Sentința civilă nr. 43/2013. Conflict de competență

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 43/F/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 13 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

A. -T. N.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Șimleu Silvaniei și Tribunalul Sălaj, cu ocazia judecării acțiunii promovate de reclamanta R. NAȚIONĂ A P. R. - D. SS, împotriva pârâtei G. ANA, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate NR. 41770/21210/_

Prezenta s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 784/25 iunie 2013 a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului S., invocată din oficiu. S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de fond funciar formulate de reclamanta, R. N. a Pădurii R. - D. SS, în contradictoriu cu pârâta, G. Ana, privind anularea parțială a Titlului de Proprietate nr. 41770/21210 din_, în favoarea Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Pentru a decide în acest sens, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Șimleu Silvaniei la data de_ sub nr._, reclamanta R. N. a P. R. - D. SS a chemat-o în judecată pe pârâta G. Ana, solicitând anularea parțială a TP

41770/21210/_ pentru suprafața de 2000 mp arabil cu vecinătățile: N- pășune comunală, E-G. Ana, S-drum, V-Pop I. ; anularea încheierii de întabulare nr.6242/_ din CF 50117 Plopiș; radierea dreptului de proprietate al pârâtei G. ANA asupra imobilelor de sub A+1 teren și construcție din Cf 50117 Plopiș.

Prin Sentința civilă nr. 748 din 25 iunie 2013 Judecătoria Șimleu Silvaniei a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului S. .

În motivarea hotărârii s-a reținut că procesele funciare (altele decât plângerile împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond funciar), indiferent de valoarea litigiului, sunt de competența tribunalelor, conform art. 95 pct.1 C.pr.civ., întrucât atât art.1 din Titlul XIII Legea nr.247/2005, cât și art.III alin.2 din Legea 169/1997 fac trimitere la instanța

1

judecătorească de drept comun. Astfel sesizat, Tribunalul Sălaj a înregistrat pe rolul său cauza sub nr._ .

La primul termen de judecată, în conformitate cu prevederile art. 131 C.pr.civ., Tribunalul a procedat la verificarea competenței sale și, apreciind că nu este competent material să judece pricina, a invocat din oficiu necompetența sa materială.

Asupra excepției de necompetență, tribunalul a reținut că acțiunile care au ca obiect constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, întemeiate în drept pe dispozițiile art.III din Legea nr. 169/1997, se încadrează în sintagma "alte litigii, apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991", din articolul 1 Titlul XIII al Legii nr. 247/2005.";

Legea 18/1991a stabilit competența materială în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul doar în privința plângerilor întemeiate pe prevederile art. 53 - art. 56 și art. 64 din Legea 18/1991, iar pentru celelalte litigii competența materială se stabilește potrivit dispozițiilor legale prevăzute de Noul Cod de Procedură Civilă, art. 94 și art. 95 C.pr.civ.

Potrivit art. 101 C.pr.civ., în cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea unui act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia.

În cazul de față, acțiunea reclamantei vizează constatarea nulității absolute parțiale a unui titlu de proprietate cu privire la un teren extravilan în suprafață de 2000 mp situat în satul Iaz din comuna Plopiș, teren a cărui valoare a fost apreciată de reclamantă la suma de 4200 lei, fapt care atrage competența materială a judecătoriei, conform art. 94 alin.1 lit.j C.pr.civ.

Întemeiat pe dispozițiile art. 132 alin.1 și 3 C.pr.civ., raportat la art.

129 alin.2 pct.2 C.pr.civ., Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Șimelu Silvaniei.

Curtea examinând conflictul de competență reține următoarele:

Acțiunea cu care reclamanta a investit instanța are ca obiect constatarea nulității parțiale a unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991. Din dispozițiile art. 1 din titlu XIII Legea nr. 274/2005, reiese că procesele funciare, altele decât plângerile, sunt soluționate de instanțele de drept comun.

Acțiunea a fost înregistrată la data de_ și în consecință sunt incidente dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedură Civilă.

Prin noua reglementare tribunalul a devenit instanță de drept comun și potrivit art. 95 pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă judecă, în primă

instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit că litigiul, al cărui obiect este evaluabil în bani și are o valoare de până la 200.000 lei, este de competența

judecătoriei, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă.

În cazul de față reclamanta R. N. a Pădurii R. - DS

S. a investit instanța cu o acțiune de constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate care potrivit dispozițiilor art. 101 al. 2 Noul Cod de

2

Procedură Civilă este evaluabil în bani, caz în care competența materială a instanței se stabilește raportat la valoarea obiectului acțiunii.

În ședința publică din_, s-a stabilit că valoarea obiectului cererii este 4200 lei, valoare inferioară celei de 200.000 lei care atrage competența materială a judecătoriei.

Având în vedere valoarea redusă a obiectului cererii, tribunalul și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Concluzionând, curtea constată că în mod corect Tribunalul Sălaj a constatat că nu este competent să soluționeze prezenta acțiune având în vedere dispozițiile art.95 coroborate cu art.94 C.Pr.Civ.

În temeiul art. 135 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea va stabili că Judecătoria Șimleu Silvaniei este instanța competentă să judece acțiunea formulată de reclamanta R. N. a P. R. - D. SS contradictoriu cu pârâta G. Ana, având ca obiect anularea parțială a TP 41770/21210/_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența soluționării acțiunii, formulate de reclamanta R.

  1. a P. R. - D. SS contradictoriu cu pârâta G. Ana, având ca obiect anularea parțială a TP 41770/21210/_, în favoarea Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

    Hotărârea este definitivă.

    Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. T. N. M. T.

Red. A:T.N/ dact.A.T.N.

3 ex/._ 07.2013

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 43/2013. Conflict de competență