Acţiune pauliană. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 974 C.civ.. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 605 din 28 februarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 1.199 din data de 08.02.2012, pronunţată de Judecătoria B., s-a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul R.H.I. şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea pauliană având ca obiect revocare contract donaţie formulată de reclamanta SC M.B.(R.) SA, împotriva pârâţilor R.H.I., R.N.A. şi P.V.D., A.L.F. şi A.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că M.B.(R.) S.A. BUCUREŞTI - Sucursala B. a acordat societăţii D.M. S.R.L în faliment, următoarele împrumuturi: un împrumut în suma de 300.000 lei în baza Acordului de împrumut nr. FA 5413/08.08.2008; un împrumut în sumă de 99.000 lei în baza Acordului de
împrumut nr. FA 5410/08.08.2008, iar pârâtul R.H.I. a semnat aceste împrumuturi în calitate de asociat al D.M. S.R.L., cât şi în calitate de garant fidejusor, încheindu-se între părţi Contractul de Garanţie Personala din data de 08.08.2008. De asemenea, restituirea împrumutului a fost garantată şi de către A.L.M., în calitate de Garant fidejusor în baza Contractului de Garanţie Personală din data de 08.08.2008.
Întrucât împrumutatul D.M. S.R.L nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi nu a rambursat sumele datorate în baza împrumuturilor, banca a solicitat începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentate de acordurile de împrumut, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 205/2009 instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc A.V.D., cu sediul în B., avându-i ca debitori pe R.H.I. şi A.L.M., executarea silită fiind încuviinţată de către Judecătoria B. prin încheierea pronunţata la data de 15.05.2009.
Conform acordurilor de împrumut mai sus menţionate, pârâtul R.H.I. datora la data iniţierii procedurii de executare silită suma totală de 410.176,68 lei.
Potrivit legii, executorul judecătoresc a solicitat organelor competente să îi comunice informaţii referitoare la eventualele bunuri mobile şi imobile pe care debitorul le deţine în proprietate.
Reclamanta a formulat prezenta acţiune pauliană, prin care solicită anularea Contractului de Donaţie autentificat prin încheierea de Autentificare nr. 1657/ 20 mai 2009 pronunţată de Notarul Public B.E.F., prin care pârâtul R.H.I. şi soţia sa, pârâta R.N.A., au transmis nuda proprietate asupra imobilului reprezentat de cota indiviza de 1/2 din imobilul situat in mun. B., Str. C. nr. ..., jud. Bistriţa-Năsăud, înscris în CF B. sub nr. 5365, de sub A+1, având număr top. 93/14/2 constând din: Casă cu P+2 etaje şi teren, curte şi grădina în suprafaţa totala de 400 mp; cota indiviză de 1/3 din imobilul situat în mun. B., str. C. nr. 13B, jud. Bistriţa - Năsăud, înscris în CF B. sub nr. 2751, de sub A+2, având număr top. 93/14/1 constând din teren grădină în suprafaţa totala de 398 mp, către fiul lor, pârâtul P.V.D., necăsătorit, ca bun propriu,deoarece prin semnarea acestor acte debitorul şi-ar fi diminuat patrimoniul său cu care a garantat restituirea împrumutului către reclamantă.
Interesul reprezintă folosul material sau moral pe care-l urmăreşte cel ce porneşte acţiunea sau săvârşeşte un act procedural şi trebuie să fie legitim (în legătură cu pretenţia formulată), personal şi direct (folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală), născut şi actual (partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune).De regulă, dacă dreptul pretins este actual şi interesul este născut şi actual, totuşi este posibil acest lucru şi când dreptul nu este actual : în cazul acţiunilor prev. de art. 110 c.pr.civ., în cazul asigurării dovezilor (art. 235 alin. l) şi în ipoteza cererilor în constatare (art. 111).
Excepţia lipsei de interes vizează fie inexistenţa interesului, fie cazul în care interesul nu îndeplineşte cerinţele de mai sus. Ea este de fond, absolută şi peremptorie şi poate fi invocată şi de procuror sau instanţă din oficiu.
De altfel, potrivit opiniilor exprimate în doctrină şi în jurisprudenţă, interesul judiciar, este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în procesul civil şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează sa o desfăşoare.
Fata de susţinerea reclamantei, instanţa a fost investită cu o acţiune pauliană, întemeiata pe dispoziţiile art.975 Cod civil, acţiune civilă prin care creditorul poate solicita anularea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor. Această acţiune se fondează pe principiul responsabilităţii delictuale, în
sensul că atât debitorul cât si terţul dobânditor trebuie sa fie de conivenţă la momentul încheierii actelor de înstrăinare şi să urmărească fraudarea intereselor creditorului.
Pentru a fi întemeiată acţiunea pauliană se impune a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv: să existe o fraudă din partea debitorului; sa se fi cauzat o prejudiciere a drepturilor creditorului care să constea în micşorarea gajului general, de natură să determine insolvabilitatea debitorului; actul atacat sa nu constituie exerciţiul unui drept strict personal al debitorului; creanţa creditorului să fie anterioara actului atacat, să fie certă, lichidă şi exigibilă şi în cazul actelor cu titlu oneros, terţul să fi participat în complicitate cu debitorul la fraudă.
Prin promovarea prezentei acţiuni, astfel cum este configurata, reclamanta urmăreşte revocarea unui contract de donaţie, defăimându-l ca fraudulos, prin mecanismul acţiunii pauliene. În primul rând trebuie plecat de la constatarea ca suntem în fata unui act juridic, care deşi este cu titlu gratuit transmite donatarului doar nuda proprietate, iar donatorii îşi păstrează uzufructul viager, astfel că în principiu nu afectează valoarea activului patrimonial al donatorilor, adică al pârâţilor R.H.I. şi R.N.A.. Pe de altă parte, în momentul semnării contractului de fidejusiune, pârâtul a garantat cu bunurile sale prezente şi viitoare, fără a se menţiona care sunt acestea, banca având calitatea de creditor chirografar, iar în contractul de credit acordat de SC
D.M. SRL, reclamanta are calitatea de creditor cu drept de ipotecă înscris în CF asupra unor imobile ale societăţii împrumutate, care este de fapt debitorul obligat faţă de reclamantă.
