Sentința civilă nr. 84/2013. Legea 10/2001

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 84/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: M.

O.

-S.

Grefier: L.

M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei civile privind pe reclamant B. L. - D., reclamant B. A. V. C., reclamant B.

G. E., reclamant D. M. - soțul supraviețuitor al defunctei D. F.

  1. , reclamant LS C., reclamant D. R. O. V. fiul defunctei

  2. F. C. și pe pârât P. M. C. -N., pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., pârât B. A. P. moștenitor al pârâtei B. I., decedata - domiciliu ales f.93, pârât C. C. PENTRU S. D., reclamant B. A. P. MOȘTENITOR A R. B. I. D., având ca obiect legea 10/2001 REJUDECARE -_ .

    La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    INSTANȚA

    Prin acțiunea civilă înregistrată inițial sub nr. 6802/2005 pe rolul Tribunalului C., reclamanții B. L., B. A. V. C., B. Grațiela

  3. , D. F. C. D., LS C. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul C. -N. prin primar, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., B. I., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că apartamentul nr. 6 din imobilul situat în mun. C.

-N., b-dul Eroilor nr. 18 a fost preluat abuziv de către S. R. în sensul dispozițiilor art. 2 lit. g sau h din Legea nr. 10/2001 și să se dispună restituirea în natură a acestuia către debitoarea reclamanților, pârâta B. I.

- unica moștenitoare a fostei proprietare tabulare Bergner (fostă Roth) M. a, să se constate că reclamanții în calitate de moștenitori ai defunctului B.

V. sunt titularii unui drept de creanță ca urmare a încheierii la data de_ a unui antecontract de vânzare cumpărare intitulat "contract de vânzare-cumpărare provizoriu"; precum și a actului intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; din data de_ corelativ obligației autoarei pârâtei de a transmite proprietatea asupra prăvăliei din apartamentul susmenționat, obligație care s-a transmis asupra succesoarei promitentei vânzătoare pârâta

B. I., să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, să se dispună radierea dreptului de proprietate al S. ui asupra imobilului din litigiu și întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților.

În subsidiar s-a solicitat ca, în situația în care se apreciază ă nu este posibilă restituirea în natură, să se dispună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent direct în favoarea reclamanților.

În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamanți că sunt moștenitorii lui B. I. și B. V. V. care la rândul lor au fost fiii lui B.

V. .

B. V. a încheiat cu autoarea pârâtei B. I. cele două contracte de vânzare-cumpărare, menționate în petitul acțiuni, cel de-al doilea putând fi calificat ca o novație a antecontractului inițial, modificând prețul astfel că suma apare ca fiind achitată în întregime.

Prezenta acțiune are caracterul unei acțiuni oblice prin care reclamanții urmăresc să aducă în patrimoniul pârâtei B. I. bunul ce a făcut obiectul celor două convenții de vânzare-cumpărare iar dreptul de a solicita restituirea în natură ce aparținea acesteia putea fi exercitat prin depunerea notificării în termenul prevăzut de lege, dincolo de acest moment reclamanții fiind îndreptățiți să considere atitudinea pârâtei ca fiind una pasivă și să promoveze prezenta acțiune.

Se apreciază că reclamanții nu se încadrează în categoria persoanelor care pot uza de parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel că unica modalitate prin care pot să-și valorifice dreptul debitoarei lor este acțiunea în revendicare.

Cât privește valabilitatea titlului S. ui se arată că proprietar tabular asupra imobilului din litigiu a fost Bergner M. a fostă Roth în timp ce naționalizarea s-a realizat pe numele Bergner Maurițiu, neexistând astfel identitate între persoana menționată în listele la decret și adevăratul proprietar astfel că preluarea s-a realizat fără titlu. Prin HG nr. 498/2003 s- au prevăzut limitativ situațiile în care preluarea nu este abuzivă însă speța de față nu poate fi încadrată în nici una dintre acestea.

În ceea ce privește capetele 2 și 3 din acțiune s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare părțile au convenit ca la momentul îndeplinirii condiției suspensive, adică la momentul în care bunul iese din proprietatea statului revenind în circuitul civil, acesta să intre direct în patrimoniul promitentului cumpărător.

Condiția suspensivă s-a împlinit odată cu apariția Legii nr. 10/2001.

În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 974, 977, art. 1073- 1077 c.civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din HG nr. 11/1997, Legea nr. 10/2001, HG nr. 498/2003.

Prin precizarea înregistrată la data de_, reclamanții și-au extins obiectul cererii cu privire la cealaltă prăvălie din imobilul înscris în CF col. nr. 3740 și CF ind. nr. 9651, respectiv prăvălia situată în vecinătatea casei nr. 20 din str. Molotov, în suprafață de 54 m.p., prăvălie ce face parte din întregul apartament nr. 6,fiind reluate aceleași petite ale acțiunii raportat la această prăvălie, cu duferența că sunt invocate antecontractul de vanzare- cumpărare din_ și contractul de vanzare-cumpărare din_, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept din acțiunea principală, cu referire la aceste două acte.

La data de_ reclamanții au depus o extindere de acțiune față de parata C. C. pentru S. D., invocand în drept dispozițiile art.13,14,16 și urm. din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

Prin întampinarea depusă, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că în urma modificărilor aduse de Legea nr.247/2005 această

instituție a fost exclusă din randul celor care aveau diverse competențe în procedura administrativă (f.51 dosar nr.6802/2005).

