Acţiune în rectificare de carte funciară formulată de parohia greco-catolică împotriva parohiei ortodoxe. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 487 din 11 februarie 2014
Prin cererea formulată reclamanta PAROHIA GRECO-CATOLICĂ UNITĂ CU ROMA R., a chemat în judecată pârâta PAROHIA ORTODOXA R., solicitând instanţei să se dispună rectificarea C.F.nr.121 a loc.R. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei înscris asupra imobilului compus biserică şi teren aferent în suprafaţă de 5317 mp identificat prin nr.top.613/2 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil; să fie obligată pârâta sa ne recunoască dreptul de proprietate şi să ne predea în posesie şi folosinţă imobilul compus din biserică şi teren aferent în suprafaţă de 5317 mp înscris în CFnr.121 a Loc.R. cu nr.top.613/2, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 8.03.2010, tribunalul a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea imobilului. Raportat la capătul de cerere rămas nesoluţionat, tribunalul a invocat excepţia necompetenţei materiale şi, prin sentinţa civilă nr. 2104 din 12.04.2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.
Prin sentinţa civilă nr. 434/10.02.2011 a Judecătoriei Năsăud, acţiunea a fost admisă, dispunându-se rectificarea cărţii funciare nr. 121 R. în sensul restabilirii situaţiei anterioare cu privire la parcela cu nr. top 613/2, luându-se act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea.
Prin decizia civilă nr. 85/26.10.2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română R. a fost respins ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 1845/R/2012 Curtea de Apel Cluj a admis recursul, a casat decizia pronunţată de tribunal şi rejudecând a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei dată de judecătorie, pe care a anulat-o, trimiţând cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în temeiul art. 312 alin. 6 raportat la art. 304 pct. 3 şi art. 297 alin. 2 Cod proc.civ, pentru următoarele argumente.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/990, situaţia juridică a lăcaşurilor de cult ce au constituit proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanţii celor două culte, iar, dacă nu se ajunge la o înţelegere, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului
comun, soluţionarea acţiunii fiind de competenţa în primă instanţă a tribunalului. Prin acţiunea exercitată, reclamanta urmăreşte reglementarea situaţiei juridice a terenului pe care este edificat lăcaşul de cult, respectiv biserica veche, teren din care, o parte, conform expertizei extrajudiciare depusă în apel, este folosită ca fiind teren aferent noii biserici, solicitând aducerea situaţiei tabulare în acord cu situaţia juridică reală a imobilului, susţinând că ea este proprietară, pentru că înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut cu nerespectarea disp. art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Faptul că o porţiune din acest teren se află deja în posesia reclamantei nu schimbă calificarea juridică a acţiunii, prin aceasta urmărindu-se reglementarea situaţiei juridice şi nu de fapt a imobilului, acţiunea fiind de competenţa în primă instanţă a tribunalului, conform dispoziţiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 2827 din 28.10.2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud sa respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta Parohia Ortodoxă Română R..
S-a admis, ca fiind întemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma R. împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română R. şi în consecinţă:
- s-a dispus dezmembrarea imobilului înscris în C.F.121 R. nr.top.613/2 astfel:
- nr.top.nou 613/2/1 cu suprafaţa de 1456 mp;
- nr.top.nou 613/2/2 cu suprafaţa de 2629 mp, pe care sunt amplasate biserica veche, ruinele cetăţii R., clopotniţa şi fântâna;
- nr.top nou 613/2/3 cu suprafaţa de 1232 mp, conform raportului de expertiză tehnică topometrică întocmit de expert B.G.O., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- s-a dispus rectificarea în C.F.121 R., în foaia B-proprietari-, a înscrierii proprietarului tabular asupra nr.top 613/2/2, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei, celelalte imobile dezmembrate păstrându-şi proprietarul, conform tabelului de mişcare parcelară al raportului de expertiză întocmit de expert
B.G.O., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta Biserica Greco-catolică R. a fost proprietara tabulară a mai multor imobilele amplasate în localitatea R., între care şi cele înscrise în c.f. 121 R. sub nr. top. 612, 613, 613/2, inclusiv biserica veche edificată pe nr. top 613/2 neînscrisă în cartea funciară, până la 28.01.1950 când s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei Biserica Ortodoxă R. „în baza art. 37 din Decretul-Lege nr. 117 publicat în buletinul oficial nr. 178 din 4 august 1948 şi a cererii Oficiului parohial ortodox român R. nr. 29/1950 din 27 ianuarie 1950”, conform menţiunilor din coala funciară evolutivă ataşată la dosar f.42-50, foaia B, la poziţia B20. În realitate publicaţia oficială menţionată redă cuprinsul Decretului nr. 177 din 4 august 1948 privind regimul general al cultelor, act normativ ce a stat la baza transferului patrimonial de la un cult la altul şi a cărui incidenţă în cauza pendinte este necontroversată.
