Sentința civilă nr. 2644/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2644/F/2013 Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind pe reclamanții E. M. și E. M. împotriva pârâților P. M. B. și M. B. prin P., având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 1 octombrie 2013, în prezența reprezentantului pârâților, consilier juridic G. M., concluziile acesteia fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de azi, 8 octombrie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând constată,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții E. M. și

E. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. B. și M. B. prin P.

, au solicitat anularea Dispoziției nr. 5/_ ca nelegală, restituirea în natură a cotei ideale de ½ parte pentru fiecare reclamant a terenului în suprafață de circa 3902 mp, grădină, situat în intravilanul cartierului Ghinda, înscris în CF nr. 97 ghinda nr. top. 232 de sub A+2 de la B.16; acordarea în favoarea reclamanților în cota ideală de ½ parte pentru fiecare, de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru imobilele casă de locuit și anexe gospodărești (grajd, șopron, magazie) situat în cartierul Ghinda, nr. 30, identificate în CF nr. 97 Ghinda, nr. top 233 și pentru terenul ocupat de construcții în suprafață de 875 mp, înscris în CF nr. 97 Ghinda, nr. top 233 de sub A+1 de la B.15, iar în subsidiar acordarea în cota ideală de ½ parte pentru fiecare reclamant, de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru terenul descris în petitul nr. II al acțiunii.

În motivare s-a arătat, în esență că, reclamanții au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului casă și teren în suprafață totală de 4777 mp situat în Ghinda, nr. administrativ 30, înscrise în CF nr. 97 Ghinda, nr. top 232, 233 de sub A+1 de la B.10,11,12, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate a fi restituite în natură, iar prin Dispoziția nr. 5/_ s-a respins această cerere.

1

S-a menționat că dispoziția atacată a fost nelegală întrucât imobilul casă și terenurile în litigiu au fost intabulate cu titlu de moștenire, în favoarea lui E. I. fiu în cota de 1/3 părți, E. M. în cota de 1/3 părți, E. M. în cota de 1/3 părți, iar prin Decizia nr. 639/1977 a fostului Comitet executiv al Consiliului P. ular al Județului B. -Năsăud, imobilul casă cu anexele gospodărești și terenurile din litigiu a trecut în proprietatea Statului român, în baza decretului nr. 223/1974, motivat de faptul că reclamanții au formulat cerere de plecare definitivă din țară. La momentul respectiv au fost despăgubiți cu suma de 20.000 lei pentru construcții, iar terenul a trecut în proprietatea statului fără plată.

Reclamanții apreciază că raportat la dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, se poate constatat că preluarea imobilelor a avut loc abuziv, ei fiind îndreptățiți la restituire în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Consideră că în soluționarea notificării nr. 185/2002 trebuia respectat principiul prevalenței restituirii în natură a imobilului solicitat și trebuiau respectate reglementările referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în protocoalele adiționale la

această convenție.

Prin precizarea de acțiune depusă în data de_ (fila 74) reclamanții și-au precizat acțiunea referitor la petitul II în sensul că solicită să se dispună restituirea în natură a cotei ideale de ½ parte pentru fiecare reclamant, a terenului în suprafață de circa 3.225 mp, grădină, situat în extravilanul cartierului Ghinda, între vecinii: drum de exploatare, Marga A. și Marga M., Rauca R., teren înscris în CFnr. 97 Ghinda, nr. top 232 e sub A+2 de la B16.

La termenul de judecată din 23 aprilie 2010 s-a dispus suspendarea judecății cauzei în baza dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ alat pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate nr. 8118/_ emis în favoarea numitului

M. Leon.

Tribunalul a atașat dosarul nr._ la prezentul dosar și s-a observat că prin sentința civilă nr. 60/_ s-a constatat perimarea acțiunii civile formulată de reclamanții Eichnorn Michael, E. M. și E. M., soluția rămânând irevocabilă prin neexercitarea căii de atac.

Tribunalul apreciază că începând cu data de_ a început să curgă termenul de perimare a prezentei cauze, dar reclamanții nu au solicitat reluarea judecății, dosarul a rămânând în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an din vina părților, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an de la data anterior indicată, pentru motivul arătat, tribunalul urmează să constate perimarea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

2

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanții E. M., E.

M. , cu domiciliul procesual ales în B., Str. I. P., Nr. 4, sc. C, ap. 33, jud. B. -Năsăud și de intervenienta în nume propriu E. M., cu același domiciliu procesual ales, în contradictoriu cu pârâții P. M. B. și M.

B. PRIN P., cu sediul în B., P. C., nr. 6, județul B. -Năsăud, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

B. I. S. M. D.

Red./Dact. BISz/MD_ / 4. ex.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2644/2013. Legea 10/2001