Decizia civilă nr. 3744/2013. Uzucapiune
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3744/R/2013
Ședința publică din 26 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul formulat de reclamanții I. ION, D. E. și A. C. împotriva deciziei civile nr. 570 din 2 noiembrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, privind și pe intimații M. C. PRIN P. și C. LOCAL AL M. C., având ca obiect uzucapiune.
La data de 25 septembrie 2013 și 26 septembrie 2013, s-au depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, D. E. și A. C., concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 19 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 septembrie 2013.
CURTEA
l. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria C., reclamanta I. M. i-a chemat în judecată pe pârâții M. C. prin P. și C. Local al municipiului C., solicitând instanței să constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de lungă durată asupra unei porțiuni de tren de 300 mp de pe str. Căiuți nr. 4 din C. și să constate și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, în temeiul accesiunii imobiliare.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta învederează că a cumpărat o porțiune de teren de 191,20 mp, pe str. Căiuți nr. 4 din
, în anul 1968, edificând pe acest teren și o casă, însă, în realitate, a ocupat o suprafață mai mare, respectiv încă 300 mp în afară de cea cumpărată, asupra căreia a exercitat din anul 1968 și până în prezent o posesie utilă.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 7839/_ a Judecătoriei C., acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Starea de fapt
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1929/_ de notariatul de Stat județean C., Cocoș M. și Cocoș I. au înstrăinat numitei I. E. o porțiune de 191,20 mp din terenul în suprafață totală de 392,4 mp, lotul 20 din careul 362, situat în mun. C.
, str. Căiuți nr. 4, având ca vecinătăți: N - str. Căiuți, S - lotul 20. E - lotul 21, V - lotul 19.
Prin sentința civilă nr. 1921/_ a Judecătoriei C., s-a constatat simulația cu privire la persoana cumpărătorului, în sensul că cei care au cumpărat imobilul au fost I. G. și reclamanta I. M. prin D. E., născută I., constatându-se dreptul de proprietate al reclamanților și asupra construcției edificate după cumpărarea terenului.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 1006/1998 a Judecătoriei C., s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului de 392,4 mp aflat în coproprietate cu vânzătorii Cocoș, suprafața cumpărată de 191,20 mp fiind atribuită reclamantei I. M. și numiților I. Ion, A. C. și D. E., stabilindu-se și linia de hotar dintre proprietăți.
Reclamanta a mai cumpărat o porțiune de teren de 5 mp situat la aceeași adresă administrativă de la vecinul Cocoș Dumitru D., prin contract autentic.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1930/_ de Biroul Notarului P. Calmuschi Paraschiva, A. C., D. E. și
I. Ion i-au vândut reclamantei cota lor de proprietate de 3/8 parte din terenul de 191,20 mp, de pe str. Căiuți nr. 4, dobândit cu titlu de cumpărare și partaj de la familia Cocoș.
În cuprinsul acestui contract, suprafața rezultând din măsurători a terenului este de 392,49 mp, din care 200 mp sunt în folosință, în baza contractului de închiriere nr. 111/_ încheiat cu C. Popular al mun. C. .
Din această mențiune, prima instanță a concluzionat că reclamanta este doar detentor precar asupra terenului cu privire la care solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, neavând o posesie utilă, în sensul art. 1847 C. civil, nefiind împlinit nici termenul de 30 de ani prev. de art. 1890 C. civil, în condițiile în care partajul față de vecinii Cocoș s-a realizat în anul 1998, dată până la care reclamanta a ocupat suprafața de 191,20 mp, faptul că terenul era îngrădit neavând consecințe, în condiții în care linia de demarcație dintre proprietățile vecine s-a stabilit prin hotărârea judecătorească în anul 1998.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 570/_ a Tribunalului C., apelul moștenitorilor reclamantei, decedată pe parcursul procesului, respectiv al numiților I. Ion, D. E. și A. C., a fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, instanța de apel reține că, în ceea ce privește elementul corpus al posesiei, reclamanta a stăpânit doar terenul de 200 mp, identificat în schița anexă la raportul de expertiză, iar, cu privire la elementul animus, acesta nu a existat, pentru că stăpânirea s-a realizat în baza unui contract de închiriere, deci cu caracter precar și nu sub nume de proprietar, nefăcându-se dovada intervertirii detenției precare în posesie utilă în condițiile art. 1846 raportat la art. 1853 C. civ.
Recursul
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului lor, reclamanții învederează că în mod greșit a reținut instanța de apel împrejurarea că au deținut imobilul în litigiu sub nume precar, în calitate de locatari, întrucât, în realitate, antecesoarea lor l- a posedat în condițiile unei posesii utile în termenul de 30 de ani prevăzut de Codul civil, invocându-se și joncțiunea posesiilor.
În cererea de chemare în judecată, aceasta a arătat că a posedat o suprafață de 300 mp, însă, din expertiza judiciară dispusă în cauză, s-a constatat stăpânirea în fapt a unei suprafețe de 491,97 m în plus față de suprafața de 191,2 mp pe care o au în proprietate.
În aceste condiții, instanța de apel greșit a reținut din probele administrate că actele de stăpânire au fost exercitate doar asupra unei suprafețe de 200 mp teren, în realitate, familia reclamanților exercitând o posesie asupra unei suprafețe totale de 668,17 mp, martorii audiați, în declarațiile lor, referindu-se la această suprafață.