Lăcaşul de cult, biserica veche, a fost retrocedat voluntar în anul 2003, astfel că pretenţia dedusă judecăţii vizează reglementarea situaţiei juridice a terenului pe care acesta este amplasat, identificat cu nr. top 613/2 („terenul bisericii şi ruine”) în suprafaţă de 5317 mp. Raportul de expertiză tehnică topometrică întocmit în cauză de expert B.G.O., ataşat la dosar f.37-62, localizează imobilele pe planul de ansamblu de la f.57, evidenţiind atât ruinele cetăţii R. ( ce ocupă suprafaţa de 64 mp), cât şi lăcaşul
de cult ( 283 mp), clopotniţa (33mp), dar şi porţiunea din casa parohială ortodoxă ce excede suprafeţei nr. top învecinat 612 pe care este majoritar amplasată şi o fântână. Expertul a concretizat înţelegerea survenită între reprezentanţii celor două culte cu ocazia măsurătorilor, după altele anterioare aproximativ similare, vizând folosinţa terenului în litigiu, învecinat atât celui pe care este poziţionată biserica ortodoxă, cât şi celui aferent casei parohiale ortodoxe, cele două parcele rezultate având întinderea şi configuraţia din planul de situaţie de la f.57 şi 58. În acord cu schiţele întocmite şi tabelul de mişcare parcelară întocmit s-a propus ca reclamantei să-i revină suprafaţa colorată cu galben cu întinderea de 2629 mp cu nr. top nou 613/2/2, iar pârâtei cea de 2688 mp: 1456 mp cu nr. top nou 613/2/1 şi 1232 mp cu nr. top nou 613/2/3. Pretenţia reclamantei s-a circumstanţiat în final întinderii respective de 2629 mp.
Apărarea pârâtei susţinută constant atât în primul, cât şi în al doilea ciclu procesual vizează prescrierea dreptului reclamantei la acţiunea în rectificarea întabulării pârâtei. Excepţia procesuală nu se susţine însă, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. Demersul juridic ce aparţine fostului proprietar tabular (reclamanta) îndreptat împotriva dobânditorului nemijlocit (pârâta) este, atât din perspectiva art. 36 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, text preluat de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, cât şi din cea a art. 909 din Noul Cod Civil, imprescriptibilă. Ipoteza avansată de pârâtă era incidentă doar în situaţia în care ea ar fi aparţinut categoriei terţilor subdobânditori, caz în care rectificarea înscrierii dreptului de proprietate al acestora în cartea funciară trebuia reclamată înlăuntrul termenului de prescripţie.
Chiar dacă în final nu s-a mai susţinut apărarea de fond referitoare la dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra terenului litigios prin efectul uzucapiunii tabulare prevăzută de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, în lipsa renunţării exprese a pârâtei la judecarea acestei veritabile pretenţii ori a mandatării exprese a avocatului în atare sens, cercetarea ei se impune a fi făcută. Textul legal ce fundamentează uzucapiunea tabulară instituie două condiţii ce trebuie concomitent satisfăcute: pe de o parte înscrierea fără cauză legitimă a dreptului de proprietate, pe de altă parte posesia cu bună-credinţă timp de 10 ani. Secunda fiind din start exclusă, argumentele urmează a fi enumerate, rămâne de înlăturat teza în discuţie. Exercitarea posesiei pârâtei asupra lăcaşului de cult şi terenului pe care era edificat a debutat şi continuat în circumstanţele desfiinţării abuzive a cultului greco-catolic prin efectul legii, Decretul nr 358/2.12.1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989. Caracterul public al îngrădirii libertăţii religioase şi de conştiinţă legiferată prin actul normativ indicat, în detrimentul prevederilor art. 27 din Constituţia ţării în vigoare în anul 1948 şi al art. 1 alin. 1 şi 5 din Decretul nr. 177/ 4.08.1948, exclude orice bună credinţă a cultului ortodox care, cu caracter exclusiv, a preluat imobilele proprietatea cultului greco-catolic desfiinţat, parohia reclamantă fiind pusă în imposibilitatea de a se apăra şi manifesta dezacordul faţă de posesia parohiei pârâte. Pasivitatea nu i se poate imputa reclamantei nici după intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 126/1990, ce explicit caracterizează drept abuziv Decretul nr. 358/1948, legiuitorul impunând parcurgerea unei proceduri prealabile, în termenii căreia reclamanta a acţionat, manifestându-şi neechivoc intenţia de redobândire a bunului sacru, astfel că în cele din urmă lăcaşul de cult a fost retrocedat amiabil, rămânând de clarificat situaţia terenului pe care este amplasat, în discuţie în prezenta cauză.
