Completare dispozitiv. Instanţa nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere accesoriu, dar a acordat mai puţin decât s-a cerut.

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 675 din 4 septembrie 2014

Prin cererea formulată de pârâtul apelant Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în contradictoriu cu reclamantele intimate

C.S.M. şi M.C.C. având ca obiect completarea dispozitivului deciziei civile nr. 562/A/05.06.2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. ..., s-a solicitat obligarea intimatelor-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum total de 6.820 lei (în speţă şi a sumei de 1.000 lei achitată cu O.P. nr. 703/05.12.2011, adiţional faţă de suma de 5.820 lei deja acordată), reprezentând onorariile de expertiză pe care pârâta le-a

achitat în apel, respectiv în dosarul nr. ... şi dosarul nr.....

Pârâta a învederat faptul că a solicitat obligarea intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum reiese din cuprinsul actelor procedurale depuse la dosarul cauzei.

În acest sens, prin Decizia nr. 562/A/05.06.2014 instanţa de rejudecare a obligat intimatele sa plătească pârâtei suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel, respectiv în

dosarul nr. ... şi dosarul nr.....

Or, instanţa de rejudecare a omis să observe faptul că pârâta a achitat în dosarul nr. ... şi suma de 1.000 lei, cu O.P. nr. 703/05.12.2011, astfel încât suma totală reprezentând cheltuieli de judecată în apel, este de 6.820 lei, compusă şi dovedită după cum urmează: 1.350 lei, achitaţi cu O.P. nr. 1352/28.04.2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din

08.05.2014 - dosar nr. ...; 750 lei, achitaţi cu O.P. nr. 849/12.03.2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 13.03.2014 (şi cel din 10.04.2014) - dosar nr. ...; 3.720 lei, achitaţi cu O.P. nr. 979/07.03.2012, anexat Notelor formulate pentru termenul din 15.03.2012-dosarnr. ...; 1.000 lei, achitaţi cu O.P. nr. 703/05.12.2011. anexat Notelor formulate pentru

termenul din 08.12.2011 - dosar nr.....

În concluzie, în raport de prevederile art. 274 şi art. 2812 C.proc.civ., pârâta a solicitat admiterea cererii şi completarea deciziei civile nr. 562/A/05.06.2014 cu soluţia pronunţată în cazul cererii accesorii privind obligarea intimatelor-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum total de 6.820 lei, reprezentând onorariile de expertiză achitate de

pârâtă în apel, respectiv în dosarul nr. ... şi dosarul nr.....

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2812 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.

În data de 20.08.2014 intimatele M.C.C. şi C.S.M. au formulat întâmpinare (f. 16-18), prin care au solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A/05.06.2014, prin care COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI Şl DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA, în calitate de apelant-pârât în dosarul nr. ... solicită obligarea intimatelor reclamante la plata de cheltuieli de judecată adiţionale în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu expert.

In primul rând cererea formulată de către CNADNR nu se încadrează în prevederile legale referitoare la completarea de dispozitiv având în vedere faptul că instanţa s-a pronunţat asupra capătului de cerere vizând obligarea la achitarea cheltuielilor de judecată.

Articolul 2812 vizează situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă, instanţa pronunţându-se asupra petitului privind cheltuielile de judecată prin urmare se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de completare a dispozitivului.

Pe fondul cauzei, se arată următoarele:

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. ... prin încheierea din

10.11.2011 s-a stabilit un onorariu provizoriu pentru experţi, în cuantum de 500 lei pentru fiecare expert, urmând ca subsemnatele să achităm onorariul pentru expertul M.D., iar CNADNR să achite onorariul aferent expertului desemnat din partea instanţei şi a celui propriu, deci în total suma de 1.000 lei.

Tot în cadrul judecării aceluiaşi dosar, prin încheierea din 19.01.2012 s-a pus în vedere reclamantelor să achite diferenţa de onorariu pentru domnul expert M.D., în cuantum de 1.250 lei precum şi diferenţa de onorariu pentru suplimentul la raportul de expertiză în cuantum de 400 lei.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus citarea CNADNR cu menţiunea de a achita diferenţa de onorariu pentru domnii experţi S.A. şi L.S.N., în sumă de 1.260 lei, pentru fiecare expert şi diferenţa de onorariu expert pentru suplimentul la raport de expertiză în cuantum de 400 lei, pentru fiecare.

