Încheierea civilă nr. 25/2013. Rectificare carte funciară
Comentarii |
|
R O M Â N I A
Dosar nr._ /a1
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE din 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. -V. B.
Judecător C. -A. C. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant S. ROMÂN - M. F.
P. - D. G. A F. P. C. și pe intimat O. V., O. C., CU
DP A., intimat G. V., G. F., CU DP A., intimat
M. E., C. ȘI T., intimat M. C. -N., R. PRIN P.
, având ca obiect reexaminare taxă de timbru .
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
intimat Reclamant - G. V., G. F., CU DP A.
intimat Pârât - M. E., C. ȘI T.
intimat Pârât - M. C. -N., R. PRIN P.
intimat Reclamant - O. V., O. C., CU DP A.
apelant Pârât - S. ROMÂN - M. F. P. - D. G. A F.
P. C.
Judecarea cererii s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților. Instanța reține cauza in pronunțare în baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
T. ul constată că in dosar nr._ al T. ului C., in sarcina apelantului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a stabilit obligația plății taxai de timbru in sumă de 16 lei și 0,6 lei timbru judiciar.
Taxa datorată a fost comunicată apelantului prin citație, la data de_ (f. 4 dosar).
Apelantul a formulat in termen cerere de reexaminare impotriva modului de stabilire a taxei de timbru, arătând că in mod greșit i s-a impus obligația de a achita taxa de timbru întrucât sunt incidente in cauză disp. art. 17 din Legea 146/1997 și art. 26 pct. 2 din Ordinul M. ui Justiției nr. 760/1999, texte legale potrivit cărora acțiunile si cererile formulate de M. F., indiferent de obiectul acestora, sunt scutite de taxa de timbru.
T. ul, văzând disp. art. 17 din Legea din Legea 146/1997 și art. 26 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997, precum și calitatea recurentului, apreciază temeinicia cererii de reexaminare, considerent pentru care o va admite, reținând disp. art. 18 alin 3 din Legea 146/1997, potrivit dispozitivului prezentei încheieri.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea de reexaminare formulată de apelantul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Constată că apelantul este scutit de plata taxei de timbru de 16 lei și a timbrului judiciar de 0,6 lei stabilită în sarcina sa in dosar nr._ al T. ului C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
Președinte,
C. -V. B.
Judecător,
C. -A. C.
Grefier,
C. -S. Ș.
← Decizia civilă nr. 239/2013. Rectificare carte funciară | Decizia civilă nr. 1722/2013. Rectificare carte funciară → |
---|