Cheltuieli de judecată. Solicitare pe cale separată.
Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 78/A din 22 ianuarie 2015
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2013, reclamanta S.C. U.T.H. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA:
- obligarea paratului la plata sumei de 755.228,59 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate in dosar nr. ..7117/2008 de la Tribunalul Cluj(fond) si de la Curtea de Apel Cluj(recurs),
- obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii, arată că, prin sentinţa civila nr.3633 din 29.10.2010 pronunţata in dosarul nr. ..7117/2008 de Tribunalul Cluj-secţia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurări sociale, a fost admisa acţiunea reclamantei U.T.H. S.A. împotriva paratului Primarul Municipiului Cluj-Napoca si Direcţia de Urbanism - Serviciul Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, si, in consecinţa, s-a dispus anularea certificatului de urbanism nr. 3021/26.06.2008 emis de paratul Primarul Mun.Cluj-Napoca si a fost obligat paratul sa emită un certificat de urbanism in care sa se precizeze care sunt obligaţiile pe care trebuie sa le îndeplinească reclamanta, din punct de vedere legal si ţinând cont si de raportul de expertiza efectuat in cauza de expert I. Anca Iacob, in vederea acordării derogării necesare emiterii autorizaţiei de construire pentru obiectivul investiţional propus - lucrări modernizare ştrand si construire centru de afaceri pentru imobilul situat in Cluj-Napoca, Aleea ... nr. 1, înscris in CF 153951 Ciulin ce priveşte cheltuielile de judecata, s-a reţinut de către instanţa ca nu au fost solicitate., reprezentantul reclamantei menţionând ca urmează a le solicita pe cale separata.
Paraţii au declarat recurs împotriva acestei sentinţe, care a fost soluţionat de Curtea de Apel Cluj - secţia comerciala, de contencios administrativ si fiscal-in cadrul dosarului nr. ..7117/2008.
Prin decizia civila nr. 2176 din 18 mai 2011 instanţa de recurs Curtea de Apel Cluj a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţa si de exerciţiu invocata de pătata Direcţia de Urbanism-Serviciul Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca si, ca urmate a modificat in parte sentinţa civila nr.3633/29.10.2010, in sensul respingerii acţiunii reclamantei U.T.H. S.A. fata de aceasta parata, menţinând restul dispoziţiilor. Totodată a fost respins recursul declarat de paratul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi sentinţe nr. 3633/29.10.2010, care a rămas irevocabila de la data pronunţării deciziei civile, 18.05.2011, data de la care consideram ca a devenit scadenta creanţa privind cheltuielile de judecata efectuate in dosar nr.....117/2008 al Tribunalului Cluj.
Conform art. 453 alin.l Cod proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea pârtii cate a câştigat, sa ii plătească acesteia cheltuieli de judecata, care potrivit ari. 451 alin.1 Cod proc civ.. constau in taxe judiciare de timbru si timbru judiciar, onorariile avocaţilor, al experţilor si ale specialiştilor numiţi in condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de calare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
In condiţiile in care paratul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a pierdut irevocabil procesul din dosar nr. ..7117/2008 al Tribunalului Cluj-sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurări sociale, iar reclamanta şi-a rezervat dreptul sa solicite cheltuielile de judecata pe cale separata, prin prezenta cerere a solicitat obligarea paratului la plata acestora, in valoare totala de 755.228,59 leu detaliate după cum urmează:
1. 8,60 lei - taxa judiciara de timbru si timbru judiciar (conform chitanţei nr. 3083185/14.11.2008);
2. 249.931,33 lei - onorariu avocaţial, format din:
- factura fiscala nr. 678/FIN/MB/2008 (ref. 2879) /11.07.2008 in valoare de 10.563.33 RON reprezentând onorariul avocaţial de 2.500 EUR+TVA (total 2.975 EUR) pentru „redactare plângere prealabila împotriva refuzului de a elibera certificatul de urbanism cu derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism sau de amenajate a teritoriului aprobate", achitata cu OP nr. 699 din 11.07.2008, onor. stipulat la art. 2.1.2. din contractul de asistenta juridica nr. 77 din 19.02.2008 seria 23191;
- factura fiscala nr. 3514/FIN/IA/2008 (ref. 3715) /Ol .09.2008 in valoare de 42.333.06 RON reprezentând onorariul avocaţial de 10.000 EUR+TVA (total 11.900 EUR) pentru pregătire documente si primul termen de judecata in etapa de fond (31 octombrie 2008. achitata cu OP nr. 836 din 29.08.2008, onor. stipulat la art.2.1.3. alin.l din contractul de asistenta juridica nr.77 din 19.02.2008 seria 23191;
- factura fiscala nr.3687/FIN/COV/2008 (ref.5022)/18.11.2008 in valoare de 22.240.51 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR + TVA(total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr. 1082 din 17.11.2008, onor. stipulat la art. 2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 77 /2005 (pentru termenul de judecata din 21 noiembrie 2008);
- factura fiscala nr. 1102/FIN/NB/2008 (ref. 5628)/03.12.2008 in valoare de 22.487,43 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR +TVA (total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr. 1127 din 02.12.2008, onor. stipulat la art. 2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 77 /2008 termenul de judecata din 12 decembrie 2008);
- factura fiscala nr. 4672/FIN/SL/2009 (ref. 15584)/09.09.2009 in valoare de
25.217.29 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5,000 EUR + TVA(total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr.659 din 09.09.2009, onor.stipulat la art.2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 11 /200&(pentru termenul de judecata din 11 septembrie 2009);
