Actiune în constatarea nulitătii absolute a Protocolului pentru vânzarea locuinţelor în temeiul Legii nr. 112/1995 semnat de primar în numele unitătii administrativ-teritoriale. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 490 din 12 februarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 20136 din 18 octombrie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâţii S.L., S.A., S.E., T.C.V., C.C.G., C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H., ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor invocată de pârâţii T.C.V., C.C.G., C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H., ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.L., S.A., S.E., T.C.V., C.C.G., C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H., ca neîntemeiată.
S-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului S.C. CONSTRUCT ARDEALUL SA, invocată de pârâţii M.M., C.M., T.C.V., C.C.G.,
C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H..
S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.F.E., P.F.M., A.M.G.G., P.L.L.R., P.T.M. şi P.E. în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi prin PRIMARUL MUN. CLUJ NAPOCA, S.L. şi S.A., C.M., C C G. şi C.L.A., L.A., în calitate de moştenitor al defunctei N.G., T.M.A., T.E., ambii în calitate de moştenitori ai def. S.A., K.F.A. în calitate de moştenitor al defunctei K.E., M.M., T.C.V. în calitate de moştenitoare a def. K.E., C.O. în calitate de moştenitoare a def. S.M., S.D., P.B.V. şi P.B.L., S.E. în calitate de moştenitoare a def. F.F.R. şi a def. M.I., D.G. şi D.L., S.C. în calitate de moştenitor al def. S.N., M.I.H., M.R.O., C.M., în calitate de
moştenitoare a def. C.I., M.V. şi M.L.V., J.V. în calitate de moştenitor al def. J.V.,
D.R. şi D.S.L., O.T.E.H., K.E. în calitate de moştenitoare a def. B.L., P.S., I.G. şi I.V., M.I., MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA prin PRIMAR şi prin CONSILIUL LOCAL CLUJ-NAPOCA (în calitate de succesor al S.C. CONSTRUCT ARDEALUL SA) şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, privind nulitatea parţială a Protocolului nr. 28871/30.07.1996, ca neîntemeiată.
Au fost obligaţi reclamanţii în solidar, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâţilor T.C.V., C.C.G., C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H., la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâţilor P.B.V.V. şi P.B.L., la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei M.M. precum şi la plata sumei de 750 lei în favoarea pârâtei S.E.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art.137
C.pr.civ. „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”
Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei de interes, instanţa de fond a reţinut că potrivit certificatului de moştenitor nr.53/1997 emis de notariatul de Stat Judeţean Cluj (f.130), reclamanţii au calitatea de moştenitori ai defunctului P.E. V., proprietar tabular asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. R., nr.16, înscris în CF 8196 Cluj-Napoca, nr. topo 211,215, ce a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 921950 (f.88-89).
După apariţia Legii nr.10/2001, reclamanţii au promovat o acţiune în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. R., nr.16.
Prin încheierea civilă din data de 24.02.2009, pronunţată în dosarul nr. x/117/2007, Tribunalul Cluj a suspendat soluţionarea cauzei având ca obiect constatare nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare până la soluţionarea cauzei ce face obiectul prezentului dosar.
Drept urmare, s-a constatat că reclamanţii au calitate procesuală activă şi interes în prezenta cauză, astfel încât instanţa de fond a respins excepţiile ca neîntemeiate.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.L., S.A., S.E., T.C.V., C.C.G., C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H. prima instanţă a reţinut că aceştia sunt titulari ai contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. R. nr.16, jud. Cluj în baza protocolului atacat prin prezenta cerere de chemare în judecată, sau moştenitori ai titularilor de contracte de vânzare cumpărare, astfel încât aceştia au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecinţă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.L., S.A., S.E., ’ T.C.V., C.C.G., ’ C.L.A., C.O., M.R.O., M.I.H., ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia capacităţii procesuale de folosinţă a S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA, instanţa a mai reţinut că în data de 8 martie 2006, această societate a fost radiată din Registrul Comerţului, nemaiexistând ca persoană juridică.
În consecinţă, instanţa a admis excepţia invocată şi a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane rămasă fără capacitate procesuală de folosinţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a mai reţinut că după apariţia Legii nr.112/1995, între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA, s-a încheiat Protocolul nr.28871/30.07.1996, având ca obiect evaluarea preţului de vânzare şi perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor cu destinaţia
de locuinţe trecute în proprietatea statului, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca şi care au făcut obiectul Legii nr. 112/1995 (f.14-15).
Protocolul a fost semnat de către Primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitate de reprezentant legal al Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995.
În baza protocolului mai sus enunţat, unitatea specializată, în speţă S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA, a procedat la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobilele care au căzut sub incidenţa Legii nr. 112/1995, printre care şi imobilul situat în Cluj-Napoca, str. R., nr.16, jud. Cluj, asupra căruia proprietari tabulari au fost antecesorii reclamanţilor.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanţii au solicitat instanţei nulitatea parţială a Protocolului nr. 28871/30.07.1996, în considerarea faptului că lipseşte consimţământul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, deoarece nu a fost adoptată o hotărâre privind vânzarea locuinţelor ce au făcut obiectul unor contracte de închiriere, primarul şi cei doi directori nu au avut capacitatea de a încheia actul juridic, deoarece nu au fost mandataţi în acest sens de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, obiectul actului nu este valabil, deoarece este ilicit şi nedeterminat, actul a fost încheiat în fraudarea legii, având în vedere că nu are la bază o hotărâre a Consiliului local Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte obligativitatea emiterii unei hotărâri a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca prin care să se dispună vânzarea imobilelor către chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 69/1991.
