Evacuare. Respingere pentru ca reclamantul să facă acţiune în revendicare împotriva pârâtului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 63 din 8 ianuarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 755/2013 pronunţată de Judecătoria Beclean a fost admisă acţiunea civilă formulată de către reclamantul K.A. împotriva pârâtei S.P. şi, în consecinţă: s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul casă de locuit situat în localitatea Cristeştii Ciceului, la numărul administrativ ..., comuna Uriu, pârâta a fost obligată la plata sumei de 210,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Ordonanţa Preşedinţială nr. 1770/17.10.2011, a fost admisă, în parte, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta S.P. împotriva pârâtului K.A. şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus reintegrarea reclamantei în locuinţa sa din localitatea Cristeştii-Ciceului, nr. adm. ..., jud. Bistriţa-Năsăud, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului civil nr. x/186/2011 al Judecătoriei Beclean.
Din cuprinsul actelor şi al lucrărilor dosarelor ataşate, instanţa a mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 471/2012 pronunţată în dosarul nr. x/186/2011 al Judecătoriei Beclean, s-a dispus anularea, ca insuficient timbrată, a acţiunii precizată de către reclamanta S.P. împotriva pârâului K.A., având ca obiect partaj judiciar.
Împotriva acestei sentinţe, părţile nu au promovat recurs, astfel că hotărârea pronunţată a rămas irevocabilă la data expirării termenului căii de atac (07.05.2012), potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. 2 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în prezentul dosar, respectiv extrasul de CF nr. 25183 Uriu nr. topo. 261 instanţa a reţinut că reclamantul şi-a intabulat la data de
25.02.2011 dreptul de proprietate asupra imobilelor de categorie construcţii (casă de locuit) şi teren aferent, în suprafaţă de 1.750 mp, imobile situate în loc. Cristeştii Ciceului, la nr. 253, drept dobândit de către acesta potrivit SC nr. 457/2009 a Judecătoriei Beclean.
Faţă de împrejurarea că temeiurile ce au stat la baza admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect reintegrarea în spaţiu a pârâtei au încetat, în sensul că dosarul civil nr. x/186/2011 (având ca obiect partaj judiciar) a fost soluţionat prin admiterea excepţiei timbrării insuficiente, instanţa a reţinut că în cauză susţinerile reclamantului legate de evacuarea pârâtei din imobilul casă ocupat de aceasta fără un titlu legitim sunt fondate.
Astfel, acţiunea în evacuare promovată de către acesta este una ce se circumscrie atributelor conferite reclamantului în calitatea sa de unic proprietar asupra imobilului în discuţie, respectiv dreptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie (garantat de dispoziţiile art. 555 şi următoarele din Noul Cod Civil). Instanţa a apreciat, că apărarea pârâtei întemeiată pe necesitatea promovării de către reclamant a unei acţiuni în revendicare este una eronată. Pârâta, aşa cum s-a reţinut în mod temeinic de către instanţă cu ocazia soluţionării cererii de ordonanţă preşedinţială, a dobândit calitatea de „persoană tolerată” în spaţiul ocupat de către aceasta, în virtutea relaţiei de concubinaj întreţinută cu defunctul frate al reclamantului.
În considerarea respectării prerogativelor dreptului de proprietate consacrate de dispoziţiile art. 555 şi urm. din Noul cod civil (aplicabil potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 6 din Noul Cod Civil), drept real ce conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu, a fost admisă acţiunea.
Raportat la soluţia adoptată şi la dispoziţiile art. 274 din vechiul Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 210,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 110/A/3.10.2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost admis apelul declarat de pârâta S.P., împotriva sentinţei civile nr. 755/2013 pronunţată de Judecătoria Beclean, care a fost schimbată în întregime în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea introductivă formulată de reclamantul K.A., în contra pârâtei, având ca obiect evacuare, şi a fost înlăturată dispoziţia de obligare a pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că reclamantul este unic proprietar asupra imobilului litigios şi trebuie să se bucure de atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie, şi numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu.