- factura fiscala nr. 4842/FIN/SL/2009 (ref.l6595)/23.10.2009 in valoare de 25.489.80 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR+TVA(total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr. 792 din 22.10.2009, onor. stipulat la art. 2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 77 / 2008 pentru termenul de judecata din 23 octombrie 2009);
- factura fiscala nr. 4974/FIN/SL/2009 (ref. l7571)/30.11.2009 in valoare de 25.426.14 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR+TVA(total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr. 892 din 27.11.2009, onor. stipulat la art.2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 77 / 2008 (pentru termenul de judecata din 4 decembrie 2009);
- factura fiscala nr. l013/FlN/SL/2010 (ref. 18441)/08.01.2010 in valoare de 25.157.97 RQN reprezentând onorariu avocaţial de 5,000 EUR+TVA(total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr.9 din 08.01.2010, onor. stipulat la art. 2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 77 /2005 (pentru termenul de judecata din 15 ianuarie 2010);
- factura fiscala nr. 3129/FIN/COV/2010(ref. 19207)/15.02.2010 in valoare de 24.501.50 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR + TVA (total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator, suma achitata cu OP nr. 103 din 12.02.2010, onor. stipulat la art. 2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 11 /200&(pentru termenul de judecata din 19 februarie 2010);
- factura fiscala nr. 4214/FIN/ID/2010 (ref. 26681)/18.10.2010 in valoare de
26.514.30 RON reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR+TVA (total 5.950 EUR) pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat
colaborator, suma achitata cu OP nr. 822 din 15.10.2010, onor. stipulat la art.2.1.3. alin. 2 din contractul de asistenta 11 /2008 (pentru termenul de judecaţii din 22 octombrie 2010);
- 50.666,40 lei - onorariu avocaţial in recurs (onorariu recurs) factura fiscala nr. 3655/FIN/ID/2011 (ref. 30539)/03.05.2011 in valoare de 50.666.40 RON reprezentând onorariu avocaţial de 10.000 EUR + TVA (total 11.900 EUR) pentru pregătire documente si primul termen de judecata in etapa de recurs, suma achitata cu OP nr.339 din 03.05.2011. onor. stipulat la art. 2.1.4. alin. l din contractul de asistenta 77/2008;
- 445.650 lei - onorariu de succes-suplimentar (care a fost redus prin actul adiţional nr. l-614/1 septembrie 2011/257495 la contractul de asistenta juridica nr. 77/19.02.2008 de la suma de 200.000 Euro + TVA la suma de 100.000 Euro + TVA, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2-985/297509/23.12.2011), onorariu facturat in 3 etape:
- factura fiscala nr. 3820/FIN/ECO/2012 (ref. 42632)/26.06.2012 in valoare de
150.000 RON reprezentând onorariu avocaţial suplimentar parţial, perceput pentru câştigarea procesului(dosar .../117/2008 Tribunalul Cluj), suma achitata cu OP nr. 329 din 26.06.2012,
- factura fiscala nr.3823/FIN/ECO/2012 (ref. 42632)/27.06.2012 in valoare de
111.000 RON reprezentând onorariu avocaţial suplimentar parţial, perceput pentru câştigarea procesului(dosar .../117/2008 Tribunalul Cluj), suma achitata cu OP nr. 334 din 27,06.2012;
- factura fiscala nr. 3829/FIN/ECO/2012 (ref. 42632)/28.06.2012 in valoare de 184.650 RON reprezentând onorariu avocaţial suplimentar rest de plata, perceput pentru câştigarea procesului(dosar .../117/2008 Tribunalul Cluj), suma achitata cu OP nr. 335 din 28.06.2012;
3. 5.972,26 lei cu titlu de cheltuieli de transport totale (5.1. + 5.2.) din care:
- 515.055 lei contravaloare bilete de avion pentru deplasarea avocatului Rares Raducanu, care a fost reprezentat in cauza, la instanţele din Cluj-Napoca, detaliate după cum urmează:
- 609 lei conform facturii fiscale nr. 4786/28.11.2008, achitata
cu chitanţa nr. 1781/28.11.2008, transport cu avionul pentru termenul de judecata de la fond din 21 noiembrie 2008
- 590 lei conform facturii fiscale nr. 6242/14.09.2009, achitata cu chitanţa nr. 2272/14.09.2009, transport cu avionul pentru termenul de judecata de la fond din 11 septembrie
2009
- 550 lei conform facturii fiscale nr. 6366/07.10.2009, achitata
cu chitanţa nr. 2315/09.10.2009, transport cu avionul pentru termenul de judecata de la fond din 23 octombrie 2009
- 404 lei conform facturii fiscale nr. 6569/17.11.2009, achitata cu chitanţa nr. 2383/20.11.2009, transport cu avionul pentru termenul de judecata din 4 decembrie 2009
- 822 lei conform facturii fiscale nr. 6749/14.01.2010, achitata cu chitanţa nr. 2442/15.01.2010, transport cu avionul pentru termenul de judecata de la fond din 15 ianuarie
2010
- 470 lei conform facturii fiscale nr. 6916/16.02.2010, achitata cu chitanţa nr. 2503/17.02.2010, transport cu avionul pentru termenul de judecata de la fond din 19 februarie 2010
- 436 lei conform facturii fiscale nr. 7945/23.09.2010, achitata cu chitanţa nr. 2870/24.09.2010, transport cu avionul pentru termenul de judecata de la fond din 22 octombrie 2010
- 479 lei conform facturii fiscale nr. 8614/18.03.2011, achitata cu chit nr. 3066/21.03.2011, transport cu avionul pentru termenul de judecata din recurs din data de 4 mai 2011
- 695 lei conform facturii fiscale nr. 0004222/07.07.2011, achitata cu chitanţa nr. 0003070/11.07.2011, transport cu avionul avocat Valeriu Stoica:
- 917.26 lei contravaloare transport taxi, din care:
-164,93 lei transport taxi, efectuat pentru termenul de judecata din 21 noiembrie
2008. conform bonurilor fiscale nr. 0006/20.11.2008-43,84 lei, nr. 0014/20.11.2008-21,63 lei, nr. 0004/21.11.2008-9,91 lei, nr. 19/21.11.2008-13,82 lei, nr. 0003/SC ... taxi SRL/21.11.2008-73,13 lei, tichet fiscal nr. 083111/21.11.2008-2,60 lei;
-160,97 lei transport taxi, efectuat pentru termenul de judecata din 11 septembrie
2009, conform bonurilor fiscale nr. 0011/Carabageac C-tin/10.09.2009-39,68 lei, nr. 0003/A. SRL/11.09.2009-9,37 lei, nr. 0035/SC M.T. SRL/11.09.2009-13,80 lei, nr. 0004/SC ... Taxi/11.09.2009-95,52 lei, tichet fiscal nr. 497550/11.09.2009-2,60 lei.
