Sentința civilă nr. 75/2013. Conflict de competență
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 75 /F/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 27 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Beclean și Tribunalul B. -N., cu ocazia soluționării acțiunii promovate de reclamantul POP S. în contradictoriu cu pârâtele: C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR U. și C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. -N., având ca
obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001
Prezenta s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1215 din 4 iulie 2013 a Judecătoriei Beclean, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Beclean în soluționarea cauzei și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul Pop S. împotriva pârâtelor C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U., în favoarea Tribunalului B. -N. și a fost trimis dosarul, spre competentă soluționare, acestei instanțe.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
La primul termen de judecată din data de_, văzând prevederile art. 131 NCPC, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Beclean în soluționarea cauzei.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 NCPC, tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Prin urmare, întrucât art. 1 din Titlul XIII din Legea 247/2005, art. III al. 2 din Legea 169/1997 și art. 64 al. 1 din Legea 18/1991 republicată, fac trimitere la instanța judecătorească de drept comun, iar potrivit art. 53 pct. 2 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare, doar în acest din urmă caz este precizat expres că revine judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, competența de soluționare, având în vedere competențele materiale stabilite de Noul Cod de procedură civilă, instanța a cosntatat că Judecătoria Beclean nu este competentă material să soluționeze prezenta
cauză având ca obiect fond funciar - obligația de a face (punere în posesie și înaintarea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate).
Raportat la prevederile art. 129 al. 2 pct. 2 NCPC, la obiectul dosarului și la cele sus arătate, verificând competența de soluționare a cauzei, instanța a constatat că este necompetentă material, astfel că a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Beclean invocată din oficiu.
În baza art. 132 pct. 3 NCPC, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului B. -N., instanță competentă a se pronunța asupra fondului cauzei (terenul asupra căruia s-a solicitat punerea în posesie fiind situat în raza teritorială a acestui tribunal), dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, acestei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 2908 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. -N. de soluționare a cauzei, s-a declinat competența de judecată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Pop S., în contradictoriu cu pârâtele C. locală U. și C. județeană B. -N., având ca obiect fond funciar, în favoarea Judecătoriei Beclean, s-a constatat ivirea conflictului de competență, suspendă din oficiu judecata procesului și dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Cluj.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, pe care a admis-o și, drept urmare, a declinat abilitatea de judecare a litigiului în favoarea Judecătoriei Beclean, pentru argumentele ce succed.
Este adevărat că art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă atribuie tribunalelor, în primă instanță, plenitudine de competență, însă pentru determinarea competenței după materie, precum și a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță, legiuitorul folosește mai multe criterii, printre care și cel referitor la valoarea cauzelor (art. 94 pct. 1 lit. j, pct. 2 din același cod).
Acțiunea civilă are ca obiect, de regulă, protecția unui drept sau interes pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie, obiect ce se concretizează în pretenția concretă a reclamantului.
Dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii și transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. În consecință, atunci când pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
Dezlegările de până acum se regăsesc în decizia în interesul legii, nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 75/2007.
Aplicarea acestor considerații cauzei, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, unde se dispune că se consideră acțiuni și cereri evaluabile în bani cele ale căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluabil în bani, tribunalul a conchis că cererea de chemare în judecată introductivă trebuie considerată ca având acest caracter. În concret, a observat că titularul cererii urmărește
valorificarea și consolidarea, în procedura specială reglementată de legea fondului funciar, a unui drept de proprietate asupra unui teren de 0,075 ha, imobil care cu evidență poate și trebuie prețuit în bani.
În acest sens, reclamantul a precizat valoarea de circulație a bunului la suma de 5100 lei, prin adresa de la fila 13. S-a luat în considerare acest cuantum, deși conform practicalei sentinței de față prezintă relevanță valoarea impozabilă a imobilului, stabilită potrivit legislației fiscale, conform art. 104 NCPC, deoarece este evident că cea din urmă este oricând inferioară celei dintâi.
În situația dată, valoarea terenului fiind sub cea fixată prin art. 94 pct.
1 lit. j (de 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților) instanța a concluzionat că atribuția soluționării dosarului revine, în primă instanță, Judecătoriei Beclean și a făcut aplicabilitatea art. 129 alin. 2 pct. 2, 130 alin. 2, art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. 1.
Analizând conflictul de competență negativă, curtea reține următoarele: Reclamantul Pop S. a chemat în judecată pârâtele C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B.
N. și C. L. U. având ca obiect obligarea pârâtei C. L. U., solicitând ca C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 U. să fie obligată să-l pună efectiv în posesie în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 345/1993, pentru terenul de 0,075 ha și să fie obligată C.
L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 U. să înainteze documentația Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în vederea eliberării titlului de proprietate.
