Sentința civilă nr. 52/2013. Conflict de competență
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 52/F/2013
Ședința Camerei de Consiliu din 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel Grefier: S. - D. G.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Jibou și Tribunalul S., privind soluționarea cererii de fond funciar formulată de reclamanții K. L., K. JANOS, K. I., MATYAS I. și MATYAS N. împotriva pârâtelor C. J. S. ȘI C. L. DE F. F.
J. .
Conflictul s-a soluționat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei J. în data de_, sub nr._, reclamanții K. L., K. Janos, M. I. și M. N. au chemat în judecată pârâtele C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de F. F. J., solicitând modificarea Titlului de Proprietate nr. 46/4575/_, în sensul majorării suprafeței terenului din parcela "Sărătura";, înscris la poziția 2 din titlu, de la 0,15 ha, la 0,29 ha, precum și rectificării numelui fostului proprietar defunct după care s-a dispus reconstituirea, din "M. N. ";, în "M. A. ";.
Prin Sentința civilă nr. 490 din 13 iunie 2013, Judecătoria Jibou a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Tribunalului S. .
În motivarea hotărârii, s-a reținut că procesele funciare (altele decât plângerile împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond funciar), indiferent de valoarea litigiului, sunt de competența tribunalelor, conform art. 95 pct.1 C.pr.civ., întrucât atât art.1 din Titlul XIII Legea nr.247/2005, cât și art.III alin.2 din Legea 169/1997 fac trimitere la instanța judecătorească de drept comun.
Astfel sesizat, Tribunalul Sălaj a înregistrat pe rolul său cauza sub nr._
.
Prin sentința civilă nr. 3820 din 12 Septembrie 2013, Tribunalul Sălaj
admite excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și declină în favoarea Judecătoriei J. competența de soluționare a cererii de fond funciar formulate de reclamanții: K. L., K. I., K. I., M. I., M. N. în contradictoriu cu pârâtele C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de F. F. J. .
Suspendă judecata cauzei și înaintează dosarul Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării conflictului de competență.
Asupra excepției de necompetență, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Titlul XIII al Legii 247/2005, "în scopul accelerării judecății plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea
drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se va completa cu cele ale Codului de procedură civilă."
În interpretarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în Decizia nr. XLV din 21 mai 2007 a Secțiilor Unite, "că procese funciare sunt considerate toate litigiile al căror obiect vizează restituirea proprietății funciare prin legile speciale: Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, acte normative avute în vedere în procesul de modificare a legislației prin reforma în domeniul proprietății cuprinsă în Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, acțiunile care au ca obiect constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, întemeiate în drept pe dispozițiile art.III din Legea nr. 169/1997, se încadrează în sintagma "alte litigii, apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991", din articolul 1 Titlul XIII al Legii nr. 247/2005.";
Legea 18/1991 stabilește în mod expres competența materială în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul doar în privința plângerilor întemeiate pe prevederile art. 53 - art. 56 și art. 64 din Legea 18/1991, fără a prevedea o anume competență materială pentru soluționarea acțiunilor în anulare sau constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate sau a celorlalte acte de reconstituire emise în cadrul procedurii reconstituirii dreptului de proprietate.
Având, însă, în vedere faptul că, pe de o parte, în partea finală a dispozițiilor art. 1 din Titlul XIII al Legii 247/2005 se face trimitere expresă la prevederile Codului de procedură civilă, ale cărui norme completează dispozițiile speciale ale Titlului XIII al Legii 247/2005 în privința procedurii judecății proceselor funciare și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ competența materială a instanțelor este stabilită prin norme de excepție strict circumscrise dispozițiilor art. 52 din Constituția României și Legii 554/2004, se poate concluziona în sensul că niciuna dintre acțiunile în justiție ce fac parte din categoria proceselor funciare, inclusiv cele care vizează modificarea, anularea sau constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate sau celorlalte acte emise în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, nu sunt date în competența materială a instanțelor de contencios administrativ.
Prin urmare, astfel de procese atrag competența materială a instanțelor de drept comun, iar stabilirea în concret a instanței competente trebuie realizată în conformitate cu prevederile art. 94 și art. 95 C.pr.civ.
Potrivit art. 101 C.pr.civ., în cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea unui act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia.
În cazul de față, acțiunea reclamantului vizează modificarea (anularea parțială) unui titlu de proprietate, în sensul includerii în aceasta a unei suprafețe suplimentare de teren, respectiv de 1400 mp, teren a cărui valoare, potrivit indicațiilor reprezentantei reclamanților, este de 14.000 lei, fapt ce atrage competența materială a judecătoriei, conform art. 94 alin.1 lit.j C.pr.civ.
Asupra prezentului conflict negativ de competență, Curtea reține următoarele: Prezentul proces a fost început în data de 1 martie 2012, după intrarea în vigoare a noii legi de procedură civilă, prin urmare, va fi supus dispozițiilor
acesteia, conform art. 24 NCPC.
Conform art. 94 pct. 3 și pct. 4 NCPC, în materia fondului funciar, judecătoriile judecă plângerile împotriva hotărârilor comisiilor de fond funciar,
precum și plângerile sau orice alte cereri date prin legea specială în competența lor.
Competența expresă a judecătoriei este stabilită prin art. 53 - 56 și art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și prin art. 51 alin. 2 din același act normativ. Totodată, textele art. 54-56 și art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată, trimit la aplicarea prevederilor art. 53 alin. 1 și alin. 2.
Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, nu reglementează, în Titlul XIII, nicio competență expresă, ci trimite la aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă.
Pornind de la aceste reglementări legale cuprinse în legile speciale, în raport cu dispozițiile art. 94 și art. 95 C.pr.civ., care reglementează competența materială de drept comun a judecătoriei și a tribunalului, precum și cu dispozițiile art. 83 lit. k din Legea nr. 76/2012, conform cărora, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, sunt abrogate orice dispoziții contrare noii proceduri, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale, problema care s-a ridicat în fața instanțelor judecătorești implicate în prezentul conflict este aceea dacă abrogarea expresă indicată prin Legea nr. 76/2012 vizează sau nu și competența stabilită în materia fondului funciar.
Curtea reține că art. 94 pct. 4 C.pr.civ. are în vedere exclusiv competența judecătoriei prevăzută prin legi speciale concomitente sau ulterioare intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, așadar, dispozițiile din legile fondului funciar anterioare datei de 15 februarie 2013, ce consacră competența materială în favoarea judecătoriei, trebuie considerate abrogate expres în raport cu prevederile art. 83 lit. k din Legea nr. 76/2012.
Prevederile art. 53-56 și art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată, rămân în continuare aplicabile numai în privința termenului special de 30 de zile pentru sesizarea instanței de judecată, iar procedura de judecată va fi cea prevăzută în Titlul XII din Legea nr. 247/2005, care se completează cu prevederile NCPC; în acest sens sunt dispozițiile art. 9 din Legea nr. 76/2012, reținând că nu ar putea fi integrată noțiunii de procedură de judecată aspectele referitoare la competența instanței.
Pornind de la aceste considerente, se poate concluziona că, în materia fondului funciar, competența materială aparține judecătorie, în primă instanță, în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 94 pct. 3 NCPC, precum și în ipoteza reglementată de art. 51 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, text normativ care a fost introdus printr-o dispoziție ulterioară intrării în vigoare a NCPC, și anume art. 47 din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 94 pct. 4 NCPC. Intră în această categorie: plângerile împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond
funciar; acțiunile în anularea noului titlu de proprietate, emis consecutiv anulării unui titlu de proprietate ulterior de comisa județeană, în caz de suprapunere parțială sau totală a terenurilor ca urmare a emiterii a două sau mai multe titluri pe același amplasament, cu consecința emiterii unui nou titlu de proprietate (art. 51 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată).
Cu referire la cererea având ca obiect modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisia de fond funciar (art. 55 din Legea nr. 18/1991, republicată), precum și la cererea având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui titlu de proprietate, promovată de un terț în temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 169/1997, în lipsa unei reglementări speciale, care să prevadă competența soluționării unor asemenea acțiuni în favoarea judecătoriei, competența urmează a fi determinată în funcție de valoarea obiectului litigiului prin aplicarea normelor de drept comun.
Prin Decizia nr. 32/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, s-a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile având ca obiect constatarea nulității sau anularea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea unui act juridic cu efect patrimonial neputând fi integrat în sfera drepturilor personale, nepatrimoniale, precum: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică, la libertate, la onoare, la reputație, dreptul la nume și la domiciliu, și altele asemenea.
În consecință, competența materială de soluționarea a unei acțiuni în materia fondului funciar, alta decât cea dată în mod expres în competența judecătoriei, prin art. 94 pct. 3 sau prin art. 94 pct. 4 C.pr.civ., raportat la art. 51 din Legea nr. 18/1991, republicată, aparține judecătoriei sau, după caz, tribunalului în funcție de valoarea obiectului litigiului, respectiv în funcție de valoarea suprafeței de teren cu privire la care se invocă, după caz, nelegalitatea emiterii actului de constituire sau reconstituire a unui drept de proprietate, ori la valoarea acțiunilor, când este vorba despre plângeri împotriva măsurilor de punere în aplicare a art. 37 din Legea nr. 15/1990.
La stabilirea valorii bunului se au în vedere prevederile art. 101 alin. 2 NCPC, respectiv valoarea de circulație a bunului care formează obiectul litigios la data introducerii acțiunii stabilită în condițiile art. 98 C.pr.civ.
În prezentul proces, prin acțiunea reclamantului se solicită modificarea, respectiv anularea parțială a unui titlu de proprietate cu consecința includerii unei suprafețe suplimentare de teren, 1400 mp, care după prețuirea reclamanților are o valoare de 14.000 lei.
În consecință, față de cele ce preced, în raport cu dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j C.pr.civ., competența soluționării unei astfel de acțiuni aparține judecătoriei, iar sub aspect teritorial, Judecătoriei J., în a cărui rază teritorială este situat terenul în litigiu.
Văzând și dispozițiile art. 135 NCPC, Curtea va rezolva prezentul conflict negativ de competență stabilind că aparține Judecătoriei J. competența de soluționare a prezentului proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Judecătoriei J. competența de soluționare a cererii de fond funciar formulată de reclamanții K. L., K. I., K. I., M. I. ,
M. N. împotriva pârâtelor C. J. S. și C. L. de F. F. J. . Definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. -L. B. S. - D. G.
Red DB/dact.MS 2 ex./26 oct.2013
| ← Încheierea civilă nr. 115/2013. Conflict de competență | Sentința civilă nr. 36/2013. Conflict de competență → |
|---|