Prin intermediul contractului de adeziune, pârâtul R.H.I. a fost nevoit să renunţe la beneficiul de discuţiune şi diviziune prevăzut de Codul civil, iar o condiţie de admisibilitate a acţiunii pauliene ce decurge din caracterul său subsidiar este acela că creditorul poate să recurgă la aceasta doar după ce a făcut dovada demarării procedurii executării silite, sau că ar fi uzat de alte mijloace prevăzute de lege în vedere recuperării creanţei sale, fără rezultat.
În speţă, reclamanta a fost în măsură şi a avut alte mijloace juridice eficiente pentru realizarea creanţei, prin vânzarea altor imobile terenuri care au avut valoarea mai mare decât cea pentru care a început executarea silită, adică 425.000 lei, faţă de 410.176,68 lei, imobilele adjudecate de reclamantă fiind înscrise în CF 7079 B. nr.top.6685/1/2/2/2 şi nr.top. 6685/1/2/2/2/37b, fiind constituite drept garanţie imobiliară de societatea debitoare SC D.M. SRL care a contractat împrumutul. Prin actul de donaţie a cărui revocare se cere au fost donate alte bunuri imobile, astfel că interesul reclamantei de a continua prezenta acţiune nu mai este actual şi legitim, cu atât mai mult cu cât prin procesul - verbal de licitaţie şi adjudecare nr. 4/23.05.2011 s-a atestat faptul că parte din bunurile mobile şi imobile ale debitorului principal au fost adjudecate la licitaţia organizată de lichidatorul judiciar tocmai în favoarea reclamantei, pentru o sumă totală de 425.000 lei.
Starea de fapt expusă mai sus reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250/29.06.2011 de BNP O.C., ataşat la filele 231-237, precum şi din procesul-verbal de licitaţie şi de adjudecare amintit mai sus, depus în Dos. nr. .../112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, prin care SC D.M. SRL, prin lichidator SCP. Consult management UV IPURL B. a vândut reclamantei la licitaţie publică activele imobilizate ale acestei societăţi constând din trei terenuri situate în B. exact pentru preţul de 425.000 lei, adică suma care reprezenta creanţa datorată de debitoare reclamantei-adjudecatare.
Faptul că între timp creanţa s-ar fi majorat şi că garantul personal al băncii reclamante, respectiv pârâtul R.H.I. ar mai datora suma de 217.087,03 lei nu prezintă relevanţă, deoarece adresa de la fila 250 depusă de reclamanta nu prezintă nici o
justificare, pentru a se putea verifica certitudinea creanţei, în condiţiile art. 379 al. 1 pct. 3 din Cod procedură civilă şi anume „creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor şi recunoscute de dânsul”. Faţă de această împrejurare, prima instanţă nu a luat în considerare debitul pretins de reclamantă în plus faţă de cel pentru care s-a pornit executarea silită în Dos. nr. 205/ex/2009 de BEJ A.V.D., interesul ei de a promova prezenta acţiune nefiind actual nici prin prisma continuării executării silite, datorită faptului că însăşi reclamanta, prin adresa nr.440/18.07.2011 a solicitat BEJ A.V.D. în Dos.execuţional nr.205/2009 „suspendarea executării, precum şi deblocarea conturilor asupra cărora a fost înfiinţată măsura popririi împotriva garanţilor A.L.M. şi R.H.I. până la data finalizării lichidării societăţii D.M. SRL”.
Pentru considerentele expuse, prima instanţă a apreciat că interesul promovării prezentei acţiuni nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în sensul că nu este actual, personal si direct, deoarece nu există nici un folos practic pentru persoana care a pus în mişcare acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată, reclamanta recuperând debitul pentru care a început executarea silită faţă de pârâţii debitori.
Având în vedere că în speţă excepţia lipsei de interes primează faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa nu a mai analizat-o pe aceasta din urmă. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Prin decizia civilă nr. 82/A din 27.06.2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a admis apelul formulat de reclamanta SC M.B.(R.) SA BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 1199/2012 a Judecătoriei B., care a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei B..
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin acţiunea pauliană, reclamanta SC M.B.R. SA a investit prima instanţă cu o acţiune împotriva pârâţilor R.H.I., R.N.A. şi P.V.D., solicitând instanţei să dispună anularea contractului de donaţie cumpărare autentificat de BNPA B. prin încheierea de autentificare nr.1657/20.05.2009, cu consecinţa întoarcerii imobilelor înstrăinate în patrimoniul debitorului R.H.I.
În motivarea cererii s-a arătat, printre altele, că M.B.(R.) S.A. BUCUREŞTI -Sucursala B. a acordat societăţii D.M. S.R.L în faliment, următoarele împrumuturi: un împrumut în suma de 300.000 lei în baza Acordului de împrumut nr. FA 5413/08.08.2008; un împrumut în sumă de 99.000 lei în baza Acordului de împrumut nr. FA 5410/08.08.2008, iar pârâtul R.H.I. a semnat aceste împrumuturi în calitate de asociat al D.M. S.R.L., cât şi în calitate de garant fidejusor, încheindu-se între părţi Contractul de Garanţie Personala din data de 08.08.2008.
Ulterior reclamanta a depus la dosar a o cerere precizatoare f.181-182 prin care a arătat că solicită atât revocarea contractului de donaţie anterior arătat, cât şi revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNPA B. prin încheierea de autentificare nr. 2274/22.06.2010, chemând în judecată în calitate de pârâţi pe
A.L.F. şi A.M., sens în care s-a dispus citarea acestora la termenul de judecată din 07 septembrie 2011.
Prima instanţă a soluţionat cauza dedusă judecăţii prin admiterea excepţiei lipsei de interes invocată de pârâtul R.H.I., fiind respinsă acţiunea civilă fără a fi analizată acţiunea pe fond.
Tribunalul a arătat că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea pe acest considerent pentru că în cauză reclamanta justifica un interes legitim în promovarea acţiunii.
În acest sens, tribunalul a arătat că interesul de a acţiona constituie o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi în consecinţă trebuie ca acesta să fie legitim,
determinat, personal şi actual, iar justificarea acestuia se determină în funcţie de data sesizării instanţei de judecată, iar nu în funcţie de momentele ulterioare investirii instanţei de judecată deoarece dacă interesul reclamantului era justificat iniţial la începutul procesului nu se mai poate respinge acţiunea pentru neîndeplinirea acestei condiţii de exercitare a acţiunii civile, ci trebuie soluţionată cauza fie pe fond cercetându-se dacă sunt întrunite cerinţele de temeinicie şi legalitate specifice acţiunii respective, asta în situaţia în care nu se admit alte excepţii ce împiedică acest lucru, fie, dacă ulterior investirii instanţei se constată că dreptul subiectiv dedus judecăţii a fost stins în unul din modurile prevăzute de lege ori convenite de părţi soluţia care se impune este respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect.