-131,67 lei transport taxi, efectuat pentru termenul de judecata din 23 octombrie
2009. conform bonurilor fiscale nr. 0012/A.I./22.10.2009-39,96 lei, nr. 0007/P.N./23.10.2009-6,96 lei, nr.0017/N.C./23.10.2009-13,60 lei, nr. 0005/... Taxi/23.10.2009-71,15 lei. -87,23 lei transport taxi, efectuat pentru termenul de judecata din 15 ianuarie 2010. conform bonurilor fiscale nr. 0010/Sava Constantin Ion/14.01.2010-32,75 lei, nr. 0014/SC M.A. SRL/15.01.2010-13,69 lei, nr.0013/ SC M.A. SRL /15.01.2010-8,97 lei, nr.0002/C.S./15.01.2010-31,82 lei.
-133,03 lei transport taxi, efectuat pentru termenul di judecata din 19 februarie
2010. conform bonurilor fiscale nr. 000l/SC ... Taxi/19.02.2010-76,98 lei, nr. 000l/SC B. SRL/19.02.2010-13,97 lei, nr. 8/ U.t. /19.02.2010-7 lei, nr. 000/Sala V./19.02.2010-35,08 lei.
-111,41 lei transport taxi, efectuat pentru termenul de judecata din 22 octombrie 2010. conform bonurilor fiscale nr. 0012/A. SA/21.10.2010-27,45 lei, nr.
32/A.P.A/22.10.2010-13,96 lei, BF nr. 0004/S.I./22.10.2010-7,04 lei, nr. l/SC
D.T./22.10.2010-62,96 lei. -128,02 lei transport taxi, efectuat pentru termenul de judecata din 4 mai 2011. conform bonurilor fiscale nr.8/SC D.T. SRL/03.05.2011-29,22 lei, nr. 11/C.I.N./04.05.2011-13,29 lei, BF nr. l/V.C./04.05.2011-76,59 lei, BF nr.2/C.N./04.05.2011-8,92 lei.
4. 3.000 lei - onorariu expert pentru raportul de expertiza tehnica de mediu efectuata in dosar nr. .../117/2008 (conform decont de cheltuieli din 03.09.2010, suma achitata cu OP 1049/27.10-2009-1.000 lei si cu OP 783/15.09.2010-2.000 lei).
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 140 din 18 martie 2014 a Tribunalului Cluj, a fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamanta S.C. U.T.H. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar şi, în consecinţă:
Pârâţii au fost obligaţi să-i plătească reclamantei suma de 755.228,59 lei cu titlu de pretenţii şi să plătească suma de 11.157,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Considerente
Prin sentinţa civilă nr. 3633/29.10.2010, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. .../117/2008, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul.
În considerentele sentinţei civile, s-a reţinut că instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, întrucât reprezentantul reclamantei a precizat că urmează să le solicite pe cale separată.
În soluţionarea recursului formulat împotriva acestei sentinţe, Curtea de Apel Cluj a pronunţat decizia civilă nr. 2176/18.05.2011, prin care a fost respins recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca .
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 274 alin.(1) C.proc.civ., „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
Dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. care permit obligarea părţii căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte au la bază principiului răspunderii civile delictuale, respectiv dispoziţiile art. 998 C.civ.
Instanţa a reţinut că, în materia răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi art. 999 C.civ., condiţiile pentru obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte culpabile sunt următoarele: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită, sub forma intenţiei, neglijenţei sau imprudenţei.
Partea care a suferit un prejudiciu ca urmare a formulării unei cereri de chemare în judecată, care a fost soluţionată în mod favorabil de către instanţă, poate solicita obligarea părţii căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, atât pe cale incidentală, cât şi pe calea unei acţiuni separate.
Instanţa a reţinut că reclamanta a fost reprezentată de Societatea Civila de Avocati S...., atât în cursul judecării acţiunii în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de recurs, in baza contractului de asistenta juridica nr. 77/2008.
Reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse la dosar si anume: suma de 8,60 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţiale : suma de 249.931,33 lei - achitată cu OP nr.699 din 11.07.2008, suma de - 42.333.06 RON - achitata cu OP nr. 836 din 29.08.2008, suma de 22.240.51 RON, (reprezentând onorariu avocaţial de 5.000 EUR+TVA total 5.950 EUR pentru fiecare termen de judecata suplimentar ulterior primului termen, daca se prezintă un avocat colaborator) suma achitată cu OP nr. 1082 din 17.11.2008, suma de 22.487,43 RON achitată cu OP nr. 1127 din 02.12.2008, suma de 25.217.29 RON achitată cu OP nr.659 din 09.09.2009, suma de 25.489.80 RON , achitata cu OP nr. 792 din 22.10.2009, suma de 25.426.14 RON achitată cu OP nr. 892 din 27.11.2009, suma de 25.157.97 achitată cu OP nr. 9 din 08.01.2010, suma de 24.501.50 RON achitată cu OP nr. 103 din 12.02.2010, suma de 26.514.30 RON achitată cu OP nr. 822 din 15.10.2010, suma de 50.666,40 lei - onorariu avocaţial în recurs achitată cu OP nr. 339 din 03.05.2011, suma de 445.650 lei - onorariu de succes-suplimentar , suma achitată cu OP nr. 329 din 26.06.2012, cu OP nr. 334 din 27.06.2012, cu OP nr. 335 din 28.06.2012.
