Încheierea civilă nr. 34/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
INCHEIERE CIVILĂ NR 34/A/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător D. -I. T. Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe | apelant D. | M. | în |
contradictoriu cu intimat C. LOCAL AL M. C. | N., S. | P. | DE I. |
LOCAL PENTRU A. P., intimat M. C. N., intimat P.
M. C. N., având ca obiect, obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul D.
, lipsind:
intimat Pârât - C. LOCAL AL M. C. N., S. P. DE I. LOCAL PENTRU A. P.
intimat Pârât - M. C. N.
- intimat Pârât - P. M. C. N. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
T. ul constată că prin serviciul registratură, la data de 21 ian. 2011, apelantul D. M. a depus la dosar motive de apel, cu un set de acte, ( f.8-26).
Se constată că prin serviciul registratură, la data 23 ian.2013, s-a depus la dosar de intimatul C. LOCAL AL M. UI C. -N. a depus la dosar o cerere prin care acesta solicită amânarea cauzei și comunicarea motivelor de apel,cu actele anexe, deoarece în această situație este în imposibilitate a formula poziția procesuală în cauză.
Apelantul depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
T. ul raportat la obiectul cauzei, din oficiu, pune în discuție, necesitatea transpunerii cauzei la Secția Mixtă de contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul T. ului C.
.
Apelantul arată că lasă soluția la aprecierea instanței, însă față de obiectul cauzei, acela de, " obligație de a face";, consideră că se impune a fi soluționat litigiul, de o instanță civilă și nu de Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
T. UL
După deliberare, față de obiectul litigiului, va transpune cauza la Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul T. ului C. și va dispune comunicarea motivelor de apel intimaților.
PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Transpune cauza Secției Mixte de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul T. ului C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la_ .
Președinte,
O. -S.
Judecător,
-I. T.
Grefier,
C.
E.C. 24 Ianuarie 2013
← Decizia civilă nr. 1023/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 173/2013. Obligatie de a face → |
---|