Încheierea civilă nr. 48/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 48/CC/A/2013
Ședința Camerei de Consiliu din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. -I. T.
JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de doamna judecător M. O. -S. .
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
T R I B U N A L U L
Deliberând reține că prin cererea de abținere formulată doamna judecător M. O. -S. a arătat că înțelege să se abțină de la judecarea apelului care formează obiectul dosarului civil nr._ deoarece a fost colegă de clasă cu apelantul în liceu, păstrând relații de amiciție.
Declarația a fost motivată în drept pe art.27, 25 Cod de procedură civilă, raportat la art.9-12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Apelul ce formează obiectul dosarului înregistrat pe rolul T. ului C. sub nr._ a fost repartizat spre soluționare completului din a cărui compunere face parte și doamna judecător M. O. -S. .
Din interpretarea disp. art. 10-12 din Codul deontologic al magistratilor, rezulta ideea ca magistratii sunt datori sa se abtina in cauzele in care, datorita unor relatii cu partile, s-ar putea crea chiar si o aparenta de impartialitate.
Prin prisma dispozițiilor legale, motivul invocat în susținerea cererii de abținere apare ca întemeiat și formează pe deplin convingerea instanței privind temeinicia prezentului demers dedus judecății.
Avand în vedere aceste considerente, va admite cererea conform dispozitivului prezentei încheieri.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Admite cererea de abținere formulată de către doamna judecător M. O.
-S. .
Soluționarea prezentului apel se face de completul alcătuit din judecătorii
D. -I. T. și C. -A. C. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE,
D. -I. T.
JUDECĂTOR,
C. -A. C.
GREFIER
G. -C. Ț.
Red. D.T./_
← Decizia civilă nr. 173/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 912/2013. Obligatie de a face → |
---|