Decizia civilă nr. 183/2013. Uzucapiune
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ NR.183/R/2013
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător JUDECĂTOR: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. I. B.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâta C. E. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 6871/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 26 iunie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal al părților se prezintă pentru pârâta - recurentă C. E.
B. -N. - C. M. și pentru intervenienta în interesul pârâtei recurente F. C.
E. din R. - C. M., consilier juridic Ion Turbatu cu delegație la dosar și reprezentantul reclamantului - intimat V. A. C., avocat R. V., lipsă fiind reclamantul - intimat V. A. C., precum și pârâta - intimată V. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată recursul motivat și legal timbrat.
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 10 aprilie 2013, prin serviciul de registratură, de către intervenienta F. C. E. din R., dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 127 lei și timbru judiciar în valoare de 3,15 lei.
Reprezentantul pârâtei-recurente și al intervenientei în interesul recurentei, consilier juridic Ion Turbatu, depune la dosar delegație de reprezentare în instanță. Arată că susține recursul și cererea de intervenție așa cum au fost formulate în scris.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri prealabile soluționării recursului unește excepția tardivității cu fondul cauzei și dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul reprezentanților părților asupra excepției și asupra fondului recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente și al intervenientei în interesul recurentei, consilier juridic Ion Turbatu, solicită respingerea excepției tardivității recursului pentru motivul că sentința atacată nu a fost comunicată la sediul cunoscut al recurentei, admiterea recursului și a cererii de intervenție formulată în interesul recurentei pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în ședință.
Reprezentantul reclamantului-intimat, avocat R. V., solicită admiterea excepției invocate prin întâmpinare, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate pentru motivele arătate prin întâmpinare și pe care le susține în ședință, fără cheltuieli de judecată. De asemenea solicită respingerea cererii de intervenție formulată în interesul recurentei.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 6871/2012 pronunțată la data de 26 iunie 2012 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis cererea reclamantului V. A.
C. în contradictoriu cu pârâtele V. V. și C. E. din B. -N. și pe cale de consecință s-a constatat existența în patrimoniul pârâtei V. V. a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, cu joncțiunea posesiilor, asupra suprafeței de aproximativ 600 m2teren fânaț situată în intravilanul localității M. B. și înscrisă în CF 25097 J. B. (nr. CF vechi 532), nr. top. 577/2/1/1, 578/1/1,
578/a/1/1; s-a dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic în ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între pârâta V. V. și reclamant având ca obiect suprafața de aproximativ 600 m2situată în intravilanul localității M. B., având nr. adm. 158, și înscrisă în CF 25097 J. B. (nr. CF vechi 532), nr. top. 577/2/1/1, 578/1/1, 578/a/1/1.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară la nr. top. 577/2/1/1/1, 578/1/1/1, 578/a/1/1/1, a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului teren în suprafață de 450 m2categoria fânaț, situat în intravilanul comunei J. B., sat M.
B., nr. administrativ 158, jud. B. -N., potrivit tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză întocmit în cauză.
A fost obligată pârâta C. E. din B. -N. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 758,8 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că art. 111 Cod procedură civilă reprezintă sediul materiei pentru acțiunea în constatare. Astfel, potrivit prevederilor acestui articol, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Întrucât, în speță se invocă un drept de proprietate dobândit prin prescripție achizitivă (uzucapiune), instanța apreciază că nu se poate cere realizarea dreptului, fiind unanimă în doctrina și practica judiciară opinia potrivit căreia uzucapiunea este admisibilă atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepțiune, iar singura acțiune prin care se poate invoca acest mod originar de dobândire a proprietății este acțiunea în constatare.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, martorii propuși de reclamant fiind reaudiați în prezența pârâtei C. E. din B. -N. rezultă că pârâta V. și autorii săi au avut posesia utilă și neviciată, cu ambele sale elemente (animus și corpus), posesie exercitată asupra terenului în litigiu din timpul celui de-al doilea război mondial, fapt care conduce la îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru uzucapiunea de lungă durată, potrivit art. 1890 și urm. Cod civil, aflat în vigoare până la 1947.
