Încheierea civilă nr. 549/2013. Uzucapiune

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

ÎNCHEIERE CI VILĂ NR. 549/R

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: C. V. - Președinte Secția I civilă

J. ecător: P. G.

J. ecător: P. M. B.

G. ier: Bud M.

Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de intervenienții P. V., domiciliat în V. de J., str. D., nr. 742, județul M. și P. I., domiciliat în V. de J., str. C., nr. 195/268, județul M., împotriva încheierii civile nr. 41 din _

, pronunțate de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurenților P. V. și P. I., precum și a intimaților C. V. de J. prin P. în reprezentarea proprietarilor de CF M. V. l. V. M. P., M. I., M. V. și P. I. l. D. mar. P. S., M. V. și Ș. N. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 41 din_ J. ecătoria V. de Sus s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei Ș. N. împotriva pârâților M. V. și C.

V. de J. prin P. în reprezentarea pârâților cu domiciliu necunoscut M. V. l.

V. M. P., M. I., M. V. și P. I. l. D. măr. P. Ș. .

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în nume propriu a terților intervenienți P. V. și P. I. .

În considerentele încheierii, în ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenienții P. V. și P. I., s-a reținut că potrivit art. 49 alin. 1 și 2 din Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce are loc între alte persoane, intervenția în interes propriu existând atunci când cel care intervine invocă un drept propriu.

Din aceste dispoziții legale reiese că intervenția voluntară principală, constituie un incident procedural ce determină lărgirea cadrului procesual, de

regulă din punct de vedere al părților, însă uneori, și sub aspectul obiectului litigiului. Esențial pentru această intervenție este ca terțul să invoce un drept propriu .

În cauză, așa cum a fost formulată cererea de intervenție, terții intervenienți au urmărit doar respingerea acțiunii și nu realizarea unui drept sau constatarea existenței sau neexistenței unui drept cu consecința respingerii acțiunii principale.

Mai mult acțiunea principală a încetat prim manifestarea de voință a reclamantei care a renunțat la judecarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs P. V. și P. I. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând pe fond obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei la fond.

La data de 25 septembrie 2013, recurenții P. V. și P. I. au depus la dosarul cauzei o cerere prin care arătă că renunță la judecata recursului (fila 12).

În conformitate cu dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar, potrivit alin. 4, interpretat per a contrario, până când nu s-a intrat în dezbaterea fondului, renunțarea se poate face și fără învoirea celeilalte părți.

Așa fiind, văzând cererea de renunțare la judecată formulată de recurenții P.

V. și P. I., în baza art. 246 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea acestora la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de P. V., domiciliat în

V. de J., str. D., nr. 742, județul M. și P. I., domiciliat în V. de J., str.

C., nr. 195/268, județul M., în contra încheierii civile nr. 41 din_, pronunțate de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

Președinte

J. ecători

G. ier

C.

V. ,

P. G.

,

P. M.

B.

, Bud M.

Red. C.V./_

Tred. M.B. /_

Ex. 2

J. ecător fond: F.

V.

F.

Dosar nr. _

DISPUNE: _

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de P. V., domiciliat în

V. de J., str. D., nr. 742, județul M. și P. I., domiciliat în V. de J., str.

C., nr. 195/268, județul M., în contra încheierii civile nr. 41 din_, pronunțate de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

Președinte J. ecători

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 549/2013. Uzucapiune