Sentința civilă nr. 4409/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4409
Ședința publică din data de 4 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
Președinte: I. D. -D., judecător
V. C. -L., grefier
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul C.
G. , cu sediul în comuna B., sat G. A., nr. 341, județul S., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE F. F. B. , cu sediul în comuna B.
, sat B., județul S., C. J. PENTRU R. DREPTULUI DE P.
A. T. S. , cu sediul în localitatea Z., județul S. și R. N. A P.
R. - D. SS , cu sediul în localitatea Z., str. T., nr. 1, județul S., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat Ciortea Andrea-M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 5 din dosar declinat nr._ și reprezentanta pârâtei
R. N. a P. R. - D. SS, consilier juridic Niculescu Consuela, cu delegația specială aflată la fila 74 din dosar, lipsă fiind părțile litigante.
Procedura de citare cu părțile litigante este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art.
104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că pârâta de rândul I a solicitat prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 223 coroborate cu art. 411 pct 2 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare și pentru acest termen de judecată s-a transmis de către Judecătoria Jibou Încheierea de îndreptare a erorii materiale a sentinței civile nr. 484/2013 (filele 81-82).
Din oficiu, instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. în judecarea prezentei cauze.
Reprezentantele părților litigante arată că sunt de acord cu excepția
invocată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței
materiale a Tribunalului S. în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu.
T R I B U N A L U L
cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Jibou, reclamantul C.
"G. ";, în contradictoriu cu pârâtele C. L. de F. F. B., C. J. pentru R. Dreptului de P. A. T. S. și R. N. a P.
R. - D. SS, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că prin sentința civilă nr. 80/_ pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._ s-a stabilit, în contradictoriu cu C. L. de F. F.
, amplasamentul pentru suprafața de 130 ha pădure reconstituite reclamantului prin decizia nr. 736/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în
1
dosarul nr._ și solicită ca acest amplasament să fie validat și de C. J. pentru R. Dreptului de P. A. T. S. .
Prin Sentința civilă nr. 484 din data de 13 iunie 2013 Judecătoria Jibou a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului S. .
În motivarea hotărârii s-au reținut următoarele:
Prin art. 94 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, au fost stabilite procesele care sunt judecate în primă instanță de către judecătorii, procese printre care nu se numără si cele în cadrul cărora se solicită modificarea unui titlu de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar.
În această situație sunt aplicabile prevederile art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la competența tribunalelor de a soluționa, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Textul articolului 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare consacră, așadar, plenitudinea de jurisdicție a tribunalelor, toate celelalte instanțe având o jurisdicție de excepție, în sensul că ele pot soluționa cauze civile în primă instanță doar în baza unor dispoziții normative derogatorii, care să le atribuie în mod expres o atare competență.
Astfel sesizat, Tribunalul Sălaj a înregistrat pe rolul său cauza sub
nr._ .
La primul termen de judecată, în conformitate cu prevederile art. 131
Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a procedat la verificarea competenței sale și, apreciind că nu este competent material să judece pricina, a invocat din oficiu necompetența sa materială.
excepției de necompetență materială, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 "în scopul accelerării judecății plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se va completa cu cele ale Codului de procedură civilă."
În interpretarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în Decizia nr. XLV din data de 21 mai 2007 a Secțiilor Unite,
"că procese funciare sunt considerate toate litigii al căror obiect vizează restituirea proprietății funciare prin legile speciale: Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, acte normative avute în vedere în procesul de modificare a legislației prin reforma în domeniul proprietății cuprinsă în Legea nr. 247/2005";.
Prin urmare, acțiunile care au ca obiect constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, întemeiate în drept pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, se încadrează în sintagma "alte litigii, apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991", din articolul 1 Titlul XIII al Legii nr. 247/2005";.
Legea nr. 18/1991 stabilește în mod expres competența materială în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul doar în privința plângerilor întemeiate pe prevederile art. 53 - art. 56 și art. 64 din Legea 18/1991, fără a prevedea o anume competență materială pentru soluționarea
2
acțiunilor în anulare sau constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate sau a celorlalte acte de reconstituire emise în cadrul procedurii reconstituirii dreptului de proprietate.
Având însă în vedere faptul că, pe de o parte, în partea finală a dispozițiilor art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 se face trimitere expresă la prevederile Codului de procedură civilă, ale cărui norme completează dispozițiile speciale ale Titlului XIII al Legii nr. 247/2005 în privința procedurii judecății proceselor funciare și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ competența materială a instanțelor este stabilită prin norme de excepție strict circumscrise dispozițiilor art. 52 din Constituția României și Legii nr. 554/2004, se poate concluziona în sensul că niciuna dintre acțiunile în justiție ce fac parte din categoria proceselor funciare, inclusiv cele care vizează modificarea, anularea sau constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate sau celorlalte acte emise în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, nu sunt date în competența materială a instanțelor de contencios administrativ.
În baza prevederilor art. 133 pct 2 și art. 134 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, va constata ivit conflictul de competență, va dispune suspendarea judecății cauzei și va înainta dosarul Curții de A. C., în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului S., invocată din oficiu.
Declină în favoarea Judecătoriei Jibou competența de soluționare a cererii de fond funciar formulată de reclamantul C. G. , cu sediul în comuna B., sat G. A., nr. 341, județul S., în contradictoriu cu pârâții
C. L. DE F. F. B. , cu sediul în comuna B., sat B., județul S. ,
C. J. PENTRU R. DREPTULUI DE P. A. T. S. , cu sediul în localitatea Z., județul S. și R. N. A P. R. - D.
SS , cu sediul în localitatea Z., str. T., nr. 1, județul S. . Constată ivit conflict negativ de competență.
Suspendă judecata cauzei și înaintează dosarul Curții de A. C., în vederea soluționării conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 octombrie 2013.
Președinte, | Grefier, | |
I. D. -D. | V. | C. -L. |
Red. IDD/_
Dact. CLV/_ /6 ex. Emis 4 comunicări/_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Încheierea civilă nr. 121/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 479/2013. Fond funciar → |
---|