Servitute de trecere pietonală şi auto. Admitere

Comentarii

0

Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 501 din 14 februarie 2014

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta M.D.M., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, a solicitat instanţei să dispună:

- obligarea pârâţilor să respecte şi să recunoască dreptul real de servitute de trecere auto şi pietonal pe drumul de acces care duce de la drumul public principal peste imobilul proprietatea pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, cu nr. top 12178/2/2, teren curte în str. M. nr. 1, în suprafaţă de 808 mp, fond aservit, la terenul aferent şi construcţia apartamentul nr. 2, proprietatea reclamantei, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M. nr. 1, judeţul Cluj, înscris în CF nr. 138158 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1, în privinţa terenului în suprafaţă de 347 mp aferent clădirii de apartamente, fond dominant, şi în CF nr. 144315 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1/II, în privinţa apartamentului nr. 2, drum de acces întabulat în ambele cărţi funciare ale celor două loturi de teren mai sus arătate, pe care pârâţii le-au închis abuziv şi fără drept, reclamanta fiind în imposibilitate de a ajunge astfel de la drumul public la apartamentul nr. 2 şi la terenul fond dominant, pe traseul pe care a fost făcută trecerea reclamantei şi a antecesoarei sale mame, C.A., până la momentul când i-a fost interzisă trecerea de către pârâţi, aşa încât servitutea de trecere să se facă şi să fie respectată pe drumul de acces stabilit şi întabulat în cartea funciară încă din anul 2000;

- obligarea pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca să deschidă accesul liber la drumul de servitute închis abuziv, peste fondul aservit, parcela cu nr. top 12178/2/2, până la fondul dominant, parcela cu nr. top 12178/2/1;

- obligarea pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca să refacă în integralitate gardul împrejmuitor al fondului dominant înlăturat fără drept şi să monteze pe vechiul amplasament porţile metalice de intrare la fondul dominant, împrejmuire şi porţi metalice înlăturate abuziv şi fără drept de către acesta, iar în caz de refuz, să fie autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei U.S.A.M.V.; -cu cheltuieli de judecată în cazul în care pârâţii se vor opune admiterii cererii.

Precizarea cererii de chemare în judecată.

La data de 28.11.2011 reclamanta şi-a precizat petitele 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, solicitând instanţei să dispună:

- obligarea pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. să îi asigure reclamantei, să îi recunoască şi să îi respecte un

drept real de servitute de trecere stricto sensu, auto şi pietonal, pe drumul de acces care duce de la drumul public - principal - peste imobilul proprietatea pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, cu nr. top 12178/2/2, teren curte în str. M. nr. 1, în suprafaţă de 808 mp - fond aservit - la terenul aferent şi construcţia apartamentul nr. 2, proprietatea reclamantei, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M. nr. 1, judeţul Cluj - imobile înscrise în CF nr. 138158 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1, în privinţa terenului în suprafaţă de 347 mp, aferent clădirii de apartamente - fond dominant - şi în CF nr. 144315 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1/II, în privinţa apartamentului nr. 2, drum de acces întabulat în ambele cărţi funciare ale celor două loturi de teren mai sus arătate, pe care pârâţi l-au închis abuziv şi fără drept, reclamanta fiind în imposibilitate de a ajunge astfel de la drumul public la apartamentul nr. 2 şi la terenul fond dominant, în principal pe traseul pe care a fost făcută trecerea reclamantei şi a antecesoarei sale mame, C.A., până la momentul când i-a fost interzisă trecerea de către pârâţi, aşa încât dreptul de trecere să se facă şi să fie respectat pe drumul de acces stabilit şi întabulat în cartea funciară încă din anul 2000, iar în subsidiar, în cazul în care trecerea pe vechea cale de acces nu mai poate fi realizată în prezent, instituirea dreptului de trecere să se facă pe o altă posibilă cale de acces, în ambele variante conform propunerilor cuprinse în expertiza tehnică topografică care urmează a fi efectuată în cauză;

- obligarea pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. să permită şi să deschidă accesul liber, în principal, la drumul de servitute închis abuziv, peste fondul aservit - parcela cu nr. top 12178/2/2, până la fondul dominant - parcela cu nr. top 12178/2/1, să refacă în integralitate gardul împrejmuitor al fondului dominant înlăturat fără drept şi să monteze pe vechiul amplasament porţile metalice de intrare la fondul dominant, împrejmuire şi porţi metalice înlăturate abuziv şi fără drept de către aceştia, în ipoteza în care calea de acces va fi dispusă pe vechea cale de acces, în subsidiar, să deschidă şi să permită accesul liber prin înlăturarea oricăror obstacole, la o altă cale de acces posibilă, care urmează a fi propusă prin expertiza tehnică topografică care urmează a fi efectuată în cauză, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor.

La termenul de judecată din data de 25.11.2011 instanţa de fond a pus în discuţia reprezentantului reclamantei calificarea acţiunii, respectiv, dacă este o acţiune confesorie de servitute sau o acţiune de instituire a unui drept de servitute de trecere.

Reprezentantul reclamantei a învederat instanţei că înţelege să susţină prezenta acţiune ca fiind o acţiune confesorie de servitute, în recunoaşterea dreptului de servitute însă „văzând că planul de situaţie nu are evidenţiat traseul servituţii (...), înţelege să solicite instanţei instituirea unei servituţi pe vechiul amplasament sau identificarea altor opţiuni alternative”.

La data de 12.10.2012 reclamanta şi-a completat din nou cererea de chemare în judecată, arătând că solicită instanţei:

- „obligarea pârâtei U.S.A.M.V. la îndepărtarea împrejmuirii existente precum şi la tăierea celor patru arbori situaţi în calea de acces propusă, pentru a putea fi realizabilă constituirea dreptului de servitute de trecere în varianta nr. 2 propusă de către expert, care constă în drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule, în favoarea imobilelor înscrise în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2 şi în CF nr. 138158 Cluj, cu nr. top 12178/1, şi în sarcina imobilului înscris în CF nr. 269017 Cluj-Napoca cu nr. cadastral 269017, pe o lăţime de 4 metri şi

lungimea de 13,5 metri, cu front la stradă de 5,87 metri, conform planului de situaţie varianta 2 (punctele 225, 224, 173 şi 171), iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să facă toate operaţiunile care se impun pe cheltuiala pârâtei de rândul 2, U.S.A.M.V., în conformitate cu dispoziţiile art. 1528 alin. 1 NCC”;

- „întabularea în cărţile funciare menţionate, fie în varianta nr. 2, fie în varianta nr. 3, a dreptului de servitute de trecere conform propunerilor cuprinse în tabelele de mişcare parcelară variantele nr. 2 şi nr. 3 din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică efectuată în cauză de către expert inginer S.D.”

Prin Încheierea şedinţei publice din 12.10.2012 Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca tardivă completarea de acţiune formulată de reclamantă la data de 12.10.2012.

Limitele învestirii instanţei.

Potrivit art. 129 alin. final C.pr.civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În speţă, obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie o acţiune confesorie de servitute, prin care reclamanta solicită obligarea pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. să îi recunoască şi să îi respecte dreptul de servitute stabilit şi întabulat în cartea funciară încă din anul 2000, respectiv, să fie obligaţi pârâţii să îi permită şi să îi deschidă accesul liber pe acest drept de servitute.

Este ştiut faptul că acţiunea confesorie de servitute este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunţa că el este titularul unui drept real de servitute, stabilit sau constituit anterior promovării acţiunii confesorie de servitute, asupra bunului altuia, şi să îl oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană, să îi permită exercitarea lui deplină şi netulburată.

Faţă de precizarea expresă a obiectului cererii de chemare în judecată, făcută de reprezentantul reclamantei în şedinţa publică din 25.11.2011, în sensul că acţiunea pendinte este o acţiune confesorie de servitute, Curtea constată că reclamanta, prin cererea pe care a formulat-o, astfel cum aceasta a fost precizată la filele 163 şi 164 dosar fond, a învestit instanţa cu o acţiune confesorie de servitute, prin care se doreşte obligarea celor doi pârâţi, Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, la recunoaşterea dreptului de servitute stabilit şi întabulat, în favoarea reclamantei, în cartea funciară încă din anul 2000, respectiv, la respectarea acestui drept de servitute stabilit, aşa cum chiar reclamanta arată prin petitele cererii sale, peste terenul proprietatea pârâtului de rândul 1, Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, cu nr. top 12178/2/2 din CF nr. 138168 Cluj-Napoca.

Nicăieri în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, în condiţii procedurale, cu respectarea art. 112, 132 şi 134 C.pr.civ., reclamanta nu a formulat în mod expres, dar nici implicit ori tacit, un petit prin care să solicite, în contradictoriu cu pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, stabilirea ori constituirea unui nou drept de servitute de trecere auto şi pietonal peste terenul pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 269107 nr. cad. 269017.

Soluţia primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 20207/19.10.2012, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M.D.M., împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. Cluj-Napoca şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta U.S.A.M.V. să recunoască în favoarea reclamantei un drept real de servitute de trecere auto şi pietonal pe drumul de acces care duce de la drumul public - principal - peste imobilul proprietatea pârâtului Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, înscris în CF 138168 Cluj, cu nr. top 12178/2/2, teren curte în str. M. nr.1, în suprafaţă de 808 mp, fond aservit, la terenul aferent şi construcţia ap. 2, proprietatea reclamantei, situate în Cluj-Napoca, str. M., nr.1, jud. Cluj, imobile înscrise în CF 138158 Cluj-Napoca, cu nr.top.12178/2/1, în privinţa terenului în suprafaţă de 347 mp, aferent clădirii de apartamente - fond dominant, înscris în CF 144315 Cluj, nr. top 12178/2/1/II, pe terenul cu nr. cadastral 269071, înscris în CF 269017 Cluj, proprietatea U.S.A.M.V. Cluj, conform variantei 1 din raportul de expertiză întocmit de expert S.D., parte integrantă din prezenta şi a fost obligată pârâta U.S.A.M.V. să permită reclamantei accesul liber pe noul drum de servitute.

Au fost respinse restul cererilor.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 2432,98 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:

„Potrivit CF 20254 Cluj, imobilul cu nr. top 12178 a constituit proprietatea Statului Român, Academia de Înalte Ştiinţe Agricole, actuala U.S.A.M.V. Cluj-Napoca. În baza încheierii de CF 13735/ 2000, imobilul a fost dezmembrat, astfel că imobilul cu nr. top nou 12178/2/1 a fost transcris în CF 138158 în favoarea Statului Român în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit CF 138158 imobilul cu nr. top 12178/2/1 constând din construcţie cu 10 apartamente, având ca p.i.c terenul, fundaţiile, casa scării, WC-ul şi baia de la parter, coridoarele de la subsol şi parter, podul şi acoperişul, faţadele, racordurile principale de apă, canal, gaz, electricitate, intrarea în curte, poarta şu împrejmuirea în suprafaţă de 347 mp constituie proprietatea comună a proprietarilor celor 10 apartamente. În favoarea imobilului cu nr. top 12178/2/1 este intabulat dreptul de servitute de trecere peste imobilul cu nr. top 12178/2/2.

Reclamanta este proprietara apartamentului nr.2 din imobil, apartament dobândit prin moştenire la mama sa, C.A.. Întregul imobil a făcut obiectul Legii nr.112/1995.

Imobilul cu nr. top 12178/2/2 în suprafaţă de 808 mp constituie proprietatea Statului Român fiind dat în administrarea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca, având destinaţia de curte a imobilului cu nr. top 12178/2/1.

Conform susţinerilor reclamantei şi a martorilor audiaţi în cauză, accesul la curtea imobilului cu nr. top 12178/2/1 s-a făcut pe intrarea la U.S.A.M.V., respectiv pe poarta principală, până la momentul la care pârâta a înţeles să închidă calea de acces în curtea cu nr. top 121278/2/2 pentru proprietarii imobilului de pe str. M. nr.1 .Martorul M.F.M. a arătat că prin anii 200-2002 a fost la un imobil situat vis-a -vis de imobilul în care este amplasat apartamentul reclamantei şi accesul se făcea din str. M. pe intrarea spre U.S.A.M.V., se parcurgea o anumită distanţă şi apoi se vira la stânga şi se intra în curtea imobilului.

