Sentința civilă nr. 403/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 403/F/2013
Ședința publică din: 31 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S. | I. | , judecător |
GREFIER: H. | V. |
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantele P. D. și P. I. , în contradictoriu cu pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița- Năsăud, O. S. -B. și P. orașului S. -B. , având ca obiect Legea 10/2001. Cauza s-a judecat în fond la data de 24 ianuarie 2013, concluziile părții prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care
face parte integrantă din prezenta sentință.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea sentinței pentru data de astăzi 31 ianuarie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantele P.
și P. I. -I., au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, orașul S. -B. și primarul orașului Sîngeorz-B., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, în urma administrării probelor necesare soluționării cauzei :
să constate că defunctul P. A. senior a fost proprietarul imobilului situat în Sîngeorz B., teren, casă, curți și construcții, înscris inițial în CF nr. 2748 Sîngeorz B., nr. top 725, 756, 757, 757/1, în prezent înscris în cf nr. 26699, 25538, 26697, 26698, iar imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul acestuia întrucât a fost naționalizat în mod nelegal și abuziv;
să constate nevalabilitatea titlului statului român asupra imobilului descris mai sus,;
să constate că defunctului P. A. jr. i-a fost transmis, prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilului descris mai sus, acesta fiind unicul moștenitor al def. P. A. sr., în calitate de fiu, în cotă de 1/1;
să constate că reclamantelor în calitate de moștenitoare a defunctului
P. A. jr., P. D. în calitate de soție supraviețuitoare, iar P.
I. în calitate de fiică, le-a fost transmis prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilului descris la pct.1;
să oblige pârâții la restituirea în natură către reclamante, cu valorificarea dreptului de acrescământ, a imobilului descris la pct. 1, în subsidiar, în cazul în care construcțiile sau o parte a acestora nu se mai află în ființă sau imobilul este imposibil de restituit în natură, să li se acorde în compensare alte bunuri echivalente, aflate la dispoziția pârâților, sau despăgubiri bănești care să asigure o justă și integrală reparare a pagubei produse de Statul Român. În măsura în care restituirea în natură a imobilului teren și construcții nu mai este legalmente posibilă și nu există bunuri echivalente care să fie acordate în compensare, s-a solicitat obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin emiterea dispoziției de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor datorate pentru imobilele preluate abuziv de către stat;
În subsidiar, s-a solicitat restituirea imobilului menționat pe calea acțiunii în revendicare imobiliară, având în vedere caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate și împrejurarea că imobilul preluat abuziv de către stat este considerat că nu a ieșit niciodată din patrimoniul proprietarului său de drept, fiind transmis prin succesiune de la P. A. senior către P. A. jr. și către reclamante, potrivit petitelor de mai sus ale acțiunii;
să dispună întabularea în cărțile funciare a dreptului de proprietate al reclamantelor
obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a susținut că imobilul în litigiu a aparținut în cotă parte de 1/3 lui P. A. senior, care este tatăl lui P. A. jr., soțul reclamantei P.
D. și tatăl adoptiv al reclamantei P. I. I. .
Imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat prin naționalizare, fără nici o despăgubire, în anul 1959 în baza Decretului nr. 92/1950, astfel cum s-a menționat în cartea funciară, cu toate că ele nu intrau în sfera de aplicare a acestui decret, de vreme ce P. A. senior era avocat.
P. A. senior a decedat la data de_, iar conform certificatului de moștenitor nr.1402/_ unicul moștenitor al acestuia este fiul său, P. A. jr.
Reclamanta P. I. I. a fost înfiată cu efecte restrânse de către P. A. jr. la data de_, așa cum rezultă din copia sentinței civile nr. 3116/1991, pronunțată în dosarul nr. 3198/1991 a Judecătoriei C. -N. .
P. A. jr. a decedat la data de_, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 1669/_ unicele moștenitoare ale sale sunt reclamantele. Înainte de deces, susnumitul a solicitat organelor administrative restituirea imobilului, adresând cereri respectiv notificări iar statul și organele sale administrative prin funcționarii acestora au ignorat cu rea credință să îi restituie bunurile preluate abuziv.
Primăria Sîngeorz B. nu a răspuns notificării nr. 400/_, anexată în copie, astfel că statul prin organele sale administrative a stat într-o pasivitate nepermisă,
impunându-se intervenția instanței de judecată pentru a pune capăt abuzului pârâtului, așa cum s-a stabilit prin Decizia în interesul legii nr. 20/2007 a I. .
Reclamantele au invocat în susținerea solicitării lor și jurisprudența CEDO din cauza Păduraru c. României, alături de dispozițiile art. 480, 481 și urm. din Codul civil, și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
S-a susținut că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 33/2008 a I., deoarece în speță nu se aduce atingere drepturilor niciunui terț ori securității raporturilor juridice, deoarece imobilele au rămas în proprietatea statului, nefiind cumpărate de persoane fizice.
Reclamantele au arătat că au un bun care trebuie protejat în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deoarece persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, iar compararea titlurilor se face între dreptul reclamantelor și cel pretins de către stat.
În mod justificat, susțin reclamantele, ele nu s-au adresat anterior instanței de judecată, deoarece P. I. I. era minoră la data decesului tatălui adoptiv și la data transmiterii dreptului la acțiune, având vârsta de 15 ani, astfel că solicită să fie repusă în termen în cazul în care se va pune în discuție această problemă, iar reclamanta P. D., în urma decesului soțului său a dobândit o boală foarte gravă care a necesitat operații succesive și a determinat pensionarea sa, împrejurare care de asemenea justifică repunerea sa în termen.