În concluzie, cheltuielile suportate de către CNADNR în dosarul nr. ..., faza apelului sunt în cuantum de 4.320 lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. ... prin încheierea din

16.01.2014, instanţa a stabilit un avans de 500 lei pentru fiecare dintre cei trei experţi, care va fi achitat după cum urmează: pentru domnul expert P.O., avansul se va plăti de pârâtul-apelant, respectiv CNADNR, pentru domnul expert M.A.I., avansul se va plăti de către reclamantele-intimate, respectiv subsemnatele, iar pentru domnul expert C.R., avansul se va plăti jumătate de către pârâtul-apelant şi jumătate de către reclamantele-intimate.

În cadrul aceleiaşi faze procesuale, prin încheierea din 13.03.2014 s-au încuviinţat onorariile definitive propuse de experţi, respectiv un onorariu de 1.400 lei pentru fiecare dintre aceştia.

Astfel, restul de onorariu, în cuantum de 900 lei a trebuie achitat după cum urmează: 900 lei către domnul expert M.A. şi 450 lei către domnul expert C.R. de către subsemnate, iar 900 lei către domnul expert P.O. şi 450 lei către domnul expert C.R. de către CNADNR,

În concluzie, cheltuielile suportate de către CNADNR în dosarul nr. ..., faza apelului sunt în cuantum de 2.100 lei.

După cu reiese cu claritate din prezentarea detaliată a cheltuielilor acordate de către instanţă, suma totală suportată de către CNADNR în apel, în dosarele nr. ... şi nr. ... este de 6.420 lei.

Prin cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A/05.06.2014, se solicită acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 6.820 lei. CNADNR a ajuns la acest cuantum prin adunarea sumei de 1.350 lei aferentă O.P. nr. 1352/28.04.2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08.05.2014, a sumei de 750 lei aferentă O.P. nr.

849/12.03.2014 anexat Notelor formulate pentru termenul din 13.03.2014, a sumei de 3.720 lei aferentă O.P. nr. 979/07.03.2012 anexat la Notele formulate pentru termenul din

15.03.2012 şi a sumei de 1.000 lei aferentă O.P. nr. 703/05.12.2011, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08.12.2011.

În cuprinsul Notelor formulate pentru termenul din 15.03.2012 de către CNADNR se menţionează că O.P. nr. 979/07/03/2012 dovedeşte achitarea următoarelor sume: 1.660 lei reprezentând diferenţă onorariu şi onorariu suplimentar pentru expert S.A., 1.660 lei reprezentând diferenţă onorariu şi onorariu suplimentar pentru expert L.S.N. şi 400 lei reprezentând onorariu suplimentar pentru expert M.D..

Prin urmare, din cele prezentate mai sus, reiese cu claritate faptul că CNADNR a achitat suma de 400 lei, reprezentând onorariu suplimentar pentru expert M.D., fără a fi fost obligat la plata acestei sume.

Reclamantele aveau această obligaţie, obligaţie pe care au îndeplinit-o prin achitarea sumei de 1,675,01 lei prin chitanţa nr. 5095488/1.

În concluzie, nu pot fi obligate reclamantele la plata unei sume de bani achitată de CNADNR din eroare, fără să fi fost datorată de acesta, cu atât mai mult cu cât reclamantele au achitat integral onorariul expertului M.D. în conformitate cu prevederile instanţei, la momentul stabilit de aceasta.

Având în considerare cele prezentate pe larg anterior, se solicită respingerea cererii de completare a dispozitivului.

Analizând cererea formulată de pârâta apelantă COMPANIA NAŢIONALA DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A., Curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 759 din 24.11.2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. ..., s-a admis cererea formulată de reclamantul C.A., împotriva pârâtului STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREŞTI şi, în consecinţă, s-a stabilit despăgubirile aferente exproprierii terenului în suprafaţă de 1.500 mp., tarlaua 1299/1, parcela 20, cu număr cadastral 2878 din Titlul de proprietate nr.27.641/572/26 Iunie 1997, eliberat de Comisia Judeţeană Cluj realizată prin Hotărârea nr.7 de stabilire a despăgubirii din 18 Aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.198/2004, la suma de 240.000 lei, în favoarea reclamantului.

Pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a fost obligat pe să achite reclamantului suma menţionată şi suma de 5.180 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr.7/18 Aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local G., s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna G., în suprafaţă de 1.500 mp., făcând parte din tarlaua 1299/1, parcela 20, identificat sub număr cadastral 2878, evidenţiat în Titlul de proprietate nr.27641/572/26 Iunie 1997, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 Euro raportat la cursul de 1 Euro = 3,6167 lei din data de 17 Aprilie 2009 (f.8 dosar).

Tribunalul în temeiul dispoziţiilor art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004 coroborat cu art.26, 27 din Legea nr.33/1994 a dispus efectuarea unei expertize tehnice, având ca şi obiective evaluarea terenului expropriat şi daunele aduse reclamantului ca urmare a exproprierii.

Din raportul de expertiză efectuat de către comisia de experţi formată din domnul expert B.G., doamna expert M.A. şi doamna expert V.D., rezultă că valoarea de circulaţie a imobilului la momentul realizării expertizei este de 240.000 lei, respectiv de 160 lei/mp., neexistând vreun prejudiciu ca urmare a exproprierii.

De reţinut că terenul este situat în intravilanul comunei G., zona B., fiind un teren plan, cu o formă geometrică regulată (dreptunghi), cu o lăţime medie de cca. 14 metri şi o lungime de 107 metri, accesul realizându-se printr-un drum de câmp, continuat cu strada B.i, utilităţile (curent, apă şi gaz), aflându-se la cca. 30 metri de la cea mai apropiată casă recent construită.

În şedinţa publică din data de 29 Septembrie 2009, tribunalul a respins cererea privind efectuarea unei contraexpertize şi cea de refacere a raportului de expertiză, pe considerentul că experţii numiţi au avut în vedere valoarea de circulaţie a imobilului de la momentul efectuării expertizei, respectiv Martie 2009, conform dispoziţiilor art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004, modificată de pct.3 al art. IV din O.U.G. nr.228/2008 (f.182 dosar), însă a încuviinţat obiecţiunile formulate referitoare la modalitatea de stabilire a valorii de circulaţie.

Comisia de experţi şi-a menţinut punctul de vedere (f.187 - 188 dosar), situaţie în care tribunalul a admis acţiunea promovată, obligând pe pârât să achite reclamanţilor echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 240.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul litigios.

De menţionat că, aşa cum s-a arătat anterior, s-a avut în vedere de către instanţă valoarea de circulaţie la momentul expertizării întrucât, pe parcursul soluţionării cauzei art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004, care prevedea că „la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art.15 din prezenta lege” a fost modificat de pct.3 al art. IV din O.U.G. nr.228/2008, în sensul că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art.21 - 27 din Legea nr.33/1994, ... în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”, art.26 alin.2 din acest act normativ statuând că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu

care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.

În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală pârât a fost obligat să achite reclamantului suma de 5.180 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând

1.000 lei achitaţi doamnei expert V.D. (f.27, 170 dosar), 800 lei achitaţi doamnei expert M.A. (f.169 dosar), 1.000 lei achitaţi domnului expert B.G. (f.168 dosar) şi 2.380 lei, reprezentând onorariu avocaţial achitat conform chitanţei nr.2710027/20.08 2008, eliberat de „X. şi Asociaţii” (f.210 dosar).

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul STATUL ROMAN prin COMPANIA NAŢIONALA DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREŞTI a declarat apel, în termen legal solicitând instanţei admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 81/A/2010 din 19.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. ..., s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinţei civile nr. 759 din 24.11.2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. ..., care a fost menţinută.

Prin încheierea civilă din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. ... , din oficiu s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 81 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că „obligă apelanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA SA să plătească intimatului C.A. suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în apel.”

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin decizia civilă nr. 81/19.03.2010 a Curţii de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva sentinţei civile nr. 759/24.11.2009 a Tribunalului Cluj, care a fost menţinută.

Intimatul C.A. a solicitat şi dovedit cheltuielile de judecată făcute în apel în cuantum de 1785 lei, reprezentând onorariu de avocat (f. 37), însă din eroare acestea nu au fost acordate.

Această neacordare a cheltuielilor de judecată constituind o omisiune vădită în sensul art. 281 Cod proc.civ., astfel că a fost îndreptată în sensul obligării apelantei CNADNR SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1785 lei în favoarea intimatului.

