Sechestru asigurător. Scopul cauţiunii. NCPC
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 19/A din 7 ianuarie 2015
Prin Încheierea civilă nr. 1072/F/25.09.2014, pronunţată de Tribunalul Bistriţa -Năsăud în dosar nr. .../112/2014, a fost admisă cererea formulată de creditorul P.I., împotriva debitorului U.L.A. şi, în consecinţă :
A fost dispusă înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului până la concurenţa echivalentului în lei a sumei de 157.725 Euro (695.535,705lei la data formulării cererii);
A fost fixat în sarcina creditorului obligaţia de a plăti în termen de 5 zile de la comunicare o cauţiune de 66.147 lei, echivalentul a 15.000 Euro, sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului în conformitate cu dispoziţiile art. 955 NCPC.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele Încheierii sale, următoarele:
„Potrivit normei cuprinse în art. 952 alin. 1 din codul de procedură civilă „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă.”
În cauză, creditorul a ataşat cererii sentinţa civilă nr. 352/F/2014, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul civil nr. ..7112/2012, nedefinitivă, care atestă nu numai împrejurarea că a intentat cererea de chemare în judecată, ci şi că deţine un act scris iar creanţa constatată de acest act a devenit de mult exigibilă. Observând apărările formulate de către debitor în dosarul menţionat, tribunalul reţine că acesta nu a contestat nici caracterul exigibil al creanţei şi nici înscrisul constatator al împrumutului, ci a invocat doar prescripţia dreptului material la acţiune, simulaţia şi executarea obligaţiilor asumate prin înscris.
Aşa fiind, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de articolul sus citat, astfel că se va dispune instituirea unui sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 157.725 euro, pretinsă de creditor.
Raportat la cuantumul sumei în discuţie, tribunalul apreciază necesară obligarea creditorului la plata în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri a unei cauţiuni, în condiţiile art. 952 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 1056 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, în sumă de 66.147 lei, echivalentul a 15.000 euro, la cursul BNR de la data formulării cererii de faţă, sub sancţiunea desfiinţării de drept a măsurii asigurătorii în caz de neplată”.
Împotriva acestei Încheieri a declarat apel, în termen legal, reclamantul P.I., solicitând admiterea apelului, anularea încheierii atacate şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, sub aspectul obligării reclamantului la plata cauţiunii de 15.000 Euro.
În motivarea apelului s-a arătat că în încheierea apelată nu se indică motivul pentru care a fost obligat la plata cauţiunii, deşi, potrivit art. 952 alin. 1 şi art. 951 alin. 1 NCPC, instanţa putea dispune obligarea sa la plata unei cauţiuni, stabilirea cauţiuni fiind o facultate a instanţei, iar nu o condiţie imperativă prevăzută de lege.
Mai mult, suma pe care apelantul a fost obligat să o plătească cu titlu de cauţiune este exagerat de mare, având în vedere faptul că, pe de o parte, apelantul a rămas fără lichidităţi în urma acordării împrumutului către debitor.
Reclamantul a introdus cerere de instituire a sechestrului asigurător pana la concurenta sumei de 157.725 Euro - suma ce reprezintă împrumut nerestituit.
Reclamantul a indicat Sentinţa civila nr. 352/F/2014, pronunţata in dosarul nr..../112/2012 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, prin care s-a admis cererea de chemare in judecata şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul la restituirea sumei de bani nerestituită.
Sentinţa nu este definitiva, fiind apelata, iar apelul se judeca de Curtea de Apel Cluj, cu termen de judecata in 30.10.2014.
Potrivit normei cuprinse în art. 952 alin. 1 din Codul de procedură civilă „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţa."
Pentru aceste considerente, se solicita admiterea recursului şi să se dispună, în principal, scutirea de la plata cauţiunii fixate de instanţa in sarcina reclamantului; în subsidiar, reducerea cu 50% a cuantumului cauţiunii fixate; într-un subsidiar mai îndepărtat, in eventualitatea in care instanţa va considera ca reclamantul nu se încadrează in niciuna din ipotezele de mai sus, eşalonarea plaţii cauţiunii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul intimat U.L.A. a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că, chiar dacă art. 952 alin. 1 NCPC nu impune în mod obligatoriu plata cauţiunii, totuşi, în mod corect prima instanţă l-a obligat pe pretinsul creditor la plata cauţiunii, întrucât aprecierea plăţii acesteia este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei, care apreciază necesitatea aplicării ei.
S-a mai invocat tardivitatea apelului formulat, în ipoteza în care acesta nu a fost declarat în termen legal.
La termenul de judecată din 07.01.2015 intimatul a solicitat instanţei să constate că apelul nu este legal timbrat, întrucât apelantul a depus taxa judiciară de timbru la dosar peste termenul de 10 zile de la data comunicării adresei prin care i s-a pus în vedere obligaţia de plată a taxei de timbru.
