Sentința civilă nr. 3305/2013. Anulare act
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.3305/F/2013
Ședința publică din data de 19 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S. I. ,judecător GREFIER: H. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul P. DE PE L. JUDECĂTORIA BISTRIȚA, împotriva intimatului G. M. , având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, Sângeorzan Angela-prim procuror adjunct al P. ui de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud iar pentru pârâtul G. M., avocat C. D. Silivia în calitate de curator.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care :
Reprezentantul petentului și curatorul C. DS arată că nu au de formulat cereri prealabile judecării cauzei în fond, nu solicită termen pentru a depune la dosarul cauzei note scrise, consideră că se poate judeca procesul la acest termen de judecată.
Nemaifiind de formulat alte cereri tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentantul petentului solicită admiterea acțiunii așa cum este formulată în scris, urmând ca plata onorariului curatorului să se facă din fondurile Ministerului Justiției și nu din fondurile Ministerului Public.
Curatorul C. DS nu se opune admiterii acțiunii, cu privire la renumerația sa lasă soluția la aprecierea instanței.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, P. de pe lângă Judecătoria Bistrița a chemat în judecată pe pârâtul G. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să de dispună desființarea totală a înscrisurilor carte de identitate nr. 067AC276FG și permis de conducere cu nr. 20037412A1156.
În motivare se arată că la data de_ s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni și disjungerea cauzei pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
S-a stabilit că pârâtul s-a deplasat la București în cursul lunii februarie 2009, însoțit de Covaci Radu Sorin, unde s-a întâlnit cu o persoană neidentificată, cunoscută doar sub numele de Fane, iar după ce a dat acestei persoane 4 poze, a
1
obținut o carte de identitate și un permis de conducere pe numele Bogard Gilson, cetățean finlandez. Aceste documente erau însoțite de un card bancar pe același nume, emis de SC Raiffeisen Bank, și un card de asigurare. Învinuitul s-a deplasat în Franța și a reușit să închirieze un autoturism marca VW Pasat, cu nr. de înmatriculare
302 CDH 60, cu ca5e, însoțit de Covaci Radu Sorin, a revenit în România. Autoturismul în cauză a fost ulterior depistat și indisponibilizat, după care s-a restituit proprietarului Compania Picard Logistique-Raris.
S-a procedat la ridicarea permisului de conducere și a cărții de identitate mai sus precizate de la pârât, și s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice, din care reiese că fotografiile prezente pe documentele intitulate SUOMI GUIDENKARTA cu nr. 20037412A1156 și FINLAND IDENTITY CARD cu nr.
067AC276FG, îl reprezintă pe pârâtul G. M., fiind deci falsificate.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâtul, citat prin publicitate, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță. Curatorul desemnat în condițiile art. 167 alin.3 coroborat cu art. 58 din codul de procedură civilă a fost de acord cu admiterea cererii.
Examinând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni administrative din data de 19 iunie 2013, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița în dosar nr. 1301/P/2009, necontestată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului G. M. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Acțiunea de față este promovată în conformitate cu art.92 din Cod de proc.civilă ce stipulează că Ministerul Public poate porni acțiune civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților precum și în alte cazuri prevăzute de lege, sesizarea acesteia fiind impusă în termenii art.245 lit.c1Cod de proc.pen. prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. Decizia nr.2/2011 a I. confirmă legitimarea procesual activă a procurorului de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a înscrisului falsificat în circumstanțele redate.
Deși în cazul de față acțiunea penală s-a soluționat printr-o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală și nu printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât, în cauză nu există autoritate de lucru judecat, totuși ordonanța procurorului are valoare probantă în cadrul acțiunii civile în ceea ce privește situația de fapt reținută. Starea de fapt redată în cuprinsul actului întocmit de procuror, evocat, este atestată neechivoc de dovezile pricinii(f.11-36), nefiind obiect de controversă în cauză .
În sensul legii civile cartea de identitate și permisul de conducere (f.2,3) a căror desființare se cerere, este un act care pentru a produce efecte trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărui act juridic, și în special ale celor care reglementează condițiile de eliberare a actelor de identitate respectiv permiselor de conducere. Având în vedere falsificarea actului survenită în circumstanțele redate, înscrisurile sunt lovite de nulitate absolută, pentru fraudă la lege, motiv pentru care se impune desființarea lor.
Totodată se va stabili, în conformitate cu prevederile art. 58 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 48 alin.2 din OUG nr. 80/2013, remunerația finală a curatorului la suma de 100 lei, și va fi obligată reclamanta să o plătească în favoarea av. C. DS, reținând că nu există temeiuri pentru suportarea
2
remunerației curatorului din fondurile Ministerului Justiției, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 49 alin.1 din OUG nr. 80/2013.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite, ca fiind întemeiată, acțiunea promovată de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu sediul în municipiul B., str. dr. I. R., nr.7, județul B.
-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul G. M., cu ultimul domiciliu cunoscut în B. str. 1 D. nr. 1 jud. B. -Năsăud, CNP 1., prin curator av. C. DS
, cu sediul profesional în B. str. Emil Rebreanu nr. 418 jud. B. -Năsăud și, în consecință:
anulează înscrisurile carte de identitate nr. 067AC276FG și permis de conducere cu nr. 20037412A1156.
stabilește remunerația definitivă a curatorului la suma de 100 lei, și obligă reclamantul să o plătească în favoarea av. C. DS .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești. Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. I. H. V.
Red./Tehnored . S.I./ 2 ex/_
3
← Încheierea civilă nr. 87/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 103/2013. Anulare act → |
---|