În speţă, această condiţie de exercitare a acţiunii civile, respectiv justificarea unui interes legitim, determinat, personal şi actual era corespunzător îndeplinită la data de 03 iunie 2010, data înregistrării acţiunii pauliene, întrucât reclamanta justifica acest interes de a acţiona pe calea acţiunii pauliene împotriva pârâţilor ca urmare a calităţii acesteia de creditor chirografar pentru sumele de 300.000 lei şi respectiv de
99.000 lei, iar pârâtul R.H.I. era un fideiusor ce a renunţat la beneficiul de discuţiune şi diviziune şi era donator în actul atacat, ceea ce îndreptăţea reclamanta să atace actul juridic pretins fraudulos.
Aşa fiind, atât timp cât la data sesizării instanţei de judecată interesul urmărit de reclamantă era determinat, actual, personal şi actual, înseamnă că nu putea fi respinsă acţiunea ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes cum eronat a procedat instanţa de fond.
În realitate, prima instanţă a procedat la verificarea condiţiilor de fond ale acţiunii pauliene în sensul că a verificat dacă reclamanta mai are calitatea de creditor ulterior sesizării acţiunii şi a ajuns la concluzia că nu mai are această calitate faţă de suma indicată în cererea de executare silită, însă într-un asemenea caz, dacă se ajungea la concluzia că reclamanta nu mai avea calitatea de creditor, în mod firesc ar fi trebuit respinsă acţiunea ca fiind neîntemeiată, nefiind întrunite o cerinţă specifică de fond a acţiunii pauliene, ori ca lipsită de obiect, dacă se ajungea la concluzia că pretenţiile reclamantei faţă de pârâţi au fost stinse integral în cursul procesului, dar nicidecum nu putea fi respinsă acţiunea pentru lipsa interesului.
Mai mult, tribunalul a observat că din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250/29.06.2011 de BNP O.C. prin care reclamanta a dobândit imobilele SC D.M. SRL rezultă cu claritate existenţa unei creanţe a apelantei mai mare decât cuantumul preţului stabilit, art. 3 din contract menţionează existenta unei creanţe de 479.632,08 lei, iar preţul indicat în contract era de 425.000 lei, ceea ce conduce la concluzia, cel puţin la o examinare sumară, fără a analiza fondul cauzei, că reclamanta îşi menţinea calitatea de creditor faţă de societatea comercială ce a fost beneficiara creditelor şi pentru care a garantat ca fideiusor pârâtul intimat R.H.I., situaţie în care şi din această perspectivă nu se putea respinge acţiunea ca fiind lipsită de interes.
Având în vedere această situaţie, constatând că prima instanţă a soluţionat acţiunea dedusă judecăţii fără a cerceta fondul cauzei ca urmare a admiterii în mod greşit a excepţiei lipsei de interes, tribunalul, în temeiul art.297 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
În rejudecare, prima instanţă va proceda la soluţionarea cauzei analizând în prealabil şi cealaltă excepţie invocată de pârât, iar în situaţia în care va aprecia că este nefondată va soluţiona acţiunea civilă precizată pe fond ţinând cont în acest sens de prevederile legale aplicabile în materie raportat la probatoriul administrat în cauză,
putându-se efectua verificări suplimentare cu privire la sumele de bani datorate reclamantei de debitori, însă ţinând cont de specificul obiectului cauzei.
Prin decizia civilă nr. 4.439/R/2012 din 25.10.2012 a Curţii de Apel, s-a admis în parte recursul declarat de pârâtul R.H.I. împotriva deciziei civile nr. 82 din
27.06.2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care a fost casată şi s-a trimis apelul spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că din considerentele sentinţei judecătoriei, rezultă că aceasta a analizat condiţiile acţiunii pauliene, respectiv existenţa creanţei, apreciind că cea invocată iniţial prin cererea de chemare în judecată, respectiv de 425.000 lei, s-a stins prin plată, iar diferenţa invocată de reclamantă pe parcursul procesului ca fiind majorări de întârziere nu reprezintă o creanţă certă în sensul art. 379 alin. 1 pct. 3 C. pr. civ.. Apreciind că nu sunt îndeplinite aceste condiţii ale acţiunii pauliene, dar, în principal, având în vedere împrejurarea că, în opinia sa, creanţa era stinsă, instanţa a apreciat că reclamanta nu mai are interes în revocarea actului despre care susţine că a creat sau mărit starea de insolvabilitate a garantului personal.
Interesul trebuie să existe la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, întrucât, chiar dacă el nu era actual la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dacă devine actual până la momentul pronunţării hotărârii, acţiunea nu poate fi respinsă ca prematură.
Tribunalul a apreciat că, dacă interesul exista la data înregistrării cererii de chemare în judecată, nu se mai poate pune problema pierderii acestuia pe parcursul procesului, ci, în măsura în care creanţa a fost stinsă în acest răstimp, acţiunea trebuie respinsă ca rămânând lipsită de obiect.
În realitate, cele două instanţe au dezlegat identic problema de drept, pentru că au apreciat ambele că existenţa şi caracterul cert al creanţei constituie condiţii de admisibilitate ale acţiunii.
Faptul că prima instanţă a legat plata creanţei de condiţia interesului, iar ce-a de-a doua de lipsa obiectului nu justifică sancţiunea anulării sentinţei şi trimiterii acţiunii spre rejudecare, hotărârea judecătorească reprezentând un întreg, considerentele trebuind luate în considerare în măsura în care dispozitivul reprezintă consecinţa lor, nefiind contradictorii acestuia, iar, din considerentele sentinţei primei instanţe, aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa de apel, rezultă că aceasta a analizat condiţiile acţiunii pauliene.
Tribunalul era obligat să reanalizeze, dacă a considerat că este cazul, aceste condiţii şi să pronunţe o soluţie de menţinere sau schimbare a sentinţei, în temeiul art. 296 C. pr. civ., şi nu de anulare şi trimitere spre rejudecare, conform art. 297 alin. 1 C. pr. civ.