Între calea de acces la U.S.A.M.V. şi curtea imobilului reclamantei existau porţi de intrare şi gard, cale pe care şi martorul a mers de mai multe ori. Imobilul avea şi o ale de acces direct din stradă, care din cauza faptului că era îngustă era folosită doar pentru accesul pietonal. Aceste aspecte au fost confirmate şi de martora N.A.M. care a arătat că accesul pietonal se făcea doar din stradă încă în urmă cu 30-40 de ani, iar auto prin curtea U.S.A.M.V., după care se vira la stânga şi se intra în curtea

imobilului. La intrarea în curtea imobilului reclamantei era o poartă, existând o delimitare prin gard între proprietatea pârâtei şi curtea imobilului în care locuieşte reclamanta.. În curtea imobilului sunt mai multe garaje, unele dintre ele demolându-se datorită vechimii. În calitate de fost angajat al SC Construct Ardealul SA., martora a arătat că la stabilirea preţului de vânzare al apartamentelor din imobilul situat în Cluj-Napoca s-a ţinut cont şi de împrejmuirii, personal participând la măsurarea acestora.

În cauză a fost efectuată o expertiză topografică din ale cărei concluzii reiese că în ceea ce priveşte imobilul cu nr. top 12178/2/1 întreaga suprafaţă de 347 mp este acoperită de construcţia cu10 apartamente situată în Cluj-Napoca, str. M., nr.1, construcţie care în realitate are 370 mp. Chiar dacă terenul cu nr. top 12178/2/1 se învecinează cu strada M., accesul în clădire nu este prevăzut direct din stradă, ci se face pe terenul cu destinaţia de curte cu nr. top 12178/2/2 înscris în CF 138168. Deşi în CF este înscris un drept de servitute, din dosarul de carte funciară nr.13735/2000 prin care s-a instituit servitutea aceasta nu este evidenţiată. Chiar şi în condiţiile în care această servitute nu a fost materializată prin schiţe, singurul loc de acces la clădirea cu 10 apartament este posibil pe partea dinspre terenul pe care este amplasată U.S.A.M.V. Cluj, o porţiune de teren lată de 2,58 mp măsuraţi din peretele construcţiei până în gardul ce desparte cele două proprietăţi şi pe unde, în fapt, se realizează în prezent accesul.

De fapt, din fotografiile depuse la dosar reiese că imobilul cu 10 apartamente are acces din stradă pe o poartă mare din fier, care însă nu permite acces auto. Expertul a concluzionat că spaţiul cu lăţime de 2,58 mp şi lungime de 10,47 ml satisface accesul pietonal din strada M. la clădire şi curtea situată la nr. administrativ 1, dar accesul cu autovehicul în acest spaţiu este imposibil. Expertul a concluzionat că servitutea de trecere înscrisă în CF 138168 Cluj asupra imobilului cu nr. top 12178/2/2 cu suprafaţa de 808 mp ca fond aservit în favoarea imobilului înscris sub nr top 12178/2/1 ca fond dominant , a survenit din faptul că înainte de construirea gardului din beton actual de către U.S.A.M.V., a existat o poartă de acces, în prezent desfiinţată ( situată conform schiţei anexa 4 şi 7 la limita gardului dintre U.S.A.M.V. şi curtea situată în str. M., nr.1, jud. Cluj) pe care se făcea accesul din str. principală (M.) pe poarta principală de intrare în curtea U.S.A.M.V., apoi prin curtea universităţii, intrându-se în curtea din str. M. nr.1, respectiv poarta acum desfiinţată.

Prin urmare, contrar celor susţinute prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a beneficiat niciodată de vreo servitute de trecere peste terenul pârâtei U.S.A.M.V., faptul că a folosit o cale mai veche, nu înseamnă că aceasta a şi coincis cu servitutea înscrisă în Cf servitute care se făcea doar pe terenul cu nr. top 12178/2/2 proprietatea Statului Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca. Ca urmare, nu a existat nici rea-credinţă şi nici abuz din partea pârâtei U.S.A.M.V. la momentul la care a interzis accesul proprietarilor imobilului de pe str. M. nr.1 în curtea imobilului prin curtea universităţii pe un traseu improvizat şi a închis poarta de intrare în curtea imobilului în litigiu. Această operaţiune a fost făcută în virtutea dreptului de proprietate pe care U.S.A.M.V. l-a avut asupra terenului, fără ca dreptul său s ă fie grevat de vreun dezmembrământ al dreptului de proprietate şi fără ca reclamanta să dovedească vreun drept cu privire la această cale de acces.

În scopul creării unei servituţi care să permită accesul reclamantei în curtea imobilului curte asupra căreia are un drept de servitute, expertul a propus trei variante. Dintre acestea, ţinând cont de cerinţele impuse la stabilirea unei servituţi, în sensul că acesta trebuie să se facă pe calea cea mai scurtă şi să vatăme cât mai puţin drepturile proprietarilor fondului aservit, instanţa a apreciat că varianta I îndeplineşte aceste cerinţe. Conform acestei variante, accesul în curtea imobilului se propune prin lărgirea

accesului deja existent prin deplasarea gardului despărţitor al universităţii cu 3 m, respectiv prin desfiinţarea unei porţiuni de 3 m de gard, ceea ce ar duce la un acces de 4 m lăţime în zona din colţul clădirii şi de 5,5 mp la ieşirea în str. M.. Chiar dacă această cale de acces necesită cheltuieli din partea proprietarilor imobilului nr.1 de pe str. M. pentru amenajarea căii de acces, aş cum am menţionat anterior este cea mai scurtă şi mai puţin vătămătoare pentru proprietarul fondului aservit.

În ceea ce priveşte petitul de obligare al pârâţilor să permit şi să deschidă accesul liber la reclamantei la drumul de servitute abuziv închis şi să refacă împrejmuirea şi porţile acesta a fost respins ca nefondat având în vedere că reclamanta nu era îndreptăţită la acest drum de servitute. În ceea ce priveşte petitul subsidiar de a permite şi deschide accesul reclamantei prin înlăturarea oricăror obstacole la o altă cale de acces posibilă, acest petit a fost admis doar în parte cu privire la cererea de a permite accesul, aspectele legate de înlăturarea obstacolelor şi a amenajărilor căzând în sarcina proprietarilor fondului dominant. Întrucât din probatoriul administrat în cauză reiese că pârâtul Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca nu a îngrădit accesul reclamantei la curtea imobilului, faţă de acest pârât acţiunea va fi admisă doar pentru opozabilitate în calitate de proprietar al curţii cu nr. top 12178/2/2 în suprafaţă de 808 mp.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, deşi pârâta U.S.A.M.V. este parte căzută în pretenţii, prin întâmpinarea formulată acesta a arătat că este de acord cu mutarea gardului până la limita posibilă de pe malul pârâtului pentru ca drumul de acces existent să poată fi mărit şi utilizat ca şi acces auto. Această poziţie, faţă de soluţia pronunţată echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, astfel că potrivit dispoziţiilor art.275, astfel cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă”.

Cererea de apel.

Reclamanta M.D.M. a formulat apel împotriva sentinţei nr. 20207/19.10.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiteri petitului privind reconstituirea servituţii de trecere, în principal potrivit variantei 3 din raportul de expertiză tehnică realizat de expertul S.D., iar în subsidiar, acordarea dreptului de servitute de trecere în conformitate cu varianta 2 propusă de către acelaşi expert (f. 13-20 dosar apel).

În motivarea apelului reclamanta a arătat că solicită, în principal, constituirea unui drum de servitute în varianta 3 din expertiză, care presupune realizarea accesului din strada principală, Mănăştur, peste terenul pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, pe poarta principală de acces în instituţie, pe o lăţime de 4 metri, pe calea de acces deja realizată în curtea pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, pentru segmentele cu lungimea de 36,4 metri şi 12,5 metri, urmând apoi ca servitutea să străbată spaţiul verde până la gardul dintre proprietăţi şi poarta veche acum desfiinţată, pe o lungime de 16,3 metri; în subsidiar, apelanta a solicitat constituirea unui drept de servitute în favoarea sa în conformitate cu varianta 2 propusă de expert, şi anume, realizarea accesului să se facă din str. Mărginaşă peste terenul pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, pe o lăţime de 4 metri şi o lungime de 13,5 metri, cu ieşire la stradă de 5,87 metri, caz în care împrejmuirea terenului pârâtei U.S.A.M.V. în zona propusă ar fi mutată pe al doilea rând de copaci.

Soluţia instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 607/20.11.2013, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost admis apelul reclamantei M.D.M., a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei M.D.M., împotriva pârâţilor Statul Român,

prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. Cluj-Napoca şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca să recunoască în favoarea reclamantei un drept real de servitute de trecere auto şi pietonal pe drumul de acces care duce de la drumul public - principal - peste imobilul proprietatea pârâtului Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, înscris în CF 138168 Cluj, cu nr. top 12178/2/2, teren curte în str. M., nr.1 în suprafaţă de 800 mp, fond aservit, la terenul aferent şi construcţia ap. 2, proprietatea reclamantei situate în Cluj-Napoca, str. M., nr.1, jud. Cluj, imobile înscrise în CF 138158 Cluj-Napoca, cu nr.top. 12178/2/1, în privinţa terenului în suprafaţă de 347 mp, aferent clădirii de apartamente - fond dominant, înscris în CF 144315 Cluj, nr. top 12178/2/1/II, pe terenul cu nr. cadastral 269017, înscris în CF 269017 Cluj, proprietatea U.S.A.M.V. Cluj, conform variantei III din raportul de expertiză întocmit de expert S.D., care face parte integrantă din prezenta, astfel:

- în CF 269017 Cluj-Napoca, asupra nr. cadastral 269017, în suprafaţă de 72439 mp, constând din teren intravilan în str. M. nr. 3-5, proprietar Statul Român, prin Academia de Înalte Studii Agricole Cluj, se înscrie sarcina constând din „drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule în favoarea imobilelor înscris în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2 şi CF 138158 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1, pe o lăţime de 4 m şi lungimea de 65,2 m, conform planului de situaţie varianta III;

- în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2, teren în suprafaţă de 808 mp, constând din „curte în str. M. nr.1”, imobil aflat în proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului local Cluj-Napoca, se înscrie sarcina „drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule, în favoarea imobilului înscris în CF 138158 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1, pe o lăţime de 2,58 m şi lungimea de 10,5 m, conform planului de situaţie varianta III; drept de servitute de trecere, cu vehicule şi autovehicule, asupra imobilului înscris în CF nr. 269017 Cluj-Napoca, nr. cad 269017, pe o lăţime de 4 m şi lungimea de 65,2 m, conform planului de situaţie varianta III,

- în CF 138158 Cluj-Napoca, cu nr. top 12178/2/1, teren în suprafaţă de 347 mp, constând din construcţie cu 10 apartamente cu pic...se înscrie „drept de servitute de trecere pietonală şi cu vehicule şi autovehicule, asupra imobilului înscris în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2, pe o lăţime de 2,58 m şi lungime de 10.5 m, conform planului de situaţie varianta III; drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule, asupra imobilului înscris în CF 269017 Cluj-Napoca, nr. cad. 269017, pe o lăţime de 4 m la stradă şi lungimea de 65,2 m, conform planului de situaţie varianta III.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei, in solidar, suma de 5.620 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară, onorar expert şi onorar avocaţial.

A fost menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Au fost obligaţi intimaţii să plătească apelantei, in solidar, suma de 1.723 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Motivând decizia pronunţată, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia, următoarele:

„Partea din hotărârea instanţei de fond prin care s-a stabilit servitutea de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule, în favoarea fondului dominant aparţinând reclamantei, a intrat în putere de lucru judecat.

Excepţia invocată de către Statul Român prin Consiliul local al mun. Cluj este neîntemeiată, întrucât calitatea de proprietar al imobilelor o are Statul Român, aşa

cum rezultă din analiza Cărţii Funciare, imobilul fiind în administrarea Consiliului local al mun. Cluj-Napoca.

Această pârâtă nu a invocat eventuala lipsa a calităţii sale de reprezentant, lucru care de asemenea ar fi fost neîntemeiat, deoarece imobilul se află în administrarea Consiliului local al mun. Cluj-Napoca.

Potrivit art. 6 alin. 6 din Legea 50/1991, modificată, prevede: Certificatul de urbanism se emite si in următoarele situaţii: c) pentru cereri in justiţie si operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliara atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate in scopul realizării de lucrări de construcţii, precum si constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil. Operaţiunile juridice menţionate, efectuate in lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate.