Astfel, în sistemul Codului civil român, posesia este o stare de fapt, iar joncțiunea posesiilor este posibilă în toate cazurile, având ca efect adăugarea la posesia uzucapantului și posesia autorului său, prin autor în sensul art. 1860 Cod civil, înțelegându-se orice persoană care, ca și cel ce invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului de proprietate și exercită asupra bunului posesia utilă și neviciată. În acest sens, instanța a reținut din declarația martorului audiat la filele 95-96 faptul că imobilul în litigiu se afla în posesia părinților numitei Monda D. I., aceștia înstrăinându-l în anul 1950 sau în anii imediat următori către alte persoane. Prin urmare, neexistând nicio mențiune de CF cu privire la dreptul de proprietate al acestor persoane, instanța consideră că în realitate, a avut loc exercitarea unei posesii utile de către părinții martorului Monda, posesia fiind preluată de alte persoane, inclusiv de Vlasa Ravica și Petre, părinții pârâtei, și ulterior de pârâta V. . Având în vedere faptul că niciuna dintre aceste persoane nu a fost titularul dreptului de proprietate față de imobil, dar au exercitat asupra bunului posesia utilă și neviciată, devine evident faptul că aceștia au calitatea de autori în sensul art. 1860 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză în considerarea principiului tempus regit actum. Sugestiv în acest sens este și declarația martorului de la filele 95-96 ce precizează că părinții ei au ,,vândut"; imobilul în litigiu, ceea ce denotă faptul că erau recunoscuți în comunitate ca proprietari ai terenului, deși nu aveau în mod real această calitate, aspect din care instanța deduce că posesia exercitată de aceștia era utilă și neviciată. Cum în cauză operează joncțiunea posesiilor, s-a admis acest capăt de cerere ca fiind fondat.
Susținerile pârâtei C. E. din B. -N. în sensul că în cauză sunt incidente prevederile Decretului nr. 113 din 29 iunie 1948, context în care nu se poate uzucapa terenul aflat în litigiu, nu au putut fi primite pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul menționat bunurile rămase de pe urma evreilor, victime ale unor măsuri de persecuție rasială, religioasă sau altor măsuri fasciste, decedați, fără moștenitori, trec în virtutea prezentei legi, în proprietatea Federației Uniunilor de Comunități E., spre a fi folosite pentru ajutorarea populației nevoiașe evreiești. Potrivit art. 2 din același decret, sunt bunuri evreiești, în înțelesul acestei legi,
bunurile care aparțineau la 28 iunie 1940 sau după această dată, evreilor arătați la art. 1, sau care au făcut obiectul unor legi antievreiesti, pe întreg teritoriul țării, iar orice înstrăinări, sub orice titlu și orice grevațiuni relative la aceste bunuri, sunt nule de drept. Din coroborarea textelor enunțate anterior, instanța a apreciat că acestea sunt nerelevante în prezenta cauză, întrucât decretul se aplică pentru bunurile ce au aparținut evreilor ce au fost victime ale unor măsuri de persecuție rasială, religioasă sau altor măsuri fasciste, decedați, fără moștenitori, aceștia neputând fi decât evrei persoane fizice, fiind greu de imaginat cum putea fi o persoană juridică victimă a persecuției rasiale, fiind de asemenea imposibil ca o persoană juridică să decedeze sau să fie lipsită de moștenitori. În speță, bunul imobil figurează din anul 1926 ca fiind proprietatea tabulară a unei entități denumite comunitatea israelită din M. B., astfel că nu se poate reține că ar fi aparținut vreunei persoane fizice evreu victimă a persecuției
rasiale sau care a decedat fără moștenitori.
În ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii invocată de pârâta C.