Potrivit art. 9 din Legea nr.112/1995, pentru locuinţele ce nu se restituie foştilor proprietari deposedaţi de stat, chiriaşul are opţiunea cumpărării acelei locuinţe.
În conformitate cu dispoziţiile ar 33 din H.G. nr. 20/1996, vânzarea apartamentelor în condiţiile Legii nr.112/1995 se face de către societăţile comerciale şi/sau unităţile specializate în vânzarea locuinţelor care administrează locuinţele, existente la data în vigoare a legii. Aceste societăţi sau unităţi specializate au fost constituite de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, şi au acţionat în baza unui mandat de reprezentare, având calitatea de mandatar legal al statului.
Potrivit art. 84 din legea nr. 69/1991, în vigoare la data încheierii Protocolului nr. 28871/1996 „Consiliile locale şi cele judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public şi privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea şi vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean, în condiţiile legii. Vânzarea, concesionarea, închirierea şi locaţia de gestiune se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii”.
Din dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 69/1991 rezultă că administraţiei publice locale, în speţă Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, i-a fost dat prin lege dreptul de a hotărî cu privire la vânzarea bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, în exercitarea acestor prerogative fiind obligat să emită hotărâri.
Ulterior apariţiei Legii nr. 69/1991 a fost adoptată Legea nr.112/1995, prin care s-a instituit în favoarea chiriaşilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituiau în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora posibilitatea de a opta pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.
A rezultat, aşadar, că prin lege (ale cărei efecte nu pot fi înlăturate printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară, cum este în cazul de faţă o hotărâre a consiliului local), a fost reglementat dreptul chiriaşilor de a opta pentru vânzarea locuinţelor deţinute în baza unor contracte de închiriere, corelativ cu obligaţia unităţii deţinătoare de a vinde imobilele în situaţia în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.112/1995, situaţie în care Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca nu mai avea obligaţia de a emite hotărâre în acest sens. Din nicio dispoziţie a legii speciale sau a normelor de aplicare nu s-a desprins concluzia că în procedura de înstrăinare a locuinţelor, consiliul local ar fi obligat să emită hotărâre, astfel încât a fi interpretat în acest fel actul normativ enunţat ar însemna să se adauge la lege.
În consecinţă, instanţa a apreciat că dispoziţiile Legii nr.112/1995, reprezintă o excepţie de la prevederile art. 84 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 69/1991, în procedura de vânzare a imobilelor, consiliile locale fiind chemate doar să constituie unităţile specializate în vânzarea locuinţelor să le acorde acestora mandat pentru perfectarea contractelor de vânzare cumpărare în ceea ce priveşte imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr.112/1995 şi să respecte condiţiile prevăzute de lege în momentul înstrăinării acestora şi nicidecum să dispună printr-un act juridic inferior legii cu privire la vânzarea acestora.
Or, din probele de la dosar, a rezultat că pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a respectat dispoziţiile legii, în sensul că prin protocolul atacat, a mandatat unitatea specializată în vederea vânzării imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr.112/1995, şi pentru care nu s-au formulat cereri de restituire de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora.
În ceea ce priveşte lipsa capacităţii primarului şi a celor doi directori de a încheia actul juridic atacat, potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data întocmirii protocolului „Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie”, fapt pentru care primarul avea capacitate de a încheia actul juridic. Apoi, potrivit art. 45 pct.4 din H.G. nr. 20/1996, preşedintele comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995 este primarul, situaţie în care acesta a avut dreptul de a semna protocolul încheiat cu unitatea specializată în vânzarea locuinţelor.
În ceea ce priveşte nevalabilitatea obiectului protocolului atacat şi a nulităţii acestuia pentru fraudă la lege, instanţa a mai reţinut că obiectul acestuia este în concordanţă cu dispoziţiile legale care dispun cu putere de lege cu privire la modalitatea de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, nefiind în această situaţie necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local, prin care să se dispună asupra acestui lucru.
Prin decizia civilă nr. 531/A din 29 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii P.L.L.R., B.F.E., A.M.G.G., P.T.M., P.E., P.E. împotriva sentinţei civile nr. 20136/18.10.2012, pronunţată în dos. nr. 17701/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a menţinut-o în totul.