În apel instanţa a solicitat autorităţilor locale punctul de vedere cu privire la aspectul care variantă, din cele trei propuse în raportul de expertiză, îndeplineşte condiţiile legale pentru a se emite un certificat de urbanism.

Prin adresa nr. 355299/04.11.2013, emisă de Direcţia de Urbanism din cadrul Prim. Mun. Cluj-Napoca se învederează că certificat de urbanism se poate elibera în varianta II din raportul de expertiză întocmit de exp. S.D., cu condiţia obţinerii avizului Autorităţii de Protecţia Mediului pentru tăierea a patru arbori aflaţi pe drumul de servitute, cât şi în varianta III.

Prin adresa nr. 567/30.09.2013, emisă de Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Cluj (f. 85) se comunică că varianta I este inacceptabilă întrucât se alterează arhitectura împrejmuirii către str. M.ului, celelalte 2 variante putând fi acceptate în anumite condiţii, respectiv păstrarea porţii şi gardului dinspre str. M.ului intacte, iar terenul marcat pentru acces nu poate fi împrejmuit.

Instanţa este obligată să ţină seama de aceste poziţii ale unor autorităţi, întrucât prin stabilirea unor drepturi în favoarea particularilor nu se poate aduce atingere interesului general prin încălcarea normelor de urbanism şi a celor de protecţie specială a monumentelor.

În stabilirea variantei instanţa trebuie să ţină cont şi de starea de fapt a imobilului. Este cert că accesul la imobilul reclamantei în varianta II presupune afectarea unui porţiuni mai mici din terenul reprezentând fond dominat, însă cu tăierea unor arbori.

Varianta III cu toate că presupune afectarea unui teren cu o suprafaţă mai mare, apare în condiţiile speţei de faţă ca fiind preferabil pentru considerentele ce vor urma:

În faţa instanţei de fond intimata U.S.A.M.V. a depus întâmpinare (prin care se arată că „ redeschiderea servituţii de trecere auto .. .până la această dată a existat un drum de trecere prin curtea instituţiei noastre, care deservea imobilul de la nr. 1 dar asta deoarece acest imobil era în proprietatea noastră şi era incomod ca pentru a ajunge aici să ieşim”.

Această poziţie confirmă existenţa unei căi de acces la imobilul aparţinând reclamantei conform Variantei III. La momentul constituirii acestei servituţi erau în vigoare Codul civil vechi care prevedea în art. 625 că destinaţia proprietarului ţine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente.

Este evident din poziţia exprimată în cuprinsul întâmpinării că a existat o reglementare a accesului în forma cuprinsă în varianta III.

Într-adevăr art. 617 alin. 2 din cod civil nou prevede că trecerea trebuie să se facă în condiţii să aducă o minimă stânjenire a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică iar trecerea se va face pe fondul căruia i

s-ar aduce cele mai puţine prejudicii, însă această dispoziţie trebuie analizată din punct de vedere practic în speţa de faţă.

În ceea ce priveşte întinderea şi modul de stabilire a modului de trecere art. 619 Cod civil nou, în vigoare la data pronunţării soluţiei prevede că întinderea şi modul de exercitare a modului de trecere sunt determinate prin înţelegerea părţilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosinţă continuă timp de 10 ani.

Declaraţiile testimoniale administrate în faţa instanţei de fond respectiv martorul M.F.M. şi N.A.M., confirmă că în urmă cu 30-40 ani accesul în imobilul reclamantei se făcea pietonal printr-o poartă metalică amplasată la stradă, iar accesul auto se făcea prin intrarea de la U.S.A.M.V., virându-se la un moment dat la stânga pentru a se pătrunde în curtea unde era situat apartamentul reclamantei. Terenul aparţinând celor 2 imobile era delimitat prin garduri şi o poartă metalică.

Aceste declaraţii coroborate cu poziţia exprimată în întâmpinare de către U.S.A.M.V. confirmă că mai mult de 10 ani accesul la imobilul reclamantei s-a realizat printr-o servitute exercitată pe imobilul teren propus în varianta III.

Analiza planşelor anexa aferente celor trei variante confirmă că într-adevăr în varianta III terenul afectat are o suprafaţă de 267 mp, însă este evident din cercetarea acesteia că cea mai mare parte a terenului afectat servituţii are destinaţia de drum, fiind amenajat în acest sens iar terenul efectiv ce se impune a fi afectat are în fapt o suprafaţă mult mai mică (16,3 x 4=57,2 m) decât cea din varianta II (70 m), cele două variante fiind singurele ce pot fi avute în vedere.

Având în vedere aceste considerente, se poate aprecia că varianta III a raportului de expertiză este în măsură să satisfacă exigenţele normale şi legale în vederea asigurării dreptului de servitute stabilit în favoarea fondului aparţinând reclamantei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa apreciază că pârâtele sunt părţi căzute în pretenţii ca urmare a poziţiei procesuale exprimată în cuprinsul întâmpinării, precum şi din poziţia acestora în raport cu cererile formulate ulterior depunerii raportului de expertiză precum şi soluţia pronunţată.

În faţa instanţei de fond apelanta a făcut cheltuieli de judecată cu plata taxei de timbru, plata onorariului de expert şi a onorariului de avocat. Cererea a fost admisă doar în parte, şi nu mai în limitele grăniţuirii, cheltuielile pot fi acordate în condiţiile prevăzute de art. 274 şi 276 C.pr.civ.

Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în temeiul art. 617 Cod civil şi 296 C.pr.civ. va admite apelul declarat de M.D.M. împotriva sentinţei civile 20207/19.10.2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca pe care o schimbă în parte în sensul că va admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M.D.M. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi U.S.A.M.V. Cluj şi în consecinţă va obliga pârâta U.S.A.M.V. să recunoască în favoarea reclamantei un drept real de servitute de trecere auto şi pietonal pe drumul de acces care duce de la drumul public - principal - peste imobilul proprietatea pârâtului Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca înscris în CF 138168 Cluj, cu nr. top 12178/2/2 teren curte în str. M., nr.1 în suprafaţă de 800 mp fond aservit la terenul aferent şi construcţia ap.2 proprietatea reclamantei situate în Cluj-Napoca, str. M., nr.1, jud. Cluj imobile înscrise în CF 138158 Cluj-Napoca cu nr.top. 12178/2/1 în privinţa terenului în suprafaţă de 347 mp aferent clădirii de apartamente-fond dominant înscris în CF 144315 Cluj, nr. top 12178/2/1/II pe terenul cu nr. cadastral 269017 înscris în CF 269017 Cluj proprietatea U.S.A.M.V. Cluj conform variantei III din raportul de expertiză întocmit de expert S.D., care face parte integrantă din prezenta, astfel: în CF 269017 Cluj-Napoca, asupra nr. cadastral

269017 în suprafaţă de 72439 mp constând din teren intravilan în str. M. nr.3-5 proprietar Statul Român prin Academia de Înalte Studii Agricole Cluj se înscrie sarcina constând din „drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule în favoarea imobilelor înscris în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2 şi CF 138158 Cluj-Napoca nr. top 12178/2/1 pe o lăţime de 4 m şi lungimea de 65,2 m, conform planului de situaţie varianta III; în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2 teren în suprafaţă de 808 mp constând din „ curte în str. M. nr.1”, imobil aflat în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului local Cluj-Napoca se înscrie sarcina „ drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule în favoarea imobilului înscris în CF 138158 Cluj-Napoca nr. top 12178/2/1 pe o lăţime de 2,58 m şi lungimea de 10,5 m conform planului de situaţie varianta III; drept de servitute de trecere, cu vehicule şi autovehicule asupra imobilului înscris în CF nr. 269017 Cluj-Napoca nr. cad 269017 pe o lăţime de 4 m şi lungimea de 65,2 m conform planului de situaţie varianta III, în CF 138158 Cluj-Napoca cu nr. top 12178/2/1 teren în suprafaţă de 347 mp constând din construcţie cu 10 apartamente cu pic. se înscrie” drept de servitute de trecere pietonală şi cu vehicule şi autovehicule, asupra imobilului înscris în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/2 pe o lăţime de 2,58 m şi lungime de 10.5 m conform planului de situaţie varianta III: drept de servitute de trecere pietonală, cu vehicule şi autovehicule, asupra imobilului înscris în CF 269017 Cluj-Napoca ne cad 269017 pe o lăţime de 4m la stradă şi lungimea de 65,2 m, conform planului de situaţie varianta III. va obliga pârâţii să plătească reclamantei, in solidar, suma de 5.620 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară, onorar expert şi onorar avocaţial şi va menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

În faţa instanţei de apel, apelanta reclamantă a făcut cheltuieli de judecată cu plata taxelor de timbru în cuantum de 1.723 lei.

Fiind părţi căzute în pretenţii ca urmare a admiterii apelului, în temeiul art. 274 şi 277 C.pr.civ. va obliga intimaţii să plătească apelantei, in solidar, suma de 1.723 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru”.

Cererea de recurs.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, iar pe de altă parte, pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Prin propriul recurs, pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca a solicitat, în temeiul art. 299 C.pr.civ., în principal, admiterea recursului, în sensul modificării deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 20207/2012, ca urmare a admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de M.D.M. ca fiind, pe de o parte, formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte, ca fiind lipsită de interes; iar în subsidiar, admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului şi menţinerii în totalitate a hotărârii primei instanţe, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 din vechiul C.proc.civ.; cu obligarea reclamantei intimate la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.

În motivarea recursului său, pârâta a arătat că în cauză este incidentă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, raportat la petitele acţiunii introductive, astfel cum acestea au fost formulate şi precizate.

Prin petitele acţiunii confesorii formulate, reclamanta intimată a solicitat ca recurenta să asigure, să recunoască şi să respecte dreptul de servitute de trecere peste

terenul proprietatea Statului Român, înscris în CF 138168 Cluj-Napoca, nr. top. 12178/2/2 în suprafaţă de 808 mp.

Reclamanta intimată a solicitat recunoaşterea dreptului de servitute pe traseul folosit iniţial, începând cu anul 2000, iar în cazul în care nu mai este posibil, trecerea să se facă pe o altă cale, conform expertizei topografice ce avea să fie întocmită în dosar.

De asemenea, a solicitat să-i fie permis accesul la drumul de servitute peste fondul aservit, parcela cu nr. top. 12178/2/2, pe vechiul amplasament sau pe o alta cale de acces.

Pârâta deţine în proprietate terenul învecinat fondului aservit, respectiv terenul înscris în CF 269017 Cluj-Napoca, nr. cad. 269017, în suprafaţă de 72.439 mp şi nu a negat sau încălcat în vreun fel dreptul de servitute de trecere intabulat în cărţile funciare nr. 138168 Cluj-Napoca, nr. top. 12178/2/2 - fond aservit aflat în proprietatea Statului Român şi nr. 138158 Cluj-Napoca, top. 12178/2/1 - fond dominant, aflat în proprietatea reclamantei.

Prin petitele cu care reclamanta a investit instanţa, aceasta nu a solicitat constituirea unui drept de servitute pe terenul aflat în proprietatea recurentei U.S.A.M.V., ci doar ca U.S.A.M.V. să fie obligată la respectarea dreptului de servitute constituit pe terenul vecin, aflat în proprietatea Statului Român. De asemenea, că terenul pârâtei nu este grevat de nicio sarcină.

Având în vedere obiectul prezentului dosar, raportat la modalitatea în care reclamanta intimată a înţeles să formuleze şi să precizeze acţiunea, pârâta recurentă U.S.A.M.V. nu deţine calitate procesuală pasivă în cauză.

Pentru a avea calitate procesuală pasivă este necesară întrunirea în persoana recurentei a calităţii de titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, adică pârâta să fi încălcat servitutea constituită pe terenul aflat în proprietatea statului.

Lipsa calităţii procesuale pasive trebuie analizată prin raportare la acţiunea formulată, care expune raportul juridic dedus judecăţii, iar nu prin raportare la soluţiile pronunţate în dosar, prin care s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

Depăşirea de către instanţă a limitelor în care a fost investită nu poate complini lipsa de calitate procesuală pasivă în cauză.

Excepţia invocată este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută şi, ca atare, poate fi invocată în orice stare a pricinii, inclusiv pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.

În cauză este incidentă şi excepţia lipsei de interes a reclamantei intimate.

Justificarea unui interes este, de asemenea, o condiţie de admisibilitate a acţiunii, impusă în sarcina reclamantului.

Reclamanta era datoare să indice interesul său legitim practic, imediat, material sau moral pentru admiterea acţiunii în modalitatea în care aceasta a fost formulată şi precizată.