E. din B. -N., câtă vreme nu s-a invocat uzucapiunea de scurtă durată, adică cea bazată pe un just titlu, ci cea de lungă durată, în acest din urmă caz condiția fiind doar ca posesia să fie utilă și neviciată, și câtă vreme nu s-a probat discontinuitatea posesiei, nici violența, nici clandestinitatea sau echivocul posesiei, instanța a apreciat ca neîntemeiate aceste susțineri. Este adevărat că bunul imobil a fost în posesia familiei Monda o perioadă din intervalul 1945-1952, însă așa cum s-a arătat anterior, prin joncțiunea posesiilor, la perioada de posesie a pârâtei se adaugă și posesiile anterioare, inclusiv posesia familiei Monda. De altfel, martorii audiați au relevat că atât familia Monda, familia Vlasa, cât și pârâta V. s-au comportat față de bun ca adevărați proprietari, fiind de altfel și cunoscuți în acest sens în comunitate, aspect ce denotă că de fapt posesia s-a exercitat cu regularitatea impusă de natura bunului.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a constata dobândirea proprietății de către pârâtă prin uzucapiune.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, deși instanța a constatat că nu poate dispune validarea unor convenții de vânzare-cumpărare încheiate fără respectarea formei autentice, situație în care sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută, totuși, în considerarea principiului conversiunii actelor juridice, s-a apreciat că actul juridic încheiat la data de_, poate fi calificat ca un antecontract de vânzare-cumpărare. Astfel, deși convenția respectivă nu este probată printr-un înscris care să îndeplinească cerința multiplului exemplar prevăzută de art. 1179 din vechiul Cod civil, aplicabil în considerarea principiului tempus regit actum, totuși scriptul de la fila 6 are forța probantă a unui început de dovadă scrisă, probă ce se coroborează cu poziția pârâtei V. ce a recunoscut încheierea convenției, aceasta fiind executată prin predarea bunului și plata prețului, astfel că prin coroborarea probelor instanța a apreciat că manifestarea de voință a părților în sensul încheierii antecontractului menționat a fost dovedită.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Titlul X ,,Circulația juridică a terenurilor"; al Legii nr. 247/2005, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic doar dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 5 alin. (2) din titlul X menționat anterior. Acest text de lege prevede că în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract. În speță, pârâta vânzătoare a refuzat prezentarea în fața notarului public.
Situația juridică actuală a imobilului aflat în litigiu, așa cum rezultă și din aspectele arătate anterior de instanță, arată că proprietatea asupra acestuia aparține în prezent reclamantului, situație ce nu corespunde însă cu cea înscrisă în evidențele cadastrale referitoare la aceste terenuri. Prin urmare, potrivit prevederilor art. 27, și respectiv, cele ale art. 33 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare la data
introducerii cererii de chemare în judecată, instanța a admis și cererea de rectificare de carte funciară.
În baza art. 274 C.proc.civ. s-a dispus obligarea pârâtei C. E. din B. -
N. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 758,8 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu de avocat.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1179, art. 1860, art. 1890 și urm. Cod civil, art. 2 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Titlul X ,,Circulația juridică a terenurilor"; al Legii nr. 247/2005, art. 27, art. 33 din Legea nr. 7/1996, republicată, art. 111, art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C. E. din B. -N.
, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat că judecata s-a desfășurat în condițiile nelegalei citări a recurentei, la sediul său din B., strada G. G. B. nr. 9, pronunțându-se o hotărâre în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Proprietarul tabular este comunitatea israelită din M. B., entitate care și-a încetat activitatea în anul 1949 odată cu adoptarea statutului C. ui M., recunoscut prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. nr. 589/1949.
Conform acestui act normativ continuatoarea de drept a comunității este F.
C. E. din R. .
S-a relevat totodată faptul că instanța a aplicat eronat dispozițiile legale în materia uzucapiunii, deoarece terenul era proprietatea unui cult religios, nefiind expropriat cu dreaptă despăgubire, astfel că statul nu putea dispune de bun. Prin urmare, s-a relevat faptul că posesia a fost exercitată clandestin, discontinuu.
