Sentința civilă nr. 2648/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2648/F/2013
Ședința publică din: 10 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. S., judecător GREFIER: V. H.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta C.
C. - PRIN P.
împotriva pârâtei R. N. A P. R. - PRIN DS
B. N.
, având ca obiect pretenții.
Judecarea cauzei în fond s-a făcut la data de 26 septembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din hotărâre.
La cererea părților s-a amânat pronunțarea sentinței pentru data de 3 octombrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de astăzi 10 octombrie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Bistrița, înregistrată sub nr. _
, reclamanta C. C. prin primar, a chemat în judecată R. N. a P. R., prin DS B. -N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1.342.000 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 18.910mp masă lemnoasă pe picior, exploatată de pârâtă din suprafața forestieră ( pădure) proprietate publică a reclamantei.
În motivarea cererii reclamanta a învederat că prin cererea nr. 3421/_, depusă în baza legii nr.247/2005, a solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 291,9 ha teren cu vegetație forestieră. Prin sentința civilă nr. 1795/2009 a Judecătoriei B., dată în dosar nr._ 8 s-a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 883/_, adoptată de Comisia Județeană B.
-N. și pe cale de consecință s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Comunei C. asupra suprafeței de 288,8 ha, teren cu vegetație forestieră și 3,1 ha drumuri forestiere. Prin decizia civilă nr. 261/R/2009 pronunțată de Tribunalul
B. -N. a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1795/2009 cu privire la exonerarea obligației Comisiei județene B. -N. de a plăti cheltuielile de judecată la fondul cauzei, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.
De la data înregistrării cererii în baza legii nr. 247/2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței arătate, pârâta a procedat în mod nelegal la explorarea de masă lemnoasă din suprafața forestieră, proprietatea publică a reclamantei. Potrivit estimării realizate de Ocolul silvic privat "Dealul Negru"; care
administrează pădurea proprietate publică a comunei, cantitatea de masă lemnoasă pe picior pe care pârâta a exploatat-o în perioada_ -_ este de 18.910 mc. Scăzându-se cheltuielile făcute de pârâta, reclamanta apreciază că profitul realizat de aceasta în exploatarea pădurii proprietatea sa este de 1342000 lei.
Reclamanta a învederat faptul că datele sunt preluate din amenajamentul silvic, APV constituite și înregistrate în registrul de partizi și de autorizare a partizilor pe suprafețele UP IV Cușma, UA 42-51. S-a precizat că pârâta a avut cunoștință de faptul că pentru suprafața de 291,1 ha pădure era depusă de către Consiliul local C. cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, pârâta având un reprezentant, în calitate de membru atât în comisia locală cât și în comisia județeană.
Întrucât s-a produs un prejudiciu asupra proprietății publice a comunei din culpa exclusivă pârâtei, reclamanta apreciază că acesta este obligată să-l repare, în sensul de a acorda beneficiul realizat, în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificată.
În drept s-au invocat prevederile art.998 Cod civil, art. 40 din Legea 1/2000, modificată, art.189 din Legea 120/2004 pt. modificarea și completarea OG nr. 96/1998.
Pârâta RNP R. prin DS B. a depus la dosar întâmpinare
(f.25- 26), prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării pârâta a precizat că a administrat suprafața în litigiu până la data predării efective către reclamantă, conform procesului-verbal de predare- primire nr._ . În aprecierea pârâtei momentul validării dreptului de proprietate este cel al rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a soluționat cererea de reconstituire a reclamantei. Raportat la prevederile legale invocate în sprijinul cererii de chemare în judecată, art. 40 din legea nr.1/2000 și art. 135 din Legea 46/2008, cererea reclamantei ar fi întemeiată pentru profitul pe care reclamanta l-a obținut între data validării reconstituirii -_ și data predării suprafețelor -_, însă în această perioadă pârâta nu a efectuat nici un fel de lucrare din cele prevăzute de textele arătate.
În motivarea acțiunii, mai arată pârâta, reclamanta s-a raportat la perioada cuprinsă între data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și data rămânerii irevocabile a sentinței judecătorești, ori pentru această situație acțiunea este lipsită de temei legal.