Pretenţia precizată dedusă judecăţii de reclamantă este întemeiată.
Preluarea imobilului din patrimoniul parohiei greco-catolice şi transferarea lui în cel al parohiei ortodoxe, în baza art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948 şi a cererii Oficiului parohial ortodox român R. nr. 29/1950 din 27 ianuarie 1950, are un caracter abuziv. Textul legal evocat impunea îndeplinirea cerinţei, neîntrunită în cazul dat, a
constatării, prin hotărâre judecătorească, a liberei treceri a adepţilor unui cult la altul, în proporţia prevăzută, caz în care şi opera şi transmiterea proprietăţii bunului sacru aparţinând cultului părăsit. Or schimbarea voluntară a confesiunii religioase, trecerea liberă a credincioşilor de la greco-catolicism la ortodoxie, nu a fost probată, în anul 1950 cultul greco-catolic fiind practic desfiinţat, astfel că transferul dreptului de proprietate înscris în cartea funciară nu a putut operat ex lege. Este adevărat că hotărârea judecătorească la care legiuitorul a făcut trimitere ar fi avut un caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi, întrucât transferul proprietăţii ar fi avut loc ca urmare a schimbării religiei şi nu a hotărârii judecătoreşti, însă constatarea , pentru acest considerent, a dobândirii de către parohia ortodoxă a dreptului de proprietate asupra terenului aferent lăcaşului de cult restituit parohiei greco-catolice nu poate fi rezolvată favorabil, fiind în strânsă legătură cu soarta bisericii în care credincioşii greco-catolici se manifestă din punct de vedere confesional şi a căror pondere a determinat restituirea bunului sacru.
Retrocedarea reclamată în cauza pendinte de cei prejudiciaţi care, după anul 1990, au revenit la cultul pe care abuziv au fost obligaţi să îl părăsească se impune a fi soluţionată favorabil în limita sesizării instanţei, conform precizării acţiunii, avându-se în vedere specificul bunurilor parohiale ce conduce la ideea apartenenţei bunurilor parohiale la comunitatea confesională, respectiv că membri comunităţii religioase sunt titularii dreptului de proprietate.
În circumstanţele scindării comunităţii locale în mai multe confesiuni religioase, între care şi cea ortodoxă, majoritară, şi greco-catolică , minoritară dar suficient de consistentă încât să-i fie restituit lăcaşul de cult, având în vedere vecinătatea celor două biserici şi amplasarea edificiilor ce le deservesc, evidenţiate pe planul de ansamblu al raportului de expertiză tehnică topometrică întocmit în cauză şi ataşat la f. 56, văzând şi termenii similari în care reprezentanţii celor două culte, acţionând în spiritul şi litera principiilor creştine, au convenit să reglementeze situaţia patrimonială astfel încât viaţa parohială a fiecăreia să fie cât mai puţin afectată, în sensul restituirii lăcaşului de cult pe de o parte şi a partajării în două părţi aproximativ egale a terenului litigios pe care acesta este edificat, dând cuvenita eficienţă caracteristicilor terenului pe care este amplasată biserica retrocedată ca fiind aferent construcţiei în limita celor 2629 mp. şi fostă proprietate a parohiei greco-catolice ce exercită asupra lui posesia de aproximativ 10 ani, tribunalul a conchis că în cauză se impune consolidarea situaţiei de fapt prin punerea în acord cu cea juridică, conform voinţei părţilor.