Paratul Municipiul C. -N. prin primar a formulat de asemenea întampinare invocand excepția autorității lucrului judecat întrucat reclamanta B. E. a formulat o acțiune similară, soluționată irevocabil în dosar nr.7274/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (f.56-60 disar 6802/2005), invocand totodată șți excepția inadmisibilității cererii.

Prin întampinare, parata B. I. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., excepția insuficientei timbrări a acțiunii, inadmisibilitatea și tardivitatea cererii precum și a lipsei calității procesuale active cu privire la petitul 1 din acțiune, întrucat după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, revendicarea unui imobil naționalizat nu se poate realiza decat conform prevederilor acestui act normativ, ce presupune o prealabilă procedură necontencioasă. Singura persoană îndreptățită este proprietarul sau moștenitorul fostului proprietar tabular.

S-a invocat de asemenea excepția prescripției în considerarea faptului că dreptul de creanță născut din antecontractul încheiat în anul 1950 s-a stins după trecerea termenului general de prescripție de 3 ani, iar pe de altă parte a devenit caduc prin intervenția Decretului 92/1950.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucat una dintre condițiile acțiunii oblice este aceea a pasivității debitorului, condiție nerealizată în cauză deoarece prin notificarea înaintată prin executorul judecătoresc Stolnean M., nr.2302/_, parata, în calitate de unic moștenitor al fostului proprietar tabular, a solicitat restituirea imobilului înscris în CF 9651 C. -N., nr. top.588/VI. Astfel, acțiunea în această formă este inadmisibilă.

Instanța nu poate să constate existena unui drept de creanță, întrucât titlul care s-a invocat (antecontractul de vânzare-cumpărare), datorită existenței "error communis facit ius" a părților contractante, chiar in momentul încheierii sale, la_, era lipsit de obiect, dat fiind faptul că Decretul nr. 92/1950 la data de_ intrase deja în vigoare și imobilul în cauză se regăsea pe lista imobilelor care urmează a fi naționalizate.

Tribunalul Cluj prin Sentința civilă nr. 379/2006 a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a petitelor 1-4 din acțiune și completarea de acțiune, declinând competența de soluționare a acestora în favoarea Judecătoriei C. -N., s-a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește petitul subsidiar privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Au fost obligați reclamanții la plata cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 279/A/2006 pronunțată în dosarul nr._ a admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 379/2006 pe care a desființat-o trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.

Soluția instanței de apel a fost menținută prin respingerea recursului declarat prin Decizia civilă nr. 2229/2007 pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare sub nr._, iar prin Sentința civilă nr.39/2008 a Tribunalului C. a fost respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive și restituirea în natură a imobilului și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții P. M. C. -N. și

S. R. prin M. Economiei Și F. Cu, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea existenței dreptului de creanță, pronunțarea unei

hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și întabularea dreptului de proprietate, și în consecință:a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții B. L. B. A. V. C. B. Grațiela E.

, LS C., D. F. C. D. - decedată pe parcursul soluționării cauzei, acțiunea Fiind continuată de succesorii D. M., D. R. O. V., împotriva Pârâtei B. I. .

De asemenea, în cel de-al doilea ciclu procesual tribunalul a respins la termenul de judecată din data de_ (f. 49 dosar_ ) excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților precum și excepția prematurității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. C. pentru S. D. B., invocată de aceasta prin întampinarea depusă în al doilea ciclu procesual (f.1724 dosar nr._

) și pe cale de consecință a constatat ca fiind rămasă fără obiect excepția inadmisibilității invocată de această pârâtă.

Totodată, s-a reținut că pe parcursul derulării cauzei a fost soluționată notificarea înregistrată de pârâta B. I. în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind emisă de P. mun. C. -N. Dispoziția nr. 9782 din_, depusă la dosarul cauzei (f. 69 d.c. nr._ ), prin care s-au restituit în natură în favoarea acesteia spațiile neînstrinate existente la preluare din apartamentul nr. 6 revendicat și terenul aferent acestora, apartament înscris inițial în CF nr. 9651 C. -N. nr. top 588/VI compus din două prăvălii, ateliere, 2 camere, 1 bucătărie, 1 magazie, 4 closete, 3 despărțituri de pivnițe, 1 despărțitură de pod, 2 despărțituri din camera pentru lemne, cu părțile

indivize comune în cotă de 44/100 părți înscrise în CF col. nr. 3740, din imobilul situat în C. -N., b-dul Eroilor nr. 18, condiționat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubire în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru spațiile și terenul restituit, actualizată la data plății, iar pentru spațiile înstrăinate din apartament s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin urmare soluționarea petitelor acțiunii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a rămas fără obiect, imobilul din litigiu intrând în patrimoniul pârâtei B. I., fiind restituit acesteia în natură și prin echivalent.

Împotriva Sentinței civile nr. 39/_, pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Cluj, au declarat apel ,reclamanții: B. A. V. C., B. GRATIELA E., D. M., LS C., D. V., iar Curtea de Apel C.

, prin Decizia civilă nr. 243/A/2008, a admis în parte apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, a menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea capetelor de cerere având obiect constatarea preluării abuzive și restituirea în natură a imobilului.

În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune doar în privința antecontractului de vanzare-cumpărare din_ și reînnoit la_, iar pe de altă parte, că în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința petitelor avand ca obiect stabilirea dreptului de creanță al reclamanților și obligarea paratei la încheierea contractului de vanzare-cumpărare autentic.