În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, aceasta a arătat că nu s-a dovedit săvârșirea vreunei fapte ilicite și oricum aceasta ar trebui să se circumscrie tot perioadei de după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 7600/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul_ s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei
și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. -N. .
Primind dosarul spre soluționare, tribunalul l-a înregistrat sub nr._ .
În fața tribunalului , reclamanta a depus la dosar note de ședință (f.19) prin care a efectuat precizări cu privire la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.
S-a învederat astfel că demersul reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 40 din Legea nr.1/2000, coroborat cu prevederile care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, astfel cum această instituție este reglementată de vechiul cod civil.
Reclamanta a învederat că cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate a fost respinsă în mod nelegal, iar hotărârea comisiei județene a fost anulată în mod irevocabil. Beneficul prevăzut de textul arătat reprezintă de fapt prejudiciul cauzat patrimoniului unității administrativ teritoriale prin exploatarea masei lemnoase. Scopul prevederilor legale este acela ca terenurile forestiere să constituie o reparare efectivă a prejudiciului cauzat proprietarului prin preluarea fără drept a bunurilor, ori restituirea către reclamantă a unei suprafețe de teren de pe care s-au făcut exploatări masive, fără a i se acorda despăgubirile reprezentând contravaloarea materialului lemnos ar echivala cu privarea de atributele dreptului de proprietate, astfel cum acesta este garantat de prevederile art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia reclamantei apărările pârâtei referitoare la faptul acordării acestor beneficii doar pentru intervalul dintre validare și predarea efectivă în posesie sunt străine de lege, de vreme ce dispozițiile legale nu îngrădesc posibilitatea de acoperire a întreg prejudiciului în baza temeiurilor de drept operabile. S-a subliniat că amânarea nejustificată și nelegală a momentului punerii în posesie prin artificii administrative, sancționate cu nulitatea de către instanța de judecată nu poate greva asupra dreptului născut în patrimoniul reclamantei, și anume de a proteja și de a dispune de domeniul public în conformitate cu legea.
Pârâta a invocat în ședință de judecată și mai apoi în scris prin notele depuse la dosar (f
.33) excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de_ . În acest sens s-a susținut că atât beneficiul pretins în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, cât și despăgubirile fundamentate pe dispozițiile îmbogățirii fără justă cauză, trebuiau solicitate în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani .
Față de această excepție, reclamanta a depus la dosar note de ședință (f.29-31), prin care a afirmat netemeinicia susținerilor pârâtei, apreciind că termenul a început să curgă de la data la care reclamanta a fost în măsură să efectueze un inventar, o apreciere asupra prejudiciului cauzat de activitatea pârâtei, și mai cu seamă din momentul în care dreptul subiectiv a fost atestat prin hotărârea definitivă a instanței, care coincide cu momentul punerii în posesie, iar acțiunea fiind una în îmbogățire fără justă cauză, a fost depusă în termenul legal de 3 ani, determinat conform art. 8 alin.2 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamanta a mai învederat că acțiunea în restituire este întemeiată, așa cum aceasta a fost consacrată de literatura de specialitate și jurisprudență, de vreme ce pârâta a încălcat prevederile art.135 alin.1 din Legea 48/2008, executând lucrările tehnice fără respectarea amenajamentelor silvice și a reglementărilor impuse de regimul silvic. Cum în cauză există o mărire considerabilă a patrimoniului pârâtei cu consecința micșorării patrimoniului reclamantei, precum și o legătură directă între cele două, acțiunea în restituire este întemeiată.
S-a mai susținut că reclamanta nu a avut la dispoziție o altă cale legală pentru perioada anterioară pronunțării Deciziei nr. 261/R/2009, acțiunea de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză având un caracter subsidiar.
În baza art. 135 alin.1 din Legea 46/2008, până la punerea în posesie a terenurilor forestiere pârâta R. avea obligația de a executa lucrările tehnice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic. Prin
această obligație pârâta avea un drept de administrare cu privire la terenurile primite a fi puse în valoare până la punerea în posesie a acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele
: Prin sentința civilă nr. 1795 din 31 martie 2009
pronunțată de Judecătoria
Bistrița în dosarul civil nr._ s-a admis în parte plângerea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei C., prin primar, în contradictoriu cu pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B.
