembrie 2013.
GREFIER,
H. C. -G.
← Decizia civilă nr. 637/2013. Prestație tabulară | Încheierea civilă nr. 301/2013. Prestație tabulară → |
---|