Decizia Curții de Apel C. a fost menținută prin Decizia nr.3768/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a respingerii recursului declarat de parata B. I., continuat de moștenitorul B. A. P. .

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .

Pârâtul B. A. P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că pentru a da o interpretare corectă clauzelor contractuale, instanța trebuie să determine în mod corect starea de fapt și de drept, respetciv interpretarea clauzelor contractuale trebuie realizată în spiritul principiilor instituite de art 977 și urm. C.civ.

Convenția provizorie (cu prețul de 140.000 lei din care s-a plătit un avans de 10000 lei) din data de 21 februarie 1950 a fost afectată de o condiție rezolutorie constând în obligația vânzătoarei de a scoate prăvălia vândută din starea de indivizune, ceea ce nu s-a realizat, pentru că, în vremea respectivă biroul de carte funciară a respins cererea fără nici o motivare.

Pârtiile contractante, pentru a tranșa litigiul astfel ivit între ele, au încheiat un nou contract la data de 26 aprilie 1950, în care stabilesc împreună, care parte, cum și în ce măsură suportă riscurile care decurg din naționalizarea imobilului, care constituie obiectul prezentului contract.

Este de menționat că părțile, în mod expres, fac vorbire despre faptul că, imobilul, în momentul semnării contractului, este naționalizat.

Această împrejurare nu poate conduce decât la concluzia, că pârtiile contractante, în cunoștință de cauză, au recurs la vânzarea bunului altuia, adică la vânzarea unui imobil care, în momentul semnării contractului, era deja în proprietatea S. ui R., ceea ce înseamnă că, acest contract de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută.

În antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 26 aprilie 1950, pârtiile stabilesc în mod clar, că în cazul în care imobilul nu va fi scutit de naționalizare, pierderea proprietății cade în sarcina cumpărătoarei.

Analizand contractul în totalitatea lui, se observă că pârțile folosesc sintagma de " dacă va fi scutit de naționalizare", nu ca o noțiune identică cu deznaționalizarea imobilului, (așa cum în mod eronat a interpretat instanța de apel).Prin această stipulație, pârțile reglementează un viitor mai apropiat, adică în mod tacit, fac referire la art. 2 din Decretul 92/1950, conform căruia, nu vor fi naționalizate imobilele meseriașilor și funcționarilor (Bergner M. a a fost funcționar).

Intenția părților era într-adevăr vânzarea acestui imobil, dacă acesta va scăpa de naționalizare, și dacă se vor lua în considerare dispozițiile art. 2 din Decret 92/1950, iar S. R. nu va deveni proprietar tabular în sensul Decret L 115/1938. Însă, în anul 1955 S. R. a devenit proprietar tabular.

Acesta este momentul când, în sensul Decret L 115/1938, este constituit dreptul de proprietate al S. ui R., și acesta este momentul când, cumpărătorul pierde definitiv proprietatea asupra imobilului și i se naște dreptul de a solicita restituirea sumei plătite cu titlu de preț.

Ca atare, atât instanța de apel cât și instanța de recurs a interpretat greșit clauza contractuală, care tratează consecințele naționalizării, și au dat acestei clauze un înțeles total opus voinței reale a părților astfel, nefiind incidente prevederile art. 315 ind. 1 (1) C. proc. Civ. (decizia instanței supreme nu este o hotărâre casată, recursul fiind respins) - trebuie reanalizate clauzele contractului și interpretate conform voinței reale a pârtiilor.

Conform art. 978 Cod civ. clauza de scutire de naționalizare, în momentul încheierii contractului, în mod firesc se referă la viitorul apropiat, nu la o "eventualitate", ce va interveni peste 40-50 de ani pe - ceea ce ar fi și o imposibilitate psihică, mai ales dacă o avem în vedere condițiile nesigure

ale regimului totalitar și comunist existent în R. ia, în perioada încheierii acestui contract. Pârțile în perioada respectivă nu au avut de unde să știe, ca odată cândva, imobilele preluate de stat vor fi deznaționalizate, sensul dat de instanțe aceea de "deznaționalizare" în perioada respectivă nu putea să producă nici un efect, conform art. 978 C. civ.

Pârtiile erau aproape convinse, că S. R. nu va deveni proprietar tabular, astfel imobilul va scăpa de naționalizare.

Această speranță a motivat și pe promitentul cumpărător, să-și asume eventual, riscul pierderii proprietății. Nu în utimul rând, și prețul derizoriu al contractului (redus cu 50%) reflectă această speranța fermă,.

Este de înțeles că cumpărătorul și-a asumat riscul pierderii dreptului de proprietate (nici un moment nu a intrat in posesia imobilului!!!], deoarece știa ca in cazul îndeplinirii acestui risc, are deschisă calea de a solicita restituirea sumei achitate, ceea ce a și făcut-o. Suma achitată cu titlu de preț a fost restituită cumpărătorului.

Aceste motive sunt valabile și în cazul contractului la data de_, reînnoit la data de_, încheiat între Bergner M. a și B. V. .

Parata C. C. pentru S. D. a depus întampinare invocand excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la petitul 2,3 și 4 din cererea introductivă de instanță., motivand că această paerată își exercită atribuțiile în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 81/2007 și prin Legea nr. 247/2005, Titlul I și Titlul VII.. Pe de altă parte, parata nu are nicio calitate in contractul invocat de către reclamanți in prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în esență pentru că prezenta acțiune nu reprezintă altceva decât acțiune în revendicare, promovată pe calea unei acțiuni oblice ori, luând în considerare caracterul reparator al Legii nr. 10/2001, nu pot fi intentate de către creditor acele acțiuni care au un caracter exclusiv personal.