S-a dispus obligarea apelanţilor să plătească intimatului D.R. suma de 1000 lei, intimatei M.M. suma de 1000 lei, intimatei T.C.V. suma de 500 lei, intimatei M.R.O. suma de 800 lei, intimatei C.L.A. suma de 800 lei, intimatei C.O. suma de 992 lei, intimatei M.I. suma de 4997,64 lei, intimaţilor T.M. şi T.E. 248 lei, intimatei S.E. suma de 248 lei şi intimatei K.E. suma de 248 lei, intimatei C.M. suma de 250 lei, respingându-se cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul L.A.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că prima critică adusă sentinţei apelate, în sensul că în mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă că pentru
încheierea Protocolului nr. 28 871 din 30.07.1996 nu era necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului local al mun. Cluj-Napoca, nu poate fi primită ca fiind fondată, având în vedere următoarele argumente:
În mod judicios prima instanţă a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr.112/1996, potrivit cărora pentru locuinţele ce nu se restituie foştilor proprietari deposedaţi de stat, chiriaşul are opţiunea cumpărării acelei locuinţe.
De asemenea, în speţă s-a făcut o corectă şi pertinentă interpretare a dispoziţiilor art. 33 din H.G. nr. 20/1996 potrivit cărora vânzarea apartamentelor în condiţiile Legii nr. 112/1995 se face de către societăţile comerciale şi/sau unităţile specializate în vânzarea locuinţelor care administrează locuinţele, existente la data în vigoare a legii.
În concordanţă cu opinia exprimată de către judecătorul fondului, aceste societăţi sau unităţi specializate au fost constituite de către consiliile locale ale unităţilor administrativ teritoriale, şi au acţionat în baza unui mandat de reprezentare, având calitatea de mandatar legal al statului.
Tribunalul a statuat că în mod pertinent prima instanţă a reţinut că ulterior apariţiei Legii nr. 69/1991 a fost adoptată Legea nr. 112/1995, prin care s-a instituit în favoarea chiriaşilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituiau în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora posibilitatea de a opta pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.
Făcând o riguroasă analiză a ierarhizării şi implicit a forţei juridice a diverselor acte normative adoptate de legiuitor, prima instanţă a statuat în mod judicios că prin lege, ale cărei efecte nu pot fi înlăturate printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară, cum este în cazul de faţă o hotărâre a consiliului local, a fost reglementat dreptul chiriaşilor de a opta pentru vânzarea locuinţelor deţinute în baza unor contracte de închiriere, corelativ cu obligaţia unităţii deţinătoare de a vinde imobilele în situaţia în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.112/1995, situaţie în care Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca nu mai avea obligaţia de a emite hotărâre în acest sens.
Or, din economia dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr.112/1995 nu rezultă că în procedura de înstrăinare a locuinţelor consiliul local este obligat să emită hotărâre, astfel încât a fi interpretat în acest sens actul normativ enunţat ar însemna să se adauge la lege.
În aceste condiţii, în concordanţă cu opinia exprimată de judecătorie, tribunalul a conchis că dispoziţiile Legii nr. 112/1995, lege specială în materie, reprezintă o excepţie de la prevederile art. 84 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 69/1991, în procedura de vânzare a imobilelor consiliile locale fiind chemate doar să constituie unităţile specializate în vânzarea locuinţelor, să le acorde acestora mandat pentru perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare în ceea ce priveşte imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 şi să respecte condiţiile prevăzute de lege în momentul înstrăinării acestora şi nicidecum să dispună printr-un act juridic inferior legii cu privire la vânzarea acestora.
A doua critică formulată de apelanţi, în sensul că în mod eronat prima instanţă a apreciat că primarul şi cei directori care au semnat protocolul atacat, au avut capacitatea de a încheia acest act nu este fondată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data întocmirii protocolului „Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu
persoanele fizice sau juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie”, fapt pentru care primarul avea capacitate de a încheia actul juridic.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (4) din H.G. nr. 20/1996, preşedintele comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 este primarul, situaţie în care acesta, în mod evident acesta era îndrituit în a semna protocolul încheiat cu unitatea specializată în vânzarea locuinţelor.
Nici critica potrivit căreia în mod incorect prima instanţă a apreciat că obiectul protocolului atacat nu este ilicit şi nedeterminat, nu poate fi reţinută ca fiind fondată, având în vedere următoarele aspecte:
Pentru ca o prestaţie sau un bun să poată constitui obiectul unui act juridic, acestea trebuie să îndeplinească anumite caracteristici şi anume: caracterul efectiv al obiectului, caracterul licit al acestuia şi valoarea obiectului.
Efectivitatea obiectului presupune şi ideea ca acesta să fie determinat sau cel puţin determinabil.
Or, contrar opiniei apelanţilor, protocolul contestat conţine suficiente elemente pentru a se putea determina obiectul acestuia, vizând totalitatea locuinţelor care intrau sub incidenţa Legii nr. 112/1995.
În ceea ce priveşte liceitatea obiectului actului juridic, prin această caracteristică trebuie înţeles că prestaţia trebuie să fie conformă cu ordinea publică şi bunele moravuri (art. 5 din vechiul Cod civil).
În aceste condiţii, în mod judicios prima instanţă a reţinut că obiectul protocolului contestat este în concordanţă cu dispoziţiile legale care dispun cu putere de lege cu privire la modalitatea de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr.112/1995, nefiind în această situaţie necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local, prin care să se dispună asupra acestui lucru.