-N. și intervenienta R. N. a P. R. - DS B. și în consecință s-a dispus anularea în parte a Hotărârii Comisiei județene nr. 883/_, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Comunei C. cu privire la suprafețele de 288,8 ha. teren cu vegetație forestieră și 3,1 ha. drumuri forestiere înscrise în anexa 41 C. și identificate în CF 1 Satu Nou, nr. top 19/17/1 și emiterea titlului de proprietate.
În motivarea soluției de admitere în parte a plângerii instanța a reținut că din coala de c.f. 1 Satu-Nou nr. top. 19/17/1 și din raportul de expertiză întocmit în cauză, reiese că suprafața de 288,8 ha teren cu vegetație forestieră este înscrisă pe numele localității Satu-Nou, ce aparține de comuna C., astfel că în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată că suprafața solicitată este în proprietatea tabulară a Statului Român. De asemenea și drumurile forestiere Geamănu și Budușel în suprafață de 3,1 ha se identifică cu date de c.f. ca făcând parte din c.f. 1 Satu-Nou, nr. top. 19/17/1, având ca proprietar tabular localitatea Satu Nou, a cărei continuatoare este C. C. .
Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 261/R/_ , pronunțată în același dosar, obiectul căii de atac vizând doar cheltuielile de judecată.
Este de observat însă din piesele dosarului că pretențiile reclamantei s-au admis în parte, iar hotărârea comisiei județene nr.883/2007 s-a anulat în baza unor probe care s-au administrat pe parcursul judecății și nu s-a fundamentat pe actele doveditoare prezentate de reclamantă cu ocazia formulării cererii de reconstituire. Așa cum s-a subliniat și în recursul declarat, inițial s-au solicitat imobilele înscrise în cf. nr. 141 nr. top. 4618/1 și c.f. 1329 nr. top. 41-42, proprietatea Statului Român, pentru ca expertul să identifice mai apoi terenul pretins în cf. nr. 1 Satu-Nou nr. top. 19/17/1, fosta proprietate a reclamantei, sens în care și-a precizat acțiunea (f.222 dosar nr._ ). Doar de la acea dată s-ar putea susține că cele două comisii și pârâta din cauza de față au avut cunoștință de amplasamentul terenului revendicat de reclamantă.
După rămânerea irevocabilă a soluției de validare a reconstituirii dreptului de proprietate, pârâta a procedat la predarea terenurilor în litigiu, sens în care s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr. 3/_ (f.26) și procesul-verbal de predare primire din_ (f.27 verso, f.28).
Din expertiza silvică efectuată în cauză (f.44-64), completată ulterior (f.79-82) și lămurită prin răspunsurile date de expert în ședința publică 20 iunie 2013 (f.99), tribunalul reține că în perioada_ -_ reclamanta a efectuat acte de exploatare și valorificare a materialului lemnos în conformitate cu actele de punere în valoare, realizând un profit net de 6. lei, în perioada_ -_ a înregistrat pierderi în sumă de 30069 lei, iar după data de_ și până la predarea efectivă a terenului nu au mai fost efectuate lucrări de exploatare pe suprafața obținută de reclamantă în instanță.
Luând în examinare excepția prescripției dreptului material la acțiune, unită cu fondul cauzei la termenul din 21 februarie 2013 (f.67), tribunalul constată că d
espăgubirile pretinse de către reclamantă au fost fundamentate în drept pe dispozițiile art. 40 din legea 1/2000, modificată și pe îmbogățirea fără justă cauză. Dacă în ceea ce privește primul temei de drept invocat termenul de prescripție începe să curgă de la data validării reconstituirii dreptului de proprietate, în speță de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile de validare (_ ), pentru temeiul subsidiar de îmbogățire fără justă cauză momentul de început al termenului este cel prevăzut de art. 8 alin 2. din Decretul 167/1958, respectiv data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască existența și întinderea prejudiciului, precum și pe cel ce se face responsabil de acesta - în cauză această dată fiind cea a predării efective a pădurii către reclamantă -_ .