Pârâta B. I. în calitate de debitoare a reclamanților era liberă să aprecieze în ce măsura dorea sau nu să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001. Prin Dispoziția nr. 9782/_ . s-au restituit în natură în favoarea pârâtei B. I. spațiile neînstrăinate din apartamentul 6 revendicat si terenul aferent acestora înscris în CF nr. 9651 C. N. nr. top 588/VI, condiționat de restituirea sumei primite cu titlul de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru spatiile si terenul restituit, actualizată la data plății, iar pentru spațiile înstăinate din apartament s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii si plății despăgubirilor afernte imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din legea nr. 247/2005.

Cât privește capătul subsidiar din cererea completatoare de instanță - acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent direct către reclamanți, solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, întrucat prin dispoziția amintită s-a restituit în natură în favoarea pârâtei B. I. spatiile neînstrăinate din apartamentul 6 revendicat și terenul aferent acestora

înscris în CF nr. 9651 C. N. nr. top 588/VI, condiționat de restituirea sumei primite cu titlul de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru spațiile si terenul restituit, actualizată la data plății, iar pentru spațiile înstăinate din apartament s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din legea nr. 247/2005.

C. C., în calitate de reprezentant al S. ui R. în procedura de stabilire a cuantumului măsurilor repaartorii rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, nu poate fi obligată să acorde despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de două ori pentru aceleași imobile mai multor persoane (atât celor ce au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 cât si celor care se consideră îndreptățiți la aceleași măsuri reparatorii prin invocarea un drept de creanță născut în patrimoniul unui promitent cumpărător ).

Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

D. G. a F. P. a F. P. a județului C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților .

Unul din capetele de cerere din acțiunea principala supus rejudecarii, conform dispozițiilor deciziei 3768/_ a înaltei Curți de Casație si Justiție prin care a fost menținută Decizia civila nr.243/_ pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul 3335117/2007, este cel privind constatarea dreptului de creata al reclamanților, derivat din cele patru convenții incheiate intre autoarea paratei B. ludita si reclamanta B. E. pe de o parte si autorul celorlalți reclamanți - B. V. si autoarea paratei pe de alta parte si pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare - cumpărare si intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra celor doua prăvălii din imobilului situat in C. -N. Bulevardul Eroilor nr.18, preluat abuziv de S. R. .

Fata de acest capăt de cerere, se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva întrucat in contractele invocate acesta nu are nicio calitate.

Paratul u are calitate procesuală pasivă nici față de capătul de cerere ce vizează acordarea de masuri reparatorii in echivalent direct către reclamanți, întrucat, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr.247/2005 modificată, nu Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. R. în calitate de titular al obligației de despăgubire.

Analizând actele normative mai sus invocate, rezultă că legiuitorul nu a înțeles să stabilească obligația de plată în sarcina M. ui F. P., nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentant al S. ui R., astfel cum reiese din prevederile art. 3 lit. a) și art.19 ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII - privind regimul stabilirii si plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. .

In concluzie, Ministerul Finanțelor Publice, neavând nici o atribuție în procedura administrativa de acordare a despăgubirilor și neavând nici calitatea de reprezentant al S. ui R. în justiție, nu are nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei s-a arătat că prin Dispoziția nr. 9782/_ emisă de

P. M. C. -N. au fost acordate masuri reparatorii paratei B. ludita, acestea neputand fi acordate pentru aceleași imobile si reclamanților. Paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu i-a fost comunicat niciun act de la dosarul cauzei, din care sa rezulte ca paratei B. ludita nu i- ar fi fost reparat in totalitate prejudiciul material cauzat prin preluarea abuziva a imobilului.

In lumina celor ce preced, solicită respingerea acțiunii reclamanților formulata in contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul S. R.

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

D.

G. a F.

P. a F. P. a depus o completare la

întâmpinare determinata de apariția Deciziei nr.27/_ pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul cu numărul 28/2011.

Prin Decizia nr. 27/_ pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul cu numărul 28/2011, s-a admis recursul in interesul legii si pe cale de consecința, s-a statuat ca acțiunile in acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate in mod abuziv imposibil de restituit in natura, si pentru care se prevăd masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptatate direct împotriva S. ui R. întemeiate pe disozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale si ale art. 13 din aceasta Convenție, sunt inadmisibile.

Pârâta C. C. pentru S. D., a depus note de ședință prin care a învederat, pe lângă cele menționate și depuse la dosarul cauzei că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. Atanasiu și alții împotriva R. iei.

În acest sens, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/_ privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În drept, a invocat: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr. 1095/2005, OUG nr. 184/2002, OUG nr. 4/2012, art.

299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de Procedura Civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele stabilite de instanța de control judiciar prin Decizia nr.243/A/2008, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.137 C.p.c. instanța este ținută să se pronunțe mai întai asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, judecarea pricinii.

Pentru început este necesar a se menționa faptul că, așa cum s-a reținut în încheierea din data de_, excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei C. C. pentru S. D. a rămas fără obiect, întrucat în cel de-al doilea ciclu procesual, instanța a soluționat această excepție în sensul admiterii ei la termenul de judecată din data de_ (f. 49 dosar_ ) și pe cale de consecință, a constatat ca fiind rămasă fără obiect excepția inadmisibilității invocată de această pârâtă .