În fine, ultima critică în sensul că instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept sentinţa dată asupra apărării formulate de către apelanţi relativ la nulitatea protocolului atacat care decurge şi din faptul că a fost încheiat prin fraudarea legii, fiind încălcate prevederile legale cu caracter imperativ în vigoare la momentul încheierii protocolului, nu poate fi primită ca fiind fondată, tribunalul constatând că prima instanţă, în considerente, a relevat că în speţă nu se poate reţine existenţa unei fraude la lege, întrucât protocolul contestat a respectat pe deplin dispoziţiile legale în vigoare de la acea epocă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.F.E., A.M.G.G., P.F.M., P.L.L.R., P.T.M. şi P.E. filele 2-7, solicitând modificarea ei şi rejudecând, admiterea apelului împotriva sentinţei care să fie schimbată, în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ., redactat de avocat dr. Mircea C. Costin, reclamanţii au susţinut că un prim aspect de nelegalitate al deciziei constă în interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data când au fost înstrăinate apartamentele în litigiu, din care rezultă că imobilele aflate în proprietatea privată a consiliilor locale, aceste consilii sunt îndreptăţite să facă acte de dispoziţie în sensul înstrăinării lor de către terţe persoane sau al închirierii acestora, printr-un act de dispoziţie a consiliului local (hotărâre).
Or instanţa de apel a constatat că între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi S.C.cOnSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, s-a încheiat un protocol având ca obiect mandatarea de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, a S.C.CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, de a îndeplini acte de dispoziţie în
numele consiliului local, dar care pentru a fi valabil acordată, trebuia decisă printr-o hotărâre a consiliului local valabil adoptată, condiţie ce nu a fost îndeplinită.
Chiar dacă S.C.CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca ar fi fost constituită de consiliul local ca o structură de specialitate a acestuia, ceea ce nu s-a dovedit, structura respectivă nu a dobândit şi nu putea dobândi un mandat special de a înstrăina imobilele în litigiu, deoarece un astfel de mandat presupune identificarea în conţinutul său a fiecărui imobil supus înstrăinării, prin indicarea adresei, structurii funcţionale, suprafeţei utile, etc.
Aprecierea instanţei de apel că prin protocolul încheiat au fost vizate totalitatea locuinţelor care intrau sub incidenţa Legii nr. 112/1995 este incorectă, întrucât dacă protocolul ar fi avut un astfel de conţinut cu caracter general, nu era realizată practic identificarea concretă a fiecărui imobil, ceea ce era stringent necesar să se realizeze, pentru ca fiecare act de înstrăinare a oricărui imobil dintre cele identificate la modul general, să fie determinat la modul concret.
Un alt aspect de nelegalitate al deciziei recurate, îl constituie încălcarea art. 1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, întrucât imobilele în litigiu au fost trecute în proprietatea statului fără titlu valabil, fapt constatat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 356/2006 a Tribunalului
Cluj.
În condiţiile în care imobilele în litigiu au fost preluate de stat fără titlu valabil, ele nu puteau fi înstrăinate valabil din punct de vedere juridic către terţe persoane de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi nici nu se putea mandata în mod valabil o altă structură specializată, care să înstrăineze în mod legal apartamentele, protocolul fiind lovit de nulitate absolută.
De asemenea, un alt aspect de nelegalitate a deciziei atacate, constă în interpretarea greşită a art. 42 alin.(2) din Legea nr. 69/1991, instanţa de apel omiţând să coroboreze această dispoziţie cu prevederile art. 44 alin.(1) din aceeaşi lege. Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale, rezultă fără echivoc că primarul nu este un organ decizional abilitat să ia decizii în nume propriu, ci un organ executiv care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local. Primarul şi cei doi directori aflaţi în subordinea acestuia, nu aveau capacitatea juridică de a încheia protocolul în absenţa unui mandat special dat în acest sens printr-o hotărâre a consiliului local.
Este nelegală aprecierea instanţei de apel potrivit căreia primarul era îndrituit a semna protocolul încheiat cu unitatea specializată în vânzarea locuinţelor, deoarece era preşedintele Comisiei municipale Cluj-Napoca de aplicare a Legii nr. 112/1995, ci în numele şi pentru Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, iar în această calitate avea nevoie de un mandat special dat printr-o hotărâre a consiliului local, care nu a fost dată. Această apreciere a instanţei de apel constituie o eroare de judecată şi un motiv de nulitate a protocolului.
Un alt motiv de nelegalitate al deciziei recurate constă în analiza pur formală a motivului de apel privind fraudarea legii prin încheierea protocolului, la baza căruia nu a stat o hotărâre a consiliului local prin care să se stabilească concret care anume imobile pot fi vândute în mod legal în baza Legii nr. 112/1995, or în baza protocolului s-au vândut apartamente dintr-un imobil ce nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995, întrucât a fost preluat fără titlu valabil.
Fraudarea legii constă din faptul că atât primarul cât şi cei doi directori care au participat la semnarea protocolului, nu aveau mandat special dat printr-o hotărâre a consiliului local. Chiar S.C.CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca avea obligaţia să solicite adoptarea unei hotărâri de consiliu local în acest sens, dar nu şi-a îndeplinit obligaţia, devenind astfel coparticipant la fraudarea legii. Instanţa de apel
avea obligaţia să cenzureze corectitudinea statuării făcute de prima instanţă, cu atât mai mult cu cât printre motivele de apel era şi fraudarea legii, ca motiv de nelegalitate a sentinţei.