Pentru că tribunalul nu analizat criticile ce vizau fondul cauzei în apel, în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., curtea a casat decizia pronunţată în apel şi a trimis apelul spre rejudecare.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 82/A din 19 iunie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC „M.B.(R.) SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 1199 din 08.02.2012, pronunţată de Judecătoria B., iar apelanta a fost obligată să plătească intimatului R.H.I., suma de 4,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art.974 cod civil pentru admiterea acţiunii pauliene respectiv: prejudicierea creditorului prin încheierea actelor a căror desfiinţare se solicită, constând în aceea că debitorul şi-a creat sau şi-a mărit starea de
insolvabilitate; frauda debitorului; existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a creditorului; complicitatea la fraudă a terţului dobânditor şi a terţului subdobânditor.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de creditor al pârâtului debitor R.H.I., nu are faţă de acesta o creanţă certă şi exigibilă, întrucât creanţa avută iniţial s-a stins ca urmare a valorificării bunului obiect al garanţiei imobiliare, garanţie privind aceeaşi creanţă, faţă de care pârâtul a avut calitatea de fidejusor.
În consecinţă, nu a mai analizat celelalte cerinţe respectiv, producerea unui prejudiciu reclamantei prin încheierea actelor a căror revocare o solicită; frauda debitorului şi complicitatea la fraudă a dobânditorului şi a subdobânditorului.
Referitor la existenţa unei creanţe certe şi exigibile, anterioară încheierii actului considerat de reclamantă ca fiind fraudulos, tribunalul a reţinut că statuarea instanţei de fond în sensul că reclamanta mai are nicio creanţă faţă de debitor este greşită întrucât reclamanta are faţă de debitor o creanţă nerecuperată de 54.632,08 lei, aşa cum rezultă din cele ce urmează
Se notează că pârâtul R.H.I. are calitatea de debitor fidejusor, al creanţei pe care reclamanta o are faţă de debitorul principal, SC „D.M.” SRL B., care a beneficiat de creditele acordate de reclamantă.
În acelaşi timp, creditele acordate debitorului principal, prin cele două acorduri de împrumut din 8 august 2008 au fost garantate şi cu garanţii imobiliare.
La data de 25 februarie 2009 debitoarea principală SC „D.M.” SRL B. a solicitat Tribunalul Bistriţa-Năsăud deschiderea procedurii insolvenţei, cererea fiind obiect al dosarului nr..../112/2009 şi a fost admisă prin încheierea nr. 194/27 martie 2009.
Potrivit art.41 din Legea nr.85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate nu poate fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare.
Cum creanţa reclamantei faţă de debitoarea SC „D.M.” SRL este anterioară deschiderii procedurii, începând cu data de 27 martie 2009 reclamanta nu mai poate percepe dobânzi, majorări sau penalităţi la sumele restante din creditul acordat.
Ulterior, în dosarul nr..../112/2009, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului, prin sentinţa comercială nr.139/26.01.2010.
Deşi creanţa declarată iniţial de reclamantă în dosarul nr..../112/2009 a fost de doar 412.180,66 lei, potrivit tabelului definitiv consolidat din data de 20 mai 2011, creanţa reclamantei faţă de debitoarea SC „D.M.” SRL B. este de 479.632,08 lei, aşa cum rezultă şi din răspunsul comunicat de judecătorul sindic, la adresa formulată de instanţă în prezentul apel, aflat la fila 46.
Din această creanţă, la data de 23 mai 2011, potrivit procesului verbal de licitaţie şi adjudecare întocmit de lichidatorul judiciar, imobilele obiect la garanţiei imobiliare proprietatea debitoarei principale SC „D.M.” SRL B., înscrise în CF 7079
B. nr.top.6685/1/2/2/2 şi nr.top. 6685/1/2/2/2/37b, au fost adjudecate la licitaţia organizată de lichidatorul judiciar de reclamantă, pentru o sumă totală de 425.000 lei iar, ulterior, s-a încheiat contractul autentic de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 250/29.06.2011 de BNP O.C.
Aşa fiind, urmare a executării garanţiei imobiliare, reclamanta şi-a recuperat suma de 425.000 lei, prin preluarea de către reclamanta creditoare a imobilelor obiect al contractului de ipotecă în contul creanţei astfel că, din creanţa totală, aşa cum aceasta a fost aprobată de judecătorul sindic, potrivit tabelului definitiv consolidat, a rămas de recuperat suma de 54.632,08 lei.
Pârâtul R.H.I. având calitatea de debitor-garant fidejusor faţă de creanţa pe care reclamanta o are faţă de debitoarea principală, el răspunde doar în limita creanţei pe care reclamanta o are faţă de debitoarea principală SC ”D.M.” SRL B. .
Cum reclamanta avea la data pronunţării sentinţei atacate faţă de debitoarea principală o creanţă de 54.632,08 lei, creanţă pe care o are şi în prezent, aceasta este creanţa pentru care răspunde şi debitorul garant, pârâtul R.H.I..
În consecinţă, au fost apreciate de tribunal ca sunt neîntemeiate susţinerile apelantei în sensul că are faţă de pârâtul debitor R.H.I. o creanţă, de 261.450.89 lei, din care 200.396,23 lei reprezintă credit nerambursat, 56.007,31 lei dobândă restantă şi 5.047,35 lei, cheltuieli accesorii contractului de credit, aşa cum reiese din adresa depusă în prezentul dosar la fila 131 dosar apel (cu menţiunea că, în ce priveşte cuantumul creditului nerestituit, prin adresa de la fila 250 dosar fond, se indică aceeaşi sumă iar, în prezent, se indică sume mai mari reprezentând dobânzi şi a cheltuieli adiacente creditului) .
Reclamanta a declarat exigibile cele două credite la 22 aprilie 2009, debitorul pârât R.H.I., fiind notificat la data de 28.04.2009 şi apoi a demarat executarea silită, împotriva pârâtului R.H.I. şi a numitului A.L.M., în calitate de garanţi personali ai creditelor acordate prin contractele de credit încheiate cu Sc „D.M.” SRL B., la data de 7 mai 2009, cererea de executare silită constituind obiectul dosarului execuţional nr.205/ex/2009, al executorului judecătoresc A.V.D., executarea silită fiind încuviinţată de Judecătoria B. în dosarul nr. ..., prin încheierea civilă nr.216/CC/15 mai 2009.