Din moment ce solicitarea acesteia a fost de a asigura, recunoaşte şi respecta dreptul de servitute constituit pe terenul înscris în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, reclamanta era datoare să justifice o eventuală încălcare a acestui drept.

Reclamanta intimată a motivat acţiunea pe faptul nereal că recurenta „foloseşte faptic terenul fond aservit", însă se referă la terenul aflat în proprietatea recurentei U.S.A.M.V..

Ulterior, se susţine că recurenta U.S.A.M.V. „a înlăturat porţile metalice de la intrarea aflată între fondul aservit şi fondul dominant", însă se referă la porţile

metalice ce se aflau între fondul aservit înscris în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, nr. top. 12178/2/2 şi terenul proprietatea pârâtei recurente U.S.A.M.V..

Având în vedere faptul că pârâta şi-a exercitat dreptul de îngrădire al proprietăţii înscrise în CF nr. 269017 Cluj-Napoca, nr. cad. 269017, în suprafaţă de 72.439 mp şi nu a adus nicio atingere terenului înscris în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, nr. top. 12178/2/2, teren ce constituie fond aservit, recurenta pârâta consideră că acţiunea promovată este lipsită de interes.

Având în vedere că excepţia lipsei de interes este o excepţie absolută, aceasta poate fi invocată în orice stare a pricinii inclusiv pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.

Separat de aceste aspecte, se arată de către recurenta U.S.A.M.V., că dreptul de îngrădire al proprietăţii este un drept garantat de lege, potrivit art. 585 din vechiul Cod civil şi, mai mult, se face trimitere la decizia nr. 761/1970 a Tribunalului Suprem, prin care s-a reţinut că „dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile, el fiind un atribut al proprietarului şi face parte din dreptul acestuia de a folosi în mod liber fondul său". Mai mult decât atât, în condiţiile în care reclamanta a solicitat doar asigurarea, recunoaşterea şi respectarea dreptului de servitute de trecere peste terenul proprietatea Statului Român, fără a solicita constituirea unei servituţi pe terenul proprietatea pârâtei recurente U.S.A.M.V., este evident faptul că reclamanta nu poate justifica un interes în promovarea capătul nr. 2 de cerere, care are în vedere deschiderea accesului la terenul învecinat (fondul aservit).

Decizia recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind astfel prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304. pct. 7 din vechiul Cod de procedură civilă.

În considerentele hotărârii atacate instanţa de apel susţine mai întâi că: „La momentul constituirii acestei servituţi era în vigoare Codul civil vechi care prevedea în art. 625 că destinaţia proprietarului ţine loc de titlu în privinţa servitutilor continue şi aparente", pentru a reveni apoi şi a invoca în susţinerea propriei hotărâri art. 617, respectiv 619 din actualul Cod civil, care reglementează dreptul legal de trecere în favoarea imobilului lipsit în mod fortuit de acces la calea publică.

Dincolo de faptul - reliefat şi cu altă ocazie ( infra pct. 6.1.) - că deşi admite evidenţa că vechiul Cod Civil era în vigoare la data naşterii situaţiei juridice, instanţa înţelege să facă aplicaţia unor norme legale cuprinse în actualul Cod Civil, se remarcă inconsistenţa şi contradicţia care caracterizează argumentaţia instanţei.

Astfel, chiar dacă ar fi făcut trimitere exclusiv la texte legale din vechiul Cod Civil, motivele invocate de instanţa de apel ar fi rămas contradictorii.

În esenţă, instanţa a înţeles să justifice în drept soluţia pronunţată prin art. 625 din vechiul Cod Civil, care reglementa un mod de stabilire a servituţilor prin fapta omului, pentru ca mai apoi să facă trimitere la un text legal care reglementează o servitute legală, născută aşadar prin efectul legii.

În măsura în care, în speţă, ar fi fost aplicabil art. 625 din vechiul Cod Civil, în mod evident ar fi fost exclusă posibilitatea naşterii aceleiaşi servituţi şi prin efectul legii, aceasta pentru simplul fapt că despre imobilul reclamantei - intimate nu s-ar mai fi putut susţine, sub nicio formă, că ar fi lipsit de acces la calea publică.

Fără a propune reanalizarea fondului şi aprecierea întrunirii condiţiilor pentru existenţa servituţii de trecere constituite prin fapta omului sau prin lege, recurenta arată că se impune a se observa contradicţia evidentă dintre susţinerea naşterii unuia şi aceluiaşi drept de servitute în temeiul voinţei proprietarului, respectiv prin efectul legii.

Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, fiind astfel prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii , fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - intimată a solicitat exclusiv obligarea pârâtei la recunoaşterea/respectarea unui drept de servitute preexistent (în opinia acesteia).

Mai mult, s-a pretins exclusiv obligarea recurentei U.S.A.M.V. la respectarea unui pretins drept de servitute, care greva un alt teren care nu s-a găsit şi nu se găseşte nici în prezent în proprietatea pârâtei U.S.A.M.V., fapt care explică şi invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - intimată a solicitat: „obligarea pârâţilor să respecte şi să recunoască dreptul real de servitute de trecere auto şi pietonal pe drumul de acces care duce la drumul public - principal - peste imobilul proprietatea pârâtei de rd. 1, Statul Român prin Consiliul local al Mun. Cluj-Napoca - înscris în CF nr. 138.168 Cluj-Napoca, cu nr. top. 12178/2/2, teren curte în str. M., nr. 1"”.

Recurenta precizează că, completarea ulterioară de acţiune formulată de reclamantă, a fost respinsă ca tardivă, prin încheierea instanţei de la termenul din 12 oct. 2012.

Prin precizarea de acţiune de la fila 163 din dosar fond nu s-a adus nicio modificare în ce priveşte pretenţiile reclamantei, astfel cum acestea u fost formulate în cererea iniţială.

Mai mult, la termenul din 25 oct. 2012 din faţa primei instanţe, reclamanta -intimată a insistat asupra faptului că acţiunea pe care a introdus-o este o acţiune confesorie, aşadar o acţiune prin care se protejează un drept preexistent, fără a se solicita instituirea unui drept nou (încheiere - fila 164 din dosar fond).

Pârâta subliniază că singurul drept de servitute preexistent litigiului - fapt care rezultă şi din situaţia de carte funciară - este dreptul de servitute asupra terenului înscris în CF nr. 138.168 Cluj-Napoca, cu nr. top. 12178/2/2, care nu se află în proprietatea pârâtei, ci în proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Mai precis, trecerea peste terenul pârâtei s-a făcut de către reclamanta intimată anterior litigiului în regimul unui act de toleranţă, în lipsa oricărui drept, fapt reţinut cu putere de lucru judecat în soluţia primei instanţe: „contrar celor susţinute prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a beneficiat niciodată de vreo servitute de trecere peste terenul pârâtei U.S.A.M.V." (fila 226 din dosar fond).

Mai apoi, prin apelul introdus, aceeaşi reclamantă - intimată a pretins: „reconstituirea servituţii de trecere în principal potrivit variantei nr. 3 din raportul de expertiză tehnică (realizat în cursul cercetării judecătoreşti din faţa primei instanţe)".

Or, varianta 3 a raportului de expertiză propunea constituirea - în favoarea imobilului aflat în proprietatea reclamantei - a unui drept de trecere şi peste terenul înscris în CF nr. 269017 Cluj-Napoca şi aflat în proprietatea pârâtei U.S.A.M.V., aceasta fiind o cerere nouă în apel, în sensul art. 294 C. proc. civ..

În condiţiile art. 294 din vechiul Cod de procedură civilă: „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".

În cauză este incident acest text legal de ordine publică, care face ca pretenţiile noi formulate în apel să nu poată fi luate în considerare de către instanţă. În aceste condiţii, în mod evident instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut.

Hotărârea instanţei de apel, prin care aceasta a constituit în favoarea reclamantei - intimate un drept de servitute de trecere nou asupra terenului pârâtei U.S.A.M.V. este, în aceste condiţii, dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a legii.

În fine, nici în primă instanţă şi nici în apel, reclamanta - intimată nu a solicitat instanţei să dispună înscrierea în cartea funciară, în favoarea celei dintâi, a unui eventual drept de servitute legală de trecere.

Prin urmare, atunci când instanţa de apel a dispus înscrierea: „în CF nr. 269017 Cluj-Napoca, asupra nr. cadastral 269017 (...) sarcinii constând din „drept de servitute de trecere", aceasta a dat în mod evident mai mult decât s-a cerut.

În acelaşi sens, instanţa de apel a dispus înscrierea: „în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, nr. top. 12178/2/2 teren... curte în str. M. nr. 1... a sarcinii „drept de servitute de trecere... în favoarea imobilului înscris în CF nr. 138158 Cluj-Napoca, nr. top 12178/2/1 (clădirea în care se găseşte apartamentul aflat în proprietatea reclamantei -intimate)".

Din nou instanţa a dat mai mult decât a solicitat reclamanta intimată: de altfel, aceasta din urmă nu ar fi putut avea o astfel de pretenţie, pentru simplul fapt că o atare servitute de trecere exista deja între cele două imobile (clădirea cu apartamentul reclamantei, respectiv terenul - curte a clădirii respective, aflat în proprietatea Statului Român).

Mai mult, instanţa a dispus constituirea şi înscrierea în „CF nr. 269017 Cluj-Napoca, asupra nr. cadastral 269017 (terenul aflat în proprietatea recurentei U.S.A.M.V.) (... ) sarcinii constând din „drept de servitute de trecere... " inclusiv în favoarea imobilului înscris „în CF nr. 138168 Cluj-Napoca, nr. top. 12178/2/2 (terenul aflat în proprietatea Statului Român)".

Aşadar, instanţa a dat, o dată în plus, mai mult decât s-a cerut, deoarece a constituit şi a dispus înscrierea în cartea funciară a unui drept de servitute între imobilele aflate în proprietatea celor doi pârâţi din proces, în condiţiile în care acest fapt nu fusese solicitat pe cale reconvenţională.

Este de ordinul evidenţei că nici reclamanta - intimată nu a solicitat şi nu ar fi fost în măsură să solicite constituirea unui drept de servitute în favoarea unui teren (nr. top. 12178/2/2) care nu îi aparţine în proprietate.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304. pct. 7 coroborat cu art. 304 pct. 5 din vechiul C.pr.civ..

În considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de apel s-a reţinut că: „Prin adresa nr. 567/30.09.2013, emisă de Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Cluj se comunică că varianta I (din raportul de expertiză realizat în cursul cercetării judecătoreşti din faţa primei instanţe, n.n.) este inacceptabilă".

În mod surprinzător şi cu totul nemotivat, instanţa a ignorat un alt mijloc de probă existent la dosar (fila 91 din dosarul de apel), înscris provenit tot de la Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Cluj, prin care se arată că: „în contextul unor intervenţii posibile asupra unui monument istoric sau în zonă construită protejată, D.J.C. Cluj nu se poate pronunţa în absenţa unui proiect concret".

Aşadar, dintre cele două mijloace de probă provenite din aceeaşi sursă instanţa de apel a ales - fără nicio motivare - să ia în considerare doar unul, pe care l-a folosit ca argument în sprijinul propriei hotărâri, ignorându-l cu desăvârşire pe cel de-al doilea, în care se arată de altfel şi că: „numeroase clădiri monument istoric din Judeţul Cluj, nu dispun de acces auto şi nu sunt în măsură să obţină acces auto. Proprietarii clădirilor monument istoric... beneficiază de o serie de facilităţi... dar în acelaşi timp au o serie de obligaţii derivate din caracterul special al clădirii pe care o deţin".

Ignorând în mod nemotivat acest înscris, instanţa de apel a ales să pună exclusiv în sarcina recurentei U.S.A.M.V. consecinţele nefaste datorate regimului juridic special al imobilelor implicate, în condiţiile în care oricum recurenta U.S.A.M.V. se vede nevoită să suporte pe terenul propriu exerciţiul unei servituţi de trecere.

Potrivit jurisprudenţei în materie, dreptul la un proces echitabil presupune analiza tuturor probelor existente la dosar, deoarece justiţiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate şi că judecătorul a examinat toate probele administrate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant prin jurisprudenţa sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie nu poate trece drept efectiv decât dacă „cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate", adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 din CEDO implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, arătând totodată motivele pentru care anumite probe administrate au fost înlăturate în favoarea altor mijloace de probă.