Bunul nefiind în patrimoniul antecesorilor săi, numita V. u V. nu putea dobândi terenul cu titlu de zestre și nu putea dispune de bun prin vânzare.
S-a subliniat contradicția motivării, determinată de faptul că deși instanța reține pasivitatea comunității israelite, reține că în M. B. nu mai există persoane de etnie evreiască sau comunitate evreiască, acceptând implicit că persoana chemată în judecată nu are capacitate de folosință.
S-a relevat totodată că atât anterior anului 1989, cât și ulterior, cultele religioase erau și sunt scutite de plata impozitului, astfel că neplata nu poate constitui argument al hotărârii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041C.proc.civ., art. 85, 87, 89, 137 C.proc.civ., art. 5 din Legea nr. 489/2008, art. 16 din Statutul C. ui M. aprobat prin Decretul nr. 589/1949 și art. 82 alin. 1 din Statutul Federației C. E. din R. - C. M., aprobat prin HG nr. 999/2008.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 4, 23, 24).
Intimatul V. A. C., legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 15) a invocat în principal excepția tardivității recursului, motivat de faptul că la data de_ hotărârea atacată a fost legalizată, intabulată în cartea funciară, astfel că a intrat în circuitul civil.
Recursul a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Pe fond s-a arătat că în mod corect s-a reținut în baza probatoriului administrat dobândirea proprietății prin uzucapiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 C.proc.civ.
Intimata V. V., legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 7 martie 2013 de recurentă (f.
25) s-a relevat faptul că excepția tardivității nu este întemeiată, deoarece hotărârea nu s- a comunicat la sediul recurentei, de conținutul hotărârii recurenta luând cunoștință la data de_ când președintele comunității a solicitat eliberarea unei copii.
Aspectul rezultă din actele dosarului, din care reiese că citarea s-a făcut la adresa din B., strada A. Odobescu nr. 20, din cererea de eliberare a copiei hotărârii, astfel că termenul de recurs curge de la primirea copiei solicitate.
Pe fond s-a arătat că legalizarea hotărârii nu înlătură nulitatea hotărârii pentru nelegala citare.
Uzucapiunea nu putea opera cât timp intimatul nu avea calitatea de proprietar.
La data de 7 martie 2013 F. C. E. din R. - C. M. a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei, cu motivarea că intervenienta este continuatorul în drepturi a proprietarului tabular.
S-a invocat nelegala citare la sediu a comunității evreiești, pronunțarea hotărârii în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, necitarea în cauză a intervenientei în calitate de continuator al entității desființate, caracterul întrerupt, clandestin al posesiei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 49 alin. 1 și 3, art. 51 C.proc.civ.
Cererea de intervenție în interesul recurentei a fost legal timbrată cu taxă de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 52).
La termenul de judecată din data de 20 martie 2013 tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul recurentei (f. 43).
Prin notele de ședință depuse la dosar de intimatul V. A. C. (f. 54) s-a învederat faptul că sentința a fost legal comunicată la sediul procesual ales, indicat de recurentă în mod expres prin întâmpinarea depusă la dosar.
Analizând cu prioritate conform art. 137 C.proc.civ. excepția tardivității declarării recursului
, unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2013, tribunalul reține faptul că excepția invocată este întemeiată.
La termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2012 reclamantul intimat V.
A. C. a extins cadrul procesual față de pârâta recurentă C. E. din B.
-N. .
În aceste condiții instanța de fond a dispus citarea în cauză a noii entități chemate în judecată, citarea realizându-se la sediul comunității din B., strada G. G. B. nr. 9 (f. 43 dosar fond).