Pârâtul debitor R.H.I. şi soţia acestuia, pârâta R.N.A., în calitate de coproprietari devălmaşi asupra cotei de lA părţi din imobilele casă şi teren de 400 m.p., înscrise în c.f. nr.5365 B., precum şi a cotei de 1/3 părţi din terenul de 398 m.p., înscris în c.f. nr.2751 B. (imobile situate în B., strada C. nr. ...) iar pârâtul R.H.I. şi în calitate de proprietar, bun propriu, al cotei de lA din imobilele casă şi teren de 400 m.p. anterior descrise, la data de 20 mai 2009, au încheiat cu fiul lor P.V., contractul autentic de donaţie, cu rezervarea dreptului de uzufruct viager.
Ulterior, donatarul, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 iunie 2010, a vândut bunurile imobile primite cu titlu de donaţie, cumpărătoarei-pârâte A.L.F., iar uzufructuarii au renunţat de dreptul de uzufruct stabilit la data încheierii contractului de donaţie.
Este real că donatarul, P.V. este fiul debitorului garant R.H.I., iar cumpărătoarea A.L.F. este bunica maternă a donatarului (mama soţiei pârâtului R.H.I., deci soacra acestuia), dar acest aspect prezintă relevanţă numai în măsura în care prin încheierea actelor autentice de înstrăinare anterior arătate s-a creat un prejudiciu reclamantei.
Referitor la condiţia ca, prin încheierea celor două acte autentice de înstrăinare contestate, să se fi creat un prejudiciu reclamantei, prejudiciu care ar consta în imposibilitatea recuperării creanţei rămasă neexecutată după valorificarea garanţiilor imobiliare, de 54.632,08 lei, tribunalul a constatat că această cerinţă nu este îndeplinită în speţă.
Chiar dacă debitorul şi soţia lui au înstrăinat imobilele obiect al contractului de donaţie, prin această înstrăinare debitorul R.H.I. nu a devenit insolvabil, stare ce ar determina imposibilitatea creditoarei apelante să-şi recupereze creanţa, ci dimpotrivă acesta deţine un alt imobil (teren),are depozite bancare în lei, deţine sume în lei şi EURO în contul curent, a realizat şi realizează venituri lunare cu caracter permanent şi totodată a realizat economii ce i-a permis să achite anticipat şi datoriile la bănci, pe care le-a avut în calitate de debitor principal.
Faptul că, până în prezent, reclamanta nu şi-a recuperat întreaga creanţă se datorează conduitei acesteia.
Astfel, în dosarul execuţional nr.205/2009, executorul judecătoresc a efectuat adresă la ITM BN pentru a i se comunica situaţia contractelor de muncă pe care debitorii le au încheiate.
Deşi, la data de 19 iunie 2009, prin adresa nr. 4191 ITM BN comunică executorului judecătoresc că debitorul R.H.I. este angajat la SC „D.A.C.” SRL B., în funcţia de director, începând cu data de 01.12.2008, executorul judecătoresc nu a înfiinţat poprirea asupra veniturilor salariale ale debitorului.
Pe de altă parte, deşi s-au emis adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor curente pe care debitorul R.H.I. le are deschise la toate unităţile bancare din municipiul B. şi deşi nu toate unităţile bancare nu au confirmat înfiinţarea popririi şi nici nu au comunicat faptul că debitorul nu are cont curent deschis, executorul judecătoresc nu a revenit cu adrese la aceste unităţi bancare, în condiţiile în care executarea silită nu a fost suspendată.
Doar două bănci au confirmat înfiinţarea popririi, respectiv banca R. şi U. şi deşi, aşa cum se va arăta mai jos, debitorul pârât avea deschis cont şi la banca C. Sucursala B. şi banca nu a comunicat confirmarea de înfiinţare a popririi, nu s-a revenit cu adresă la această bancă.
Ba mai mult, la data de 18.07.2011 apelanta creditoare urmăritoare în dosarul execuţional nr.205/2009, a solicitat executorului judecătoresc suspendarea executării silite şi până în prezent nu a solicitat continuarea acesteia.
Din declaraţiile de avere ale pârâtului R.H.I., care sunt acte publice, rezultă că, în perioada 1 ianuarie 2009 -31 decembrie 2012, debitorul a realizat continuu venituri salariale în calitate de angajat al SC „D.A.C.” SRL B., în cuantum de 18.000 lei, net în fiecare an, ceea ce reprezintă 1.500 lei lunar net nefiind înfiinţată nicio poprire asupra acestui salariu, conform adresei depusă la fila 116 dosar apel.
În acelaşi timp, din aceleaşi declaraţii reiese faptul că, la sfârşitul anului 2008 pârâtul R.H.I. avea trei credite în derulare:
- Un credit la U., luat la 11.11. 2005, pentru o perioadă de 5 ani (iniţial, fiind de 36.000 lei, aşa cum se menţionează în adresa de confirmare a înfiinţării popririi din dosarul execuţional, f.182 dosar execuţional), ultima rată urmând să fie plătită la
11.11.2010, credit care, la sfârşitul anului 2008 , avea un sold de 14.450 lei.
Această sumă a fost achitată în întregime în anul 2009, fiind achitată anticipat şi suma ce trebuia achitată în anul 2010(aproximativ 7.225 lei), cât timp acest credit nu mai apare în declaraţia de avere pentru anul 2009.
- Un alt credit, contractat tot pe o perioadă de 5 ani, 2005-2010, era în derulare la Banca R., având un sold, la sfârşitul anului 2008, de 12.270 lei, care, de asemenea, a fost achitat în întregime înainte de scadenţă, în anul 2009.
- La sfârşitul anului 2008 pârâtul avea un credit şi la banca C., al cărui sold era de 58.125 EURO, cu scadenţă finală în anul 2017, credit care, la sfârşitul anului 2009, avea un sold de doar 25.270 EURO, la sfârşitul anului 2010 avea în sold 23.346 EURO iar la sfârşitul anului 2012, creditul era achitat anticipat în întregime, deşi scadenţa finală era doar în anul 2017.
Prin urmare, pe lângă dobânda aferentă ratelor scadente în anul 2009-2012, pârâtul R.H.I. a achitat către banca C., suma 58.125 EURO, deşi ratele lunare se întindeau până în anul 2017.