Recurenta pârâtă solicită modificarea hotărârii atacate în considerarea motivului de nelegalitate stipulat de dispoziţiile art. 304 oct 9 din C.proc.civ., arătând că, potrivit dispoziţiei legale mai sus stipulată, se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri în cazul în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Pârâta apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în cele două cazuri mai jos prezentate:

În considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel precizează că: „într-adevăr, art. 617 alin. 2 din Codul civil nou prevede că trecerea trebuie să se facă în condiţii care să aducă o minimă stânjenire a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică (...) în ceea ce priveşte întinderea şi modul de stabilire a modului de trecere art. 619 Codul Civil Nou, în vigoare la data pronunţării soluţiei prevede că întinderea şi modul de exercitare a modului de trecere sunt determinate (...) sau printr-o folosinţă continuă timp de 10 ani".

În acest context, instanţa precizează că din probaţiune a reieşit faptul că: „mai mult de 10 ani accesul la imobilul reclamantei s-a realizat printr-o servitute exercitată pe imobilul teren (aflat în proprietatea pârâtei, subliniază recurenta U.S.A.M.V.)".

Din aceste susţineri, coroborate cu faptul că instanţa nu a înţeles niciun moment să facă trimitere la vechiul cod civil pentru a-şi justifica soluţia, reiese în mod neechivoc realitatea că instanţa de apel a considerat că hotărârea pronunţată trebuie să fie întemeiată în drept pe prevederile actualului Cod Civil: „în vigoare la data pronunţării soluţiei".

Pârâta subliniază că în acest mod instanţa a făcut o greşită aplicare a legii (actualul Cod Civil), pentru o situaţie juridică născută anterior intrării în vigoare a acestuia.

În măsura în care aprecia că sunt întrunite condiţiile pentru constituirea unui drept de servitute legală în favoarea imobilului lipsit în mod fortuit de acces la calea publică, instanţa ar fi trebuit să se raporteze la legea în vigoare la momentul la care s-a născut situaţia de enclavă.

Aprecierea pârâtei este confirmată de altfel de art. 59 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, care stabileşte în mod neechivoc că: „Dispoziţiile art. 602 - 625 din Codul civil (Limitele legale ale dreptului de proprietate privată - sublinierea recurentei) nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia".

Art. 59 nu face decât să aplice principiul consacrat de art. 6 din actualul Cod Civil, care precizează în al. 5 că: „Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare".

În consecinţă, instanţa de apel a făcut aplicarea legii noi (actualul Cod Civil) la o situaţie juridică anterioară, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15, al. 2 din Constituţia României.

Astfel că, chiar dacă servitutea legală de trecere era vizată şi de reglementarea anterioară (la care instanţa de apel nu a făcut niciun moment trimitere!), folosinţa continuă pe timp de 10 ani, la care instanţa face referire ca şi criteriu de stabilire a întinderii, respectiv a modului de exercitare a dreptului de trecere, este reglementată exclusiv de către actualul cod civil, intrat în vigoare după naşterea situaţiei juridice supuse analizei instanţei de apel în speţa de faţă.

În concluzie, în loc să îşi întemeieze în drept hotărârea pe legea în vigoare la momentul naşterii presupusei situaţii de enclavă (anul 2000), instanţa a ales în mod greşit să pronunţe o hotărâre întemeiată pe legea „în vigoare la data pronunţării soluţiei".

În considerentele deciziei atacate instanţa a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 6 alin. 6 din Legea 50/1991, însă a făcut o aplicare greşită a acestor prevederi legale.

În concret, instanţa a reţinut că : „potrivit art. 6 alin. 6 din Legea 50/1991, modificată, certificatul de urbanism se emite şi în următoarele situaţii: pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil. Operaţiunile juridice menţionate, efectuate în lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate" (fila 103 dosar apel).

La dosarul cauzei nu a fost depus certificatul de urbanism necesar, ci doar răspunsul Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Mun. Cluj-Napoca, prin care se învederează că certificatul de urbanism poate fi eliberat pentru 2 dintre variantele raportului de expertiză. Cu toate acestea, instanţa a constituit un drept de servitute de trecere.

Necesitatea obţinerii unui certificat de urbanism anterior pronunţării unei hotărâri se desprinde atât din textul legal, cât şi din practica judiciară, care a confirmat obligativitatea obţinerii unui certificat de urbanism pentru pronunţarea unei hotărâri de constituire a unei servituţi, în lipsa acestuia hotărârea care constituie o servitute de trecere fiind lovită de nulitate.

Prin propriul recurs, pârâtul Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca reprezentat prin primar, a solicitat, în temeiul art. 299 şi urm. C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în principal, in sensul admiterii excepţiei invocate, iar in subsidiar, a exonerării pârâtului de la plata, in solidar, a cheltuielilor de judecata in suma de 5.620 lei cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara, onorar expert si onorar avocaţial, respectiv suma de 1.723 lei cheltuieli de judecata in apel reprezentând taxa judiciara de timbru.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că susţine excepţia invocată, aceea a lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, apreciind ca in mod eronat instanţa a dispus respingerea acesteia, deşi aceasta era întemeiată raportat la dispoziţiile art. 25 din Decretul nr.31/1954, potrivit căruia: „Statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligaţii. El participa in astfel de raporturi prin

Ministerul Finanţelor, afara de cazurile In care legea stabileşte anume alte organe in acest scop”.

Prin urmare, in opinia pârâtului, conform textului de lege mai sus citat, Statul Român este reprezentat prin Ministerul Finanţelor, şi doar în cazul unui text de lege expres poate fi reprezentat prin alte persoane juridice.

Referitor la calitatea procesuala pasiva, aceasta este una din condiţiile esenţiale pentru a fi parte in procesul civil sau pentru exercitarea acţiunii civile, alături de capacitatea procesuala si existenta interesului judiciar, fiind reglementată în art. 41 şi următoarele C.pr.civ. .

Calitatea procesuala consta in identitatea intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului, precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecaţii.

Sarcina indicării calităţii procesuale revine reclamantului care, prin cererea de chemare in judecata, trebuie sa expună împrejurările din care sa rezulte ca el este îndreptăţit sa-l cheme in judecata pe parat.

Or, în cauză, această îndreptăţire lipseşte cu desăvârşire.

Instanţa sesizată trebuie sa verifice din oficiu, atât calitatea procesuala activă, cât şi calitatea procesuala pasivă, iar lipsa acestei calităţi poate fi invocată pe cale de excepţie in tot cursul judecaţii si duce la respingerea acţiunii, fără a se intra in cercetarea fondului cauzei, fiind o excepţie de fond, absoluta si peremtorie.

In subsidiar, este criticată legalitatea hotărârii recurate, in ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata, in solidar, a sumei totale de 7.343 lei, compusă din suma de 5.620 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară, onorar expert şi onorar avocaţial, respectiv, suma de 1.723 lei cheltuieli de judecată in apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În principiu, învederează pârâtul, că nu s-a opus admiterii cererii de chemare în judecată, atâta timp cât nu sunt afectate interesele pârâtului, iar faţă de expertiza efectuata in cauza, pârâtul a învederat instanţei ca nu are obiecţiuni de formulat întrucât "variantele propuse de expert pentru crearea unei servituţi de trecere auto, din domeniul public la terenul curte, proprietate a municipiului, sunt satisfăcătoare in ceea ce privesc interesele recurentului.

Recurentul arată că toate cele trei variante de acces vor trebui să treacă pe terenul aflat in proprietatea U.S.A.M.V..

În speţa dedusă judecaţii nu sunt incidente dispoziţiile art. 274 C.pr.civ., deoarece la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală, pe cale de consecinţă partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câştigătoare.

Prin urmare, recurentul înţelege să critice legalitatea hotărârii recurate, întrucât instanţa de judecata a obligat paraţii la plata cheltuielilor de judecata la fond, in lipsa culpei procesuale a acestora.

Recurentul apreciază că respectarea atributului - de dispoziţie - instituit prin prevederi, justificata si raportat la reţinerile instanţei de fond, care arata in considerente Sentinţei civile nr.20207/2012 ca „întrucât din probatoriul administrat in cauza reiese ca paratul Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca nu a îngrădit accesul reclamantei la curtea imobilului, faţă de acest pârât acţiunea va fi admisă doar pentru opozabilitate in calitate de proprietar al curţii cu nr. top. 12178/2/2, in suprafaţa de 808 mp."

Mai mult, instanţa de fond a respins petitul privind cererea de acordare a cheltuielilor de judecata de 2.432,98 lei (taxa judiciara aferenta servituţii 202,68 lei + 27 lei + 3,3 lei timbru judiciar + 2.000 lei onorar expert + 200 lei onorar avocaţial).

Poziţia procesuală a reclamantei intimate faţă de recursurile pârâţilor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă M.D.M. a solicitat, în temeiul art. 308, raportat la art. 115-118 şi art. 274 C.pr.civ., coroborat cu Legea nr. 351/2004; Legea nr. 422/2001, Codul Civil, respingerea excepţiilor formulate prin motivele de recurs de către U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, ca fiind neîntemeiate, respingerea recursului formulat de U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, ca fiind în parţial inadmisibil, iar parţial neîntemeiat; respingerea excepţiei invocate si a recursului formulat de către Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, ca neîntemeiate; obligarea pârâţilor recurenţi la plata cheltuielilor de judecată in recurs, reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea întâmpinării a fost reprodusă starea de fapt a cauzei, arătându-se că, potrivit CF nr. 20254 Cluj imobilul cu nr. top 12178 a constituit proprietatea Statului Român, Academia de înalte Ştiinţe Agricole, actuala U.S.A.M.V. Cluj-Napoca. În baza încheierii de CF 13735/2000, imobilul a fost dezmembrat, astfel că imobilul cu nr. top, nou 12178/2/1 a fost transcris în CF 138158 în favoarea Statului Român, în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit CF 138158, imobilul cu nr. top 12178/2/1, constând în construcţie cu 10 apartamente, având ca p.i.c. terenul, fundaţiile, casa scării, WC-ul şi baia de la parter, coridoarele de la subsol şi parter, podul şi acoperişul, faţadele, racordurile principale de apă, canal, gaz, electricitate, intrarea în curte, poarta şi împrejmuirea în suprafaţă de 347 mp, constituie proprietatea comună a proprietarilor celor 10 apartamente.

În favoarea imobilului cu nr. top 12178/2/1 este intabulat dreptul de servitute de trecere peşte imobilul cu nr. top 12178/2/2.

Reclamanta este proprietara apartamentului nr. 2 din imobil, apartament dobândit prin moştenire de la mama sa C.A., întreg imobilul făcând obiectul Legii nr. 112/1995.

Imobilul cu nr. top. 12178/2/2, în suprafaţă de 808 mp, constituie proprietatea Statului Român, fiind dat în administrarea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca, având destinaţia de curte a imobilului cu nr. top 12178/2/1.

Accesul la curtea imobilului cu nr. top 12178/2/1 s-a făcut pe intrarea la U.S.A.M.V., respectiv pe poarta principală, până la momentul la care pârâta a înţeles să închidă calea de acces în curtea cu nr. top. 12178/2/2 pentru proprietarii imobilului de pe str. M. nr. 1.

Până în acel moment, intrarea în curtea imobilului se făcea pe poarta principală de intrare la U.S.A.M.V., se parcurgea o scurta distanţa, şi apoi se vira la stânga, fapt susţinut şi de către martorii audiaţi in cauza de fata, aspectul nefiind contestat de către cei 2 paraţi.

Din strada principală - str. M., exista o cale de acces direct doar pietonala (o poartă), dar datorită faptului că este îngustă, poate fi folosită, aşa cum s-a precizat, doar pentru acces pietonal (din nou, fapt susţinut şi de martorii audiaţi si necontestat de către paraţi).

În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnica topografică judiciară de către exp. ing. S.D., din ale cărei concluzii, necontestate de către pârâţii - recurenţi, rezultă că, în ceea ce priveşte Imobilul cu nr. top 12178/2/1, întreaga suprafaţă de 347 mp este acoperită de construcţia cu 10 apartamente situată în Cluj-Napoca, str. M., nr. 1, construcţie care în realitate are 370 mp. Chiar dacă terenul cu nr. top. 12178/2/1 se învecinează cu str. M., nr. 1, accesul în clădire nu este prevăzut direct din stradă, ci se face pe terenul cu destinaţia de curte cu nr. top 12178/2/2 înscris în CF 138168.