De asemenea, reclamanta a justificat înscrisurile anexate, suma de 5.972,26 lei cu titlu de cheltuieli de transport totale reprezentând contravaloare bilete de avion si taxi pentru deplasarea la instanţe.
Reclamanta a achitat la instanţa de fond si suma de 3.000 lei - onorariu expert pentru raportul de expertiza tehnica de mediu efectuata in dosar nr. .../117/2008, conform decontului de cheltuieli din 03.09.2010, suma care a fost achitata cu OP 1049/27.10-2009-1.000 lei si cu OP 783/15.09.2010-2.000 lei.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanţa a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum au fost amintite mai sus.
În legătură cu condiţia prejudiciului suferit, instanţa a apreciat că sub aspectul întinderii acestuia, reclamanta a făcut dovada că întreaga sumă solicitată, care face obiectul prezentei acţiuni, astfel cum a fost precizată, este în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei care a condus la existenţa litigiului soluţionat în mod irevocabil de către Tribunalul Cluj, conform deciziei menţionate mai sus.
Astfel, din cuprinsul dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ., a reieşit fără dubiu că, în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite între avocat şi client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă. Contractul încheiat de avocat cu clientul său, ca orice act juridic, îşi produce efectele numai între părţi, nu şi faţă de terţe persoane. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câştigat procesul, în care sunt incluse şi sumele de bani plătite cu titlu de onorariu avocaţial, îl reprezintă culpa procesuală. În consecinţă, contractul de asistenţă juridică încheiat între partea care a câştigat procesul şi reprezentantul său convenţional, îşi va produce efectele şi faţă de partea căzută în pretenţii, nu ca o consecinţă a participării sale personale, sau prin reprezentare la încheierea respectivei convenţii, ci în virtutea principiului răspunderii civile delictuale.
Acest aspect presupune respectarea principiului reparării integrale, însă dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Aşadar, revine în sarcina instanţei ca în virtutea dreptului său de apreciere să protejeze partea căzută în pretenţii de orice abuz din partea celeilalte părţi, prin raportarea sumelor solicitate cu titlu de onorariu avocaţial la mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţi Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa sa că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul.
În cauză, tribunalul a apreciat raportat la complexitatea cauzei, numărul termenelor de judecată, anvergura proiectului imobiliar pus in discuţie în cadrul litigiului, onorariile avocaţiale, ca fiind rezonabile si proporţional cu activitatea depusă de către avocaţi în reprezentarea reclamantei S.C. U.T.H. S.A.
3. Apelul pârâţilor
Împotriva acestei sentinţe, au declarat în termen legal apel pârâţii Municipiul Cluj-Napoca prin Primar şi Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând, în principal, schimbarea ei, în sensul admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, iar, în subsidiar, schimbarea ei în sensul diminuării pretenţiilor formulate de reclamantă ca urmare a cenzurării onorariului avocaţial.
În motivarea apelului lor, pârâţii învederează că, în ceea ce priveşte solicitarea formulată în principal, pârâtul Municipiul Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă raportat la dispoziţiile art. 36 din Noul Cod de Procedură Civilă, sub imperiul căruia a fost exercitată prezenta acţiune, întrucât nu este persoană căzută în pretenţii în dosarul în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti în temeiul cărora se solicită cheltuieli de judecată, nefiind parte care a pierdut procesul, fiind admisă faţă de acesta excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Referitor la pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, acesta nu are capacitate procesuală de folosinţă raportat la dispoziţiile art. 56 Noul Cod de Procedură Civilă şi prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unitatea administrativ-teritorială fiind persoană juridică, cu patrimoniu propriu, conform dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I din Legea nr. 215/2001, primarul fiind doar o autoritate executivă. Conform art. 21 alin. 5 din aceeaşi lege, despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ teritorială în urma hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată sunt asigurate de bugetul local, acest text de lege nefăcând referire la cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, cu privire la solicitarea subsidiară, pârâţii arată că hotărârea primei instanţe nu este motivată, aceasta neanalizând în mod concret caracterul necesar, rezonabil şi proporţional al cuantumului cheltuielilor de judecată, raportat la volumul de muncă depus de avocat, determinat de elemente precum complexitatea sau noutatea litigiului. Acest motiv este dezvoltat ulterior, necontestându-se taxa judiciară de timbru, onorariul expertului şi cheltuielile de transport, ci doar cele privind cuantumul onorariului avocaţial, arătându-se că onorariul de succes stabilit suplimentar prin actul adiţional la contractul de asistenţă juridică nu constituie o cheltuială ce poată fi imputată părţii căzute în pretenţii, fiind doar o recompensă suplimentară a muncii prestate de avocat, cu un vădit caracter voluntar, voluptoriu şi de generozitate din partea clientului, nefiind un echivalent propriu-zis al muncii avocatului, fiind caracterizat chiar de părţi în actul adiţional ca fiind „suplimentar”.
Onorariul solicitat pentru redactarea plângerii prealabile este anterior procesului, neputând fi inclus în categoria cheltuielilor de judecată.
Onorariul solicitat pentru invocare a excepţiei de neconstituţionalitate nu se justifică, în condiţiile în care aceasta a fost respinsă.
Se impune în general reducerea cuantumului onorariului avocaţial pentru reprezentarea în faţa instanţei de fond şi în recurs, fiind în mod vădit disproporţionat şi stabilit într-un cuantum exagerat, prima instanţă nestudiind dosarul de fond pentru a aprecia în concret volumul de activitate depus de avocaţi şi complexitatea cauzei.
Tribunalul nu a avut în vedere faptul că acţiunea a fost respinsă faţă de doi dintre pârâţi, ca urmare a admiterii unor excepţii.