Imobilul teren în suprafaţă de 5317 mp. urmează a fi parcelat, conform art 718 Cod proc. civ., în două loturi, conform propunerii expertului Bruj Guţiu Ovidiu ce concretizează înţelegerea litiganţilor pe planul de ansamblu ataşat la f. 57 şi 58 şi în tabelul de mişcare parcelară întocmit, lotul colorat cu galben, în suprafaţă de 2629 mp identificat cu nr. top nou 613/2/2 revenind reclamantei (pe el fiind amplasat atât locaşul de cult, clopotniţa şi fântâna, neevidenţiate în cartea funciară, cât şi ruinele cetăţii Rodnei), celălalt lot în suprafaţă de 2688 mp, compusă din 1456 mp cu nr. top nou 613/2/1 şi 1232 mp cu nr. top nou 613/2/3, revenind pârâtei (pe el fiind amplasată o parte din casa parohială ortodoxă şi integral accesul direct de la aceasta la biserica ortodoxă vecină). Modalitatea de partajare adoptată satisface concomitent în natură atât pe vechiul proprietar abuziv deposedat, cât şi pe noul proprietar, al cărui număr de adepţi a crescut prin păstrarea confesiunii ortodoxe de către foştii greco-catolici involuntar migranţi. Concomitent se exclude situaţia reparării unei nedreptăţi (persecuţia religioasă) printr-o nouă injustiţie (afectarea comunităţii confesionale majoritare compusă şi din membri cultului desfiinţat, rămaşi fideli cultului adoptat).
Pe de altă parte măsura în care reclamanta îşi reîntregeşte patrimoniul în natură este adecvată, fiind suficientă pentru folosirea şi întreţinerea propice a lăcaşului de cult, identic şi cea în care pârâta îşi consolidează proprietatea (deservită lăcaşului de cult şi preotului ce ocupă casa parohială).
În consecinţă, având în vedere considerentele de fapt şi drept expuse, prevederile art. 480 Cod civil, art. 17 şi 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, reluate de Legea nr. 7/1996, tribunalul a admis acţiunea precizată şi a dispus rectificarea în
C.F.121 R., în foaia B-proprietari-, a înscrierii proprietarului tabular asupra nr.top nou 613/2/2, rezultat din dezmembrarea nr. top 613/2, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei , celelalte imobile dezmembrate, cu nr. top noi 613/2/1 şi 613/2/3 păstrându-şi proprietarul -pârâta-, conform tabelului de mişcare parcelară al raportului de expertiză întocmit de expert B.G.O., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având în vedere textul art. 274 Cod proc. civ. şi soluţia adoptată, respectiv împrejurarea că reclamanta, ce are câştig de cauză, nu a solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta PAROHIA ORTODOXA ROMÂNA R. solicitând în principal modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca prescrisă, iar în subsidiar modificarea sentinţei în sensul rectificării înscrierii în CF şi a dezmembrării imobilului în litigiu în conformitate cu expertiza extrajudiciară întocmită de către expertul R.I., în şedinţa publică din 11.02.2014 arătându-se că se susţine numai solicitarea formulată în subsidiar.
În motivarea recursului, în limitele în care a fost susţinut, s-a arătat că pe parcursul derulării cauzei, în aplicarea Decretului nr. 126/1990, începând cu anul 2003 s-a hotărât de către adunarea parohială cedarea bisericii vechi şi a terenului cu respectarea anumitor condiţii stabilite atunci. Intimata a luat la cunoştinţă de propunere la data de 09.12.2003 când a semnat înţelegerea în prezenţa Primarului comunei R..
Cu toate acestea, intimata a introdus acţiune la Judecătoria Năsăud şi după pronunţarea hotărârii în cauză, la data de 14.06.2011, între părţi a intervenit o nouă înţelegere prin care s-a convenit restituirea bisericii vechi şi a terenului acesteia. Deşi s-a stabilit că intimata va efectua o expertiză topografică în acest sens, ulterior aceasta nu şi-a mai îndeplinit obligaţia, Parohia Ortodoxă Română R. întocmind expertiza prin intermediul expertului R.I.. Cu toate acestea, intimata nu a mai fost de acord cu expertiza, susţinând că nu are aprobarea forurilor superioare. Atâta timp cât Parohia Ortodoxă Română R. a respectat înţelegerea, hotărârea trebuie pronunţată pe baza acestei înţelegeri, expertiza în baza căreia s-a pronunţat hotărârea atacată nerespectând învoiala părţilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În apărare, intimata Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat în ceea ce priveşte critica susţinută de către recurentă că încercările de rezolvare amiabilă a problemei nu s-au finalizat, recurenta fiind cea care a dat dovadă de o poziţie oscilantă, astfel cum rezultă din concluziile expertizei.