Cu aceeași ocazie, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților precum și excepția prematurității acțiunii.

Se reține însă că niciuna dintre căile de atac promovate în cauză, nu a vizat aceste aspecte, iar instanțele de control judiciar nu au reținut o incorectă soluționare a acestora, astfel încat, soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei C. C. pentru S. D.

, pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual prin încheierea de ședință din

data de_ a rămas irevocabilă, la fel și soluția în privința celorlalte două excepții menționate.

Ca atare, urmează ca acțiunea civilă promovată de reclamanți în contradictoriu cu această parată să fie respinsă, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu referire la calitatea procesuală pasivă a S. R. prin M. Economiei și F. P., invocată în al treilea ciclu procesual, instanța reține că reglementarea instituită prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu conferă acestuia atribuții în procedura de acordare a despăgubirilor, el putand sta în proces în ipoteza prevăzută de art.28 din Legea nr.10/2001, ipoteză ce nu se regăsește în speță.

În plus, se reține că, urmare a emiterii Dispoziției nr. 9782 din_ de către P. M. C. -N. și a pronunțării Deciziei civile nr.234/A/2008 a Curții de Apel C. și a Deciziei nr.3768/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a rămas investită doar cu petitele din acțiunea inițială privind stabilirea dreptului de creanță al reclamanților și obligarea paratului la încheierea contractului de vanzare-cumpărare asupra imobilelor în litigiu. Ori, în antecontractele invocate de reclamanți în susținerea acțiunii, S. R. nu este parte nici în nume propriu, nici prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice, astfel încat acestuia nu îi revin nici un fel de drepturi sau obligații decurgand din respectivele antecontracte . Ca atare, cum nu s-a justificat legitimarea procesuală pasivă a acestui parat, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R. prin M. Economiei și F. P., cu consecința respingerii acțiunii civile formulate de reclamanți în contradictoriu cu acest parat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Pe fondul cauzei se reține că prin contractul de vanzare-c umpărare provizoriu încheiat la data de_ între antecesoarea paratului, văd. lui Bergner Maurițiu născ. Roth M. a și B. V., privind imobilul situat in C.

N., str. Molotov nr.18, in prezent, str. Eroilor nr.18, vanzătoarea- promitentă s-a obligat să transmită către promitentul-cumparator " imobilul cuprins in CF no 3740 colectiva a Mun. C. si in CF individuala nr 9651 o

prăvălie a cărei întindere este de aproximativ 93 mp. S-a prevăzut totodată că această prăvălie nu este transformată în proprietate pe apartamente dar vanzătoarea se obligă ca în scurt timp, aproximativ 60 de zile, să obțină aprobarea transformării prăvăliei în proprietate individuală. Prețul stipulat a fost de 120.000 lei din care s-a menționat că s-a achitat suma de 20.000 lei, urmand ca diferența să se plătească după obținerea aprobării transformării

imobilului în apartament individual, cand se va încheia și contractul definitiv (f.7 dosar nr. 6802/2005 Tribunalul Cluj).

Prin convenția provizorie încheiată la data de_ între vanzătoarea văd. lui Bergner Maurițiu născ. Roth M. a și cumpărătoarea Toadere E.

, cea dintai s-a obligat să vandă celei de a doua imobilul înscris în CF 3740 col. C., CF ind. 9651 C. constand în prăvălia care este situată direct în vecinătatea casei cu nr.20 din str. Molotov și a cărei întindere este de aproximativ 54 mp. S-a prevăzut totodată că această prăvălie nu este transformată în proprietate pe apartamente dar vanzătoarea se obligă ca în scurt timp, aproximativ 10 de zile, se va îngriji de transformarea prăvăliei în proprietate individuală. Prețul stabilit a fost de 140.000 lei din care s-a achitat suma de 10.000 lei diferența urmand a se achita în ziua cand cartea

funciară va aproba transformarea acestui imobil în apartament individual (f.33 dosar nr. 6802/2005 Tribunalul Cluj).

După apariția Decretului 92/1950 părțile contractante au semnat cu privire la imobilele obiect al contractelor provizorii anterior menționate, alte două convenții, stipulandu-se că încheierea acestora a fost determinată de împrejurarea că aceste imobile au căzut sub incidența Decretului 92/1950 iar între părți a intervenit un litigiu referitor la partea care trebuie să suporte pericolul și dauna naționalizării.

Astfel, cronologic, la data de _ s-a încheiat contractul de vanzare- cumpărare sub semnătură privată privitor la imobilul în suprafață de 54 mp .

obiect al convenției inițiale din_ , părțile prevăzand că prețul va fi redus la jumătate și cumpărătoarea va fi considerată proprietara prăvăliei naționalizate. În consecință,s-a menționat că dacă prăvălia va fi scutită de naționalizare, cumpărătoarea rămane proprietara acesteia la prețul stabilit prin acest contract, ori dacă proprietarul va fi dezdăunat pentru naționalizare, această dezdăunare îi va reveni cumpărătoarei în baza acestui contract.

La art. 2 din convenție s-a mai menționat clauza potrivit căreia "dacă imobilul n-ar fi scutit de naționalizare, pierderea proprietății cade în sarcina cumpărătoarei";, iar la art.3 s-a stipulat că prețul este stabilit de comun acord la suma de 70.000 lei care s-a achitat în întregime, iar vanzătoarea recunoaște prin semnarea contractului, primirea acestei sume (f.34 dosar nr. 6802/2005 Tribunalul Cluj).

