Încheierea civilă nr. 317/2013. Anulare act
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 317/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 18 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -V. B.
Judecător C. -A. C. Judecător A. -F. D. Grefier G. P.
S-au luat spre examinare cererea de abținere, formulată de judecător
S. Ana S. din compunerea completului 2R.
Examinarea cererii s-a făcut în ședința Camerei de Consiliu. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cererii, aceasta aflându-se în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de 18 decembrie 2013, judecător SS în calitate de membru al completului 2 R investit cu soluționarea dosarului nr._ a declarat că înțelege să se abțină de la soluționarea acestui dosar întrucât contestația în anulare vizează Decizia civilă nr. 657 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ /a1, făcând parte din completul care a pronunțat-o, condiții în care este pusă în situația de a analiza propria hotărâre.
În drept au fost invocate prev. art. 27 pct. 1 C.pr.civ.
Analizând cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 657 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ /a1 a fost respinsă excepția inadmisibilității și a fost respins ca nefondat recursul declarat de F. R. împotriva Încheierii civile f.n. din_ în dosar nr._, al Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.
Doamna judecător S. Ana S. a făcut parte din completul care a soluționat recursul promovat de reclamant, indicativ 3 R, alături de judecătorii D. T. și E. L. .
În aceste condiții, Tribunalul apreciază îndeplinite prevederile art. 27 pct. 7 C.pr.civ. judecătorul poate fi recuzat dacă și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă iar potrivit art. 25 C.pr.civ. judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să se abțină de la judecarea pricinii.
Așa fiind, în temeiul art. 34 C.pr.civ., Tribunalul va admite declarația de abținere formulată de doamna judecător SS și va dispune retragerea acesteia din compunerea completului 2 R investit cu soluționarea
1
dosarului nr._ și înlocuirea acesteia cu domnul judecător A. D., conform listei de permanență.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite declarația de abținere formulată de doamna judecător SS
.
Dispune retragerea acesteia din compunerea completului 2 R investit
cu soluționarea dosarului nr._ și înlocuirea acesteia cu domnul judecător A. D., conform listei de permanență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2013.
Președinte, C. -V. B. | Judecător, C. -A. C. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, G. P. |
G.P. 20 Decembrie 2013
2
← Decizia civilă nr. 35/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 293/2013. Anulare act → |
---|