Instanța de apel s-a referit tot timpul doar la suprafața de 200 mp, în realitate fiind vorba de o suprafață mai mare, de 471,97 mp, iar existența contractului de închiriere invocat nu a fost dovedită, deși instanța a făcut demersuri în acest sens, nefiind dovedită, astfel, nici calitatea de locatari, deci detentori precari, a reclamanților și a antecesoarei acestora. Mai mult decât atât, încă din anul 1968, pe o porțiune din terenul asupra căruia se solicită constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, antecesoarea reclamanților a edificat o parte din construcția casă de locuit.
În aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 1854 C. civ., privind prezumția de posesie sub nume de proprietar, aceasta nefiind răsturnată prin vreo probă contrară.
În mod greșit a reținut instanța de fond că terenul litigios a fost îngrădit separat și împrejmuirea nu ar fi suferit modificări, reclamanții dovedind că întregul teren de 668,17 mp a fost îngrădit încă din anii 1970. În apel, au solicitat suplimentarea probei cu martori, însă această
probă a fost respinsă în mod neîntemeiat de către instanță, motiv pentru care au depus ulterior declarația autentică a celui respins ca martor, care este vecinul lor și care confirmă aceasta.
Este de reținut că locuința a fost construită încă din anii 1968 și o parte din aceasta pe terenul asupra căruia se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Instanța de apel a analizat numai suprafața de teren de 200 mp, despre care a presupus că a fost deținută în folosință în baza unui contract de închiriere care nu există, iar, cu privire la diferența de suprafață de 271,97 mp, nu s-a menționat nimic.
Prin încheierea nr. 205/23 mai 2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Cluj.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate,
curtea constată că marea majoritate a acestora vizează modul în care instanța de apel a apreciat probele și a stabilit starea de fapt, un singur motiv încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., respectiv cel care vizează insuficienta motivare a hotărârii raportat la suprafața de teren cu privire la care reclamanții au solicitat constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, instanța de apel referindu-se la o suprafață de 200 mp, în condițiile în care investirea instanței se referă la o suprafață mai mare, fără a explicita în mod suficient acest lucru.
Conform reglementării cuprinsă în art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., recursul raportat la acest motiv poate fi admis ca fondat în măsura în care soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii pronunțate în apel este greșită. În situația în care soluția este corectă și doar motivarea incompletă sau contradictorie, aceste deficiențe pot fi complinite în recurs.
Curtea apreciază că soluția instanței de apel este corectă, deși motivată insuficient, întrucât, din toate probele administrate, rezultă că
reclamanții și antecesoarea lor, ca și martorii audiați în cauză au avut o reprezentare greșită în ceea ce privește suprafața terenului ocupat în plus față de cel aflat în proprietate și, implicit, suprafața totală a terenului ocupat de aceștia. Acest lucru rezultă din faptul că, în contractul încheiat chiar între reclamanți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1930/_, aceștia indică faptul că ar avea în folosință o suprafață totală de 392,49 mp, din care 200 mp în temeiul contractului de închiriere nr. 111/_ încheiat cu fostul Consiliu popular al municipiului C., existența contractului fiind dovedită prin recunoașterea părților acestuia, reclamanți în prezentul proces, chiar dacă înscrisul constatator nu a fost depus la dosar, nefiind găsit. În cuprinsul contractului, se arată în mod expres că "suprafața de teren din măsurători este de 392,49 mp, din care 200 mp sunt în folosință";, ceea ce înseamnă că părțile contractului au avut reprezentarea folosinței unei suprafețe totale de 392,49 mp. (f. 103 dosar judecătorie).
Terenul folosit în plus de reclamantă apare în inventarul bunurilor domeniu privat al municipiului C., anexa 5 poziția 20 la HCLM nr. 296/2001, figurând că ar avea o suprafață de 300 mp. (f. 64-76 dosar judecătorie).
Din acest motiv, în cererea de chemare în judecată, reclamanta inițială a indicat o suprafață de 300 mp, cât a apreciat că ar fi fost suprafața folosită în plus față de cea avută în proprietate, aceeași confuzie rezultând și din declarațiile martorilor audiați de prima instanță, care au arătat că familia reclamanților ar fi folosit o suprafață de 300-400 mp, martora Goga S. (f. 167 dosar judecătorie), respectiv de 450 mp, martorul Grigore Constantin (f. 173 dosar judecătorie), martorii arătând că acest teren a fost împrejmuit încă din anii 1970 și că, din acel moment, împrejmuirea nu s-a modificat.
Așadar, atunci când părțile din contract au indicat suprafața terenului total aflat în folosință, au avut reprezentarea întregului teren împrejmuit, fără a cunoaște, însă, suprafața exactă a acestuia, identificată abia prin raportul de expertiză judiciară efectuat în prezentul dosar de ing. expert M.
V. (f. 46-53 dosar judecătorie), în urma depunerii acestuia precizându- și acțiunea în ceea ce privește suprafața asupra căreia solicită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Întrucât cu privire la întreaga suprafață de teren folosită în plus (chiar indicând greșit măsurarea acesteia) reclamanții au recunoscut detenția precară, nefăcând dovada intervertirii ei într-o posesie utilă, soluția instanței de apel este temeinică și legală.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I. ION, D.
E. și A. C. împotriva deciziei civile nr. 570 din 2 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: C. M. Popescu, V. C. Cărbune
| ← Decizia civilă nr. 66/2013. Uzucapiune | Decizia civilă nr. 183/2013. Uzucapiune → |
|---|