Împotriva acestei decizii, pârâtul STATUL ROMAN, prin COMPANIA NAŢIONALA DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREŞTI a declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 3.257/07.04.2011 a Î.C.C.J. - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în dosarul nr. ..., hotărârea a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. ..., la data de 18 mai 2011, pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 60/A/17.05.2012 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul mai sus arătat, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. ..., care a fost menţinută, iar apelantul a fost obligat să plătească intimatelor C.S.M. şi M.C.C. suma de 7233 lei, cheltuieli de judecată în ambele apeluri şi recurs.

Împotriva acestei decizii, pârâtul STATUL ROMAN, prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREŞTI a declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 1.092/04.03.2013 a Î.C.C.J. - Secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. ..., hotărârea atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. ..., la data de 24 octombrie 2013.

Prin decizia civilă nr. 562/A/05.06.2014 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosar nr. ..., s-a admis în parte apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN, prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA SA. BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 759 din 24.11.2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. ..., pe care a schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, care s-a stabilit la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei.

S-a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

Au fost obligate intimatele C.S.M. şi M.C.C. să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate şi a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art.295 C.pr.civ., a reţinut că prin Hotărârea nr.7/18 Aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local G., s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna G., în suprafaţă de

1.500 mp., făcând parte din tarlaua 1299/1, parcela 20, identificat sub număr cadastral 2878, evidenţiat în Titlul de proprietate nr.27641/572/26 Iunie 1997, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 Euro raportat la cursul de 1 Euro = 3,6167 lei din data de 17 Aprilie 2009, în favoarea reclamantului C.A., decedat pe parcursul soluţionării litigiului (f.8 dosar fond).

Calitatea procesuală activă a reclamantului a fost transmisă succesoarelor acestuia, C.S.M. Şi M.C.C..

Potrivit art.315 alin.1 C.pr.civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Având în vedere dispoziţiile menţionate în decizia de casare mai sus arătată şi prevederile art.315 alin.1 C.pr.civ., Curtea a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize judiciare de evaluare a terenului expropriat, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe preţurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, de la momentul efectuării expertizei.

Prin urmare, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 16.01.2014, Curtea a încuviinţat cererile în probaţiune solicitate de către pârâtul apelant privind efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică judiciară evaluatorie precum şi efectuarea unor adrese către Primăria G. - Serviciul de taxe şi impozite, Camera Notarilor Publici Cluj şi B.C.P.U. Cluj pentru a comunica la dosar copii după tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2013 şi 2014 care au ca obiect terenuri situate în intravilanul satului G., com. G., jud. Cluj, categoria de folosinţă arabil.

Totodată s-a pus în vedere părţilor ca în ipoteza în care deţin copii de pe astfel de contracte de vânzare-cumpărare autentice să le depună la dosar pentru a putea fi avute în vedere de către comisia de experţi la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză.

Pârâtul apelant şi instituţiile mai sus amintite au depus la dosarul cauzei copii de pe contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică la filele 39-43, 45-49, 58-68, 7376, 78-87, 111-113, 137-144 din prezentul dosar.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experţi alcătuită din ing. M.A., ing. C.R. şi ing. P.O. s-a stabilit că terenul cu suprafaţa de 1.500 mp., tarla 1299, parcela 20 cu nr. cadastral 2878, cu destinaţia de intravilan arabil este amplasat în zona B. din com. G., cu acces la un drum secundar balastat, cu utilităţi stradale situate la cca. 40 m. Terenul este amplasat lângă nodul de acces la autostradă şi are o formă regulată, cu un front la str. B. de 14 m. şi cu o lungime de 107 m. (f.170-181).

Evaluarea terenului s-a făcut în condiţiile prevăzute de art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului şi daunele aduse proprietarului şi în concordanţă cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare, IVS - Cadrul general, IVS 101- Sfera misiunii de evaluare, IVS 102 - Implementare, IVS 230 - Drepturi asupra proprietăţi imobiliare şi Standardele ANEVAR 2012.

La evaluare s-au utilizat informaţiile disponibile din piaţa imobiliară cu privire la tranzacţii autentice existente la dosarul cauzei pentru terenuri comparabile situate în zone limitrofe, pentru aplicarea metodei comparaţiilor de piaţă în conformitate cu prevederile din standardele internaţionale de evaluare.