Deşi în CF este înscris un drept de servitute, din dosarul de carte funciară nr. 13735/2000 prin care s-a instituit servitutea aceasta nu este evidenţiată. Chiar şi în condiţiile în care această servitute nu a fost materializată prin schiţe, singurul loc de acces pietonal şi auto la clădirea cu 10 apartamente este posibil pe partea dinspre terenul pe care este amplasată U.S.A.M.V. Cluj, o porţiune de teren lată de 2,58 mp măsuraţi din peretele construcţiei până în gardul ce desparte cele două proprietăţi şi pe unde, în fapt, si in trecut, si în prezent, putea fi realizat doar accesul pietonal.

De fapt, din fotografiile depuse in probaţiune la dosarul cauzei si necontestate de către pârâţii-recurenţi, reiese că imobilul cu 10 apartamente are acces din stradă pe o poartă mare din fier, care însă nu permite accesul auto.

Expertul a concluzionat că spaţiul cu lăţime de 2,58 mp şi lungime de 10,47 ml satisface ar putea satisface accesul pietonal din str. M. Ia clădire şi curtea situată la nr. administrativ 1, dar accesul cu autovehicul în acest spaţiu este imposibil. De asemenea, din concluziile expertului mai reiese că servitutea de trecere înscrisă în CF 138168 Cluj asupra imobilului cu nr. top 12178/2/2 cu suprafaţa de 808 mp ca fond aservit în favoarea imobilului înscris sub nr. top 12178/2/1 ca fond dominant, a survenit din faptul că înainte de construirea gardului din beton actual de către U.S.A.M.V., a existat o poartă de acces, în prezent desfiinţată (situată conform schiţei anexa 4 şi 7 la limita gardului dintre U.S.A.M.V. şi curtea situată în str. M., nr. 1, jud. Cluj) pe care se făcea accesul din str. principală (Mănăştur) pe poarta principală de intrare în curtea U.S.A.M.V., apoi prin curtea universităţii, intrându-se în curtea din str. M. nr. 1, respectiv poarta acum desfiinţată, parata recurenta U.S.A.M.V. necontestând desfiinţarea acestei porţi, existenta acesteia fiind confirmata si de către martorii audiaţi in cauza.

Într-adevăr, servitutea înscrisă în CF a existat intabulata doar asupra imobilului cu nr. top 12178/2/2, care era proprietatea Statului Român, teren aflat in administrarea Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, însă instanţa a reţinut greşit faptul că până la momentul închiderii drumului de acces de către U.S.A.M.V. nu a existat un drept de trecere pe terenul aparţinând U.S.A.M.V., cu atât mai mult cu cât pârâta-recurenta U.S.A.M.V., prin întâmpinarea depusa la data de 30 mai 2011 in dosarul de fond, a susţinut că „potrivit CF nr. 20254 cu nr. top 12178 „Casa din cărămida acoperita cu ţigla în Str. M. nr. 1" a aparţinut instituţiei noastre până la data de 6.09.2000 când se dezlipise din acest CF si se înscrise în CF nou înfiinţat 138.158 în favoarea Statului Român. Până la aceasta dată a existat un drum de trecere prin curtea Instituţiei noastre care deservea imobilul de la nr. 1. dar asta deoarece acest imobil era proprietatea noastră şi era incomod ca pentru a ajunge aici să ieşim în stradă şi apoi să intrăm din nou în curtea sa”.

Pentru a se institui o servitute auto si pietonală care să permită accesul reclamantei în curtea imobilului unde se găseşte imobilul apartament proprietatea sa, direct din calea publica, expertul a propus 3 variante.

Dintre acestea, ţinând cont de cerinţele impuse la stabilirea unei servituţi, în sensul că acesta trebuie să se facă pe calea cea mai scurtă şi să vatăme cât mai puţin drepturile proprietarilor fondului aservit, instanţa fondului a apreciat că varianta 1 îndeplineşte aceste condiţii.

Conform acestei variante aleasa la fond, accesul în curtea imobilului se propune prin lărgirea accesului deja existent prin deplasarea gardului despărţitor al universităţii cu 3 m, respectiv prin desfiinţarea unei porţiuni de 3 m din gard, ceea ce ar duce la un acces de 4 m lăţime în zona din colţul clădirii şi de 5,5 mp la ieşirea în str. M..

Instanţa de fond a reţinut faptul că şi în situaţia în care această cale de acces necesită cheltuieli din partea proprietarilor imobilului nr. 1 de pe str. M. pentru amenajarea căii de acces, aceasta ar fi cea mai scurtă şi mai puţin vătămătoare pentru proprietarul fondului aservit.

Nici unul dintre paraţii din cauza de fata nu a atacat cu apel hotărârea data de instanţa de fond, sub aspectul instituirii dreptului de servitute de trecere auto si pietonală, soluţia data fiind irevocabila fata de aceştia.

In cauza de fata, s-a declarat apel doar de către reclamantă, criticând doar varianta de instituire a servituţii aleasa de către instanţa fondului, in sensul ca s-a solicitat admiterea apelului si modificarea doar in parte a sentinţei atacate, strict in privinţa variantei de instituire a servituţii de trecere, în sensul că reclamanta a optat si a cerut instanţei de control judiciar sa dispună instituirea servituţii fie in varianta 2, fie in varianta 3, propuse de către exp. ing. S.D. prin expertiza tehnica topografica.

Necontestând instituirea dreptului de servitute de trecere stabilit de către prima instanţa, prin neatacarea hotărârii judecătoreşti, paraţii nu mai pot invoca motive de pretinsa nelegalitate a instituirii dreptului de servitute de trecere in prezent, direct in calea de atac a recursului, după cum au procedat, aspect inadmisibil, sens in care reclamanta intimată înţelege să invoce inadmisibilitatea motivelor de recurs cuprinse in cele 2 memorii de recurs depuse la dosarul cauzei.

Reclamanta solicita respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâtei-recurente U.S.A.M.V., având în vedere următoarele aspecte:

Prin excepţia invocată în prezentul dosar se susţine că reclamanta nu ar fi cerut niciodată instituirea unui drept de servitute auto şl pietonal peste terenul pârâtei U.S.A.M.V., motive pentru care aceasta nu ar avea calitate procesuală pasivă.

Se menţionează încă de la început faptul că această precizare este făcută cu scopul de a induce în eroare instanţa de recurs.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat să se asigure (constituie), recunoască şl respecte un drept real de servitute de trecere stricto sensu auto şi pietonal, care să ducă de la drumul public la terenul proprietatea pârâtei.

Pârâta U.S.A.M.V. a fost împrocesuată din momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Conform expertizei întocmite în prezentul dosar, au fost stabilite 3 modalităţi în care ar putea fi constituit dreptul de servitute.

Ceea ce pârâta-recurentă U.S.A.M.V. omite să precizeze este faptul că prin toate aceste variante, drumul de servitute auto si pietonal trece peste terenul aparţinând U.S.A.M.V..

În prima variantă, se propune desfiinţarea unei porţiuni din gardul ce aparţine de U.S.A.M.V. si trecerea peste "o suprafaţă de 28 mp din terenul universităţii", parata justificând aşadar calitatea procesuala pasiva.

În a doua variantă, se propune realizarea unui drum de acces "din strada piezişă peste terenul U.S.A.M.V. pe o lăţime de 4 m si o lungime de 13.5 m cu ieşire la strada de 5.87 m., si în această situaţie pârâta justifică calitate procesuală pasivă.

În a treia variantă. se propune realizarea accesului din strada principală peste terenul U.S.A.M.V. PE poarta principală de acces în instituţie. Astfel încât si în această variantă, terenul aparţinând U.S.A.M.V. este afectat, parata justificând calitatea procesuala pasiva.

Astfel, deşi pârâta susţine că aceasta deţine doar un teren învecinat, nu se poate reţine lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât a fost împrocesuată chiar de la introducerea cererii de chemare în judecată, iar realizarea drumului de servitute auto si

pietonal de la drumul public (astfel cum acesta a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată precizată), în absolut toate variantele întocmite de către expert, se realizează peste terenul proprietatea U.S.A.M.V., motiv pentru care excepţia invocata este neîntemeiata.

Reclamanta solicită respingerea excepţiei lipsei interes a reclamantei intimate având în vedere următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat asigurarea (în mod explicit, prin asigurarea unui drum de servitute se înţelege constituirea acestuia), recunoaşterea şi respectarea unui drum de servitute auto şi pietonal care să ducă de la drumul principal la imobilul proprietatea reclamantei.

După cum se poate observa din actele depuse la dosar, din probele administrate şl cel mai concludent din raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, în toate variantele în care ar putea fi constituită o servitute auto şi pietonala, terenul aparţinând U.S.A.M.V. este afectat, ori, raportat la aceste aspecte, interesul de constituire a unui drum de servitute pe terenul proprietatea acestuia este mai mult decât vădit, în concret, neexistând nici o altă modalitate ca subsemnata sa pot ajunge la imobilul proprietatea mea atât cu acces auto, cat si pietonal, excepţia invocata fiind vădit neîntemeiata, urmând a fi respinsa ca si atare.

În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de către U.S.A.M.V., acestea sunt inadmisibile, pentru că soluţia instanţei de fond a fost atacată cu apel doar de către reclamantă, ceilalţi pârâţi fiind mulţumiţi cu soluţia dată de judecătorul fondului (fapt ce reiese din întâmpinările depuse de către aceştia in apel).

Recurenta U.S.A.M.V. critică pentru prima data. direct in calea de atac a recursului, faptul că prima instanţă a dispus înscrierea în CF 269017 Cluj-Napoca a unui "drept servitute de trecere".

Dând, afirmativ, mai mult decât s-a cerut, în primul rând, hotărârea primei instanţe este atacată din nou omisso medio, recurenta nefăcând apel în termenul legal, ori acest lucru apare a fi inadmisibil.

Or, raportat la afirmaţia că instanţa ar fi dat mai mult decât ceea ce s-a cerut, afirmaţia este mai mult decât falsă, întrucât, prin cererea de chemare în judecată, au fost invocate ca şi motive de fapt şi de drept dispoziţiile art. 20 şi 22 din Legea 7/1996, conform cărora, drepturile reale se vor înscrie în cartea funciară în baza hotărârilor judecătoreşti, actelor administrative, etc., astfel că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au procedat în mod corespunzător, legal.

Reclamanta consideră că hotărârea pronunţată de către instanţa de apel cuprinde toate motivele de fapt şi de drept în baza cărora şi-au întemeiat soluţia finală iar aceasta din urmă este legală şi temeinică.

Reclamanta solicită respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, întrucât Statul Roman are calitate procesuala pasiva in cauza de fata, fiind proprietarul tabular al unuia dintre terenurile aservite servituţii de trecere, hotărârea judecătoreasca a fondului fiind pronunţata în contradictoriu cu acesta, fiind aşadar subiect pasiv al raportului juridic dedus judecaţii in cauza de fata.

De asemenea, Consiliul Local ai Municipiului Cluj-Napoca are calitate de reprezentant al paratului Statul Roman in cauza de fata, având în vedere înscrierile din cartea funciara, de unde rezulta ca Imobilul aservit servituţii, in privinţa porţiunii aparţinând Statului Roman, este proprietatea Statului Roman si aflat in administrarea Consiliului local ai Municipiului Cluj Napoca.

În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs, reclamanta solicită respingerea lor, întrucât sunt neîntemeiate, atât în ceea ce priveşte solicitarea de exonerare de la

plata cheltuielilor de judecată, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din vechiul Cod de Procedură Civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Având în vedere faptul că ambele pârâte s-au opus admiterii cererii, obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată este mai mult decât justificată. De asemenea, cuantumul acestora nu este deloc exorbitant, suma menţionată în dispozitivul deciziei instanţei de apel încadrându-se în costurile medii ale unui proces privind stabilirea unui drept de servitute.

Reclamanta consideră că admiterea variantei nr. 3, precizate în raportul de expertiză, de către instanţa de apel, prin decizia atacată, a constituit cea mai oportună variantă de soluţionare a spetei de fata, întrucât, pe lângă costurile infime şi neschimbarea destinaţiei spaţiilor aparţinând U.S.A.M.V., aceasta înseamnă şi o repunere în situaţia anterioară închiderii drumului de acces al reclamantei in mod abuziv de către parata-recurenta U.S.A.M.V., variantă pe care reclamanta o consideră a fi cea mai temeinică şi care s-ar impune în a fi menţinută si de instanţa de recurs.

