Decizia civilă nr. 960/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.960
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător
C. N. C., judecător
C. D., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de intimata D. G. DE ADMINISTRARE A DP Z., cu sediul în Z. , B-dul.M.V., nr.28, jud.Sălaj, împotriva sentinței civile nr.1424 din 16 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională - HCL 177/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei-intimate, consilier juridic A. S. fără delegație de reprezentare, lipsă fiind intimata-petentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. De asemenea, recursul este motivat și semnat.
În baza art.1591Cod procedură civilă instanța constată că este
competentă în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanta recurentei-intimate depune la dosar delegație de reprezentare și alte înscrisuri (f.7-10).
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța
constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Consilier juridic A. S., solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța, raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1424 din 16 mai 2013 a Judecătoriei Z. a fost admisă plângerea formulată de petenta J. V. M. împotriva procesului -
verbal de contravenție seria PSJ nr. 17644 din_ încheiat de intimata D. G. de Administrare a DP Z., care a fost anulat în totalitate, ca netemeinic întocmit.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PSJ nr.17644 din data de_, petenta J. V. M. a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.50 alin.2 lit. a din anexa 3.1 privind utilizarea parcărilor publice din HCL 207/_, reținându-se în sarcina sa faptul că a staționat fără tichet cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, marca Peugeot, culoare vișiniu, în parcarea Prefectură la ora 13.52, în data de_ .
Conform art.50 alin.2 lit.b din anexa 3.1 privind utilizarea parcărilor publice din HCL 207/_: ";Constituie contravenție în temeiul prezentului regulament și se sancționează cu amenda de la 50 lei la 100 lei pentru parcările cu plată: parcarea autoturismelor fără a deține tichet sau abonament.";
Conform prevederilor H.C.L. 207/2010, anexa nr.3.1 - Semnalizare rutieră și managementul traficului, administrare, amenajare, întreținere și exploatare parcări publice, respectiv art.54 alin.4: " Contravenientul este proprietarul de drept al autoturismului.";
Verificând, potrivit art.34 al.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului-verbal seria PSJ nr.17644 din data de_ prima instanță a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție seria PSJ nr.17644 din data de_ s-a arătat în primul rând faptul că impunerea unei prezumții cu privire la autorul faptei este permisă, în condițiile în care astfel de prezumții simple sunt utilizate cu o frecvență mare în domeniul penal, în care, oricum, exigențele raportate la caracterul personal al răspunderii sunt mai ridicate, aceasta fiind opinia Curții europene a drepturilor omului, care, printr-o serie de litigii în materie penală, a precizat că prezumția de nevinovăție nu se opune stabilirii unor prezumții de responsabilitate, cu condiția ca prezumția să fie relativă și să aibă o justificare rezonabilă.( Hotărârea Curții din 7 oct. 1988 în cauza Salabiaku c. Franței).
Astfel, atâta timp cât persoanei sancționate i se permite să facă proba contrară a faptului că nu ea a comis actul incriminat, astfel cum este cazul și în speța dedusă judecății, petenta având posibilitatea de a arăta atât în fața organelor intimatei cât și ulterior în fața instanței faptul că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, nu se încalcă nici caracterul personal al răspunderii și nici prezumția de nevinovăție.
Din coroborarea înscrisurilor în probațiune depuse la dosar de către petentă privind înstrăinarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, marca Peugeot, respectiv contract de vânzare-cumpărare din data de_, precum și certificatul eliberat de D. Economică a Municipiului F. (f.4), se relevă faptul că autoturismul în cauză, cu privire la care s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de art.50 alin.2 lit. a din anexa 3.1 privind utilizarea parcărilor publice din HCL 207/_ prin procesul-verbal de contravenție atacat, nu se afla în
proprietatea contravenientei la data săvârșirii contravenției, petenta reușind să facă dovada lipsei vinovăției, condiție cerută de art. 1 din OG 2/2001 pentru sancționarea contravențională.