La sfârşitul anului 2012, precum şi în prezent pârâtul deţine, împreună cu soţia, un teren agricol în hotarul municipiului B. (cu suprafaţă considerabilă), de
14.000 m.p., dobândit în anul 2002, un depozit la Banca R.R. de 170.000 lei, suma de
4.969 EURO, în cont curent la banca R., sume existente în conturi şi la data 23 aprilie 2013, respectiv 29 aprilie şi, la data de 2 mai 2013, pârâtul avea în contul curent de la Banca L. suma de 4.292 lei.
Pârâtul a realizat şi realizează şi în prezent venituri din activitatea de consilier judeţean, în anul 2012, indemnizaţia acestuia fiind de 6.022 lei şi, în anul 2012, a realizat cu titlu de venit împreună cu soţia şi suma de 14.789 lei din dobânzi.
S-a constatat, astfel, că, în perioada 2009 - la zi, pe lângă faptul că pârâtul a achitat anticipat creditele pe care le avea în derulare, a realizat şi economii şi totodată deţine şi un teren în coproprietate cu soţia sa din a cărui valorificare şi-ar recupera cu succes creanţa.
În aceste condiţii nu se poate reţine că, prin înstrăinarea imobilelor obiect al contractului de donaţie, pârâtul debitor şi-a creat o stare de insolvabilitate.
Dimpotrivă, reclamanta apelanta a avut şi are posibilitatea să-şi recupereze suma rămasă de recuperat din creanţa pe care a avut-o faţă de debitoarea principală, de 54.632,08 lei.
De exemplu, dacă reclamanta ar fi înfiinţat poprirea asupra veniturilor salariale realizate de pârâtul R.H.I. în perioada 1 iulie 2009-23 martie 2013 (43 luni) ar fi recuperat suma de 21.500 lei. De asemenea dacă asupra conturilor curente (în lei sau EURO) ar fi fost înfiinţată poprirea, în momentul în care pârâtul a depus sumele ce reprezintă plată anticipată din credit şi nu rată scadentă, era posibil ca băncile să blocheze sumele care nu erau scadente.
Apelanta a invocat greutăţile pe care le poate întâmpina cu ocazia executării silite a activelor financiare şi a bunurilor pe care le deţine pârâtul, însă tribunalul reţine că în fapt reclamanta nu a depus diligenţe suficiente pentru a-şi recupera creanţa, canalizându-se doar asupra revocării actelor de înstrăinare ce fac obiectul prezentului dosar.
Pe de altă parte şi dacă ar fi fost date motive de revocare a actelor de înstrăinare, bunurile ar fi revenit în patrimoniul comun codevălmaş al soţilor R.H.I. şi R.N.A., astfel că urmărirea silită a acestora s-ar fi putut efectua numai după partajul acestora, cu toate impedimentele pe care le presupune un astfel de proces.
Întrucât prin încheierea celor două acte de înstrăinare contestate (donaţia şi apoi vânzarea cumpărarea) nu s-a creat un prejudiciu reclamantei apelante, tribunalul a apreciat că nu se impune a mai fi analizate celelalte două cerinţe pentru admiterea acţiunii revocatorii.
Aşa fiind, a fost menţinută soluţia de respingere a acţiunii pauliene formulată de reclamantă şi, prin urmare, în baza art.296 C.pr.civ. şi art.315 C.pr.civ., apelul a fost respins ca nefiind fondat.
În baza art.274 C.pr.civ. apelanta a fost obligată să plătească intimatului R.H.I. suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate pentru recursul declarat împotriva deciziei iniţiale date în apel. Deşi intimatul a fost asistat de avocat nu a probat cu acte justificative că a achitat onorariu avocaţial.
Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. M.B.(R.) S.A. BUCUREŞTI a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 974 C.civ. Astfel, în mod greşit tribunalul a constatat că, faţă de debitorul principal şi faţă de fidejusor, reclamanta mai are de recuperat doar suma de 54.632,08 lei. Instanţa a oprit calculul dobânzilor şi a penalităţilor la data deschiderii
procedurii insolvenţei faţă de societate, respectiv 27.03.2009, în temeiul art. 41 din Legea nr. 85/2006.
Instanţa de apel a omis faptul că, fidejusorul, prin scrisoarea de garanţie personală a înţeles să garanteze, în solidar cu debitorul principal, restituirea împrumuturilor în sumă de 399.000 lei, a dobânzilor şi penalităţilor aferente, renunţând la beneficiile de diviziune şi de discuţiune. În aceste condiţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 1662 teza finală din Vechiul C.civ., astfel că fidejusorul este obligat, în solidar cu debitorul, motiv pentru care în temeiul art. 1.039 şi urm. din Vechiul
C.civ., creditorul este îndreptăţit să calculeze dobânzi şi penalităţi şi după data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de unul din debitori şi să pretindă, oricăruia dintre aceştia, întregul debit.
În privinţa patrimoniului fidejusorului, instanţa de apel a interpretat eronat situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă regimului juridic a bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătorie. Se consideră că insolvabilitatea acestuia trebuie apreciată la creanţa
261.450,89 lei, iar faţă de acest cuantum, veniturile anuale ale debitorului sunt considerabil mai mici.
Contul de depozit aflat la Banca R.R. pentru suma de 170.000 lei este deschis pe numele soţiei debitorului, iar tribunalul ar fi trebuit să observe că, la nivel teoretic, jumătate din această sumă ar aparţine debitorului.
Mai mult, instanţa de apel nu a apreciat în mod corect declaraţiile de avere ale debitorului care nu puteau fi opuse reclamantei ca mijloc de probă, neobservându-se că soţia debitorului este proprietarul exclusiv asupra terenului în suprafaţă de 1,4 ha. teren agricol. Pe lângă faptul că valoarea acestui teren nu a fost stabilită în mod obiectiv, ci doar prin raportare la dimensiune, tribunalul a omis să observe că pe raza mun. B. debitorul nu figurează cu bunuri impozabile, astfel cum reiese din adresa Direcţiei Economice - Venituri din cadrul Primăriei B..
Veniturile realizate de intimat de 500 lei lunar, în calitatea de sa de consilier judeţean şi de 1.500 lei, în calitate de salariat la societatea pe care o administrează, nu pot duce la concluzia că debitorul nu este insolvabil. Insolvabilitatea înseamnă incapacitatea debitorului de a-şi acoperi pasivul, iar în speţă, această incapacitate este evidentă.
