Încheierea civilă nr. 236/2013. Întoarcere executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
INCHEIERE Nr. 236/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013
T. constituit din: PREȘEDINTE: B. M. -L., judecător JUDECĂTOR: B. I. S. JUDECĂTOR: B. L. -T.
GREFIER: G. N.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul T. B. -N.
, împotriva sentinței civile nr.11592/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de_ în dosarul nr._, având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de_ s-a comunicat la dosar, prin fax, adresă emisă de Inalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, dată în dosarul nr._ potrivit căreia prin încheierea civilă nr. 2775 din data de 21 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._, s-a admis cererea de strămutare în favoarea T. Suceava.
T R I B U N A L U L
Având în vedere adresa Inaltei Curți de Casație și Justiție dată în dosarul nr._, potrivit căreia prin încheierea civilă nr. 2775 din data de 21 mai 2013, s-a admis cererea de strămutare a pricinii ce formează obiectul dosarului nr._, la
T. Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE
Dispune scoaterea de pe rol a dosarului nr._ și trimiterea acestuia la Tribunalul Suceava, instanță la care pricina a fost strămutată.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2012.
Președinte, | Judecători, | G. ier, | ||||
B. M. L. | B. | I. | S. | B. L. T. | G. N. |
← Decizia civilă nr. 280/2013. Întoarcere executare silită | Decizia civilă nr. 1216/2013. Întoarcere executare silită → |
---|