În temeiul art. 451 alin. 2 Cod proc. civ., instanţa poate reduce din oficiu, motivat, cuantumul onorariului avocaţial, având în vedere valoarea pricinii, volumul de muncă, complexitatea cauzei, noutatea litigiului, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca şi din cea a C.E.D.O., onorariul avocaţial fiind convenit între părţile contractului într-un cuantum exagerat de 5.000 euro, 10.000 euro, 20.000 euro pe termen de judecată, chiar şi în situaţia în care cauza ar fi amânată fără discuţie, neîncadrându-se, în mod evident, în limitele unui cuantum rezonabil şi nefiind necesar raportat la specificul cauzei, neputând fi pus, aşadar, în sarcina pârâtului.
În plus, actele adiţionale la contractul de asistenţă juridică încheiate ulterior finalizării irevocabile a dosarului arată că serviciile juridice pentru care avocatul a fost plătit de reclamantă nu s-au limitat la asistenţă şi reprezentare în litigiu, ci au presupus „efectuarea tuturor formalităţilor administrative necesare în vederea modificării Planului Urbanistic Zonal”, astfel că nu le poate fi imputat pârâţilor în integralitate prejudiciul pretins de reclamantă, ci numai cheltuielile de judecată efectuate pe durata procesului ( 27.11.2008 -18.05.2011), şi, dintre acestea, doar cele necesare şi care au fost în mod real făcute şi în limita unui cuantum rezonabil.
Se impune schimbarea sentinţei şi în sensul respingerii capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată din prezentul proces, întrucât reclamanta a ales să le solicite pe cale separată, întrucât, dacă le-ar fi solicitat în procesul iniţial, ar fi fost scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În probaţiune, apelanţii au solicitat ataşarea dosarului nr. „7117/2008 al Tribunalului
Cluj.
4. Întâmpinarea din apel
Reclamanta intimată SC U.T.H. SA Timişoara, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Referitor la excepţiile invocate de apelante, a solicitat respingerea acestora, pe motiv că Municipiul Cluj-Napoca este titularul unui patrimoniu propriu şi este cel care răspunde din punct de vedere patrimonial pentru primar. Dacă acesta nu ar fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, reclamanta ar fi pusă în situaţia de a obţine o hotărâre imposibil de executat, pentru că primarul nu este titularul vreunui cont.
De altfel, ambele pârâte au formulat contestaţie la executare, atacând executarea silită declanşată de reclamantă, în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul privind fondul cauzei, deşi, în acel dosar, doar faţă de Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost admisă acţiunea şi acesta figurează ca debitor al obligaţiei din titlul executoriu.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, ar fi absurd să se admită această excepţie, alături de cealaltă, câtă vreme, în procesul de fond, a fost atacat un act emis de primar, acesta având calitate procesuală pasivă, iar, atunci când se pune problema recuperării cheltuielilor de judecată, acesta să invoce lipsa bugetului propriu, pentru ca asta ar însemna să nu poată fi obligat la cheltuieli de judecată, chiar dacă ar cădea în pretenţii.
Reaua credinţă a pârâţilor apelanţi este evidentă, aceştia formulând un apel comun, iar, dacă s-ar avea în vedere cuprinsul acestuia, ar însemna fie că cel al municipiului nu este semnat, fie cel al primarului nu este semnat, ceea ce ar constitui motive de nulitate ale cererii de apel raportat la prev. art. 470 alin. 3 Cod proc. civ.
De altfel, apelul nu cuprinde nici codul de identificare fiscală şi contul apelanţilor.
Pe fond, prima instanţă a stabilit ca întreaga sumă acordată cu titlu de pretenţii se află în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtului care a condus la existenţa litigiului de fond. Apelantele încearcă să inducă în eroare instanţa de apel, menţionând sume care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Suma solicitată pentru redactarea plângerii prealabile trebuie acordată, câtă vreme plângerea prealabilă este o condiţie prealabilă obligatorie pentru a se putea formula cerere de chemare în judecată, onorariul avocaţial pentru redactarea acestuia fiind achitat înainte de începerea procesului, aşa cum rezultă din ordinul de plată ce face dovada acestuia.
Onorariul de succes este o cheltuială de judecată efectuată direct în dosar, reprezentând echivalentul propriu-zis al muncii avocatului, întrucât succesul dosarului se datorează activităţii acestuia.
Onorariile avocaţiale, conform contractului de asistenţă juridică şi actului adiţional nr. 1-614 din 1.09.2011, se stabilesc în funcţie de timpul efectiv lucrat la solicitarea expresă a clientului, pe bază de rate orare, iar onorariul suplimentar, pentru câştigarea definitivă şi irevocabilă a litigiului, este prevăzut expres în actul adiţional la contract ca fiind distinct de celelalte. Mai mult, onorariul suplimentar de succes a fost redus de la 200.000 euro plus TVA la suma de 10.000 euro plus TVA, ceea ce reprezintă o dovadă în plus că a fost stabilit pentru munca prestată de avocat, chiar dacă plata acestuia s-a făcut ulterior, în trei etape.
În ceea ce priveşte onorariile pe termene de judecată, se precizează că au fost mai multe termene de judecată pentru care nu s-au perceput onorariu, cum ar fi, de exemplu, termenele din 26.03.2010, 7.05.2010, 11.06.2010 şi 10.09.2010, raportat la complexitatea cauzei justificându-se un onorariu de 5000 euro plus TVA pe termen la fond şi de 10.000 euro plus TVA în recurs, recursul judecându-se la un singur termen.
Toate cheltuielile de judecată au fost efectuate în mod real şi suportate de reclamant, având un caracter cert, au fost necesare şi rezonabile, avându-se în vedere potenţialul uriaş al proiectului investiţional propus de reclamantă ce nu a putut fi pus în practică datorită faptei abuzive a pârâtului, reclamanta fiind nevoită să apeleze la un cabinet de avocatură de prestigiu specializat în domeniu.
5. Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.
