Încheierea civilă nr. 268/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.268/CC/R/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. -A. C.

JUDECĂTOR: C. -V. B. JUDECĂTOR: O. C. T. GREFIER: A. -P. B.

Pe rol se află soluționarea declarației de incompatibilitate formulată de doamna judecătoare F. -S. B., membră a completului de judecată 3 R.

Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art.22 alin.5 Cod procedură civilă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

T R I B U N A L U L

Reține că prin declarația formulată la data de 3 octombrie 2013, doamna judecător F. -S. B. a arătat că înțelege să se abțină de la soluționarea contestației in anulare de față, deoarece a pronunțat Decizia civilă nr. 758/2013 ce formează obiectul contestației in anulare.

Declarația a fost motivată în drept pe art.27 pct.1 Cod de procedură

civilă.

Analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a actelor aflate la

dosar, tribunalul apreciază că in privința doamnei judecător F. S. B. nu sunt incidente disp. art. 27 pct. 7 Cod pr.civ, chiar dacă a făcut parte din completul de judecată care a soluționat decizia atacată prin contestația in anulare din prezentul dosar, deoarece motivul contestației il constituie prev. art. 317 alin 1 Cod pr.civ, in fapt contestatoarea arătând că nu s-a prezentat la ultimul termen de judecată in recurs, deoarece la termenul din_ președinta completului de judecată i-a comunicat verbal termenul de judecată pentru data de_, in timp ceea judecata a avut loc la data de 16 iulie 2013.

Din considerentele arătate, văzând disp. art. 27 pct. 7 și 31 Cod pr.civ, tribunalul va respinge cererea de abținere formulată de judecător F.

S. B. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge declarația de abținere a d-nei judecător F. -S. B. . Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 Octombrie 2013

1

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător,

O. C. T.

Grefier,

A. -P. B.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 268/2013. Fond funciar