Reclamanţii au criticat decizia ca fiind nelegală şi sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată faţă de intimaţi, cu excepţia lui L.A. Intimatei M.I. i-au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă de 4.997, 64 lei, deşi nu s-a prezentat niciodată la proces, iar avocatul ei a fost prezent la un singur termen de judecată.
Aceiaşi reclamanţi au mai depus la dosar filele 9-18 un recurs redactat de avocat P.F.M., prin care au solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului împotriva sentinţei, care să fie schimbată şi să se admită cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizată şi în consecinţă, să se constate nulitatea absolută a Protocolului nr. 28871 din 30.07.1996 încheiat între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, în privinţa apartamentelor nr. 2, 3, 5, 8, 9, 10, 11, 13, 15-25, 27, 28, 30, 32 şi 22 situate în Cluj-Napoca, str. R. nr. 16, înstrăinate în baza acestuia, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanţii au susţinut că în mod greşit instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a reţinut că pentru încheierea Protocolului nr. 28871/30.07.1996, nu era necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, deoarece nu ar fi aplicabile prevederile art. 84 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 69/1991, care ar fi stabilit o procedură specială derogatorie în legătură cu vânzarea imobilelor, procedură care nu prevede obligaţia consiliilor locale de a-şi manifesta voinţa prin hotărâre pentru acordarea mandatului unităţilor specializate în vânzarea de locuinţe, voinţa fiind stabilită prin lege.
Această interpretare şi aplicare a prevederilor legale este greşită, deoarece art. 84 şi art. 28 alin.(1) din Legea nr. 69/1991 sunt aplicabile, iar emiterea unei hotărâri a consiliului local era imperios necesară.
Primăria municipiului Cluj-Napoca le-a comunicat reclamanţilor prin adresa nr. 84397/451 din 15.11.2006 că la baza încheierii protocolului, nu a stat o hotărâre a consiliului local, ceea ce echivalează cu lipsa consimţământului consiliului local la încheierea actului. Singura manifestare a voinţei consiliului local, se poate face doar prin emiterea de hotărâri.
Chiar dacă Legea nr. 112/1995 a stabilit o procedură specială de vânzare a imobilelor către chiriaşi, în sensul că societăţile comerciale şi/sau unităţile specializate în vânzarea locuinţelor sau care administrează locuinţele sunt mandatate de către consiliile locale pentru evaluarea şi vânzarea imobilelor, nu exclude obligaţia manifestării de voinţă a consiliilor locale sub forma emiterii unor hotărâri pentru desemnarea unei societăţi specializate în vânzarea de locuinţe.
În speţă, nu există o manifestare de voinţă a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca exprimată printr-o hotărâre, în sensul de a-i acorda mandat numitei S.C.CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, protocolul atacat, actul de mandat fiind încheiat în numele acestui consiliu de către primar şi doi directori din primărie în mod abuziv, neavând nici un fel de atribuţii legale de a reprezenta consiliul local în lipsa unei hotărâri pe care să o pună în aplicare, ceea ce constituie un motiv de nulitate absolută a acestui protocol.
Cerinţa manifestării de voinţă a consiliului local sub forma emiterii unei hotărâri, era necesară din perspectiva dovedirii legalităţii desemnării unei anumite societăţi specializate în vânzarea sau administrarea de locuinţe dintre cele existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, iar S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca nu a fost probabil singura societatea specializată existentă la acea dată.
În mod greşit instanţa de apel, la fel ca şi prima instanţă, a apreciat că primarul G.F. şi directorii M.H. şi I.F. au avut capacitatea de a încheia protocolul autointitulându-se reprezentanţi ai Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Motivarea instanţei de apel nu cuprinde nicio referire la situaţia celor doi directori care au semnat protocolul alături de primar, situaţie în care nu rezultă care au fost considerentele care au dus la respingerea acestui motiv de apel. În lipsa unui mandat care nu putea fi decât o hotărâre a consiliului local, cei doi directori nu aveau capacitatea de a semna protocolul.
Nu poate fi primită motivarea instanţei de apel prin care a arătat că în baza art. 42 alin.(2) din Legea nr. 69/1991 primarul este reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale, iar în temeiul art. 45 alin. (4) din H.G. nr. 20/1996 este şi preşedintele comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi că astfel ar fi avut capacitatea de a semna protocolul, întrucât primarul a semnat protocolul în calitate de reprezentant al consiliului local, iar nu în calitate de preşedinte al comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, iar instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţia art. 44 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 69/1991, primarul neavând capacitate să încheie acte juridice în numele şi pentru consiliul local, decât în executarea hotărârilor acestuia, ceea ce în speţă nu există.
În mod greşit instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelanţilor privind nevalabilitatea obiectului actului juridic atacat, obiect ce este ilicit şi nedeterminat. Reclamanţii au arătat prin acţiune că obiectul protocolului este ilicit, întrucât nu este în conformitate cu dispoziţiile legale, mandatarul urmând să vândă locuinţele fără existenţa unei hotărâri a consiliului local obligatorie conform art. 84 din Legea nr. 69/1991, în lipsa căreia obiectul protocolului este ilicit.
