Decizia civilă nr. 931/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ Nr. 931/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. S. B. JUDECĂTOR: ANA-SS
JUDECĂTOR: D. T. GREFIER: G. P.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul promovat de către reclamantul S. V. în contra Sentinței civile nr. 7548 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul M. FinanȚelor P., având ca obiect pretenții în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 18 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, pentru a se depune concluzii sau note scrise la solicitarea reprezentantei recurentului, avocat M.
R. M., ce au fost înregistrate la data de_ - f. 19 dosar, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Reține că prin sentința civilă nr.7548/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului Ș. V. în contradictoriu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect restituirea către reclamant a prețului actual de piață al imobilului apartament situat în C. -N., str.G-ral Traian Moșoiu nr.43, ap.9, jud.C., obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr.36187/_ încheiat în baza Legii nr.112/1995.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de
pârât.
S-a respins ca prescrisă cererea reclamantului Ș. V. în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect restituirea prețului actualizat plătit de reclamant pentru achiziționarea imobilului apartament situat în C. -N., str.G-ral Traian Moșoiu nr.43, ap.9, jud.C., obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr.36187/_ încheiat în baza Legii nr.112/1995.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul Ș. V. a încheiat cu Consiliul Local al municipiului C. -N. prin SC Constructardealul SA C. -N. contractul de vânzare-cumpărare
nr.36187/_ având ca obiect vânzarea către reclamant a imobilului situat în C. -N., str.Traian Moșoiu nr.43, ap. 9, nr.top 3728/1/IX în baza Legii nr.112/1995.
Prin Decizia civilă nr.712/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ s-au admis în parte recursurile împotriva deciziei civile nr.488/_ a T. ului C., pronunțată în dosar pe care a modificat-o și a admis în parte apelurile pârâților Consiliul Local al. Mun. C. -N. și Ș. V. în contra sentinței civile nr.757/_ a Judecătoriei C. -N. din dosarul civil nr.5923/2006 pe care a schimbat-o în parte: judecând, a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității actului de donație autentificat sub nr. 9180/_ și a păstrat celelalte dispoziții din sentință.
În cuprinsul acestei decizii, s-a reținut că prin sentința civilă nr.757/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, printre altele, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ pentru apartamentul nr.9 din imobilul situat în C. -N., str.Traian Moșoiu nr.43, încheiat între SC Constructardealul SA și pârâtul Ș. V. . Cu privire la această constatare a nulității absolute, curtea a reținut, în esență, că în mod temeinic au statuat instanțele de fond nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, atâta timp cât prin vânzarea realizată au fost nesocotite dispozițiile imperative ale Legii nr.112/1995, referitoare la obiectul de reglementare al acestui act normativ reparator, înstrăinându-se un apartament al unui imobil care a aparținut unei persoane juridice, iar nu fizice, respectiv unui cult religios. În mod evident, obiectul contractului are un caracter ilicit, sancționat cu nulitatea absolută prin art.948 pct.3 raportat la art.962 și următoarele C.civ, iar buna credință a chiriașului cumpărător rămâne fără relevanță, ea fiind exclusă în prezența fraudei la lege, a eludării acelor prevederi imperative ale Legii nr.112/1995 care determină categoria de imobile ce pot fi înstrăinate în baza acestui act normativ (f.14-22).
Prin prezenta acțiune, reclamantul Ș. V. a solicitat la data de_ obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață al imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare anulat, în temeiul art. 50¹ din Legea nr.10/2001, iar la data de_ a solicitat obligarea pârâtului și la restituirea prețului actualizat plătit pentru imobil în baza contractului de vânzare-cumpărare anulat.
Pe fondul cauzei, analizând temeinicia pretențiilor reclamantului, instanța a reținut că potrivit art. 50 alin. 2 și 3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1//2009, cererile sau acțiunile in justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 50¹ din Legea nr.10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.
Din economia acestor reglementări legale rezultă ca sunt îndreptățiți la restituirea prețului imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare- cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, chiriașii ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, însă în mod diferențiat, în funcție de împrejurarea că respectivele contracte de vânzare- cumpărare au fost încheiate cu respectarea sau cu încălcarea Legii nr.112/1995.
Astfel, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 si care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde doar prețul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, în condițiile prevăzute de art.50 al.2 si 3 din Legea nr.10/2001.
Dimpotrivă, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 și au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde prețul de piață al imobilului, în condițiile prevăzute de art.50 al.2¹ si 3, precum si art.50¹ din Legea nr.10/2001.
Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru restituirea prețului la solicitarea chiriașului și, în consecință, stabilirea incidenței textelor legale mai sus menționate, în funcție de distincțiile prezentate mai sus, revine instanței de judecată care este investită cu o acțiune prin care fostul chiriaș, al cărui contract de vânzare-cumpărare a fost desființat printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabilă, solicită restituirea prețului imobilului de care a fost evins.