Comisia de experţi a concluzionat că la data emiterii hotărârii de expropriere, 18.04.2008, valoarea terenului expropriat a fost de 77.370 euro sau 279.042 lei, respectiv

1.500 mp. x 51,58 euro/mp., 1 euro = 3,6066 lei, iar la data întocmirii raportului, de expertiză,

06.03.2014, valoarea terenului este de 30.285 euro sau 136.240 lei, respectiv 1.500 mp. x 20,19 euro/mp., 1 euro = 4,4986 lei, în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentice depuse la dosar încheiate cât mai recent, de preferinţă în ultimul an şi pentru terenuri situate în apropierea terenului expropriat.

Împotriva raportului de expertiză, pârâtul apelant a formulat obiecţiuni solicitând refacerea acestuia, apreciind că valoarea de 20,19 euro/mp. este stabilită în mod nelegal şi eronat de către comisia de experţi (f.191-194).

Pârâtul apelant a solicitat cenzurarea raportului de expertiză cu privire la momentul exproprierii terenului în litigiu, de 51,58 euro/mp., întrucât imobilul trebuie să fie evaluat la data întocmirii noii expertize.

Pârâtul apelant a mai arătat că terenul expropriat nu poate fi comparat cu imobilele menţionate în contractele de vânzare-cumpărare autentice şi identificate de către experţi ca fiind terenuri comparabile întrucât suprafaţa unora dintre ele este mai mică decât suprafaţa terenului expropriat, iar alte terenuri au categoria de folosinţă curţi, construcţii, ceea ce implică o valoare mai mare a terenului sau, pus şi simplu, valoarea menţionată în aceste contracte este exagerat de mare.

Prin răspunsul la obiecţiunile pârâtului apelant, comisia de experţi care a întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatorie a arătat că obiecţiunile sunt nefondate întrucât pârâtul apelant interpretează într-o manieră proprie şi eronată concluziile la care a ajuns comisia de evaluare, cu ignorarea precizărilor din raportul de expertiză.

La evaluarea terenurilor s-a ţinut seama şi s-a aplicat metoda de evaluare prin extracţie recomandată de Standardele Internaţionale de Evaluare pentru respectiva categorie de teren, cu aplicarea corecţiilor făcute în cadrul grilei de calcul în conformitate cu prevederile din Buletinul CETE 97/ 2006. Pârâtul apelant a ignorat precizările din raportul de expertiză care au evidenţiat faptul că selectarea contractelor autentice pentru comparabile s-a făcut în funcţie de poziţionarea terenurilor faţă de zona B., în aproprierea terenului expropriat, în baza prevederilor Standardelor Internaţionale de Evaluare şi în baza informaţiilor obţinute de la Biroul agricol al com. G., evaluând situaţia faptică la faţa locului.

În urma informaţiilor obţinute de la Primăria G., contractele din terenurile invocate de pârât se găsesc departe de zona B., fără accese directe la drumuri publice şi fără posibilităţi de racordare la utilităţi, astfel încât acestea nu au fost luate în considerare în calculele efectuate.

În consecinţă, comisia de experţi şi-a menţinut în totalitate concluziile indicate în raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatorie (f.214-215).

Prin înscrisul intitulat „note scrise” înregistrat la data de 02.04.2014, pârâtul apelant şi-a menţinut cererea de refacere a lucrării de expertiză în condiţiile art. 26 din Legea nr.

33/1004, întrucât valoarea prezentată de experţi nu reprezintă preţul de piaţă ci rezultatul intervenţiei arbitrare a acestor specialişti asupra preţurilor de circulaţie. În subsidiar, s-a

solicitat admiterea apelului pârâtului având în vedere că valoarea propusă la data întocmirii noii expertize, de 136.240 lei, este mai mică decât cea stabilită la fondul cauzei de 240.000 lei (f.229-231).

Criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 alin. (1) şi (2), la care trimite explicit art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004, potrivit cărora „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanta vor tine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Art.27 din acelaşi act normativ prevede că „Primind rezultatul expertizei, instanta îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.

Despăgubirea acordată de către instanta nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de alta persoana interesată”.