6. Probele administrate în apel
În apel, la solicitarea pârâţilor apelanţi, a fost ataşat dosarul nr. .../117/2008 al Tribunalului Cluj, apreciindu-se că această probă este necesară, concludentă şi utilă pentru soluţionarea cererii de apel.
7. Nu au fost depuse note scrise, în sensul art. 244 alin. 2 Cod proc. civ., părţile neformulând concluzii orale pe fondul apelului.
8. Soluţia asupra apelului
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 476 şi 477 Cod proc. civ., curtea constată următoarele:
8.1. Astfel, în principal, apelanţii solicită schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii faţă de ambii pârâţi, ca urmare a admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce-l priveşte pe pârâtul Municipiul Cluj-Napoca şi a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă în cazul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj Napoca este fondată şi cea a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca este nefondată, întrucât, în prezenta cauză, reclamanta solicită pe cale separată
cheltuieli de judecată ocazionate într-un proces în care pârâţii au fost părţi, instanţa de contencios, care a soluţionat cauza pe fond, tranşând irevocabil problema calităţii procesuale pasive şi capacităţii procesuale de folosinţă, sub acest aspect subzistând puterea de lucru judecat. De altminteri, pretenţiile referitoare la cheltuielile de judecată îşi păstrează caracterul accesoriu, chiar solicitate fiind pe cale separată, întrucât, la acordarea lor, instanţa de judecată este chemată să aplice criteriile privind stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, atunci când este cazul, să cenzureze onorariile avocaţiale, inclusiv sub aspectul legii aplicabile în ceea ce priveşte criteriile aceasta fiind cea de la data naşterii obligaţiei de plată, adică art. 274 C.pr.civ., şi nu art. 451 din noul Cod de procedură civilă, invocate de apelanţi, aceste fiind aplicabile doar cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, derulat sub imperiul noului Cod de procedură civilă.
De aceea, la plata acestora, nu poate fi obligat decât pârâtul care a căzut în pretenţii şi care, conform celor statuate prin hotărârile instanţelor de contencios, este pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Susţinerile reclamantei în sensul necesităţii lărgirii cadrului procesual în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată peste cel vizând fondul acţiunii în contencios sunt neîntemeiate, din considerentele deja arătate, ştiută fiind, oricum, practica instanţelor în sensul de a obliga pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care este căzut în pretenţii, indiferent că este vorba de acţiuni în contencios sau de plângeri împotriva unor acte administrative ale acestuia ce scapă controlului în cadrul contenciosului administrativ, fiind obiect al unor legi speciale, cum este exemplul plângerilor împotriva refuzului de a soluţiona notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001 sau împotriva dispoziţiilor emise în temeiul acestei legi, ce intră în competenţa Secţiei civile I a Curţii de Apel Cluj, sesizată cu soluţionarea apelului, raportat la specializarea secţiei investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.
Din aceste considerente, apelul pârâtului Municipiul Cluj-Napoca prin Primar va fi admis în totalitate şi, în temeiul art. 480 alin. 2 noul Cod proc. civ., sentinţa apelată schimbată în ceea ce îl priveşte pe acest pârât, în sensul respingerii acţiunii faţă de acesta, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
8.2. Cu privire la fondul apelului declarat de pârâtul Primarului Municipiului Cluj-Napoca, de remarcat că, raportat la limitele efectului devolutiv al apelului determinate conform art. 477 noul Cod de procedură civilă, acesta nu a contestat cheltuielile privind taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariul expertului şi cheltuielile de transport, în discuţie rămânând doar onorariul avocaţial şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
8.2.1. În ceea ce priveşte onorariul avocaţial, sunt formulate critici distincte privind onorariul suplimentar de succes, solicitându-se instanţei ca acesta să nu fie acordat deloc, întrucât nu constituie o cheltuială necesară ocazionată reclamantului în procesul de fond, ci o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu caracter voluntar, voluptoriu şi de generozitate.
Raportat la acest motiv, apelul este fondat, întrucât acest onorariu, contrar celor susţinute de reclamanta intimată prin întâmpinare, nu are vreo legătură cu munca efectiv prestată de avocat în cursul procesului, fiind doar o exprimare a recunoştinţei pentru câştigarea procesului. Acest lucru rezultă cu prisosinţă din faptul că decizia în recurs a fost pronunţată la 18 mai 2011, iar actul adiţional prin care s-a stabilit cuantumul iniţial al acestui onorariu a fost încheiat între reclamantă şi firma de avocaţi la 1.09.2011, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se face referire la actul adiţional nr. 1-614/1.09.2011/257495. Aşadar, înţelegerea privind plata onorariului de succes a intervenit după câştigarea irevocabilă a procesului, neavând legătură cu prestaţia avocaţilor din proces, reprezentând un act de gratificare pentru care reclamanta nu se poate regresa împotriva
pârâtului care a pierdut procesul. Raportat la aceste considerente, reducerea sa ulterioară şi plata în trei rate nu prezintă nicio relevanţă.
8.2.2. Cu privire la onorariul avocaţial pentru redactarea plângerii prealabile în cuantum de 2500 euro + TVA, în total 2975 euro, de remarcat că aceasta a fost depusă în dosarul de fond ataşat în apel, la filele 59 - 64, iar, din cuprinsul acesteia, nu rezultă că ar fi fost formulată de firma de avocaţi cu privire la care se solicită plata onorariului avocaţial, fiind semnată personal de către reprezentantul legal al reclamantei, directorul adjunct C.E., chiar dacă, în factura fiscală nr. 678/11.07.2008, de la fila 31 din dosarul nr. ..7117/2008 al Tribunalului Cluj, a fost facturată suma de 10.563,33 Ron cu titlu de onorariu avocaţial pentru plângere prealabilă. Prin urmare, în mod greşit a constatat prima instanţă că şi această sumă constituie cheltuială de judecată în procesul în contencios, câtă vreme nu s-a făcut dovada prestării efective a serviciului de către firma de avocaţi.