La data de _ s-a încheiat contractul de vanzare-cumpărare referitor la imobilul în suprafață de 93 mp ., obiect al contractului provizoriu

inițial din_, părțile prevăzand că, pentru ca ambele să suporte daunele provocate de naționalizare, prețul a fost redus la suma de 90.000 lei, cumpărătorul urmand să fie considerat proprietarul prăvăliei naționalizate, și de a avea posibilitatea de a face demersuri pentru a i se deznaționaliza și a putea intra în posesiunea imobilului cumpărat. S-a prevăzut de asemenea, că în ipoteza în care imobilul n-ar fi scutit de naționalizare, pierderea cade exclusiv în sarcina și pericolul cumpărătorului, iar la art.3 din contract s-a stipulat că prețul de 90.000 lei convenit de părți a fost primit în întregime de vanzătoare(f.6 dosar nr. 6802/2005 Tribunalul Cluj).

Se observă că reclamanții inițiali B. L., ( născ. Toadere) și B. A.

V. sunt succesorii lui B. V., cumpărătorul din contractul provizoriu din_, modificat prin convenția din_, fiind nora și respectiv nepotul de fiu (B. I. ) ai acestuia, iar reclamanții B. G. E., LS

C. și D. F. C. D. sunt și ei succesorii aceluiași B. V., în calitate de noră și respectiv nepoate de fiu (B. V. V. ), potrivit actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor depuse la dosar (f.10-24, 41 dosar nr.6802/2005 al Tribunalului C. ).

Pe parcursul procesului a decedat reclamanta B. L., acțiunea fiind continuată de fiul său, B. A. V. C. și de asemenea a decedat reclamanta D. F. C. D., acțiunea fiind continuată de succesorii acesteia D. M. și D. R. O. V. (f.48 dosar nr._ și f. 56-58 dosar nr._ Tribunalul Cluj).

În ceea ce o privește pe parata inițială B. I., aceasta a fost moștenitoarea lui B. A., nepot de fiu al promitentei vanzătoare văd. lui Bergner Maurițiu, născ. Roth M. a, potrivit actelor de stare civilă și certificatului de moștenitor aflate la dosar (f.37-40 dosar nr.6802/2005 al Tribunalului C. ).B. I. a decedat pe timpul derulării procesului, acțiunea

fiind continuată față de moștenitorul acesteia, B. A. P. (f.50-52).

Se constată că prin prezentul demers judiciar, reclamanții tind să obțină obligarea paratului, ca succesor al promitentei vanzătoare B. I., la executarea în natură a obligațiilor asumate de aceasta prin antecontractele de vanzare-cumpărare anterior amintite.

Este fără îndoială că actele încheiate la data de_ și respectiv_ au caracterul unor antecontracte de vanzare-cumpărare, ele neputand opera transmiterea dreptului de proprietate de la vanzător la cumpărător. În acest sens, se reține că la momentul respectiv erau aplicabile în Transilvania dispozițile Decretului Lege nr.115/1938 care, la art.17,18 instituia principiul efectului constitutiv de drepturi, conform căruia, transferul proprietății avea loc doar la data efectuării înscrierii în cartea funciară, cu excepțiile prevăzute de art.26 din același act normativ, ipoteze care nu se regăsesc în speță.

Cele două convenții au suferit modificări determinate de apariția Decretului nr.92/1950 și a incidenței acestuia asupra imobilelor obiect al convențiilor .Modificările contractuale au vizat stabilirea suportării riscului naționalizării imobilelor respective și reducerea, în noul context, a prețului acestora. Prin încheierea acestor acte ulterioare, părțile au intenționat să asigure executarea contractelor inițiale, fiind reconfirmată astfel voința lor reală de a vinde și respectiv de a cumpăra.

Că este așa, rezultă tocmai din aplicarea principiilor de interpretare a convențiilor prevăzute de dispozițiile art.977 și urm. C.civ., conform cărora actul juridic se interpretează după voința reală a părților și nu după sensul literal al termenilor, iar potrivit art.982 C.civ. interpretarea clauzelor se realizează sistematic, unele prin altele, dandu-se fiecăreia înțelesul ce reiese din întregul act.

Ori, așa cum s-a arătat, atat în actul intervenit la data de_ cu referire la contractul din_, cat și în convenția din data de_ cu referire la cea din_, părțile au arătat în mod expres că motivul determinant al încheierii actelor ulterioare a fost apariția Decretului 92/1950 și necesitatea stabilirii de comun acord, a părții care va suporta riscul naționalizării și în ce măsură.Ca atare, aceste convenții au reconfirmat intenția părților de a realiza vanzarea-cumpărarea, chiar și în noile condiții, ale naționalizării.

În acest sens, în contractul semnat la data de_ între B. L. (Toadere) și antecesoarea paratului B. P. A. ,s-a prevăzut o reducere a prețului inițial al imobilului și s-a stipulat că "dacă prăvălia va fi scutită de naționalizare, cumpărătoarea B. L. (Toadere) rămane proprietara acesteia…";,… "vanzătoarea își dă permisiunea necondițioantă ca dreptul de proprietate să fie întabulat în favoarea cumpărătoarei "..,. "dacă imobilul n- ar fi scutit de naționalizare, pierderea proprietății cade în sarcina cumpărătoarei";.