După depunerea raportului de expertiză nu s-au formulat obiecţiuni, nu s-a solicitat completarea expertizei cu o altă propunere de dezmembrare care să fie pe deplin acceptată de recurentă. În împrejurările în care părţile nu au exprimat un acord cu privire la vreo expertiză extrajudiciară nu poate primi prioritate o astfel de lucrare în detrimentul expertizei judiciare efectuate în cauză.
S-a mai învederat că recurenta nu a înţeles corect care este modalitatea de dezmembrare propusă de către expert şi care este suprafaţa care îi revine, în realitate suprafaţa de teren prevăzută în plus pentru reclamantă faţă de expertiza extrajudiciară fiind de doar 208 m.p.
Analizând recursul declarat de pârâta PAROHIA ORTODOXA ROMÂNA R. împotriva sentinţei civile nr. 2827 din 28.10.2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în limitele în care a fost susţinut, Curtea reţine următoarele:
Singura critică din cererea de recurs formulată de către pârâta Parohia Ortodoxă Română R., susţinută în faţa instanţei, a fost cea privind raportul de expertiză avut în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, susţinându-se că acest raport nu reflectă învoiala părţilor, raportul de expertiză care reflectă această învoială fiind cel extrajudiciar întocmit de către expertul R.I..
Deşi cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.304 pct. 9
C.pr.civ., Curtea va avea în vedere la analiza acesteia faptul că sunt incidente şi prevederile art.3041 C.pr.civ.
Din actele dosarului de primă instanţă rezultă că la termenul de judecată din data de 17.06.2013 reprezentanţii ambelor părţi au convenit în sensul că în cauză este necesar a fi efectuată o expertiză judiciară în vederea identificării terenului aferent bisericii ortodoxe, a stabilirii suprafeţei necesare folosirii acesteia şi în vederea întocmirii unor propuneri de dezmembrare a terenului.
La data de 23.09.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză întocmit de către expertul judiciar O.B.G., raport referitor la care nu au fost formulate nici un fel de obiecţiuni de către părţi. În consecinţă, în baza acestui raport de expertiză, ca probă esenţială în dosar, a fost soluţionată cauza în primă instanţă.
Relevantă este şi poziţia reprezentantului pârâtei de la termenul de judecată din 21.10.2013, când s-a intrat în dezbaterea cauzei pe fond, acesta susţinând în principal excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în subsidiar arătând că nu se opune admiterii acţiunii, astfel cum a fost precizată de către reclamantă.
Raportat la cele reţinute mai sus se consideră de către Curte că solicitarea pârâtei din recurs este neîntemeiată, neavând nici suport probator şi nici legal. În cazul în care între părţi ar fi intervenit o înţelegere care să fi avut la bază o expertiză judiciară prezentul litigiu nu şi-ar mai fi avut sensul. Tocmai faptul că părţile nu au fost în măsură să ajungă la un acord referitor la modul de împărţire a terenului aferent celor două biserici a generat prezentul litigiu, expertiza judiciară pe baza căreia a fost pronunţată sentinţa atacată fiind o probă considerată necesară de către ambele părţi, concluziile raportului de expertiză nefiind contestate de către vreuna dintre ele, în mod corect fiind deci avute în vedere de către instanţa de fond la soluţionarea cauzei.
Prin urmare, în temeiul art.3041 coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ R. împotriva sentinţei civile nr. 2827 din 28.10.2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosarul nr. 3075/112/2012, pe care o menţine ca temeinică şi legală.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ instanţa va obliga recurenta să plătească intimatei PAROHIA GRECO-CATOLICĂ UNiTă CU ROMA R. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.
| ← Lucrări de construire realizate fără autorizaţie de... | Acţiune în revendicare cu privire la un imobil ce a făcut... → |
|---|