8.2.3. De remarcat că nici cererea de chemare în judecată nu este formulată prin reprezentant convenţional avocat, ci prin reprezentant legal, J.G. (f.17 din dosarul nr. ..7117/2008 al Tribunalului Cluj).
De altfel, chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, rezultă că suma de 10.000 euro plus TVA, în total 11.900 euro din factura fiscală nr. 3514/2008 se solicită, nu pentru redactarea cererii de chemare în judecată în acţiunea în contencios, ci pentru pregătirea documentelor şi a primului termen de judecată în etapa de fond, 31.10.2008.
Studiind dosarul ataşat, se constată că primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 31.10.2008, când s-a prezentat în faţa instanţei, pentru reclamantă, avocat D.R.R., care a depus la dosar un înscris prin care a extins acţiunea faţă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi a ridicat întâmpinarea depusă de pârâtul chemat în judecată prin cererea iniţială, respectiv Municipiul Cluj-Napoca, impunându-se amânarea cauzei pentru comunicarea extinderii de acţiune şi studiul întâmpinării depusă de un pârât, care, aşa cum s-a dovedit prin soluţia dată în apel, nu avea calitate procesuală pasivă.
Nu a fost depus niciun act până la primul termen de judecată, nici anexă cererii de chemare în judecată şi nici în faţa instanţei la primul termen de judecată, onorariul avocaţial de 10.000 euro fiind solicitat doar pentru deplasarea avocatului la Cluj la un termen la care a depus o precizare de acţiune şi a ridicat o întâmpinare. Este clar că, la acel termen, nu puteau fi formulate alte cereri, datorită necesităţii comunicării precizării de acţiune. De aceea, un onorariu de 10.000 euro plus TVA este vădit disproporţionat pentru această prestaţie, un onorariu de 1000 euro plus TVA, în total 1190 euro fiind suficient şi corespunzând criteriilor stabilite de art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., în continuare aplicabil în cauză, în condiţiile în care obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată s-a născut în primul proces, derulat sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
Aceasta, deoarece, oricât de complex ar fi fost procesul, cererea a fost redactată de reclamantă, iar avocatul, pentru primul termen, a depus doar o extindere de acţiune evident necesară, câtă vreme se ataca în contencios un act emis de un organ al administraţiei publice locale care nu a fost chemat în judecată, invocându-se prin întâmpinarea depusă de pârâtul iniţial excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui, admisă ulterior de instanţa de contencios.
8.2.4. Referitor la onorariul pentru restul termenelor de judecată în faţa instanţei de fond, s-a solicitat un onorariu de 5000 euro plus TVA pentru termenul de judecată din
11.09.2009, or, studiindu-se încheierea acestei şedinţe publice, de la fila 78 din dosarul nr. .../117/2008 al Tribunalului Cluj, se constată că pentru reclamantă s-a prezentat consilierul juridic A.D. şi nu avocatul colaborator, aşa cum se susţine în cererea de chemare în judecată, cauza amânându-se fără discuţie, astfel că această sumă nu constituie cheltuială de judecată, neputând fi, astfel, acordată.
Pentru termenul de judecată din 21.11.2008, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la fila 37 din dosarul de fond, s-a prezentat avocatul colaborator D.R.R., depunând la dosar taxa judiciară de timbru de 8 lei şi timbru judiciar de 60 bani, ce i-a fost pusă în vedere prin încheierea şedinţei precedente din 31.10.2008, ridicând întâmpinarea depusă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, cauza amânându-se pentru un motiv ce se putea anticipa în mod clar într-o acţiune în contencios, şi anume acela de a se depune documentaţia care a stat la baza actului administrativ contestat. Din acest considerent, un onorariu de 1000 euro plus TVA pentru acest termen de judecată, adică un total de 1190 euro este proporţional cu munca depusă de avocat, inclusiv avându-se în vedere complexitatea cauzei.
La termenul de judecată din 12.12.2008, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la fila 66 din dosarul de fond al instanţei de contencios, părţile au pus concluzii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată prin cererea de chemare în judecată, excepţie care a fost finalmente respinsă prin decizia nr. 987/30 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, depusă la f. 68-70 din acelaşi dosar. Întrucât, în ceea ce priveşte această excepţie, pârâtul nu poate fi considerat căzut în pretenţii în sensul art. 274 alin. 1 din vechiul Cod proc. civ., nu pot fi acordate cheltuielile ocazionate cu plata avocatului, în sumă de 5000 euro plus TVA.
La termenul de judecată din 23.10.2009, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la fila 154, s-a prezentat un avocat colaborator, care a depus la dosar un set de acte, între filele 82 - 146 şi a solicitat efectuarea unei expertize, depunând în scris obiectivele, tot la termenul de judecată (f. 147-150). Raportat la munca depusă de avocat pentru acest termen, instanţa apreciază că un onorariu de 2000 euro plus TVA satisface criteriile de la art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., avându-se în vedere inclusiv pregătirea înscrisurilor şi formularea obiectivelor expertizei, precum şi împrejurarea că înscrisurile nu au fost depuse cu respectarea termenului prev. de art. 138 alin. 3 din vechiul Cod proc. civ., fiind depuse direct la termenul de judecată, iar expertiza a fost solicitată tot la termenul de judecată şi nu prin cererea de chemare în judecată sau extinderea acesteia faţă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte termenul de judecată din 4.12.2009, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la fila 162, cauza era în stare de amânare, reprezentantul reclamantei nefăcând altceva decât să depună la dosar opisul înscrisurilor depuse la termenul anterior, la care a fost obligat de instanţă, nerespectând, de asemenea, dispoziţiile art. 138 alin. 3 Cod proc. civ. şi depunând dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert, de asemenea, cu nerespectarea termenului prev. de art. 170 alin. 1 din vechiul Cod proc. civ. A mai solicitat înlocuirea expertului pe motiv de incompatibilitate, cerere asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, pentru că nu existau dovezi în acest sens la acel termen. Din aceste considerente, instanţa apreciază că un onorariu de 250 euro plus TVA satisface criteriile rezultând din dispoziţiile art. 274 alin. 3 din vechiul Cod proc. civ., raportat la munca depusă în concret de avocat.