De asemenea, din economia dispozițiilor art.50 si 50¹ din Legea nr.10/2001 rezultă ca aceste norme legale instituie o formă specială a răspunderii pentru evicțiune în sarcina Statului Român, in calitate de vânzător al imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate in temeiul Legii nr.112/1995, anulate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. Normele legale menționate, fiind norme speciale ce se aplică doar situațiilor pe care le reglementează, derogă de la dreptul comun reprezentat de dispozițiile art.1337 si urm. Cod civil, și stabilesc o obligație de despăgubire în sarcina M. ui F. P. și în favoarea fostului chiriaș, prevăzând că în cazul acestor contracte, obligația de despăgubire se compune din prețul actualizat plătit de acesta sau prețul de piață al imobilului. Dat fiind caracterul special si derogatoriu de la dreptul comun, dispozițiile art.50 si 50¹ din Legea nr.10/2001 nu doar că reglementează condiții speciale în care poate fi angajată răspunderea Statului, dar și limitează cuantumul despăgubirilor pe care le poate pretinde fostul chiriaș, al cărui contract de vânzare-cumpărare a fost desființat. Evident, aplicarea normei speciale va exclude aplicarea normelor de drept comun în această materie, iar partea interesată nu poate pretinde aplicarea cu prioritate a normei de drept comun și nici nu poate solicita aplicarea concomitentă a acestora sau o norma hibridă, care să conțină reglementări combinate ale celor două categorii de norme.
Astfel, instanța constată ca pentru a fi admisă acțiunea reclamantului prin care acesta pretinde restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, este necesar sa fie întrunite mai multe condiții, prevăzute de art.50 al.2¹ si 3 si art.50¹ din Legea nr.10/2001: reclamantul să fi cumpărat în temeiul Legii nr.112/1995 un
imobil, iar prețul sa fi fost achitat, contractul de vânzare-cumpărare să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, iar acel contract să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Examinând aceste aspecte în prezenta cauza, instanța reține că reclamantul a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.36187/_ încheiat cu SC Constructardealul SA, imobilul situat in C. -N., str.Traian Moșoiu nr.43 ap.9 pentru un preț de 9.841.873 ROL. În baza acestui contract, au fost achitate suma de 300,39 RON cu titlu de avans (inclusiv 9,84 lei reprezentând comision de 1% din valoarea încasată, reținut de unitatea vânzătoare), suma de 683,80 lei cu titlu de rate de împrumut, respectiv suma de 298,37 lei, cu titlu de rate din dobânda, iar din totalul de 1.282,56 lei a fost virată în contul M. ui F. P. suma de 1.272,72 lei după cum rezulta din adresa emisă de Municipiul C. -N. - S. Rate, Chirii, T. fe, Prețuri (f.114).
De asemenea, din probele administrate în cauză rezultă că s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.36187/_, prin sentința civilă nr.757/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin decizia nr.712/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. (f.14-22).
Cât privește însă condiția ca respectivul contract de vânzare-cumpărare de care se prevalează reclamantul să fie încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, instanța apreciază că aceasta nu este întrunită în speță. Deși verificarea unui asemenea aspect poate fi făcută, ca regulă, de instanța care soluționează cererea de restituire a prețului de piață, prin administrare de probe, în prezenta cauza rezultă fără urmă de dubiu că aceasta condiție nu este îndeplinită.
Astfel, prin sentința civila nr.757/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca cu referire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, instanța a constatat nulitatea acestuia în baza art. 1 și 9 din Legea nr.112/1995, întrucât fiind preluat fără titlu imobilul nu putea face obiectul Legii nr.112/1995, fiind menționat expres că pentru alte categorii de imobile decât cele prevăzute la art. 1 se vor adopta reglementări speciale. Prin decizia civilă nr.712/R/2008 prin care s-a menținut soluția cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, curtea a arătat expres următoarele: "cu referire la buna credință a chiriașului cumpărător, apreciată
la data încheierii actului juridic cu titlu oneros, translativ de proprietate, și care în opinia pârâților, este de natură să valideze acest contract, în baza principiului ocrotirii bunei credințe și a principiului aparenței în drept, curtea consideră, asemenea instanțelor de fond, că sub acest aspect buna credință rămâne fără relevanță, ea fiind exclusă în prezența fraudei la lege, a eludării acelor prevederi imperative ale Legii nr.112/1995 care determină categoria de imobile ce pot fi înstrăinate în baza acestui act normativ -";f. 21.