Analizând cronologic declaraţiile de creanţă se observă că, în cursul ultimilor ani, activul debitorului s-a aflat într-o permanentă scădere prin înstrăinarea bunurilor mobile, prin donaţia nudei proprietăţi asupra imobilului care face obiectul celor două înstrăinări succesive, iar ulterior, prin vânzarea uzufructului viager, astfel încât faptul că acesta şi-a achitat anticipat alte obligaţii financiare nu duce la concluzia că nu este insolvabil.
În privinţa fraudei debitorului şi complicitatea la fraudă a terţului dobânditor şi a subdobânditorului, lucrurile sunt mai evidente. Prejudiciul a fost creat, iar reclamanta creditoare se află în imposibilitatea de a-şi recupera în totalitate creanţa. Donatarul din contractul de donaţie este fiul debitorului şi al soţiei acestuia, iar subdobânditoarea este mama soţiei debitorului, soacra acestuia. Or, tocmai aceste legături de rudenie reprezintă motivul pentru care este evidentă complicitatea la fraudă.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pârâtul intimat R.H.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii atacate, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei procesuale, pârâtul intimat a arătat că susţinerea recurentei potrivit căreia creanţa datorată este de 261.450,89 lei este eronată, motiv
pentru care intimatul a promovat o contestaţie la executare împotriva cuantumului debitorului pretins, cerere care formează obiectul dosarului nr. ,../190/2013 al Judecătoriei B..
La data de 15.12.2009 s-a depus tabelul preliminar al creanţelor acceptate, în care reclamanta s-a înscris cu suma de 412.180,66 lei, iar ulterior, la data de
20.05.2011, în tabelul definitiv consolidat al creanţelor acceptate, s-a înscris cu o creanţă în sumă de 479.632,08 lei. La data de 29.06.2011, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.500 de B.N.P. O.C., act încheiat în baza procesului-verbal de licitaţie şi adjudecare nr. 4/23.05.2011, reclamanta a fost declarată adjudecatar al bunurilor proprietatea falitei pentru suma de 425.000 lei, sens în care creanţa din tabelul consolidat a fost diminuată cu această sumă.
Orice majorare a creanţei ulterioară promovării acţiunii pauliene este fără relevanţă întrucât în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., pentru ca o creanţă să fie certă, existenţa ei trebuie să rezulte din actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
În considerarea caracterului accesoriu al contractului de fidejusiune, acesta va urma soarta obligaţiei principale, astfel că datoria fidejusorului nu poate fi mai oneroasă decât datoria debitorului.
Mai mult, coproprietara imobilului, R.N.A. nu are nicio obligaţie pecuniară faţă de reclamantă, iar în privinţa transferului cotei de */2 parte a acesteia, nu poate fi revocat.
Deci, un alt aspect, este cel prevăzut de art. 2 din contractul de garanţie personală prin care pârâtul s-a obligat să garanteze irevocabil şi necondiţionat restituirea la timp şi întocmai a împrumutului acordat de către bancă împrumutatului, în sumă maximă care să nu depăşească 399.000 ron, împreună cu dobânzile, comisioane, taxe şi orice alte cheltuieli aferente acordului de împrumut, precum şi orice alte sume rezultate din actele adiţionale la aceasta.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 25.10.2013, Curtea, în temeiul art. 242 lin. 1 pct. 2 C.pr.civ., a dispus suspendarea judecării cauzei având în vedere lipsa nejustificată a părţilor de la dezbateri şi împrejurarea că nici una dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 31.01.2014, reclamanta recurentă a înregistrat o cerere de reluare a judecăţii (f.32), cerere ce a fost legal timbrată la data de 27.02.2014.
Pârâţii intimaţi R.N.A., P.V.D., A.L.F. şi A.M., deşi legal citaţi, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în faţa instanţei şi nu au depus întâmpinare prin care să-şi exprime poziţia procesuală.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Astfel, potrivit art. 3021 alin. 1 C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
La termenul de judecată din data de 28.021.2014, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează şi motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine şi motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei şi o analizare laborioasă a probaţiunii administrate în cauză din perspectiva reclamantei.
Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conţin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc., singurul motiv de nelegalitate conţinut în memoriul de recurs şi care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cel referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.975 C.civ. şi la aplicarea dispoziţiilor art.1662, art.1039 şi urm. C.civ.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre părţi, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Motivul de recurs invocat de către reclamanta recurentă privind îndeplinirea în speţă a cerinţelor prevăzute de art.975 C.civ., în opinia Curţii, nu este întemeiat pentru următoarele argumente.
Potrivit art.975 C.civ., „ei (creditorii - sub.ns) pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”.
Prin urmare, acţiunea pauliană sau revocatorie este acea acţiune care se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari prin care aceştia pot cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii lor. Prejudicierea creditorilor se concretizează în faptul că prin încheierea actelor juridice atacate debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.
Din interpretarea textului legal mai sus evocat rezultă că pentru admisibilitatea acţiunii pauliene este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, în principiu, anterioară, actului atacat; actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, în sensul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului, care constă în aceea că a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul juridic.
Prima cerinţă referitoare la existenţa unei creanţe certă, lichidă şi exigibilă şi, în principiu, anterioară, actului atacat este îndeplinită în cauză, însă reclamanta susţine că, în realitate, cuantumul acesteia este de 261.450,89 lei şi nu de 54.632,08 lei cât a stabilit instanţa de apel.
În opinia Curţii, în mod legal, tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantei privitoare la cuantumul creanţei pretins datorată de pârâtul debitor R.H.I. de
261.450.89 lei, din care 200.396,23 lei reprezintă credit nerambursat, 56.007,31 lei dobândă restantă şi 5.047,35 lei, cheltuieli accesorii contractului de credit.
În sprijinul acestui argument Curtea constată că reclamanta M.B.(R.) S.A. BUCUREŞTI - Sucursala B. a acordat societăţii D.M. S.R.L, următoarele împrumuturi: un împrumut în suma de 300.000 lei în baza Acordului de împrumut nr. FA 5413/08.08.2008 şi un împrumut în sumă de 99.000 lei în baza Acordului de împrumut nr. FA 5410/08.08.2008, iar pârâtul R.H.I. a semnat aceste împrumuturi în calitate de asociat al D.M. S.R.L., cât şi în calitate de garant fidejusor, încheindu-se între părţi Contractul de Garanţie Personala din data de 08.08.2008. De asemenea, restituirea împrumutului a fost garantată şi de către A.L.M., în calitate de garant fidejusor în baza Contractului de Garanţie Personală din data de 08.08.2008.