Intimatul a arătat în cuprinsul întâmpinării şi care este evoluţia stării de fapt a relaţiilor dintre apelant şi intimat, cu referire la pretinsul împrumut în legătură cu care a fost solicitată luarea măsurii sechestrului asigurator.
Prin „Răspunsul la întâmpinare ” formulat în cauză, apelantul P.I. a reiterat susţinerile sale din apel, în sensul că în momentul de faţă este în imposibilitatea de a achita cauţiunea de 15.000 Euro, stabilită în sarcina sa de instanţa de fond, întrucât nu dispune de lichidităţi si, deşi la data acordării împrumutului avea surse de venit consistente, situaţia materiala s-a schimbat in mod dramatic.
Reclamantul subliniază faptul ca susţinerile intimatului, referitoare la neacordarea vreunui împrumut, etc., sunt simple afirmaţii fără conţinut şi că, în condiţiile în care reclamantului nu i se va da şansa reală să îşi recupereze banii împrumutaţi, toate demersurile efectuate sunt fără niciun conţinut, neajungând la nicio finalitate.
Apelul este ne fondat.
Cu privire la excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimat prin întâmpinare.
Potrivit art. 953 alin. 3 NCPC, încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru asigurator este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară.
Art. 181 alin. 1 pct. 2 NCPC prevede că atunci când termenele procedurale se socotesc pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când termenul se împlineşte.
Cu alte cuvinte, în cazul termenului procedural care se socoteşte pe zile - cum este şi termenul de apel în cazul sechestrului asigurator, prevăzut de art. 953 alin. 3 NCPC -, art. 181 NCPC consacră regula termenului liber, adică nu intră în calcul ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care respectivul termen se împlineşte.
În speţă, încheierea prin care a fost înfiinţat sechestru asigurător i-a fost comunicată reclamantului apelant P.I. la data de 01 octombrie 2014, aspect confirmat de dovada de înmânare aflată la fila 40 dosar fond.
Apelul a fost promovat de către reclamant la data de 06.10.2014, adică înăuntrul termenului de 5 zile libere reglementat de art. 953 alin. 3 NCPC, coroborat cu art. 181 alin. 1 pct. 2 NCPC.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că apelul a fost promovat în termen legal, astfel încât, în temeiul art. 245 NCPC, urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului.
Cu privire la excepţia netimbrării apelului, invocată de intimat.
La data înregistrării apelului, acesta nu a fost timbrat.
Prin Rezoluţia pentru comunicarea cererii de apel din 15.10.2014, Curtea a dispus citarea apelantului reclamant P.I. cu menţiunea de a achita pentru apel o taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei, în temeiul art. 470 alin. 2 NCPC, coroborat cu art. 11 lit. b şi art. 23 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 470 alin. 3 NCPC (f. 2, 3, 5, 6 dosar).
Nu s-a stabilit prin această rezoluţie un termen anume până la care apelantul să achite timbrajul aferent apelului şi aceasta pentru că achitarea taxei judiciare de timbru în apel se poate face până la termenul stipulat de art. 470 alin. 3 teza finală NCPC, respectiv, primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
În speţă, primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel este termenul din 07 ianuarie 2015.
Or, apelantul a achitat timbrajul aferent apelului anterior datei de 07 ianuarie 2015, respectiv la data de 04 noiembrie 2014 (f. 17, 18 dosar).
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia netimbrării apelului este neîntemeiată, impunându-se a fi respinsă ca atare în baza art. 245 NCPC.
Cu privire la fondul apelului.
Apelantul a susţinut, prin apelul pe care l-a formulat, că se impune schimbarea încheierii apelate doar sub aspectul cauţiunii de 15.000 Euro, la care a fost obligat, susţinând că, în primul rând, stabilirea unei cauţiuni este doar o posibilitate, o facultate a instanţei, iar nu o obligaţie, iar în al doilea rând, cuantumul cauţiunii este exagerat de mare.
Prin urmare, obiectul apelului pendinte îl constituie doar cauţiunea stabilită, prin încheierea apelată, în sarcina apelantului.
Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ungur Lucian, înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului, până la concurenţa sumei de 157.725 Euro, susţinând că această sumă reprezintă un împrumut pe care i l-a acordat pârâtului şi pe care pârâtul nu i l-a restituit.
Prin Încheierea civilă nr. 1072/F/25.09.2014 Tribunalul Bistriţa Năsăud a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitorului U.L.A., până la concurenţa echivalentului în lei al sumei de 157.725 Euro, fixând totodată în sarcina creditorului P.I. obligaţia de a plăti o cauţiune de 66.147 lei, reprezentând echivalentul a 15.000 Euro, în termen de 5 zile de la comunicare, sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului, în conformitate cu dispoziţiile art. 955 NCPC.
Instituţia sechestrului asigurator, reglementată de art. 951 şi urm. NCPC, a fost consacrată, de principiu, în scopul de a-i asigura creditorului o garanţie în sensul că îşi va putea valorifica creanţa atunci când va obţine un titlu executoriu.