Tribunalul a observat că prima instanţă a omis să dea eficienţă regulilor legale care au dispus asupra modului în care se apără dreptul de proprietate privată, acţiunea de faţă având tocmai acest scop. Noul Cod Civil dispune, prin articolul 563, că acest demers constă în exercitarea acţiunii în revendicare. În opinia instanţei de apel evacuarea poate funcţiona doar în cadrul raportului juridic de locaţiune. Originea acţiunii în evacuare (acţiune cu caracter personal faţă de cea în revendicare - cu regim juridic de acţiune reală) o constituie Legea 5/1973.
Apoi, evacuarea a fost prevăzută de Legea 114/1996 a locuinţei (de abrogare a legii evocată înainte), în art. 25 (abrogat prin Legea 71/2011), cuprins în Capitolul 3, intitulat „Închirierea locuinţelor”, deci tot în contextul unui raport de locaţiune.
Eliberarea imobilului şi lăsarea acestuia în posesia şi folosinţa proprietarului a reprezentat doar o măsură ce a derivat implicit şi necesar din dispoziţia principală de obligare a pârâtului ce a pretins că foloseşte bunul fără niciun drept care să poată fi opus reclamantului proprietar, cu efect de paralizare a acţiunii în revendicare, de a-i recunoaşte secundului dreptul real cel mai deplin.
Tribunalul a apreciat că nelegal a fost admisă cererea de evacuare formulată de K.A., prin ocolirea acţiunii în revendicare, cele două având evident un regim juridic diferit.
Pentru toate argumentele arătate, instanţa a admis apelul, a schimbat în întregime sentinţa atacată şi a respins cererea introductivă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul K.A., solicitând instanţei modificarea în totalitate a deciziei pronunţate în apel şi în consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţată de judecătorie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a dispus respingerea acţiunii de evacuare, deoarece în practica judiciară s-a stabilit că acţiunea în evacuare este admisibilă pentru a se obţine evacuarea persoanelor care au ocupat un imobil fără contract de închiriere sau a persoanelor tolerate în locuinţă.
În cazul de faţă, reclamantul este proprietarul bunului, potrivit extrasului de carte funciară depus la dosar, iar pârâta nu are un titlu locativ, fiind concubina defunctului frate al reclamantului.
Instanţa de apel a greşit când a considerat că reclamantul este obligat să formuleze o acţiune în revendicare, făcând confuzie între specificul fiecărui tip de acţiune, respectiv revendicare şi evacuare.
Caracterul petitoriu este cel care face diferenţa între acţiunea în revendicare şi cea în evacuare. Prin revendicare reclamantul cere să se stabilească de către instanţă că el este proprietarul bunului şi să i se respecte acest drept, iar pentru soluţionarea acţiunii, instanţa trebuie să compare titlurile părţilor. Potrivit art. 1831 Vechiul cod
civil, acţiunea în evacuare este specifică raporturilor de locaţiune, adică acelora prin care locatorul s-a obligat să procure locatarului folosinţa pe un timp determinat a unui bun, părţile nu transmit un drept real, ci locatarul devine un detentor precar, care are obligaţia de a restitui bunul, fiind stabilite raporturi de obligaţii.
Acţiunea în evacuare presupune întotdeauna ca între părţi să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosinţa bunului, un acord, indiferent dacă acesta este cu titlu oneros, specific contractului de locaţiune sau cu titlu gratuit, cum este în cazul contractului de împrumut de folosinţă.
Recurentul a apreciat că acestor raporturi li se circumscrie şi situaţia celor care folosesc o locuinţă în calitate de toleraţi, cel mai adesea raportul de rudenie.
Prin urmare, recurentul a apreciat că a existat un acord asupra folosinţei imobilului de către pârâtă şi dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost negat.
Prin întâmpinare, pârâta S.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că singurul mod în care reclamantul putea să-şi apere dreptul de proprietate era acţiunea în revendicare.