La termenul de judecată următor stabilit pentru data de 24 ianuarie 2012 recurenta depune la dosar întâmpinare, formulată prin apărător ales (f. 45 dosar fond), apărător care în cuprinsul întâmpinării formulate indică sediul procesual ales de recurentă pentru comunicarea oricăror acte de procedură ca fiind în B., strada A. Odobescu nr. 20 la sediul SCPA Filipoaia și asociații.
Același sediu procesual ales este indicat de recurentă și în cuprinsul concluziilor scrise formulate tot prin apărător ales (f. 103 dosar fond).
În aceste condiții, în care apărătorul a indicat un sediu procesual ales, în mod corect instanța de fond a dispus comunicarea hotărârii la sediul procesual ales și nu la sediul recurentei, respectând prevederile art. 93 C.proc.civ., conform cărora "în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană";.
Prevederile art. 93 C.proc.civ. sunt aplicabile și persoanelor juridice. Așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării și a concluziilor scrise depuse la dosar de recurentă prin apărător, recurenta a ales un sediu procesual unde să-i fie comunicate actele de procedură, indicând totodată persoana însărcinată cu primirea și anume SCPA Filipoaia și asociații, astfel încât dispozițiile art. 93 C.proc.civ. au fost corect aplicate.
Hotărârea s-a comunicat la sediul procesual ales la data de_, fiind primită de persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură din cadrul SCPA Filipoaia și asociații - Cârceie F., care a semnat de primire și s-a legitimat cu actul de identitate (f. 113 dosar fond), astfel că de la acest moment a început să curgă termenul de recurs de 15 zile.
Ultimul termen la care se mai putea declara recurs a fost data de 26 septembrie 2012. Cum recursul a fost promovat la data de 3 decembrie 2012 (potrivit ștampilei oficiului poștal de expediție) recursul este tardiv formulat, fiind depășit termenul legal de 15 zile calculat de la legala comunicare a hotărârii la domiciliul ales.
Nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul că termenul de 15 zile curge de la data comunicării hotărârii reprezentantului recurentei, la cererea sa, întrucât în caz de alegere de sediu comunicarea oricărui act de procedură nu mai are loc la sediul efectiv al entității, ci la cel procesual ales.
Problema alegerii unui sediu pentru comunicarea actelor de procedură de către apărătorul ales privește exclusiv relația dintre pârâtă și apărător, fără a avea relevanță sub aspectul termenului de declarare al căii de atac.
Pe de altă parte, la dosarul de fond nu există nicio cerere și nicio altă dovadă din care să rezulte că recurentei i s-a comunicat, la cererea reprezentantului său, o copie a hotărârii atacate la data de_ .
Reținând că hotărârea a fost legal comunicată la sediul procesual ales, conform art. 93 C.proc.civ., iar recursul s-a declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile calculat de la data comunicării hotărârii la acest sediu -_, tribunalul în baza art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 301 C.proc.civ. va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtă.
Această soluție împiedică analiza pe fond a recursului declarat.
Întrucât recursul pârâtei este tardiv formulat, tribunalul în baza art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 51 C.proc.civ., având în vedere faptul că rezolvarea dată cererii de intervenție accesorie depinde în mod esențial de soluționarea acțiunii principale (recursul pârâtei), va respinge cererea de intervenție în interesul recurentei.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta C. | E. | din B. | |
-N. | , cu sediul în B., strada G. G. B. nr. 9, județul B. | -N. | împotriva |
sentinței civile nr. 6871/2012 pronunțată la data de 26 iunie 2012 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
Respinge cererea de intervenție în interesul recurentei formulată de intervenienta
F. C. E. din R. - C. M.
, cu sediul în B., strada Sf. V. nr. 9-11, sector 3.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
M. L. B. | G. | C. F. L. | D. |
R. -I. B.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare 23 aprilie 2013
judec. fond O. C. V.
| ← Decizia civilă nr. 3744/2013. Uzucapiune | Decizia civilă nr. 411/2013. Uzucapiune → |
|---|