Soluţia instanţei de recurs.

Recursurile sunt fondate în parte.

Cu privire la recursul pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Pârâtul recurent Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a criticat hotărârea recurată sub două aspecte, pe de o parte, sub aspectul greşitei respingeri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca - în realitate pârâtul invocând practic lipsa calităţii de reprezentant al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca pentru Statul Român - , iar pe de altă parte, sub aspectul nelegalei sale obligări la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la prima critică din acest recurs, referitoare la greşita soluţionare a excepţie lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, Curtea constată că aceasta este nefondată, motivat pe următoarele considerente:

În ceea ce priveşte împrocesuarea Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Curtea constată că aceasta a fost corectă făcută, având în vedere că obiectul cererii introductive de instanţă, astfel cum aceasta a fost precizată, constă într-o acţiune confesorie de servitute, servitute stabilită peste terenul Statului Român, în favoarea imobilului reclamantei, cu mult înainte de promovarea acţiunii pendinte, şi care a fost întabulată în cartea funciară încă din anul 2000.

Potrivit CF nr. 138168 Cluj-Napoca, asupra imobilului cu nr. top 12178/2/2, constând în „teren curte în str. M. nr. 1”, în suprafaţă de 808 mp, este proprietar tabular sub B. 1 Statul Român, iar sub B. 2 este întabulat dreptul de administrare al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.

Chiar dacă, în speţă, proprietarul tabular al imobilul cu nr. top 12178/2/2 din CF nr. 138168 Cluj-Napoca, este Statul Român, nu este de ignorat împrejurarea că asupra aceluiaşi imobil este întabulat dreptul de administrare al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.

Pe cale de consecinţă, Statul Român - care a fost împrocesuat în cauză în calitate de pârât - justifică în cauză o calitate procesuală pasivă, fiind proprietarul tabular al terenului aservit, acesta trebuind să fie reprezentat în prezentul litigiu de Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, iar nu de Ministerul Finanţelor Publice, (conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954), această din urmă ipoteză fiind incidentă

doar în situaţia în care în cartea funciară nu ar fi fost întabulat dreptul de administrare în favoarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs, din recursul pârâtului Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, prin care se susţine că în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, respectiv, aferente judecării în apel, Curtea constată că acesta este parţial fondat, motivat pe următoarele considerente:

Prin sentinţa fondului acţiunea reclamantei a fost admisă faţă de pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, doar pentru opozabilitate (pag. 4 aliniat penultim din sentinţa primei instanţe).

Prin decizia instanţei de apel s-a dispus obligarea doar a pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca la recunoaşterea, în favoarea reclamantei, a unui real de servitute de trecere auto şi pietonal peste terenul proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, respectiv, neexistând nicio dispoziţie prin care să se instituie vreo obligaţie în sarcina pârâtului Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

În aceste circumstanţe, neexistând nicio dispoziţie în hotărârea instanţei de apel, prin care acest pârât să fi fost obligat la ceva în favoarea reclamantei, şi câtă vreme, la fondul cauzei, faţă de acest pârât acţiunea a fost admisă doar pentru opozabilitate, nu se poate reţine incidenţa, în privinţa pârâtului Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, a dispoziţiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., respectiv, calitatea sa de parte căzută în pretenţii.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că în mod nelegal pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în apel, în favoarea reclamantei.

Aşa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca este fondat în parte, în limitele anterior arătate.

Cu privire la recursul pârâtei U.S.A.M.V. Cluj - Napoca.

Recurenta U.S.A.M.V. Cluj - Napoca şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C.pr.civ., susţinând că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unei cereri care nu a fost legal formulată în faţa primei instanţe, încălcând astfel dispoziţiile art. 294 C.pr.civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ.

Curtea constată, conform celor expuse în paginile anterioare ale prezentei decizii, că nicăieri în faţa primei instanţe, în termen procedural, în condiţiile art. 132 C.pr.civ., rap. la art. 134 C.pr.civ., reclamanta intimată de astăzi nu a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect constituirea, instituirea sau stabilirea, în contradictoriu cu pârâta U.S.A.M.V. Cluj - Napoca, a unui nou drept de servitute de trecere auto şi pietonală, peste terenul pârâtei U.S.A.M.V. Cluj - Napoca, drept de servitute nou, distinct şi diferit de cel existent încă din anul 2000 şi deja întabulat, încă din anul 2000, în cartea funciară în favoarea reclamantei, şi care grevează terenul proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Art. 129 alin. final C.pr.civ., şi care constituie o consacrare încetăţenită a principiului disponibilităţii, prevede în mod imperativ că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Conform art. 294 alin. 1 C.pr.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

Este ştiut faptul că apelul este devolutiv, în sensul că el readuce în discuţia instanţei superioare toate chestiunile de fapt şi de drept care au fost dezbătute în faţa primei instanţe şi au fost rezolvate prin hotărârea acesteia, hotărâre care face obiectul apelului.

În principiu, deci, apelul provoacă o rejudecare a fondului litigiului, însă, efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli, exprimate în adagiile latine tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum iudicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Cea de a doua limitare a efectului devolutiv al apelului exprimă ideea că nu se poate devolua în apel decât ceea ce s-a judecat la fondul cauzei, şi aceasta, pentru a se asigura respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi prevenirea exercitării abuzive a apelului. Cu alte cuvinte, în apel nu se pot face „cereri noi”.

În concluzie, apelul nu repune în discuţie decât ceea ce s-a judecat în faţa primei instanţe.

În acest sens, art. 294 alin. 1 C. proc. civ. prevede că, „în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.

Textul citat vizează, aşadar, elementele esenţiale ale acţiunii civile şi ale judecăţii în primă instanţă, iar legea instituie, în textul citat, tocmai principiul inadmisibilităţii modificării elementelor menţionate.

Cu privire la aceste elemente esenţiale ale acţiunii civile se impun totuşi unele precizări, după cum urmează :

În primul rând, este de observat că art. 294 alin. 1 C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea schimbării în apel a calităţii părţilor, noţiunea de calitate fiind folosită de acest text legal nu numai într-un sens strict procesual, ci şi cu importante conotaţii de drept material.

Obiectul cererii evocă pretenţia dedusă judecăţii. Şi sub acest aspect legea nu îngăduie schimbarea, în niciun mod, a pretenţiilor deduse în faţa primei instanţe. Orice schimbare în acest sens ar conduce la privarea părţilor de beneficiul celor două grade de jurisdicţie.

În fine, legea declară inadmisibilă şi schimbarea cauzei în apel, prin cauză înţelegându-se temeiul juridic al acţiunii.

O altă limitare importantă pe care o impune art. 294 C. proc. civ., se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în instanţa de apel, din această perspectivă impunându-se a se determina conţinutul sintagmei „cereri noi”.

Interpretarea pe care trebuie să o dăm textului este aceea că interdicţia vizează acele cereri prin care se urmăreşte valorificarea unor pretenţii direct în faţa instanţei de apel, deci cu excluderea primului grad de jurisdicţie, ceea ce, evident, este inadmisibil.

Doctrina mai veche a precizat că cererea nouă este aceea care diferă de cea originară prin obiectul ei, prin calitatea pe care părţile şi-o atribuie, prin cauza ei şi chiar prin întinderea pretenţiilor, respectiv, aceea care tinde la o condamnare care n-a fost solicitată în faţa primei instanţe (Em. Dan, codul de procedură civilă adnotat, ed. a III - a, Ed. Librăriei Socec, Bucureşti, 1921, pg. 493; M.G. Constantinescu, Consideraţii privitoare la unele probleme de procedură civilă, Bucureşti, 1942, pg. 32;

I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Ed. C.H.Beck, ediţia a II -a , 2007, vol. II, pg. 180).

Conţinutul conceptului de „cereri noi” în apel a fost subsumat de doctrină la toate actele de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată şi care se raportează cu necesitate la introducerea unor noi pretenţii de către părţi în faza judecăţii în apel. În acest sens au fost apreciate ca cereri noi în apel, intervenţia principală, cererea reconvenţională, cererea de chemare în garanţie, cererea de chemare în judecată a altei persoane etc..

Art. 316 C.pr.civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Cu alte cuvinte, toate argumentele care susţin inadmisibilitatea, întemeiată pe art. 294 alin. 1 C.pr.civ., a schimbării cauzei juridice a acţiunii, a obiectului acesteia, a calităţii părţilor, ori a formulării de cereri noi în apel, se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor procedurale aplicabile în recurs.

Din coroborarea textelor legale mai sus citate, se desprinde cu evidenţă faptul că în instanţa de apel şi în instanţa de recurs nu se pot invoca niciun fel de cereri care nu au făcut obiectul dezbaterii în fond, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza acţiunii sau obiectul cererii de chemare în judecată, orice altfel de demers apărând ca inadmisibil.

Or, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor cereri inadmisibile prin prisma art. 294 alin. 1 C.pr.civ., respectiv, asupra unei cereri de constituire a unui drept de servitute peste terenul U.S.A.M.V. Cluj - Napoca, conform celor precizate în dispozitivul deciziei recurate, cerere care nu a fost niciodată formulată în faţa primei instanţe, fiind formulată pentru prima dată prin memoriul de apel.

Curtea constată, aşadar, că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C.pr.civ., este fondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

În opinia recurentei U.S.A.M.V. Cluj - Napoca ar fi incident acest motiv de recurs, întrucât decizia recurată conţine dispoziţii contradictorii, din perspectiva legi aplicabile în cauză, instanţa de apel făcând trimitere atât la dispoziţiile Vechiului C.civ., cât şi la dispoziţiile Noului C.civ.

Analizând acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Art. 304 pct. 7 C.pr.civ. prevede că este posibilă modificarea hotărârii recurate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 261 pct. 5 C.pr.civ., conform cărora, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Pentru a fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., ar fi necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; să existe contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluţiei sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; instanţa de control judiciar,

adică instanţa de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părţile apelante.

Este ştiut faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere (Cas. I, Decizia nr. 961/1925, Pandectele Române nr. 1/1926, pag. 34).

Doctrina a fost constantă în a sublinia importanţa motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistenţă. „Motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a raţiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă şi cuprinde în sine tot respectul justiţiei şi tot meritul judecătorului” (I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).

Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător şi pertinent, în partea numită considerentele hotărârii, constituie, în acelaşi timp, o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar (Cas. I., Decizia nr. 41/1920, în Jurispudenţa Generală, 1924, pag. 814; Cas. I, Decizia nr. 2108/1924, în Jurisprudenţa Generală, 1925, nr. 14).

Mai întâi, motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanţa care s-a pronunţat în fond, prin înfăţişarea considerentelor de fapt şi de drept care au condus-o la soluţia adoptată.

Cea de-a doua instanţă, şi care exercită controlul judiciar asupra primei hotărâri, poate să îşi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas întrutotul neschimbate. Însă, cum efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuţie, în caz de reformare, instanţa de apel este ea însăşi obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe.

Esenţial este, însă, să nu apară contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul ca, din unele să rezulte netemeinicia acţiunii, iar din altele caracterul fondat al aceleiaşi acţiuni (I. Leş, Tratat de Drept procesual Civil, Ed. V, Ed. C.H. Beck, pag. 759).

Jurisprudenţa a stabilit că o motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 723/2000,

B.J.C.D., 2000 pag. 952; Decizia nr. 726/2000; Decizia nr. 1978/2000; C.S.J., Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953).

Deşi s-ar părea că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7

C.pr.civ. ar viza mai mult netemeinicia decât nelegalitatea hotărârii recurate, totuşi, în doctrină s-a apreciat că nemotivarea are şi conotaţii care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât, este prezentă situaţia nesocotirii unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege (G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All Beck, Bucureşti, 1994, pag. 482; C.S.J., Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 53/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 959).

Jurisprudenţa a apreciat că în ipoteza în care decizia atacată cu recurs nu este motivată, ori că motivarea este confuză şi contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul apelului (Curtea de Apel Suceava, Secţia Civilă, Decizia nr. 325/1999).

Se pune, aşadar, întrebarea dacă în cauză, raportat la modalitatea în care instanţa de apel şi-a expus argumentele de fapt şi de drept, pe care şi-a întemeiat soluţia, în considerentele deciziei sale, ne găsim sau nu în prezenţa art. 304 pct. 7 C.pr.civ., coroborat cu art. 261 pct. 5 C.pr.civ., respectiv, dacă suntem sau nu în prezenţa unor motive contradictorii, care, pe de o parte, să sublinieze caracterul fondat al acţiunii reclamantei din perspectiva dispoziţiilor Vechiului C.civ., iar pe de altă parte, să acrediteze ideea incidenţei în cauză a dispoziţiilor Noului C.civ. şi, implicit, al caracterului fondat al acţiunii reclamantei din perspectiva prevederilor Noului C.civ.