Acţiunea în evacuare se află doar la îndemâna celui care a închiriat un imobil şi poate fi folosită când chiriaşul refuză predarea bunului, presupunând existenţa unor raporturi locative decurgând dintr-un contract de închiriere, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în evacuarea pârâtei, care a fost tolerată în imobil, deoarece era concubina fratelui reclamantului după cum rezultă din considerentele ordonanţei preşedinţiale nr. 1770/17.10.2011, pronunţată de Judecătoria Beclean.
După decesul numitului K.M., reclamantul a devenit proprietar al imobilului înscris în Cf 25183 Uriu, în baza sentinţei judecătoreşti nr. 457/05.05.2009, pronunţată de Judecătoria Beclean.
Apărarea dreptului de proprietate se poate face prin acţiunea în acţiunea în evacuare sau revendicare, în funcţie de raporturile juridice existente între reclamant şi pârât sau inexistenţa acestora.
În cazul de faţă, pârâta S.P. a ocupat imobilul în litigiu, în baza relaţiei de concubinaj pe care a avut-o cu defunctul frate al reclamantului.
În aceste circumstanţe, curtea apreciază că între părţi exista un raport juridic privind folosinţa bunului, pârâta având dreptul de a folosi bunul în virtutea relaţiilor de concubinaj şi reclamantul tolerând această situaţie.
De regulă, folosinţa unei locuinţe fără a exista un contract de închiriere se face în baza relaţiilor de rudenie sau relaţiilor de afinitate, însă între părţi se încheie un contract în baza căruia se permite folosinţa locuinţei, pe un timp determinat, chiar dacă nu s-a stabilit data până la care se poate folosi imobilul.
În aceste circumstanţe, persoana tolerată are statutul unui detentor precar şi evident obligaţia de a părăsi imobilul la solicitarea proprietarului.
În ipoteza în care persoana tolerată nu dă curs solicitării, proprietarul are posibilitatea de a promova o acţiune în evacuare, specifică raporturilor de locaţiune.
Într-adevăr, apărarea dreptului de proprietate se face potrivit noului cod, potrivit dispoziţiilor art. 563 Cod civil, însă aceste dispoziţii legale nu pot fi interpretate restrictiv, cu consecinţa respingerii acţiunii în evacuare.
În acest sens, este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în decizia nr. 169/2011 pronunţată în dosar nr. 4197/114/2008 a statuat „că prin acţiunea în evacuare reclamanta nu a urmărit valorificarea unui drept de proprietate exclusiv şi
absolut în cadrul unei acţiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanţă, având caracter relativ în cadrul acţiunii evacuare, urmând constrângerea debitorului la executarea obligaţiei de a face.
Astfel, prin acţiunea în evacuare reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar evacuarea acestora şi predarea bunului în materialitatea sa”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat şi subscriem acestei concluzii, că „a susţine că reclamanta nu se poate prevala de titlul său numai în cadrul unei acţiuni în revendicare prin compararea titlurilor în condiţiile în care pârâţii nu afirmă că ar deţine vreun titlu, contravine dispoziţiilor legale în materia proprietăţii, precum şi practicii şi doctrinei în materie”.
Considerăm că a interpreta restrictiv dispoziţiile legale în materia evacuării ar conduce şi la o inechitate socială, protejându-se culpa pârâtei, căreia i s-ar permite folosirea bunului în continuare în lipsa vreunui titlu legal, doar în considerarea unei construcţii juridice formale, nesusţinută de nici un argument legal.
Întrucât dispoziţiile art. 563 Cod civil au fost greşit interpretate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., coroborat cu art. 312 Cod proc. civ., curtea va admite recursul reclamantului K.A..
În temeiul arr. 274 Cod proc. civ., curtea va obliga intimata Szazs Paraschiva, să-i plătească reclamantului recurent suma de 5,3 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar (f. 1 verso, f. 8).
| ← Actiune în constatarea nulitătii absolute a Protocolului... | Lucrări de construire realizate fără autorizaţie de... → |
|---|