Însă, instituţia sechestrului asigurator nu trebuie folosită discreţionar, respectiv, nu se poate ajunge în situaţia în care, la simpla cerere a creditorului, să se indisponibilizeze toate bunurile mobile şi/sau imobile ale debitorului, fără ca creditorul să plătească o cauţiune - care este menită, finalmente, să îl despăgubească pe debitorul de bună credinţă, care nu s-a sustras
de la urmărire, nu şi-a ascuns ori risipit averea şi care nu a făcut nimic pentru a micşora prin fapta sa asigurările date creditorului.
Potrivit art. 952 alin. 1 NCPC, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată, el putând fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.
Art. 952 alin. 3 NCPC prevede faptul că instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurator chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, sau nu a dat asigurările promise, ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea, însă, în aceste situaţii creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. 1 - respectiv, să dovedească că a intentat cerere de chemare în judecată - şi să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.
Din interpretarea art. 952 alin. 1 şi 3 NCPC se desprinde cu evidenţă concluzia că facultatea obligării creditorului la plata unei cauţiuni subzistă doar în ipoteza reglementată de art. 952 alin. 1 NCPC, în timp ce în ipoteza prevăzută de art. 952 alin. 3 NCPC plata cauţiunii de către creditor este obligatorie.
Cu alte cuvinte, atunci când se solicită de către creditor înfiinţarea unui sechestru asigurator, iar creditorul are o creanţă constatată în scris şi exigibilă, instanţa poate obliga creditorul la plata unei cauţiuni, iar în situaţia în care creanţa creditorului nu este exigibilă, creditorul este obligat să depună o cauţiune.
Independent de cele două ipoteze prevăzute de art. 952 alin. 1 şi 3 NCPC, este de preferat ca în cazul în care se instituie un sechestru asigurator să se stabilească şi obligaţia creditorului de a achita o cauţiune, pentru a evita astfel un abuz discreţionar din partea acestuia şi pentru a crea posibilitatea ca, în cazul în care sechestrul asigurator a fost solicitat neîntemeiat, debitorul să poată fi despăgubit pentru eventualul prejudiciu ce i-a fost cauzat prin indisponibilizarea bunurilor sale ca efect al instituirii sechestrului asigurator.
Jurisprudenţa a fost constantă în a statua în sensul că, atunci când se analizează scopul şi rolul cauţiunii, aceasta se stabileşte fără a se ţine seama de posibilităţile de plată sau interesul celui obligat la plata cauţiunii, şi aceasta pentru că întotdeauna cauţiunea se stabileşte nu în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului.
Astfel, creditorul nu poate să invoce lipsa posibilităţilor materiale şi niciun interes propriu în a solicita scutirea de la plata cauţiunii ori reducerea acesteia, atâta timp cât cauţiunea nu se stabileşte în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului, în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestuia, ca efect al instituirii unei măsuri asiguratorii (a se vedea în acest sens Curtea de Apel Oradea, Secţia Comercială şi de contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 24/2006, în B.J. - Bază de date).
Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 363/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 505/12.06.2006, că scopul cauţiunii este, pe de o parte, acela de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, iar pe de altă parte, scopul cauţiunii constă în prevenirea eventualelor abuzuri ce ar putea fi săvârşite în legătură cu patrimoniul debitorului, aceasta reprezentând o garanţie a exercitării cu bună credinţă a drepturilor procesuale de către creditor.
Prin urmare, Curtea constată că este nefondată susţinerea apelantului, în sensul că nu se impunea stabilirea unei cauţiuni în sarcina sa, întrucât aceasta era facultativă în raport de dispoziţiile art. 952 alin. 1 NCPC.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului, în sensul că suma de 15.000 Euro stabilită cu titlu de cauţiune este mult prea mare, Curtea urmează să o înlăture ca nefondată, motivat pe următoarele considerente:
Art. 952 NCPC nu prevede care este cuantumul cauţiunii pe care instanţa o poate stabili, ori pe care creditorul este obligat să o plătească, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materie, respectiv, art. 1056 NCPC, care reglementează instituţia cauţiunii judiciare.
Conform art. 1056 alin. 2 NCPC, dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20 % din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.
Curtea constată că, în raport de dispoziţiile art. 1056 alin. 2 NCPC, cauţiunea de 15.000 Euro stabilită prin Încheierea apelată reprezintă mai puţin de 10% din cuantumul creanţei de 157.725 Euro, pentru a cărei garantare s-a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurator.
Drept urmare, Curtea constată că această cauţiune respectă limitele prevăzute de art. 1056 alin. 2 NCPC, cuantumul cauţiunii fiind legal stabilit.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge ca nefondat prezentul apel.
Intimatul a arătat, la termenul din 07.01.2015, că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate cu purtarea prezentului litigiu.
| ← Cheltuieli de judecată. Solicitare pe cale separată. | Suspendare provizorie a executării. Respingere. NCPC → |
|---|