Aşa cum s-a stabilit în practica judiciară constantă a ÎCCJ, sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare. „Preţul de piaţă" este considerat a fi preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea preţului de piaţă presupune administrarea unor probatorii pertinente, în prezenta cauză fiind depuse numeroase contracte autentice de vânzare cumpărare privind terenuri situate pe raza com. G., jud. Cluj dar şi o nouă expertiza tehnică judiciară de evaluare care, în speţă, cu respectarea prevederilor art. 26 alin.1 şi alin.2 din Legea nr. 33/1994, a avut în vedere evaluarea terenului la data exproprierii şi nu la data întocmirii raportului de expertiză, prin folosirea metodei de evaluare, de comparaţie directă, prin extracţie recomandată de Standardele Internaţionale de Evaluare pentru respectiva categorie de teren, cu aplicarea corecţiilor făcute în cadrul grilei de calcul în conformitate cu prevederile din Buletinul CETE 97/ 2006, cu selectarea contractelor autentice pentru comparabile în funcţie de poziţionarea terenurilor faţă de zona B., în aproprierea terenului expropriat, în baza prevederilor Standardelor Internaţionale de Evaluare şi în baza informaţiilor obţinute de la Biroul agricol al com. G., evaluând situaţia faptică la faţa locului.

Prin concluziile scrise depuse de reclamantele intimate în şedinţa publică din

05.06.2014 acestea au solicitat instanţei ca în situaţia în care s-ar avea în vedere valoarea terenului la data efectuării ultimului raport de evaluare, să se ia în considerare la stabilirea valorii despăgubirilor, inclusiv prejudiciul suferit care reprezintă diferenţa dintre valoarea terenului la data exproprierii şi cea de la data efectuării ultimului raport de evaluare.

Ţinând seama de faptul că această cerere a fost formulată de reclamante doar prin concluziile scrise, în cel de-al doilea ciclu procesual, pentru prima dată în faţa instanţei de apel, Curtea constată că această cerere este inadmisibilă raportat la prevederile art.294 alin.1 C.pr.civ.

Având în vedere că valoarea despăgubirii propusă la data întocmirii noii expertize este de 136.240 lei, fiind mai mică decât cea stabilită la fondul cauzei de 240.000 lei, pentru considerentele de drept şi de fapt mai sus indicate, Curtea în temeiul art.296 C.pr.civ. va admite în parte apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN, prin COMPANIA

NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA SA. BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 759 din 24.11.2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. ..., pe care o schimbă în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, care se va stabili la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

În conformitate cu prevederile art.298 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ. Curtea va obliga intimatele C.S.M. şi M.C.C. să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu experţilor dovedit prin ordinele de plată anexate la f.188-189 din dosarul nr.... şi f.188, f.189, f.221 din prezentul dosar.

Potrivit art. 2812 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis a se pronunţa -lăsându-l complet nesoluţionat - asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. per a contrario, nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanţa a soluţionat un capăt de cerere ori o cerere conexă sau incidentală, acordând autorului cererii o sumă mai mică decât cea pretinsă ori, în general, mai puţin decât partea a cerut.

În speţă, Curtea s-a pronunţat asupra cererii accesorii formulată de pârâtul apelant având ca obiect obligarea reclamantelor intimate la plata sumei de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu experţilor dovedit prin ordinele de plată anexate la f.188-189 din dosarul nr.... şi f.188, f.189, f.221 din prezentul dosar astfel încât nu se poate susţine că instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra acestuia motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2812 alin. 1 C.pr.civ. cererea de completare a hotărârii judecătoreşti fiind inadmisibilă.

În această situaţie, calea procedurală recunoscută părţii pentru a pune în discuţie legalitatea ori temeinicia admiterii doar în parte a pretenţiilor sale nu este aceea a completării hotărârii, în condiţiile art.2812 C.pr.civ., ci a exercitării căilor de atac recunoscute de lege, respectiv recursul.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea în temeiul art.298 coroborat cu art.2812 C.pr.civ. va respinge cererea formulată de pârâtul apelant STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu reclamantele intimate C.S.M. şi M.C.C. având ca obiect completarea dispozitivului deciziei civile nr. 562/A/05.06.2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr.....

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Completare dispozitiv. Instanţa nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere accesoriu, dar a acordat mai puţin decât s-a cerut.