În același timp, în contractul din data de_ încheiat între B. V. și antecesoarea paratului B. P. A., s-a prevăzut reducerea prețului inițial cat și consimțămantul necondiționat și irevocabil al vanzătoarei la întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea cumpărătorului.

De altfel, aceste aspecte au fost tranșate prin Decizia nr.243/A/2008 a Curții de Apel C. și confirmate de instanța de recurs prin Decizia civilă nr.3768/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind astfel obligatorii pentru instanța de rejudecare, contrar susținerilor paratului.

Este de remarcat faptul că prin întampinarea depusă paratul B. A.

P. a formulat o serie de critici față de statuările instanței de apel. Ori,

aceste critici puteau fi valorificate doar pe calea recursului, pe care de altfel antecesoarea paratului a și promovat-o dar fără succes, instanța de recurs reconfirmand cele statuate de instanța de apel. Aceeași este situația și în privința statuării instanțelor de control judiciar în legătură cu caracterul condiției prevăzute de părți în cuprinsul antecontractelor, respectiv aceea de condiție suspensivă constand în încetarea efectelor naționalizării și revenirii bunului în patrimoniul promitentei vanzătoare, astfel încat aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție în rejudecare .

Condiția suspensivă s-a realizat prin emiterea Dispoziției nr.9782/_ a P. ui municipiului C. -N., fiind acordate masuri reparatorii paratei

  1. ludita, respectiv o parte dintre imobilele revendicate au fost restituite în natură iar pentru celelalte s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în condițiile legii speciale-titlul VII din Legea nr.247/2005 (f.173).

    Instanța reține astfel că în speță este vorba despre două antecontracte de vanzare-cumpărare sub condiție suspensivă,, care nefiind acte autentice, nu au fost în măsură să transmită dreptul de proprietate de la vanzător la cumpărător, dar au generat obligația pentru aceștia de a încheia pe viitor contractele în forma impusă de lege.

    Nu poate fi reținută apărarea paratului din întampinare referitoare la faptul că promitenții cumpărători din cele două antecontracte aveau posibilitatea de a solicita restituirea sumei achitate drept preț al imobilelor, lucru care s-a și întamplat, prețul fiind restituit, întrucat este o afirmație lipsită de orice suport probatoriu.

    În plus, în contractele sinalagmatice condiția rezolutorie fiind totdeauna subanțeleasă, conform art.1020,1021 C.civ., în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește angajamentul, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are posibilitatea alternativă de a alege, fie silirea celeilate părți să-și execute obligațiile, fie să ceară desființarea convenției, în speță creditorul optand pentru prima variantă.

    Este de menționat de asemenea că paratul B. A. P. a promovat acțiunea înregistrată sub nr._ a Judecătoriei C. -N. avand ca obiect constatarea nulității absolute a celor patru antecontracte de care se prevalează, în prezentul litigiu, reclamanții,, cerere care a fost în mod irevocabil respinsă prin Sentința civilă nr.14461/2011, rămasă definitivă prin Decizia nr.3/A/2012 a Tribunalului C., nerecurată, reținandu-se așadar, valabilitatea respectivelor convenții.

    Prin Dispoziția nr.9782/_ emisă de P. municipiului C. -N. au fost restituite în natură solicitantei B. I. spațiile neînstrăinate existente la preluare din apartamentul nr.6 și terenul afereb’nt acestora, apartament înscris inițial în CF9651 nr. top.588/VI compus din 2 prăvălii, ateliere, 2 camere, 1 bucătărie, 1 magazie,4 closete, 3 despărțituri de pivnițe, 1 despărțitură de pod, 2 despărțituri din cameră pentru lemne, cu părțile

    indivize comune în cotă de 44/100 parte înscrise în CF col. 3740 din imobilul situat în C. -N. str. Eroilor nr.18, iar pentru spațiile înstrăinate din apartamentul nr.6 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, conform titlului VII din Legea nr.247/2005.(f.173).

    În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții, pentru a identifica imobilele obiect al antecontractelor, în ce măsură acestea mai există și sunt conforme cu descrierea din cartea funciară, care este componența lor actuală și cine exercită posesia asupra acestora (f.178-188).

    Concluziile documentației tehnice față de care părțile nu au formulat obiecțiuni, au relevat faptul că prăvălia cu dimensiuni de aproximativ 54

    mp., obiect al antecontractului inițial din_ modificat prin antecontractul din_, intervenit între antecesoarea paratului pe de o parte, și antecesoarea reclamantului B. A. V. C., pe de altă parte, este situată în prezent în cadrul magazinului cu 2 camere situat în cadrul apartamentului nr.6/1 nr. top 588/VI/I, proprietar fiind paratul B. A. P.

    .

    În ce privește imobilul obiect al antecontractului din_, modificat prin contractul din_, încheiat între antecesoarea paratului pe de o parte, și antecesorul reclamanților B. V. ,pe de altă parte, prăvălie cu dimensiuni de aproximativ 93 mp. ,acesta este situat în cadrul apartamentului cu nr.6/2 nr. top 588/VI/II în folosința SC Marimmo SRL.

    Din concluziile expertizei efectuate coroborate cu extrasele de carte funciară depuse la dosar, reiese că actuala proprietară a acestui spațiu este SC Marimo SRL, cu titlu de cumpărare,de la fostul proprietar SC Mary Company SRL, care la randul său, l-a cumpărat de la Primăria municipiului

  2. -N. .

Se constată astfel că acțiunea promovată este întemeiată în ce privește prăvălia în suprafață de 54 mp. care este actualmente în proprietatea paratului, însă este nefondată cu privire la cel de-al doilea imobil.

