Încheierea civilă nr. 309/2013. Succesiune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 309/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 11 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cererii de asistență judiciară formulată de reclamantul B. S. .
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art.15 al.1 din OUG nr.51/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
În baza actelor de la dosar, tribunalul retine cererea pentru solutionare.
TRIBUNALUL
Deliberand retine ca prin cererea formulata reclamantul B. S. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, in principal, prin scutirea de la plata taxei de timbru in suma de 13.602,57 lei, iar in subsidiar prin reducerea la jumătate a taxei de timbru si esalonarea acesteia pe o durată de 24 sau 48 de luni.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca beneficiază de o pensie lunară de 1162 lei și se gospodareste singur. In aceste conditii, raportat si la cheltuielile lunare pe care este nevoit sa le suporte, este evident faptul ca disponibilitatile sale banesti sunt insuficiente pentru plata taxei de timbru, iar mentinerea acestei obligatii ar conduce inevitabil la aparitia unui dezechilibru grav in ceea ce priveste starea sa patrimoniala. Totodata, s-ar crea o ingradire nejustificata a accesului la justitie .Reclamantul a mai arătat că este bolnav, depunând o adeverință medicală care atestă afecțiunile de care suferă.
In drept, a invocat dispozitiile OUG nr.51/2008 .
Asupra cererii de ajutor public, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul beneficiaza de o pensie lunara in suma de 1162 lei si se gospodărește singur, fiind văduv.
Așa cum rezultă din adeverința medicală depusă la dosar, reclamantul, în vârstă de 78 de ani este bolnav suferind de insuficiență respiratorie cronică, adenom de prostată, gastrită cu ulcer duodenal cronic, stomac operat și sindrom postcolecistectomie.
Conform declaratiei pe proprie raspundere data de reclamant, acesta nu a mai beneficiat de nici o forma de ajutor public judiciar in ultimele 12 luni anterioare datei formularii prezentei cereri.
Potrivit art.8 din OUG nr.51/2008 beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.
Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România.
Fata de cele ce preced, întrucat venitul mediu net lunar pe membru de familie al recurentei este sub nivelul de 600 lei, iar reclamantul a depus la dosar acte din care rezulta că, lunar costurile de intretinere și costul medicamentelor sunt in suma de 670 lei, tribunalul reține că ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.8 alin.1 din OUG nr.51/2008, însă sunt îndeplinite cele ale al.2 ale aceluiași articol privitoare la reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru stabilite.
Chiar și redus în proporție de 50% cuantumul taxei judiciare de timbru, raportat la veniturile reclamantului, este de natură a pune în pericol întreținerea sa, situația reclamantului găsindu-se și în prev. art. 8 alin.3 din OUG nr.51/2008.
In consecinta, în tem.art.15 al.1 din OUG nr.51/2008, tribunalul va admite, în parte, cererea formulată de reclamantul B. S. si va dispune reducerea cu 50% a cuantumului taxei judiciare de timbru de 13.602,57 lei la care a fost obligat reclamantul, urmand ca restul taxei judiciare de timbru de 6801,28 lei sa se achite în 48 de rate lunare a câte 141,69 lei/lună începând cu luna noiembrie 2013, până în data de 25 a fiecărei luni .
Se va dispune comunicarea prezentei încheieri la Consiliul Local al mun.T. după rămânerea irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite in parte cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de reclamantul B. S. .
Dispune reducerea cu 50% a cuantumului taxei judiciare de timbru de 13.602,57 lei la care a fost obligat reclamantul, urmand ca restul taxei judiciare de timbru de 6801,28 lei sa se achite în 48 de rate lunare de câte 141,69 lei/lună începând cu luna noiembrie 2013, până în data de 25 a fiecărei luni .
Dispune comunicarea prezentei la Consiliul Local al mun.T. după rămânerea irevocabilă.
Cu drept de reexaminare in 5 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. -A. C. C. S. Ș.
Red.CC/dact.CȘ _
← Decizia civilă nr. 200/2013. Succesiune | Decizia civilă nr. 306/2013. succesiune → |
---|