La termenul de judecată din 15.01.2010, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la fila 169 din acelaşi dosar, reprezentantul avocat s-a prezentat, solicitând doar înlocuirea expertului, invocând motivele indicate la termenul anterior, fără a depune probe suplimentare, cererea sa fiind încuviinţată de instanţă. Raportat la prestaţia concretă de la acest termen, instanţa apreciază că un cuantum al onorariului avocaţial de 250 euro plus TVA este în măsură să acopere valoric prestaţia avocatului raportat la criteriile deja arătate.
În ceea ce priveşte termenul de judecată din 19.02.2010, conform încheierii şedinţei publice de la f. 195 din dosarul indicat, reprezentantul reclamantei a depus la dosar planul urbanistic zonal şi alte înscrisuri, conform încheierii, acestea fiind cusute la dosar la f. 175174, tot cu nerespectarea termenului prev. de art. 138 alin. 3 Cod proc. civ, lăsând la aprecierea instanţei înlocuirea expertului care a depus un act din care rezultă că nu era
specializat în protecţia mediului, motiv pentru care instanţa apreciază că un onorariu de 500 euro plus TVA este de natură să satisfacă criteriile din art. 274 alin. 3 Cod proc. civ.
Au mai fost stabilite o serie de termene de judecată la care cauza s-a amânat, prezentându-se pentru reclamantă sau solicitând amânare în scris consilierul juridic şi nu avocatul, aşa cum rezultă din încheierile de la f. 203, 214, 220, 240, ceea ce dovedeşte încă o dată în plus că nu era necesară prezenţa avocatului în situaţii de amânare a cauzei, reducerea onorariului pentru prezentarea la astfel de termene fiind cu atât mai mult justificată.
Termenul de judecată din 22.10.2010, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice de la fila 264, a fost ultimul termen de judecată, când reprezentantul avocat al reclamantei sa prezentat, a depus concluzii scrise (f. 251-263) şi a pus concluzii oral pe fondul cauzei, fiind amânată pronunţarea. În condiţiile în care concluziile scrise reiau în bună parte cele cuprinse în cererea de chemare în judecată (f. 251-254, par. 1-13), inclusiv motivele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate respinsă (f. 260 - 263, par. 41 - 58), doar concluziile raportat la probele administrate în cauză prezentând un element de noutate (f. 254 - 260, par. 14-40), curtea apreciază că un onorariu de 3000 euro plus TVA este de natură să satisfacă criteriile rezultând din dispoziţiile art. 274 alin. 3 din vechiul Cod proc. civ., în ceea ce priveşte munca concretă depusă de avocat.
În fine, în ceea ce priveşte recursul, judecat la un singur termen de judecată, cel din 4 mai 2011, reprezentantul reclamantei s-a prezentat, a depus la dosar concluzii scrise (f. 2134) şi a susţinut oral poziţia exprimată prin acestea. Recursul Primăriei municipiului Cluj-Napoca a fost admis, iar cel declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respins. În condiţiile în care apărarea reclamantei a fost asigurată prin avocat faţă de ambii pârâţi care au declarat recurs, iar recursul unuia dintre aceştia a fost admis, iar, din concluziile scrise, o bună parte reiau în totalitate cele depuse în faţa primei instanţe (f. 9-13, par. 42-59), curtea apreciază că un onorariu de 3000 euro plus TVA este în măsură să satisfacă criteriile prev. de art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., raportat la munca depusă de avocat, inclusiv ţinând seama de complexitatea cauzei şi etapa procesuală în care se afla.
Din toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, instanţa va admite în parte apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi va schimba sentinţa apelată, în sensul de a reduce onorariul avocaţial, conform celor arătate în considerente, transformându-l în lei la cursul BNR de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 28.10.2013, de 4,4404 lei, adică la suma de 58.125 lei, urmând a fi menţinute sumele acordate pentru taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, cheltuielile de transport şi onorariul expertului, cuantumul total al pretenţiilor la care urmează a fi obligat acest pârât faţă de reclamantă fiind, astfel , de 67.106 lei.
Raportat la soluţia dată asupra apelului, vor fi recalculate cheltuielile de judecată ocazionate de acest pârât reclamantei pentru prima instanţă, urmând a fi acordată o sumă corespunzătoare taxei judiciare de timbru calculată la suma de 67.106 lei, la cât urmează a fi obligat acest pârât faţă de reclamantă prin decizia pronunţată în apel, în această măsură el fiind căzut în pretenţii în sensul art. 453 Cod proc. civ.
Nu este fondat motivul de apel referitor la calea procesuală aleasă de reclamantă de a-şi recupera cheltuielile de judecată ocazionate de acţiunea în contencios administrativ, câtă vreme aceasta are posibilitatea de a alege între a solicitat cheltuieli de judecată în cadrul procesului asupra fondului sau pe cale separată şi aceasta cu atât mai mult cu cât acest pârât a solicitat în principal respingerea în totalitate a acestei cereri, opunându-se constant pe parcursul procesului plăţii oricăror cheltuieli şi doar în subsidiar solicitând reducerea onorariului avocaţial.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din apel, la plata acestora va fi obligată reclamanta intimată faţă de apelanţi, în limita sumei cu care instanţa de apel a redus pretenţiile acordate de prima instanţă, respectiv 688.122,59 lei, la care se calculează taxa
judiciară de timbru din apel şi care va fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dispoziţiilor art. 451 alin. 1, 453 şi 482 Cod proc. civ.
← Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Consecinţele... | Sechestru asigurător. Scopul cauţiunii. NCPC → |
---|