Prin urmare, în momentul semnării contractului de fidejusiune, pârâtul R.H.I. a garantat cu bunurile sale prezente şi viitoare, fără a se menţiona care sunt acestea, banca reclamantă având calitatea de creditor chirografar, iar în contractul de credit acordat de SC D.M. SRL, reclamanta are calitatea de creditor cu drept de ipotecă înscris în CF asupra unor imobile ale societăţii împrumutate, care este de fapt debitorul obligat faţă de reclamantă.
La data de 25.02.2009 debitoarea principală SC „D.M.” SRL B. a solicitat Tribunalul Bistriţa-Năsăud deschiderea procedurii insolvenţei, în dosarul
nr.. ../112/2009, cererea fiind admisă prin încheierea nr. 194/27.03.2009.
Ulterior, în dosarul nr..../112/2009, s-a deschis procedura simplificată a falimentului, prin sentinţa comercială nr.139/26.01.2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Deşi creanţa declarată iniţial de reclamantă în dosarul nr.../112/2009 a fost de doar 412.180,66 lei, potrivit tabelului definitiv consolidat din data de 20.05. 2011,
creanţa pretinsă de reclamantă faţă de debitoarea SC „D.M.” SRL B. este de
479.632,08 lei.
Din această creanţă, la data de 23.05.2011, potrivit procesului verbal de licitaţie şi adjudecare întocmit de lichidatorul judiciar, imobilele obiect la garanţiei imobiliare proprietatea debitoarei principale SC „D.M.” SRL B., înscrise în CF nr. 7079 B. nr.top.6685/1/2/2/2 şi nr.top. 6685/1/2/2/2/37b, au fost adjudecate de reclamantă la licitaţia organizată de lichidatorul judiciar, pentru suma totală de
425.000 lei iar, ulterior, s-a încheiat contractul autentic de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 250/29.06.2011 de BNP O.C.
Potrivit art.41 din Legea nr.85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate nu poate fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare.
Cum creanţa reclamantei faţă de debitoarea SC „D.M.” SRL este anterioară deschiderii procedurii, începând cu data de 27.03.2009 reclamanta nu mai poate percepe dobânzi, majorări sau penalităţi la sumele restante din creditul acordat.
Ca urmare a executării garanţiei imobiliare, reclamanta şi-a recuperat suma de
425.000 lei, prin preluarea de către reclamanta creditoare a imobilelor obiect al contractului de ipotecă în contul creanţei astfel că, din creanţa totală, aşa cum aceasta a fost aprobată de judecătorul sindic, potrivit tabelului definitiv consolidat, a rămas de recuperat suma de 54.632,08 lei.
Din caracterul accesoriu al contractului de garanţie personală rezultă că fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului principal şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase.
Prin urmare, pârâtul R.H.I. având calitatea de debitor - garant fidejusor faţă de creanţa pe care reclamanta o are faţă de debitoarea principală, el răspunde doar în limita creanţei pe care reclamanta o are faţă de debitoarea principală SC ”D.M.” SRL
B. .
Ţinând seama de faptul că reclamanta avea faţă de debitoarea principală o creanţă de 54.632,08 lei, creanţă pe care o are şi în prezent, aceasta este creanţa pentru care răspunde şi debitorul garant, pârâtul R.H.I..
În aceste condiţii, art.41 din Legea nr.85/2006 reprezintă o normă juridică specială care se aplică prioritar faţă de norma juridică generală astfel că, după data deschiderii procedurii insolvenţei, reclamanta nu mai poate pretinde de la debitorul principal nicio dobândă, majorare sau penalitate care să fie adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei şi, prin urmare, nici de la pârâtul fidejusor.
În privinţa condiţiei ca, prin încheierea celor două acte autentice de înstrăinare contestate, reclamantei să i se fi creat un prejudiciu care ar consta în imposibilitatea recuperării creanţei rămasă neexecutată după valorificarea garanţiilor imobiliare, în cuantum de 54.632,08 lei, Curtea apreciază că în mod legal tribunalul a constatat că această cerinţă nu este îndeplinită în speţă.
Dovada insolvabilităţii debitorului este în sarcina reclamantei creditoare însă aceasta nu a probat cu succes existenţa stării de insolvabilitate a pârâtului R.H.I., iar criticile din recurs referitoare la interpretarea greşită a probelor şi a stării de fapt de către instanţa de apel în acest sens intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, aşa cum anterior s-a arătat, astfel că nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs.
Chiar dacă pârâtul fidejusor şi soţia lui au înstrăinat imobilele obiect al contractului de donaţie, împrejurare care ar duce la o micşorare a activului
patrimonial, în mod legal tribunalul a statuat că prin încheierea acestui act juridic, nu se poate afirma că reclamanta creditoare a suferit un prejudiciu.
Prin această înstrăinare debitorul R.H.I. nu a devenit insolvabil, stare ce ar determina imposibilitatea creditoarei apelante de a-şi recupera creanţa ci, dimpotrivă acesta din urmă a dovedit că deţine un alt imobil (teren), are depozite bancare în lei, deţine sume în lei şi euro în contul curent, a realizat şi realizează venituri lunare cu caracter permanent şi totodată a realizat economii ce i-a permis să achite anticipat şi datoriile la bănci, pe care le-a avut în calitate de debitor principal, iar faptul că, până în prezent, reclamanta nu şi-a recuperat întreaga creanţă se datorează în exclusivitate conduitei acesteia.
Având în vedere că prin încheierea celor două acte de înstrăinare contestate (donaţia şi apoi vânzarea cumpărarea) nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cauzat reclamantei, în mod legal tribunalul a apreciat că nu se impune a mai fi analizate celelalte două cerinţe pentru admiterea acţiunii revocatorii, nefiind îndeplinite astfel condiţiile cumulative reglementate de art. 975 C.civ.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. M.B.(R.) S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 82/A din 19 iunie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care o menţine ca fiind legală.
În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului R.H.I. suma de 100 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa de plată anexată la f. 22 din dosar.
| ← Acţiune pauliană. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de... | Servitute de trecere pietonală şi auto. Admitere → |
|---|