Reținand natura de antecontract a înscrisului intervenit la data de_ între antecesoarea paratului, văd. Lui Bregner Maurițiu, născ. Roth M. a

, pe de o parte, și antecesoarea reclamantului, Toadere L. (căs. B. ) pe de altă parte, instanța apreciază că acest act dă naștere în sarcina promitentului vanzător unei obligații de a face, respectiv de a încheia cu promitentul cumpărător actul autentic de vanzare-cumpărare, obligație pe care paratul în cauză este ținut să o îndeplinească, în calitate de succesor în drepturi al promitentei vanzătoare, proprietar al imobilului prin restituire, ca urmare a realizării condiției suspensive a încetării efectelor naționalizării. Ca atare, în temeiul art.1073, art.1077 C.civ. și art.5 al.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 va obliga paratul B. A. P. să încheie cu reclamantul B. A. V. C. act autentic de vanzare-cumpărare cu privire la imobilul prăvălie spre stradă, înscris inițial în CF 3740 colectivă C.

, CF ind. nr.9651 C. nr. top. 588/VI, în suprafață de 54 mp.și cota indiviză de 4/100 parte, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Moga A., ca facand parte din imobilul apartament nr.6/1, actualmente înscris în, CF ind nr.70.019 C., nr. top 588/VI/1 în suprafață de 472,60 mp. cu cota părți indivize înscrisă în CF col. nr.70013 C., în caz contrar, sentința ținand loc de contract autentic de înstrăinare.

Instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea dreptului de creanță izvorat din antecontractul încheaia la data de_, modificat prin convenția din_, prin raportare la prevederile art.111 C.pr.civ. potrivit căruia, cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Ori, în speță, reclamantul nu numai că a cerut realizarea dreptului, prin formularea petitului de prestație tabulară, dar a și obținut aceasta, conform soluției adoptate în cauză, expusă anterior.

De asemenea, se va respinge și capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate al statului în condițiile în care acesta nu mai este proprietar tabular al imobilului .

În ce privește întabularea dreptului de proprietate al reclamantului, aceasta nu se poate dispune . Astfel, conform raportului de expertiză efectuat, față de care nu s-au formulat obiecțiuni, imobilul în suprafață de 54 mp. nu este evidențiat ca apartament distinct, fiind actualmente parte integrantă dintr-un spațiu mai mare, respectiv apartamentul nr.6/1 ,

actualmente înscris în, CF ind nr.70.019 C., nr. top 588/VI/1 în suprafață de 472,60 mp. cu cota părți indivize înscrisă în CF col. nr.70013 C. . În conformitate cu art. 1 și art. 48 din Legea nr.7/1996, pentru realizarea publicității imobiliare este necesar ca imobilul în cauza să fie identificat printr-un identificator unic, ceea ce presupune întocmirea documentației cadastrale la care se referă înscrierea, conținutul documentației cadastrale și modul de întocmire al acesteia fiind stabilite prin Ordinului nr. 634/2006, pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, cerința neîndeplinită în speța de față.

Ca atare, după efectuarea documentației necesare și în baza prezentei hotărari, reclamantul va putea obține înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

În ce privește prăvălia care a făcut obiectul convențiilor din data de _

, respectiv_, avand în vedere că aceasta nu a revenit în patrimoniul promitentului vanzător, fiind înstrăinat de Primăria municipiului C. -N. în temeiul unui contract de vanzare-cumpărare care nu a fost atacat pe cale

judiciară, fiind în ființă, urmează ca cererile reclamanților referitoare la acest imobil să fie respinse. In contextul actual, reclamanții nu pot obține executarea în natură a obligației asumate de antecesoarea paratului, aceea de a le transmite dreptul de proprietate asupra imobilului, întrucat acesta nu a revenit în patrimoniul său.

Avand în vedere considerentele și temeiurile legale expuse, instanța va admite în parte acțiunea promovată, potrivit dispozitivului prezentei hotărari.

Reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată, astfel încat acestea nu vor fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. A. V.

C., B. L., decedată în cursul procesului,acțiunea fiind continuată de

B. A. V. C., B. G. E., LS C. și D. F. C. D.

, decedată pe parcursul soluționării cauzei, acțiunea fiind continuată de succesorii D. M. și D. R. O. V. în contradictoriu cu parații B. I.

, decedată în cursul procesului, continuată față de moștenitorul B. A. P. și Municipiul C. -N. prin primar și în consecință:

- obligă paratul B. A. P. să încheie cu reclamanții act autentic de vanzare-cumpărare cu privire la imobilul prăvălie spre stradă, înscris inițial în CF 3740 colectivă C., CF ind. nr.9651 C. nr. top. 588/VI, în suprafață de 54 mp.și cota indiviză de 4/100 parte, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Moga A., ca facand parte din imobilul apartament nr.6/1, actualmente înscris în, CF ind nr.70.019 C., nr. top 588/VI/1 în suprafață de 472,60 mp. cu cota părți indivize înscrisă în CF col. nr.70013 C., în caz contrar, sentința ținand loc de contract autentic de înstrăinare.

Respinge restul pretențiilor reclamanților.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu parații C. C. pentru S. D. și S. R. prin Ministerul

Finanțelor Publice ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

M. O. -S.

Grefier,

L. M.

L.M. 08 Februarie 2013 Red./Dact.M.O.S.-_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 84/2013. Legea 10/2001