În ceea ce priveşte faptul că obiectul protocolului este nedeterminat, instanţa de apel a arătat că obiectul este determinabil, ceea ce face ca prestaţia să fie conformă cu ordinea publică şi bunele moravuri. Or, un astfel de protocol ar fi trebuit să aibă drept anexă o hotărâre prin care să fie stabilite de consiliul local imobilele aflate în domeniul său privat, ce puteau face obiectul înstrăinării, ca şi condiţie esenţial.
Această susţinere are în vedere caracterul juridic al protocolului, de convenţie civilă de mandat, aspect tranşat prin încheierea din 8 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. 42219/1/2004.
Dar toate aceste argumente par să nu fi avut nicio valoare în faţa instanţei de apel, întrucât nu le-a combătut şi nu s-a referit la ele.
Recurenţii au mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că protocolul nu a fost încheiat prin fraudarea legii, ca urmare a încălcării prevederilor legale cu caracter imperativ.
Drept consecinţă a faptului că la baza protocolului nu a stat o hotărâre care să stabilească clar ce imobile pot fi vândute în mod legal, s-a ajuns la vânzarea în baza protocolului a unui imobil care nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995, preluat fără titlu valabil.
Intimaţii G.I. şi V.I. prin întâmpinare depusă la dosar filele 74-77, au solicitat respingerea recursului.
Intimatul L.A. prin întâmpinare depusă la dosar filele 82-84, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata M.M. prin întâmpinare depusă la dosar filele 87-92 a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii T.M.A., T.E., S.E., O.T.E.H., K.E., C.M., S.L. şi S.A. prin întâmpinare depusă la dosar filele 94-96, au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii P.B.V. şi P.B.L. prin întâmpinare depusă la dosar fila 101-102, au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
Intimata T.C.V. prin întâmpinare depusă la dosar filele 103-106, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii C.L.A., C.C.G., C.O., M.R.O. şi M.I.H. prin întâmpinare depusă la dosar filele 107-110, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul S.D. prin întâmpinare depusă la dosar filele 112-117, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei.
Intimaţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca reprezentat de primar prin întâmpinare depusă la dosar filele 204-207, au solicitat respingerea recursului.
Recurenţii au depus şi concluzii scrise la dosar, solicitând modificarea în întregime a deciziei civile nr. 531/A/2013 pronunţată de Tribunalul Cluj, în sensul admiterii apelului formulat, cu consecinţa schimbării în totalitate a sentinţei civile nr. 20136/2012 în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost ea precizată şi în consecinţă să se constate nulitatea absolută şi parţială a protocolului nr. 28861 din 30.07.1996 şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 1.300 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată avansate în instanţa de fond, în sumă de 1.200 lei.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
Între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi
S.C.CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, s-a încheiat Protocolul nr. 28871 din 30.07.1996, având ca obiect „evaluarea preţului de vânzare şi perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca şi care au făcut obiectul Legii nr. 112/1995”. Acest protocol a fost semnat din partea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca de primarul G.F., de directorul economic, economist M.H. precum şi de directorul D.A.I.S. inginerul I.T., iar din partea S.C.CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca de directorul general inginer Vasile Marcu şi de directorul economic, economist A.L.
Reclamanţii-recurenţi susţin că faţă de prevederile art. 84 din Legea nr. 69/1991 atunci în vigoare, conform cărora „Consiliile locale şi cele judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea şi vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local sau judeţean în condiţiile legii” şi de cele ale art. 28 alin.(1) din aceeaşi lege potrivit cărora „în exercitarea atribuţiilor ce le revin consiliile locale adoptă hotărâri”, încheierea protocolului este nelegală faţă de neemiterea în prealabil a unei hotărâri în acest sens de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.
Obiectul Legii nr. 112/1995 prevăzut de art. 1 alin.(1) din această lege, l-a constituit „imobilele cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989”, iar în art. 33 alin.(1) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1996 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 „vânzarea apartamentelor în condiţiile Legii nr. 112/1995 se face de către societăţile comerciale şi/sau unităţile specializate în
vânzarea locuinţelor sau care administrează locuinţele, existente la data intrării în vigoare a legii”.
Art. 42 alin.(2) din Legea nr. 69/1991, prevedea că „primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie”, iar art. 45 alin.(4) fraza a Il-a din Normele metodologice prevede că „preşedinţi ai comisiilor locale vor fi primarii, iar în cazul în care aceştia se află în imposibilitate obiectivă de exercitare a funcţiei, viceprimarii”.
Prin urmare, principial este corectă susţinerea recurenţilor că pentru vânzarea bunurilor (imobilelor) ce făceau parte din domeniul privat de interes local, ere necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca în temeiul art. 84 coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1991, numai că în speţă ne aflăm într-o situaţie specială, când vânzarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 era obligatorie în temeiul acestei legi, iar nu facultativă, când iniţiativa vânzării aparţine consiliului local.