Pentru ambele ipoteze excepția este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, data depunerii cererii de chemare în judecată_, situându-se înlăuntrul termenului de 3 ani.
Pe fond, pretențiile formulate de reclamantă sunt apreciate de tribunal ca fiind neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru argumentele ce succed.
Art. 40 din Legea 1/2000, așa cum acesta a fost modificat prin Legea 247/2005, prevede că pentru suprafețele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare și punerea în posesie a proprietarilor, R. N. a P. - R. va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, și va suporta cheltuielile de împădurire a suprafețelor neregenerate.
Textul legal în mod cert vizează doar perioada ulterioară validării reconstituirii dreptului de proprietate, nu și cea situată între data depunerii cererii de reconstituire și cea a validării. Soluția este logică, de vreme ce în întreaga economie a textelor ce reglementează retrocedarea terenurilor în general și a celor forestiere în special, data la care are loc redobândirea dreptului de către foștii proprietari o reprezintă momentul validării propunerii de reconstituire a dreptului. Prin urmare, dreptul de proprietate poate fi considerat că există în patrimoniul persoanei îndreptățite la data validării reconstituirii, însă nicidecum de la data depunerii cererii.
Aceeași idee se desprinde și din prevederile art. 135 din Codul silvic, invocat de către reclamantă, potrivit cărora " până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, R. N. a P. - R. are obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective. Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare și punerea în posesie";.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, în speță, probele care au justificat admiterea cererii de reconstituire pentru suprafețele de natură pădure (de pe care s-a exploatat materialul lemnos, neputând fi vizate și drumurile forestiere reconstituite prin hotărârea comisiei județene) au fost depuse, respectiv administrate doar în fața instanței de judecată, nici comisiile și nici pârâta necunoscând ( contrar afirmațiilor reclamantei) în faza procedurii administrative amplasamentul terenului sau faptul că acesta figurează înscris în cf. nr. 1 Satu Nou.
Prin urmare, dreptul regăsindu-se în patrimoniul reclamantei începând cu data de_, doar eventuala exploatare a pădurii realizată ulterior acestui moment
putea cauza o micșoare a acestuia în favoarea măriri patrimoniului pârâtei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Nu pot fi primite susținerile reclamantei referitoare la încălcarea prevederilor cuprinse în art. 1 al Protocolului nr. 1 din CEDO, întrucât la data depunerii cererii de reconstituire nu se poate afirma că aceasta deținea un bun în sensul convenției și nici măcar o speranță legitimă în obținerea acestuia. Acest text nu garantează dreptul de a obține proprietatea asupra unui bun, ci doar respectarea drepturilor existente asupra unui bun, așa cum curtea europeană a statuat și în cauza Canciciovici și alții c. România. Nu se poate afirma că anterior validării dreptului, reclamanta ar fi avut o speranță legitimă de a-l obține, atâta timp potrivit legii interne simpla depunere a cererii nu este suficientă pentru a redobândi dreptul de proprietate. Abia de la momentul validării, se poate admite că reclamanta ar fi avut speranța legitimă pentru redobândirea bunului.
În cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că pârâta ar fi exploatat materialul lemnos în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale în materie, sau că tăierile efectuate ar fi afectat valoarea pădurii restituite. Dimpotrivă, expertul a conchis asupra faptului că există corespondență între actele de punere în valoare și exploatările efectuate, iar pârâta a efectuat și lucrări de împădurire și de întreținere a plantațiilor. Față de cele reținute, rămân fără relevanță în cauză obiecțiunile părților referitoare la prețul avut în vedere la calcul de către expert, la eventualele erori materiale săvârșire în expertiză ( cu privire la partida 41) sau la modul de calcul al taxei pe valoarea adăugată.
Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta R. N. P. R. prin DS B. -N. .
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta C.
C., prin primar
, cu sediul în com. C. jud. B. -N. împotriva pârâtei RNP
R. prin DS B. -N.
, cu sediul în B. str. Gen. Gr. B. nr.21 jud.
B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință Publică, azi 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREIFER,
S. I. H. V.
Red./Tehnored. S.I. 2 ex
| ← Decizia civilă nr. 377/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 218/2013. Pretenții → |
|---|
