Decizia civilă nr. 66/2013. Uzucapiune

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 66/R/2013

Ședința publică din data de 8 februarie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător JUDECĂTOR: S. LDIKO JUDECĂTOR: N. C.

GREFIER: E. M. - M.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanta B. G. împotriva sentinței civile nr.78 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._

, având ca obiect uzucapiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul constată că prin încheierea de ședință din data de_ cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 al.1 pct.2 C.pr.civ. și a fost repusă pe rol la data de_ în vederea discutării excepției perimării recursului.

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării recursului.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 78/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 11._, a fost admisă excepția de lucru judecat invocată de pârâta S. L. R.

, și pe cale de consecință a fost respinsă cererea reclamantei B. G., în contradictoriu cu pârâta S. L. -R., ca fiind autoritate de lucru judecat în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. G., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și retrimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de fond.

La termenul de judecată din data de_, tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., având în vedere lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Încheierea de suspendare a cauzei nu a fost atacată pe toată durata suspendării judecății.

Ulterior suspendării cauza a rămas în nelucrare până la data de 11 ianuarie 2013, când din oficiu s-a dispus repunerea acesteia pe rol în vederea discutării excepției perimării.

Această excepție este întemeiată, deoarece de la data suspendării -_ - și până la repunerea cauzei pe rol -_ - părțile nu au mai stăruit în judecată mai mult de 1 an, neexistând cazuri de suspendare sau întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C.proc.civ. și nici acte de procedură care trebuiau îndeplinite din oficiu.

Având în vedere faptul că de la data ultimului act de procedură,_ și până la repunerea cauzei pe rol,_, a trecut mai mult de 1 an, timp în care cauza a rămas în nelucrare din culpa recurentului, care nu a stăruit în judecată, că nu au intervenit cauze care să determine suspendarea sau întreruperea cursului perimării, tribunalul în baza art. 248 alin. 1 raportat la art. 252 C.proc.civ., va constata perimat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul civil declarat de reclamanta B. G., domiciliată în

B. -B. nr. 631, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr.78 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune

.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

B.

I. SS

I.

N. C. E.

M.

M.

Red./Dact. B.I.S./E.M.M., 3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 66/2013. Uzucapiune