În privinţa apartamentelor ce făceau obiectul Legii nr. 112/1995, adică imobilele cu destinaţia de locuinţe, art. 9 alin.(1) prevedea că „chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului”. „Opţiunea” a fost numai în favoarea chiriaşului, care putea sau nu să cumpere locuinţa deţinută cu titlu de chirie, în timp ce consiliile locale erau obligate să vândă locuinţele atunci când chiriaşul îşi manifesta opţiunea prin cerere şi erau îndeplinite condiţiile legale.
S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca nu a făcut altceva decât să îndeplinească operaţiunile necesare şi să încheie contractele de vânzare-cumpărare, în schimbul unui comision de 1% din preţul întreg al fiecărei locuinţe vândute, în timp ce restul sumei reprezentând preţul locuinţelor s-a virat în contul 1021 „Disponibil din Fondul extrabugetar conform direcţiei generale a finanţelor publice, din care s-au plătit despăgubirile către foştii proprietari cărora nu li s-au putut restitui locuinţele, conform art. 39 alin.(2) lit. a), art. 41 alin (1) şi art. 42 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a legii.
Corespunde realităţii că prin decizia civilă nr. 356 din 28 martie 2006 a Tribunalului Cluj, s-a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului înscris iniţial în CF nr. 8196 Cluj-Napoca. Această decizie pronunţată după 10 ani de la încheierea Protocolului nr. 28871 din 30.07.1996, nu poate duce la nulitatea protocolului atacat, deoarece este ulterioară, pe când nulitatea este acea sancţiune civilă care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea lui valabilă. Dacă reclamanţii-recurenţi ar fi considerat că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, aveau posibilitatea ca în termenul legal, să solicite constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Semnând protocolul, primarul municipiului Cluj-Napoca nu a încălcat prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, el nedepăşindu-şi atribuţiile executive, deoarece vânzarea către foştii chiriaşi a apartamentelor nerestituite foştilor proprietari, s-a dispus prin Legea nr. 112/1996, care nu prevedea expres necesitatea emiterii în prealabil a unei hotărâri de consiliu în acest sens.
Este adevărat că primarul era şi preşedintele comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 112/1995, atribuţie stabilită în sarcina acestuia de art. 45 alin.(4) din Normele metodologice, dar semnarea protocolului s-a făcut în exercitarea atribuţiilor executive conferite de Legea nr. 69/1991.
Câtă vreme Legea nr. 112/1995 a stabilit în sarcina consiliului local municipal obligaţia vânzării apartamentelor ce făceau obiectul acesteia, care nu au fost restituite foştilor proprietari, la cererea titularilor contractelor de închiriere, unitatea specializată S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca a avut rolul unui simplu agent instrumentator, proprietatea transferându-se asupra apartamentelor ce au format obiectul vânzării-cumpărării, de la Statul Român la chiriaşul-cumpărător, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca neavând decât calitatea de administrator al imobilului preluat de la foştii proprietari, aşa cum rezultă din CF nr. 8196 Cluj-Napoca, nr. top 211 şi 215 de sub B3, înscriere efectuată în baza încheierii nr. 5923 din 19 septembrie 1957. În această situaţie, nu se poate vorbi despre fraudarea legii de către primar şi S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, în lipsa unei hotărâri a consiliului local, câtă vreme însăşi legea obliga la vânzarea imobilelor intrate în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945.
Obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei M.I. în sumă de 4.997,64 lei s-a făcut în baza culpei procesuale şi a muncii prestate de avocatul G.K., care a redactat întâmpinarea aflată la filele 268-269 dosar apel. Aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată îi aparţinea instanţei de apel.
Aşadar, prin prisma motivelor invocate, recursul reclamanţilor redactat de avocat dr. M.C.C., este nefondat.
În ceea ce priveşte motivele recurs ale reclamanţilor redactate de av. P.F.M., reţinând că prin acţiunea introductivă de instanţă, ca şi prin recurs, inclusiv prin concluziile scrise, s-a solicitat doar constatarea nulităţii absolute parţiale a Protocolului nr. 28871 din 30.07.1996, respectiv numai în privinţa apartamentelor menţionate din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. R. nr. 16, curtea constată că este de asemenea nefondat.
Imobilul înscris în CF nr. 8196 Cluj-Napoca, nr. top 211, 215 situat în Cluj-Napoca, str. R. nr. 16, a constituit proprietatea lui P.V. şi soţia născută O.R. şi a trecut în proprietatea Statului Român, în administrarea Sfatului Popular al oraşului Cluj, în baza Decretului nr. 92/1950.
Întrucât proprietar tabular asupra imobilului era Statul Român, iar Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca avea doar calitatea de administrator, strict formal, urmând logica recurenţilor, ar fi trebuit emis un act normativ prin care Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca să fie împuternicit să vândă apartamentele din imobil, iar acesta din urmă ar fi trebuit să emită o hotărâre care să stea la baza încheierii Protocolului nr. 28871 din 30.07.1996.