În concluzie, întrucât petenta a făcut dovada faptului că nu era la data constatării faptei contravenționale proprietar al autoturismului parcat fără a deține tichet de parcare, instanța de fond a reținut faptul că, neavând această calitate, în sarcina sa nu operează prezumția relativă de răspundere a proprietarului instituită de art.54 alin.4 din HCL 207/2010 și aplicată de către intimată, iar agentul constatator nu a constat în mod nemijlocit faptul că petenta a parcat autoturismul încălcând prevederile HCL 207/2010, ci a întocmit procesul-verbal în considerarea acestei prezumții, motiv pentru care nu se poate aprecia faptul că procesul-verbal în cauză este temeinic întocmit, starea de fapt descrisă în cuprinsul său nefiind susținută de nici o probă și în plus probându-se faptul conex că petenta nu era la data respectivă proprietara autoturismului, se poate trage concluzia, prin aplicarea unei prezumții simple ca acesta nu avea nici dreptul de folosință al autoturismului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, prima instanță a constatat netemeinicia procesului-verbal de contravenție și a admis plângerea petentei, dispunând anularea actului constatator.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs organul constatator intimat D. G. de Administrare a DP Z., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii petentei ca tardivă, arătând că petenta nu a atacat procesul-verbal de contravenție în termen de 15 zile de la comunicare, iar depășirea acestui termen îi este imputabilă.
Intimata-petentă J. V. M. nu a formulat întâmpinare.
În recurs, în completarea probațiunii, recurenta a depus dovada comunicării cu petenta a procesului-verbal de contravenție.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:
Organul constatator intimat D. G. de Administrare a DP Z. a invocat excepția tardivității plângerii și în fața primei instanțe, în cuprinsul întâmpinării depuse la termenul de judecată din data de 28 martie 2013. J. a considerat însă plângerea ca fiind introdusă în termen legal, având în vedere că intimata nu a făcut dovada comunicării procesului verbal cu petenta, deși i-a fost solicitat în mod expres acest lucru în ședința publică din data de_ .
În calea de atac a recursului, în temeiul art. 305 C.pr.civ., recurenta a completat probațiunea, depunând înscrisurile de la filele 8-10 (dosar recurs), care fac dovada comunicării cu petenta a procesului verbal de contravenție seria PSJ nr. 17644/_, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de _
.
Față de această nouă probă, reanalizând excepția tardivității plângerii contravenționale, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. În speță, intimata a comunicat procesul
verbal prin poștă, cu aviz de primire semnat de destinatar. Deci, comunicarea s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale mai sus arătate.
Potrivit art. 31 alin.1 din OG 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Prin urmare, petenta avea posibilitatea să conteste procesul verbal până la data de_, inclusiv, termenul de 15 zile fiind socotit de la data confirmării primirii. Plângerea a fost însă depusa la oficiul poștal la data de_, deci după expirarea termenului legal de 15 zile cu aproape 2 ani.. Nu s-a respectat acest termen, sancționat cu decăderea, astfel că instanța consideră ca fiind întemeiată excepția tardivității plângerii, invocată de recurenta-intimată, pe care o va admite și, în consecința, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind.1 C.pr.civ. și art. 312 alin.1, 2 și 3 C.pr.civ., va admite recursul și va modifica în tot Sentința civilă nr. 1424/_ a Judecătoriei Z., în sensul că va respinge ca tardivă plângerea formulată de petenta J. V. M. împotriva procesului-verbal de contravenție seria PSJ nr. 17644 întocmit la data de_ de D. G. de Administrare a DP Z.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Admite recursul declarat de D.G.A.D.P. Z. contra sentinței civile nr. 1424 din 16 mai 2013 a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza respinge ca tardivă plângerea formulată de petenta J. V. M. împotriva procesului verbal de contravenție seria PSJ nr. 17644 din 4 mai 2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. I. D. C. N. C. C. D. V. V.
În concediu de odihnă Semnează președinte instanță
Red.HI/_
Dact.VV/_ /2ex.
Jud.fond: L. M. D.
← Decizia civilă nr. 292/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 595/2013. Plângere contravențională → |
---|