Or, considerentele sentinței civile nr.757/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și ale deciziei nr.712/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel C., care au fost pronunțate în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauza și care sunt irevocabile, au trecut în puterea lucrului judecat, iar acest aspect, care a fost discutat în litigiul finalizat prin decizia civilă menționată, litigiu în care reclamantul a putut să-și facă toate apărările pe care le-a considerat de cuviință, nu mai poate fi repus în discuție în prezenta cauză, ci se impune instanței, dată fiind obligativitatea acestei hotărâri, ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat.
Așa fiind, se va reține că nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art.50 al.2¹ si art.50¹ din Legea nr.10/2001, iar considerațiile reclamantului cu privire la posibilitatea limitată de aplicare în practică a acestor prevederi
legale nu prezintă relevanță, esențial fiind doar faptul ca în cazul reclamantului nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de art.50 al.2¹ si art.50¹ din Legea nr.10/2001, pentru a se dispune restituirea prețului de piață al apartamentului către reclamant. Drept urmare, se va reține că nu este întemeiată pretenția reclamantului cu privire la prețul de piață al imobilului mai sus menționat, astfel ca va fi respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect restituirea către reclamant a prețului actual de piață al imobilului apartament situat în C. -N., str.G-ral Traian Moșoiu nr.43, ap.9, jud.C., obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr.36187/_ încheiat în baza Legii nr.112/1995.
În ceea ce privește cererea de restituire a prețului actualizat plătit pentru imobil, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că termenul general de 3 ani a fost depășit, excepția urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește legea civilă aplicabilă, potrivit art. 201 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Având în vedere că în speță, dreptul la acțiune s-a născut în anul 2008 anterior intrării în vigoare a noului cod civil (_ ), instanța reține că în materia prescripției extinctive sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Potrivit art.3 teza I din acest decret, termenul prescripției este de 3 ani, iar conform art. 7 alin.1 prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În cauză, la data de_ s-a pronunțat de către Curtea de Apel decizia civilă nr.721/R/2008 în dosarul civil nr._ prin care a rămas irevocabilă dispoziția sentinței civile nr.757/_ a Judecătoriei C. -N. privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului, dreptul de a cere restituirea prețului actualizat de către reclamant născându-se de la această dată.
Întrucât reclamantul a formulat precizarea de acțiune și a solicitat restituirea prețului actualizat la data de_, instanța constată că termenul de 3 ani se împlinise anterior acestei date (la data de_ ), chiar și anterior sesizării instanței cu prima cerere privind restituirea prețului de piață al imobilului.
În consecință, în temeiul art. 3 și art. 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge ca prescrisă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata prețului actualizat plătit de reclamant pentru achiziționarea imobilului apartament situat în C. -N., str.G-ral Traian Moșoiu nr.43, ap.9, jud.C., obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr.36187/_ încheiat în baza Legii nr.112/1995.
Împotriva sentinței civile nr.7558/2013 a declarat în termen legal recurs reclamantul S. V. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motive arată că prima instanță a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art.50 1din Legea nr.10/2001 apreciind eronat că buna credință a reclamantului nu are nici o relevanță. Fără îndoială că buna credință a reclamantului are relevanță întrucât altfel textul legal este golit de conținut. Interpretarea textului art.501alin.1 din Legea nr.10/2001 nu poate fi aplicat
unor contracte încheiate cu respectarea Legii nr.112/1995, interpretarea sa în sensul contrar duce la inaplicabilitatea acestui text legal, contravenind principiului interpretării legii în sensul aplicării, iar nu în sensul neaplicării instituit de art.978 Cod civil, aplicabil nu doar interpretării acelor juridice, dar și a dispozițiilor legale.
O interpretarea rezonabilă a textului legal analizat ar fi aceea că el devine operant în situația în care motivul de desființare este străin de culpa chiriașului, care ulterior a cumpărat de bună credință, așa cum este cazul recurentului. În cauză rezultă conduita culpabilă a Statului Român în ceea ce înseamnă preluarea imobilului litigios, și nu culpa exclusivă a recurentului. Recurentul a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare- cumpărare, la momentul încheierii contractului imobilul era înscris în CF în proprietatea Statului Român, drept înscris încă din 1961. Mai mult decât atât, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare se verificau condițiile vânzării așa cum erau stipulate prin art.9 din Legea nr.112/1995 de unde reiese că recurentul a fost de bună - credință.