Pentru a verifica dacă acest motiv de recurs este sau nu fondat, Curtea se vede nevoită să stabilească care este legea aplicabilă cauzei pendinte, respectiv, dacă se aplică Vechiul C.civ. sau, dimpotrivă, este aplicabil Noul C.civ.

Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune confesorie de servitute, conform propriilor susţineri şi precizări ale reprezentantului acesteia, făcute în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca în şedinţa publică din data de 25.11.2011.

Aceasta înseamnă că la momentul promovări cererii introductive de instanţă reclamanta era titulara unui drept de servitute de trecere, stabilit cu mult anterior datei introducerii cererii pendinte, drept de servitute de trecere întabulat în cartea funciară în favoarea reclamantei încă în anul 2000, şi a cărui recunoaştere, din partea pârâţilor, urma să o obţină reclamanta prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Art. 6 alin. 2 NCC prevede că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede în mod expres că „dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”.

Potrivit art. 59 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. 602 - 625 din NCC nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia.

Prin prisma acestor dispoziţii legale mai sus citate, Curtea constată că în speţă nu se aplică Noul Cod civil, ci vechiul Cod civil, întrucât, dreptul de servitute a cărui respectare şi recunoaştere, din partea pârâţilor, a solicitat-o reclamanta prin cererea sa, a fost constituit în favoarea reclamantei, şi întabulat în cartea funciară în favoarea imobilului reclamantei, cu mult înainte de data intrării în vigoare a Noului C.civ., respectiv, în anul 2000.

Drept urmare, Curtea constată că trimiterile instanţei de apel, pe de o parte, la dispoziţiile art. 617 alin. 2, art. 619 din NCC, iar pe de altă parte, la prevederile art. 625 din Vechiul Cod civil - care prevedeau că destinaţia proprietarului ţine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente -, sunt dispoziţii potrivnice, în sensul art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Pe cale de consecinţă, Curta constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. este fondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Având în vedere că, potrivit celor anterior expuse, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Vechiului Cod civil, Curtea constată că soluţia instanţei de apel, întemeiată pe dispoziţiile Noului Cod Civil, este nelegală, circumscriindu-se dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Drept urmare, Curtea constată că şi acest motiv de recurs este fondat.

Cu privire la motivul de recurs vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. 6 din Legea nr. 50/1991.

Art. 6 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, modificată prevede că certificatul de urbanism se emite şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară atunci când respectivele operaţiuni au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizări de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil, respectiv, cu operaţiunile juridice menţionate, efectuate în lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate.

Curtea constată că acest motiv de recurs este parţial fondat, în sensul că aplicarea prevederilor art. 6 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 în prezenta cauză ar fi fost de discutat dacă obiectul cererii pendinte l-ar fi constituit stabilirea ori constituirea unei noi servituţi de trecere peste terenul U.S.A.M.V..

Or, în raport de împrejurarea că instanţa a fost învestită cu o acţiune confesorie de servitute, vizând recunoaşterea şi respectarea unei servituţi de mult stabilite, şi întabulate în CF în favoarea reclamantei încă în anul 2000, Curtea constată că nu se impune discutarea respectării sau nu în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. 6 din Legea nr. 50/1991.

Cu privire la motivul de recurs referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca.

Prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea ambilor pârâţi, atât a Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, cât şi a pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, la recunoaşterea

şi respectarea dreptului de servitute întabulat în cartea funciară în favoarea

reclamantei încă din anul 2000, drept de servitute de trecere stabilit peste terenul proprietatea Statului Român, înscris în CF nr. 138168, nr. top 12178/2/2.

În raport de această învestire expresă a instanţei, este evident că pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca nu justifică în cauză o calitate procesuală pasivă în cadrul acestei acţiuni confesorii de servitute, şi aceasta pentru că reclamanta nu a solicitat în mod procedural, în faţa primei instanţe, constituirea unui drept de servitute de trecere peste terenul proprietatea pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, ci doar obligarea acestei pârâte la a-i respecta dreptul de servitute stabilit pe un teren învecinat cu terenul pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, respectiv, peste terenul proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Curtea constată, aşadar, că acest motiv de recurs este fondat.

Cu privire la motivul de recurs referitor la excepţia lipsei de interes a

reclamantei intimate.

Recurenta a susţinut că reclamanta nu justifică un interes legitim, practic, imediat, material sau moral în promovarea acţiunii în contradictoriu cu pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, întrucât, aceasta a solicitat, prin cererea pe care a formulat-o, astfel cum a fost precizată, doar obligarea pârâtei U.S.A.M.V. la asigurarea, recunoaşterea şi respectarea dreptului de servitute constituit în favoarea reclamantei peste terenul proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Curtea constată că această susţinere a recurentei este fondată, întrucât, pe de o parte, la fondul cauzei solicitarea de obligare la recunoaşterea şi respectarea servituţii

viza o servitute de trecere stabilită în anul 2000 peste terenul Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, iar nu peste terenul U.S.A.M.V., iar pe de altă parte, având în vedere că, în raport de limitele învestirii instanţei - instanţa fiind învestită cu o acţiune confesorie de servitute - , şi în raport de faptul că reclamanta a fost tolerată în mod tacit să treacă peste terenul recurentei, nu i se poate imputa recurentei, în calitatea sa de proprietar tabular al imobilului înscris în CF nr. 269017 Cluj-Napoca, nr. cadastral 269017, faptul că şi-a îngrădit proprietatea, ştiut fiind că dreptul unui proprietar de a-şi îngrădi proprietatea nu are nimic comun cu servituţile, acesta fiind o componentă a atributelor dreptului de proprietate.

Este reală susţinerea recurentei în sensul că reclamanta nu justifică niciun interes în a-i pretinde pârâtei U.S.A.M.V. să desfiinţeze o parte din îngrădirea proprietăţii sale, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat instanţei de fond stabilirea ori constituirea unui nou drept de servitute peste terenul U.S.A.M.V., ci doar obligarea acestei pârâte la asigurarea, respectarea şi recunoaşterea dreptului de servitute stabilit în favoarea reclamantei peste terenul Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Drept urmare, Curtea constată că şi acest motiv de recurs este fondat.

Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 9 C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite în parte ambele recursuri, va modifica în parte decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului.

Este adevărat că prin sentinţa fondului s-a stabilit o variantă de servitute care nu a fost procedural solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată precizată, respectiv varianta 1 din expertiza întocmită de expert S.D., şi care presupune afectarea imobilului proprietatea pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 269017 Cluj-Napoca, nr. cad. 269017, pe o porţiune de 28 mp teren - prin această variantă de servitute practic stabilindu-se o servitute nouă, peste terenul pârâtei U.S.A.M.V., în absenţa unui petit expres formulat în acest sens - , dar nu este mai puţin adevărat că această variantă de servitute a fost contestată doar de reclamantă, nu şi de către pârâţi.

Ca urmare a contestării doar a variantei de servitute de către reclamantă, prin apelul declarat împotriva sentinţei fondului, dispoziţiile din sentinţa fondului vizând obligarea pârâtei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca să recunoască în favoarea reclamantei dreptul de servitute de trecere auto şi pietonală peste imobilul proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 138168 Cluj, nr. top 12178/2/2, au rămas definitive şi irevocabile şi au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, chiar dacă pârâta recurentă invocă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la petitele acţiunii, prin care reclamanta solicită obligarea acestei pârâte la asigurarea, recunoaşterea şi respectarea dreptului de servitute de trecere peste terenul proprietatea Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 138168 Cluj, nr. top 12178/2/2, şi chiar dacă, de principiu, această excepţie este întemeiată, totuşi caracterul fondat al acestei excepţii nu este de natură să conducă la schimbarea soluţiei primei instanţe sub acest aspect, câtă vreme, pârâta U.S.A.M.V. Cluj-Napoca nu a atacat cu apel această dispoziţie a primei instanţe, şi câtă vreme nici reclamanta nu a apelat hotărârea fondului sub acest aspect, ci doar sub aspectul variantei de servitute.

Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.

Curtea constată că în cauză îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate,

excepţie fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conţin şi critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc.

Toate motivele de recurs referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 111¹ din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..

Astfel, textul art. 304 pct. 11 C.pr.civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Anterior abrogării sale, pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Prin urmare, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, dat fiind că o atare cenzură, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului, instanţa de recurs nemaiputând verifica modalitatea concretă în care judecătorul din apel a apreciat sau nu probele.

Oricum, prin prisma art. 295 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 şi 5

C.pr.civ. instanţa de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, respectiv, era îndreptăţită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.

În ceea ce priveşte acele motive de recurs prin care se face trimitere concretă la anumite probe - expertiză, adrese de la DJC, de la Ministerul cultelor, etc. -, Curtea constată că aceste motive se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C.pr.civ., în prezent abrogate prin art. I pct. 111¹ din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.

Anterior abrogării sale, art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Urmare a abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probaţiunea administrată în cauză.

În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de reclamanta intimată prin întâmpinare.

Reclamanta intimată a susţinut că recursurile ar fi inadmisibile, deoarece pârâţii nu au atacat cu recurs soluţia fondului, sub aspectul variantei de servitute de trecere dispusă de prima instanţă.

Este adevărat că pârâţii nu au apelat sentinţa fondului sub aspectul variantei de servitute de trecere dispusă de prima instanţă - tocmai acesta fiind considerentul pentru care, în privinţa pârâţilor, varianta de trecere stabilită de judecătorie a rămas definitivă şi irevocabilă -, dar nu este mai puţin adevărat că prin decizia instanţei de apel s-a stabilit o nouă servitute de trecere, peste terenul U.S.A.M.V. - variantă care nu a fost stabilită prin sentinţa judecătoriei, şi care nu exista la data pronunţării sentinţei fondului - , iar prin recursul promovat pârâta recurentă U.S.A.M.V. a atacat tocmai varianta de servitute de trecere stabilită de instanţa de apel, prin decizia recurată, iar nu varianta de servitute stabilită prin sentinţa fondului, aşa cum eronat apreciază reclamanta intimată.

Obiectul recursului pârâtei U.S.A.M.V. îl constituie tocmai soluţia instanţei de apel, de stabilire a unei noi servituţi de trecere, în varianta 3, peste terenul acestei recurente, variantă de servitute care a fost stabilită pentru prima dată prin decizia instanţei de apel.

Prin urmare, varianta de servitute nr. 3, fiind stabilită pentru prima dată prin decizia instanţei de apel, este evident că recursul promovat în contra acestei decizii din apel este pe deplin admisibil, iar nu inadmisibil, aşa cum eronat apreciază reclamanta intimată.

Pârâta U.S.A.M.V. nu putea ataca cu apel sentinţa judecătoriei, sub aspectul unei variante de servitute de trecere care nu a fost stabilită prin sentinţa fondului, şi care nu exista la data pronunţării hotărârii judecătoriei, şi care a fost stabilită abia ulterior, prin decizia instanţei de apel.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de reclamanta intimată, este nefondată.

Reprezentanţii recurentei U.S.A.M.V. Cluj-Napoca au arătat, cu ocazia susţinerii pe fond a cauzei că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recurentul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin memoriul de recurs, nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

← Acţiune pauliană. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de...		Actiune în constatarea nulitătii absolute a Protocolului... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Acţiune în rectificare de carte funciară formulată de parohia greco-catolică împotriva parohiei ortodoxe. Admitere Lucrări de construire realizate fără autorizaţie de construire. Obligarea executantului la desfiinţarea lor Evacuare. Respingere pentru ca reclamantul să facă acţiune în revendicare împotriva pârâtului Actiune în constatarea nulitătii absolute a Protocolului pentru vânzarea locuinţelor în temeiul Legii nr. 112/1995 semnat de primar în numele unitătii administrativ-teritoriale. Respingere Acţiune pauliană. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 974 C.civ.. Respingere Acţiune pauliană. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 974 C.civ.. Respingere Rezoluţiune antecontract de vânzare-cumpărare. Lipsa culpei pârâtei. Respingere Succesiune. Partaj. Respectarea criteriilor prev. de art. 673^9 C.proc.civ.