Numai că însăşi legea specială a stabilit obligaţia vânzării imobilelor cu destinaţia de locuinţe ce formează obiectul Legii nr. 112/1995, la cererea titularilor contractelor de închiriere. Protocolul încheiat cu unitatea specializată, s-a făcut strict în scopul identificării, evaluării şi încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, însă dreptul de proprietate s-a transferat de la de la proprietarul tabular, la chiriaşul-cumpărător; în cartea funciară nu s-a înscris dreptul de proprietate al Municipiului Cluj-Napoca asupra imobilului preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Chiar în lipsa protocolului a cărui nulitate se solicită, în cazul în care chiriaşii titulari ai contractelor de închiriere l-ar fi acţionat în judecată pe Consiliul local municipal Cluj-Napoca, singur sau împreună cu Municipiul Cluj-Napoca, instanţele judecătoreşti trebuiau să admită asemenea acţiuni, dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Pentru vânzarea imobilelor din domeniul privat de interes local, în principiu era necesară emiterea de către consiliul local municipal a unei hotărâri conform art. 84 din Legea nr. 69/1991, însă în speţă ne găsim într-o procedură specială, în care
consiliul local nu avea facultatea să vândă ori nu locuinţele ce făceau obiectul Legii nr. 112/1995, ci avea obligaţia să le vândă la cererea titularilor contractelor de închiriere care îndeplineau condiţiile pentru cumpărarea lor.
Întrucât legea îl obliga pe Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca să vândă la cererea chiriaşilor locuinţele ce făceau obiectul Legii nr. 1121995, nu era necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local în care să fie inventariate locuinţele ce puteau fi vândute, legea fiind clară sub acest aspect.
Semnarea protocolului de către primar, s-a făcut în considerarea calităţii sale de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, caz în care mandatul legal al primarului nu este condiţionat de vreo altă condiţie de fond sau de formă; atunci când legiuitorul a înţeles să prevadă un mandat expres în favoarea primarului, a făcut-o, ca în cazul prevăzut de art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998: „consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului”.
Faptul că alături de primar au mai semnat şi economistul M.H. şi directorul
D.A.I.S. inginer I.T., nu constituie motiv de nulitate absolută a protocolului.
Aspectul reţinut de instanţa de apel că primarul a semnat protocolul şi în calitatea lui de preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii nr. 112/1995, nu este de natură să ducă la admiterea recursului şi la modificarea deciziei; primarul a semnat protocolul în cadrul atribuţiilor executive conferite de Legea nr. 69/1991, coroborate cu prevederile Legii nr. 112/1995 referitoare la vânzarea locuinţelor ce fac obiectul acestei legi. Situaţia este similară cu aceea în care în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 primarul emite dispoziţii de restituire a imobilelor aflate în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, fără emiterea în prealabil a unei hotărâri în acest sens a consiliului local.
Obiectul protocolului s-a încadrat în prevederile Legii nr. 112/1995, astfel că el nu era ilicit, aşa cum susţin în mod neîntemeiat recurenţii.
„Determinarea” obiectului protocolului, s-a făcut prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 „imobilele cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu”, la care s-a făcut trimitere în protocol.
Dispoziţiile art. 536 C.civ. sunt de drept comun, or în speţă Legea nr. 112/1995 a determinat obiectul acesteia, iar art. 9 alin. (1) s-a referit la „apartamentele ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora”.
Prin încheierea protocolului având ca obiect evaluarea şi vânzarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 112/1995, s-au respectat dispoziţiile art. 9 din această lege, neavând loc nicidecum o fraudă la lege, aşa cum pretind recurenţii.
Dacă în baza protocolului încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 69/1991 şi ale Legii nr. 112/1995 s-ar fi ajuns întâmplător să se vândă şi imobile exceptate de la vânzare, aceste situaţii punctuale puteau fi remediate prin intentarea de către cei interesaţi a unor acţiuni în justiţie în termenul legal, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a prezumtivelor contracte încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se vor respinge ca nefondate ambele recursuri declarate de reclamanţi împotriva deciziei tribunalului.
Fiind căzuţi în pretenţii, în baza art. 274 C.pr.civ., recurenţii aflaţi în culpă procesuală vor fi obligaţi să le plătească intimaţilor cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 1.000 lei intimatului S.D., în sumă de 1.000 lei intimaţilor L.A., în sumă de
1.000 lei intimatei M.M., în sumă de 250 lei intimatei S.E., în sumă de 250 lei
intimatei K.E., în sumă de 250 lei intimatei C.M., în sumă de 400 lei intimatei T.C.V., în sumă de 500 lei intimaţilor C.L.A. şi C.C.G., în sumă de 992 intimatei C.O., în sumă de 800 lei intimaţilor M.R.O. şi M.I.H., şi în sumă de1.000 lei intimatului D.R.
Intimatului S.D. i se vor acorda cheltuieli de judecată parţiale în recurs în sumă de 1.000 lei, instanţa apreciind ca deosebit de mare onorariul de avocat în sumă de 2.000 lei faţă de munca depusă de avocat prin redactarea întâmpinării depuse la filele 112-117 şi de cuantumul contrastant de mare în raport cu celelalte onorarii de avocat din acest dosar aflat în recurs, făcându-se aplicarea alin. (3) al art. 274 C.pr.civ.
| ← Servitute de trecere pietonală şi auto. Admitere | Evacuare. Respingere pentru ca reclamantul să facă acţiune... → |
|---|