În drept au fost invocate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 480, 481 și urm. cod civil, dispozițiile legale referitoare la moștenire, art. 3, 4, 8,9, 10, 21, 26 din Legea nr., 10/2001, Legea nr. 112/1995, deciziile nr. 20/2007 și nr. 33/2008 ale Secțiilor Unite ale I., hotărârile CEDO în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.
Au fost anexate cererii înscrisurile enumerate în acțiune vizând conținutul cărților funciare, acte de stare civilă, certificate de moștenitor, copia solicitării nr. 400/1991.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFP Bistrița-Năsăud potrivit mandatului aflat la fila 46, a depus la dosar întâmpinare (f.47-52) prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată raportat la temeiurile de drept invocate respectiv Legea nr. 10/2001, Legea nr.112/1995, și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, lipsa competenței materiale și teritoriale a Tribunalului Bistrița-Năsăud în ceea ce privește petitul acțiunii în revendicare imobiliară, iar în subsidiar a solicitat respingerea
acțiunii formulate.
Prin încheierea pronunțată la data de 17 mai 2012 în dosar nr._ ,, instanța a dispus disjungerea petitelor nr. 2 și 5 din acțiune, respectiv a celor vizând constatarea preluării abuzive a imobilelor din litigiu și de obligare a pârâților la restituirea în natură către reclamante, cu valorificarea dreptului de acrescământ, a imobilului descris la pct. 1, în subsidiar, în cazul în care construcțiile sau o parte a acestora nu se mai află în ființă sau imobilul este imposibil de restituit în natură, să li se acorde în compensare alte bunuri echivalente, aflate la dispoziția pârâților, sau despăgubiri bănești care să asigure o justă și integrală reparare a pagubei produse de Statul Român, precum și solicitarea de obligare a pârâților la acordarea de despăgubiri prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin
emiterea dispoziției de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor datorate pentru imobilele preluate abuziv de către stat, precum și formarea unui nou dosar, cu obiect Legea 10/2001. Tribunalul a apreciat că petitul nr. 2 este un accesoriu al cererii formulate în temeiul Legii 10/2001, în timp ce restul solicitărilor sunt fundamentate pe dreptul comun.
Drept consecință s-a format dosarul de față, având ca obiect Legea nr.10/2001, respectiv cele două capete de cerere disjunse.
Pârâții, legal citați, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că cererea reclamantelor este nefondată și urmează să o respingă în consecință.
Demersul judiciar inițiat de reclamante în calitate de succesoare în drepturi a defunctului P. A. senior a vizat acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Sîngeorz B., teren, casă, curți și construcții, înscris inițial în CF nr. 2748 Sîngeorz B., nr. top 725, 756, 757, 757/1, în prezent înscris în cf nr. 26699, 25538, 26697, 26698, asupra căruia antecesorul lor a fost coindivizar, în cotă de 1/3 parte.
Imobilul menționat a fost naționalizat de Statul Român, iar situația lui de fapt actuală este reliefată de adresa nr. 11.447 din_ emisă de Primăria O. Sîngeorz-B. (f.49), în sensul că imobilul casă de pe terenul cu nr. top 725 a fost demolat înainte de anul 1989, și respectiv imobilul casă edificată pe terenul cu nr. top 757/1 în suprafață de 150 mp, există și se află în patrimoniul SC Hebe SA, imobil pentru care au fost plătite despăgubiri numitelor P. Persida, P. D. și P. C. conform Hotărârii nr. 202/1998 a Comisiei județene de aplicare a Legii 112/1995.
Totodată primăria a învederat instanței faptul că reclamantele nu au depus cerere în temeiul Legii 10/2001. De altfel, reclamantele nici nu au susținut că ar fi depus o notificare în temeiul acestei legi, demersurile lor sau a antecesorului în vederea recuperării imobilului în litigiu fiind anterioare apariției legii, și finalizate prin Hotărârea nr. 199/1998 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 (f.40).
Verificând dispozițiile legii speciale amintite tribunalul constată că acordarea măsurilor reparatorii este condiționată de notificarea, cererea persoanelor îndreptățite, depusă în termenul instituit de art. 22 și prelungit ulterior, nu și din oficiu.
Prin urmare, în lipsa notificării depuse în termenul legal, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, după caz, nu pot solicita măsuri reparatorii în virtutea reglementării speciale arătate. Cererea nr. 400/_ nu poate fi calificată ca fiind o notificare pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii 10/2001, fiind formulată cu 10 ani înainte de apariția acesteia și făcând trimitere expresă la aplicarea legii funciare (f.15).
Cum reclamantele nu au înțeles să uzeze de procedura prevăzută de Legea 10/2001, ele nu pot obține măsurile reparatorii cuprinse în această lege, prin introducerea unei acțiuni în justiție, cu mult după expirarea termenului de depunere a notificărilor evocate.
În speță nu pot fi aplicate dispozițiile Deciziei în interesul Legii nr.XX/2007, întrucât și acestea au în vedere situațiile în care persoanele îndreptățite au formulat notificări în termenul și în condițiile prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Reclamantele au invocat și prevederile art. 1 din protocolul 1 la CEDO, însă aceste reglementări pot sta eventual la baza cererii de revendicare de drept comun și nu în procedura specială de față.
Tribunalul subliniază că instituirea unei proceduri speciale de reparație, inclusiv prevederea unor termene de decădere, a fost apreciată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind conformă convenției. În acest sens, în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României CEDO a statuat că "art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate.";
Pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantele P. D. și P. Irina I. ambele domiciliate în C. -N., str.N. I., nr.12, Ap.1 Județul C., împotriva pârâților O. S. -B. cu sediul în orașul Sîngeorz-B., str.I.
, nr.2, Județul Bistrița-Năsăud și P. orașului S. -B. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREEFIER,
S. I. H. V.
Red./Tehnored. S.I. 2 ex _
| ← Decizia civilă nr. 67/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 1512/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