Deși contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, nici până în acest moment nu și-a recuperat prețul primit, ceea ce justifică obligarea pârâtului intimat la restituirea acestuia. În măsura în care s-ar menține hotărârea instanței de fond s-ar aduce atingere gravă însuși dreptului de proprietate al recurentului, care la acest moment este pus în situația de a nu beneficia nici de apartament și nici de despăgubiri. Urmare a constatării nulității absolute devine incident principiul " restituțio in integrum"; ce guvernează efectele nulității, părțile actului desființat având dreptul la restituirea prestaților
Anularea contractului de vânzare-cumpărare se datorează exclusiv culpei autorităților, în speță Statului Român care nu a verificat temeinici dacă putea sau nu vinde imobilul. Este evidentă reau-credință a autorităților, care aveau obligația în temeiul răspunderii pentru evicțiune să facă tot ce le stă în putință pentru a asigura cumpărătorului stăpânirea liniștită și utilă a lucrului vândut.
În acest sens este și practica recentă a I. care a statuat prin Decizia nr.1231/2011 că dispozițiile art.501din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009 nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că sentința atacată este temeinică ș legală, recurentul nefiind cumpărător de bună credință al imobilului În condițiile în care apartamentul nu a aparținut anterior preluării vreunei persoane fizice,evident că nu putea fi vândut. Mai mult, legiuitorul face referire la respectarea condițiilor legale și nu la buna sau reaua credință a cumpărătorului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.50 1din Legea nr.10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin.1 se stabilește prin expertiză.
Pornind de la analiza textului pe care reclamantul i-a întemeiat acțiunea, tribunalul constată că pentru ca fostul cumpărător căruia i s-a anulat
contractul de vânzare-cumpărare are dreptul la restituirea valorii de circulație a imobilului dacă: contractul a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr.112/1995.
Potrivit dispozițiilor art1 din Legea nr.112/1995 Foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. Prin urmare, obiectul de reglementare al Legii nr.112/1995 se referă doar la imobilele care au aparținut foștilor proprietari persoane fizice.
Doar apartamentele aparținând foștilor proprietari persoane fizice preluate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 puteau fi vândute foștilor chiriași.
Acestea sunt elementele de la care trebuie să pornească atunci când instanța verifică dacă contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, respectiv dacă fostul cumpărător căruia i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare este îndreptățit sau nu la acordarea prețului de piață al imobilului.
Din considerentele Deciziei civile nr712/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel C. reiese că apartamentul nr.9 situat în C. -N., str. G-ral Traian Moșoiu, nr.43, jud. C. a constituit, înainte de trecerea în proprietatea Statului Român, proprietatea Episcopiei Ortodoxe Române a Vadului Feleacului și C. ului. Prin urmare, imobilul nefiind anterior proprietatea unei persoane fizice nu intra în sfera de reglementare a Legii nr.112/1995.
Nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr.112/1995 obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost unul ilicit, fără a avea relevanță buna sau reaua credință a reclamantului, care rămâne fără relevanță în cazul fraudei la lege.
În aceste condiții în mod neîntemeiat se susține de către recurent că doar statul român a fost de rea credință și că motivul de desființare este unul străin de culpa chiriașului. Atât cumpărătorul, cât și vânzătorul, erau în aceeași măsură obligați să verifice situația imobilului în litigiu și nu doar statul român. Cartea funciară ca și mijloc de publicitate a permis reclamantului să verifice situația imobilului și a titularului anterior al dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel că în mod neîntemeiat se susține că acesta obligație revenea doar statului. Practic, reclamantul și-a asumat riscul la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil ce nu intra în sfera de reglementare a Legii nr.112/1995.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează nerecuperarea de către fostul cumpărător al cărui contract a fost anulat a prețului de vânzare, în baza incidenței principiului restituțio in integrum, tribunalul apreciază că acesta este nefondat. Este de necontestat că urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare devine incident principiul restituțio in integrum însă acesta nu operează din oficiu, ci doar la cerere. În acest sens, reclamantul era în drept să solicite restituirea prețului achitat în termenul general de prescripție de 3 ani,prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 termen care curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută, respectiv data de 21 martie 2008 când Curtea de Apel C. a soluționat recursul în dosar nr._ prin Decizia civilă nr.712/R/2008.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la_, cu depășirea termenului anterior menționat, astfel că în mod legal prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune sub acest aspect. De altfel, critica din recurs nu vizează legala sau nelegala admitere a acestei excepții.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că în mod corect a statuat prima instanță că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea prețului de piață al imobilului și că buna credință a acestuia nu are relevanță întrucât frauda la lege exclude buna credință. De altfel, buna credință prin ea însăși nu este suficientă pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Ca urmare, în temeiul art.312 lain.1 raportat la art.304 pct.9 și art.3041Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș. V. în contra Sentinței civile nr. 7548 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. V. în contra Sentinței civile nr. 7548 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -
N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.
Președinte, F. S. B. | Judecător, Ana-SS | Judecător, D. T. |
Grefier, G. P. |
Red/Dact/SS 2ex._
Jud. Fond.Sânzâiana F. C.
| ← Sentința civilă nr. 807/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 23/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