Din petitele formulate de către reclamant, curtea constată că, această acțiune are ca obiect obligație de a face, referitoare la demersurile pe care C.
L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 U. și C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor trebuie să le desfășoare în procedura administrativă de aplicare a Legii nr. 18/1991 și acestea nu au respectat dispozițiile legale referitoare la acea procedură.
Potrivit art. 94 lit. h din Noul C.Pr.Civ. rezultă că judecătoria judecă în primă instanță cereri privind obligații de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor, contractual sau extracontractual. Interpretând per a contrario această dispoziție legală, rezultă că pentru cererile care au ca obiect obligații de a face sau de a nu face cu caracter patrimonial, competența se va stabili potrivit art. 98 al 1 coroborat cu art. 94 lit.j sau, după caz, art. 95 pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, care prin Decizia 32/2008 a stabilit că dreptul subiectiv material care constituie fundamentul acțiunii transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
Acest raționament a fost preluat de legiuitor în Noul Cod de Procedură Civilă care a statuat ca numai obligațiile de a face sau nu face nepatrimoniale să fie în competența expresă a judecătoriei, iar obligațiile de a face patrimoniale să urmeze regimul tuturor acțiunilor evaluabile în bani, pentru care competența materială se stabilește după criteriul valoric.
În cazul de față, obligația de a face vizează un teren solicitat a fi restituit în temeiul unei legi reparatorii, care a fost prețuit de reclamant la 5100 lei.
Având în vedere criteriul valoric curtea constată că Judecătoria este competentă material să soluționeze litigiul, potrivit art. 94 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă.
Pe de altă parte, curtea constată că potrivit art. 53 al.2 din Legea nr. 18/1991, împotriva hotărârilor Comisiei Județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate se pot formula plângeri la judecătorie.
În ipoteza în care procedura administrativă legată de soluționarea cererii formulate în baza legii reparatorii nr. 18/1991 nu este respectată și partea interesată solicită instanței obligarea comisiilor să-și îndeplinească unele obligații legale, evident că instanța competentă să soluționeze această acțiune este instanța specializată în soluționarea plângerilor, respectiv judecătoria.
Într-o situație similară referitoare la aplicarea Legii nr.10/2001, deși art. 26 din Legea nr.10/2001 prevede expres că plângerile împotriva dispoziției sau deciziei sunt de competența tribunalului, cu toate acestea, după o perioadă de practică neunitară Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 20/2007 că și acțiunile formulate împotriva unității deținătoare în situațiile în care nu s-a soluționat notificarea sunt admisibile și de competența instanței specializate și nu instanței de drept comun, deși pentru acest tip de acțiuni nu s-a prevăzut expres competența tribunalului.
Rațiunea pentru care în legea specială se prevede expres competența unei anumite instanțe este aceea ca, toate litigiile în acea materie să fie soluționate de instanța specializată, aleasă de către legiuitor.
Este adevărat că art. 95 Noul Cod de Procedură Civilă prevede că tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, stabilind în favoarea tribunalului plenitudine de competență materială.
Însă, această dispoziție legală are și o excepție, referitoare la competența specială a altor instanțe stipulată prin legi speciale.
În cazul de față, litigiul vizează procedura administrativă în urma căreia trebuie emis titlul de proprietate. Dacă împotriva modului de soluționare a cererii de către C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 se poate formula plângere, este evident că o acțiune vizând nerespectarea unor etape prealabile emiterii titlului de proprietate aparține tot instanței specializate, desemnate de Legea nr.18/1991, respectiv judecătoria.
Prin urmare, în temeiul art. 135 Cod proc.civ., curtea va stabili competența soluționării acțiunii, formulată de reclamantul Pop S. în contradictoriu cu pârâtele: C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. și C. L. U. având ca obiect obligarea pârâtei C. L. U. să efectueze punerea efectivă în posesie în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 345/_, pentru terenul în suprafață de 0,075 ha teren agricol și obligarea Comisiei Locale U. să înainteze documentația Comisiei Județene pentru stabilirea
dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N., în favoarea Judecătoriei Beclean.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența soluționării acțiunii, formulată de reclamantul Pop S. în contradictoriu cu pârâtele: C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. și C. L.
U. având ca obiect obligarea pârâtei C. L. U. să efectueze punerea efectivă în posesie în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 345/_, pentru terenul în suprafață de 0,075 ha teren agricol și obligarea Comisiei Locale U. să înainteze documentația Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B.
, în favoarea Judecătoriei Beclean. Hotărârea este definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
-T. N. M. L. -T.
Red. ATN dact. GC 3 ex/_
| ← Sentința civilă nr. 29/2013. Conflict de competență | Sentința civilă nr. 55/2013. Conflict de competență → |
|---|
